Sărut mâna, părinte! Am dus o viaţă până acum nu chiar credincioasă, mă împărtăşeam o dată în an, mă mărturiseam numai că aşa trebuie, la biserică nu mă duceam duminicile şi sărbătorile, mereu în compania prietenilor şi a veseliilor. Într-o zi am fost cu cumnata mea la mănăstire la slujba de noapte cu rugăciunile Sf.Vasile, Sf.Maslu. De atunci am început să mă duc în fiecare joi, prietenii mei pleacă la disco în fiecare joi, dar eu la mănăstire, singurică. Primesc o plăcere imensă, ultima oară când am fost, am şi plâns atit de bine mă simţeam sufleteşte. Şi mă simt mai atrasă tot mai tare şi mai tare, am început a citi diverse articole, despre viaţa sfinţilor, istorioare, simt că ma îndepărtez de plăcerile vieţii zi cu zi. Prietenii râd de mine..nu aş vrea să mă călugăresc, dar cum aş putea fi mai aproape de Dumnezeu şi ce înseamnă schimbarea aceasta la mine?