URMĂRILE AVORTULUI
În general, când suntem puşi în situaţia unei intervenţii chirurgicale sau medicale, de orice natură, observăm că marea majoritate a medicilor ne informează cu privire la procedura respectivă, posibilele urmări fizice sau psihice ale acesteia, astfel încât să ştim exact la ce să ne aşteptăm şi să decidem în cunoştinţă de cauză dacă acceptăm sau nu acea intervenţie cu toate consecinţele ei.
În ceea ce priveşte avortul, constatăm o lipsă totală de informare a femeii, care este lăsată să creadă că avortul este o intervenţie banală şi „sigură”, fără urmări… nu este decât îndepărtarea unei „mase amorfe de ţesuturi”. După această intervenţie însă, majoritatea sunt puse în faţa unui adevăr crud, la care nu s-au aşteptat şi pe care nu ştiu cum să-l gestioneze, aşa că-l închid adânc în ele, pretinzând că nu există, ignorându-l. Nici anturajul nu le ajută ci le lasă într-o izolare totală, dându-le tacit impresia că orice lamentare sau tânguire, orice strigăt de durere ar fi deplasat… „în fond nu este nimic grav… milioane de femei au trecut prin asta şi nu li s-a întâmplat nimic”. Astfel, avortul, această intervenţie pe care multe femei au văzut-o ca pe o portiţă de scăpare dintr-o situaţie critică, care ar fi trebuit să restabilească liniştea interioară şi să readucă armonia se dovedeşte a fi începutul unor nelinişti şi drame interioare majore. Avortul este resimţit de multe femei ca o rană adâncă căci acesta a lovit profund indentitatea cea mai sensibilă a femeii… aceea de a da viaţă.
Pusă în faţa faptului împlinit, femeia se izbeşte ori de zidul de tăcere şi ignoranţă al celor care nu vor sau nu pot să-i înţeleagă trauma, ori de privirile tăioase ale celor ce o judecă şi condamnă aspru. De multe ori ea se simte însă ca o victimă a dezinformării şi deseori ajunge să spună: „Nu am ştiut… dacă aş fi ştiut ce va urma, nu aş fi recurs la avort”. Tocmai de aceea, femeile trebuie să cunoască posibilele urmări fizice şi psihice ale avortului, acest fenomen care nu afectează numai femeia ci şi partenerul, copiii şi pe toţi cei implicaţi direct sau indirect în el.
Urmări fizice:
Există puţine intervenţii chirurgicale cărora li se acordă atât de puţină atenţie şi cărora li se subestimează riscurile potenţiale, aşa cum poate fi constatat în cazul avorturilor. În România, dintre toate avorturile realizate începând cu 1994, aproape 10% au fost urmate de complicaţii imediate şi tardive. Printre complicaţiile imediate se numără: hemoragii servere şi prelungite (60%), dureri pelviene prelungite (59%), infecţii pelviene (45%), febră ridicată (43%), majoritatea fiind cauzate de perforaţiile uterine la care se adaugă leziuni ale aparatului genital sau ale organelor vecine. Metoda chiuretajului în mod special prezintă un risc crescut pentru rănile cervicale care influenţează în mod negativ viitoarele sarcini. Între alte complicaţii imediate se numără infecţia uterului, trompelor, ovarelor, creşterea incidenţei hipertensiunii, etc. În România, aproape 50% dintre complicaţiile imediate au necesitat una sau mai multe zile de spitalizare, iar în ceea ce priveşte complicaţiile tardive, 16% dintre avorturile cu astfel de complicaţii au rămas cu dureri pelviene cronice, în timp ce unul din şase cazuri cu complicaţii tardive a fost urmat de sterilitate secundară. Riscul instalării sterilităţii este mai crescut în special în cazul întreruperii primei sarcini. Avortul determină creşterea riscului cancerului de sân cu 30% (acesta provoacă o schimbare hormonală bruscă ce afectează celulele sânului şi care până la urmă poate provoca apariţia cancerului). Riscurile cele mai mari se întâlnesc la femeile care au avut un avort înainte de 18 ani si la cele care avortează prima sarcină. De asemenea, creşte riscul apariţiei cancerului de col uterin. Cancerul de sân şi cel de col uterin constituie peste 50% din totalitatea cazurilor noi de cancer la femei în România.
Creşte de altfel şi riscul complicaţiilor sarcinilor ulterioare (hemoragii în prima parte a sarcinii, rupturi premature ale membranelor, poziţia anormală a copilului, greutăţi mici la naştere, naşteri premature, avorturi spontane, insuficienţă cervicală, sarcini extrauterine, etc). Complicaţiile se amplifică la femei care au avut două sau mai multe avortui.
Urmări psihologice:
În urma avortului la multe femei se poate instala trauma post-avort care variază de la persoană la persoană în ceea ce priveşte sentimentele, simptomele, intensitatea şi timpul în care apare (imediat după avort, dar chiar şi la 5-10 ani de la acesta). Sindromul post-avort se manifestă prin simptome ca: sentimente de vinovăţie şi pierdere irecuperabilă, tristeţe, depresie, pesimism, teamă nejustificată, atacuri de panică, izbucniri de mânie sau furie, insomnii, somn agitat, frânturi de imagini din timpul avortului, coşmaruri cu privire la avort sau copil, izolare socială şi retragere din relaţiile cu cei din jur, în special cu cei implicaţi în decizia de avort (cum ar fi tatăl copilului), inhibarea vieţii emoţionale (indiferenţă, labilitate emoţională), dificultatea de a oferi dragoste sau sentimente tandre. Acestea pot genera consecinţe serioase, cum ar fi disfuncţiile sexuale (pierderea sentimentului de plăcere din timpul actului sexual, aversiune în legătură cu sexul sau dezvoltarea unui stil de viaţă ce duce la promiscuitate), pierderea respectului faţă de sine, gânduri sau încercări de sinucidere, intensificarea consumului de alcool, tutun sau droguri, tulburări ale comportamentului alimentar, probleme ale cuplului, divorţ, avorturi repetate,etc
Repercursiunile avortului asupra celorlalţi membri ai familiei şi asupra medicilor
Efectele psihologice ale victimelor avortului, se ştie, sunt transferate sau declanşate şi la partenerii acestora. De altfel, atitudinea partenerului la apariţia sarcinii are o însemnătate foarte mare asupra deciziei femeii. La rândul lor, şi bărbaţii sunt dispuşi dificultăţii de a stabili relaţii cu viitorul copil. Bărbatul care a trecut printr-o experienţă de avort este predispus să rămână insensibil la dezvoltarea următorului copil. Chiar şi atunci, preocuparea sa va fi mai puţin normală, din cauză că ezită să se implice emoţional şi să rişte să fie iarăşi rănit.
Nu numai părinţii sunt afectaţi. Au fost identificate o serie de probleme distincte şi la copiii care au supravieţuit avortului. Aceşti copii manifestă stări repetate de nelinişte, nesiguranţă, iar între ei şi părinţi se instalează o lipsă de încredere. De asemenea, sunt predispuşi mai mult la anxietate sau depresie şi manifestă, de cele mai multe ori, diferite simptome psiho-somatice, cum ar fi durerile de cap sau abdominale. Începând cu adolescenţa, aceştia devin mai vulnerabili la anxietate şi depresie, iar la maturitate, manifestă cinism şi reacţii de nesupunere în faţa autorităţii.
Există exemple care arată că medicii obstetricieni au avut de suferit de pe urma avorturilor pe care le-au efectuat. La nivel mondial a fost constituită Societatea Centurionilor, organizaţie internaţională care include foşti medici care au practicat avortul. Foarte mulţi dintre aceştia, după perioada de recuperare, şi-au asumat opinii pro-vita. În România nu există în mod explicit o asemenea mişcare cum este, la nivel mondial, Societatea Centurionilor. Totuşi, la Cluj şi Timişoara, există un număr mai mare de medici ginecologi care nu mai practică avortul.
Studiaţi acest articol despre Impactul avortului asupra altora şi şi o să âţelegeţi afecţiunile avortului asupra celorlalţi!
Dr. med. Antun Lisec catalogează mai clar urmările avortului în câteva puncte:
2. Urmări fizice asupra mamei (din care unele pot provoca moartea):
* leziunea colului uterin, perforatia uterului, hemoragii, lezarea intestinelor sau a altor organe abdominale, inflamatia uterului,a trompelor, a pelvisului şi a întregii cavităti abdominale, starea septică (otrăvirea sângelui), tromboembolie (cheaguri de sânge care astupă vasele sanguine);
* obturarea trompelor uterine, sterilitatea, hemoragii uterine neregulate, endometrioză, cresterea frecventei sarcinilor extrauterine, cicatrici şi îngustarea colului uterin, placenta previa, atonia uterului, izoimunizarea, insuficienta placentei, mortalitatea perinatală crescută;
3. Urmări psihice. Depresii, sentiment de vinovătie, tristete, insomnii şi cosmaruri, atacuri de anxietate, frustrare, pierderea respectului de sine, distrugerea psihicului propriu, aparitia răcelii emotionale, pesimismul, pierderea motivatiei, dereglări sexuale.
Pot apărea şi reactii psihotice acute, reactii schizofrenice, psihoză afectivă (depresie, pierderea memoriei, dificultăti de concentrare, pierderea interesului pentru activităti desfăsurate şi predispozitie pentru bolile de dependentă, schimbări dramatice ale persoanei, predispozitie pentru plâns).
Dacă şi tatăl a participat la omorârea copilului, aceste urmări apar şi la el.
4. Urmări asupra familiei. Dereglări ale relatiilor dintre membrii familiei. Chiar şi copiii născuti resimt răceala emotională, dezamăgirile şi alte stări nevrotice sau psihotice cauzate de omor.
5. Urmări asupra societătii. Societatea ar fi mult mai fericită dacă membrii ei nu ar fi răniti de traumatismul uciderii copiilor nenăscuti. Orice boală fizică sau psihică a indivizilor se reflectă asupra întregii societăti. In afară de aceasta, uciderea copiilor nenăscuti a dus la o scădere dramatică a natalitătii. Avorturile se reflectă asupra societăţii prin scăderea natalităţii şi prin inducerea stării psihice negative. Dacă este să măsurăm impactul pe care îl are avortul asupra societăţii, ar trebui sa începem prin a respecta porunca lui Dumnezeu: „Să nu ucizi!”
6. Urmări asupra celor care au participat la sâvârsirea acestui act. Persoanele care au săvârsit această crimă cum ar fi medicii, surorile medicale, farmacistii, sunt afectati de tulburările psihice deja enumerate. Toate acestea se răsfrâng negativ şi asupra familiilor lor după cum recunosc ei însisi.
7. Se încalcă normele etice ale profesiunii de medic. Formularea de la Geneva a jurământului lui Hipocrat pe care îl depune orice medic contine cuvintele: „…voi respecta în mod absolut viata omului încă din momentul conceptiei sale…, declar aceasta în mod liber şi în deplină cunostintă de cauză făcând apel la onoarea mea!…”
DATE STATISTICE
Bibliografie principala: Larisa Ciochina, Constantin Iftimie ‘O viziune asupra vietii’, 2003, Asociatia Provita Media
