Precizarile Patriarhiei Române în legătura cu exprimarea opiniei vizând asa-zisele „privilegii obţinute de preoţi”
„Consiliului Consultativ Etico-juridic al Patriarhiei Române a luat act cu surprindere de opinia exprimată în Introducerea Raportului Comisiei Prezidenţiale (p. 6), conform căreia „până şi preoţii, de asemenea o categorie socială cu influenţă mare în comunităţi şi la nivel politic central au obţinut privilegii (salarii din bani publici, subvenţionarea masivă a construcţiei şi reparaţiilor bisericilor, obligativitatea predării religiei în şcoală care asigură venituri absolvenţilor de teologie)”.
În legătură cu această opinie, facem următoarele precizări:
a. Sprijinul Statului pentru Culte este o consecinţă a secularizării de către Stat a averilor bisericeşti în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1863), când cheltuielile Bisericii (salarii, reparaţii, construcţii) au fost preluate de către Stat ca o compensaţie materială pentru proprietăţile preluate (cca. 25% din suprafaţa agricolă şi forestieră a Ţării Româneşti şi a Moldovei). Acest sprjin a continuat inclusiv în perioada regimului comunist tocmai datorită obligaţiei asumate de Stat în 1863. O eventuală încetare a sprijinului Statului faţă de Biserica Ortodoxă Română ar trebui să fie urmată, în mod firesc, de o restituire a tuturor averilor bisericeşti confiscate, care, însă, între timp au fost folosite pentru împroprietărirea succesivă a populaţiei sărace. În plus, banul public provine de la un public majoritar ortodox.
b. În acelaşi timp, contribuţia la salariu de la bugetul de Stat pentru preoţi nu se face din milă, ci reprezintă o recunoaştere a contribuţiei Cultelor la viaţa societăţii româneşti. Potrivit Legii 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al Cultelor, „Statul român recunoaşte cultelor rolul spiritual, educaţional, social-caritabil, cultural şi de parteneriat social, statutul lor de factori ai păcii sociale, precum, şi rolul important al Bisericii Ortodoxe Române şi al celorlaltor Biserici şi culte recunoscute în istoria naţională a României şi în viaţa societăţii româneşti” (art. 7, alin. 1 şi 2). De aceea, pentru parohiile sărace în care, din cauza fenomenului migraţiei, bătrânii şi copiii rămaşi în parohie nu pot contribui financiar la salariul preotului, ajutorul Statului este mai mare.
c. Având în vedere faptul că poporul roman este eminamente creştin, iar, pe de altă parte, cultura şi civilizaţia europeană sunt întemeiate pe valorile creştine, prezenţa religiei în învăţământul public răspunde dorinţei şi nevoilor spirituale ale majorităţii covârşitoare a românilor. De altfel, prezenţa orei de religie în şcolile publice este garantată prin Constituţia României şi reglementată prin Legea învăţământului şi Legea cultelor. Doar în perioada comunistă opresivă, predarea religiei în şcoală a fost întreruptă de un regim ateu totalitar împotriva identităţii şi voinţei religioase ale poporului române.
d. Pe de altă parte, profesorii de religie sunt cadre didactice cu drepturi depline ce întrunesc toate condiţiile prevăzute de lege pentru a putea preda în învăţământul public. În concluzie, prezenţa profesorilor de religie în şcolile publice este firească, legală şi necesară.”
În legătură cu această opinie, facem următoarele precizări:
a. Sprijinul Statului pentru Culte este o consecinţă a secularizării de către Stat a averilor bisericeşti în timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza (1863), când cheltuielile Bisericii (salarii, reparaţii, construcţii) au fost preluate de către Stat ca o compensaţie materială pentru proprietăţile preluate (cca. 25% din suprafaţa agricolă şi forestieră a Ţării Româneşti şi a Moldovei). Acest sprjin a continuat inclusiv în perioada regimului comunist tocmai datorită obligaţiei asumate de Stat în 1863. O eventuală încetare a sprijinului Statului faţă de Biserica Ortodoxă Română ar trebui să fie urmată, în mod firesc, de o restituire a tuturor averilor bisericeşti confiscate, care, însă, între timp au fost folosite pentru împroprietărirea succesivă a populaţiei sărace. În plus, banul public provine de la un public majoritar ortodox.
b. În acelaşi timp, contribuţia la salariu de la bugetul de Stat pentru preoţi nu se face din milă, ci reprezintă o recunoaştere a contribuţiei Cultelor la viaţa societăţii româneşti. Potrivit Legii 489/2006 privind libertatea religioasă şi regimul general al Cultelor, „Statul român recunoaşte cultelor rolul spiritual, educaţional, social-caritabil, cultural şi de parteneriat social, statutul lor de factori ai păcii sociale, precum, şi rolul important al Bisericii Ortodoxe Române şi al celorlaltor Biserici şi culte recunoscute în istoria naţională a României şi în viaţa societăţii româneşti” (art. 7, alin. 1 şi 2). De aceea, pentru parohiile sărace în care, din cauza fenomenului migraţiei, bătrânii şi copiii rămaşi în parohie nu pot contribui financiar la salariul preotului, ajutorul Statului este mai mare.
c. Având în vedere faptul că poporul roman este eminamente creştin, iar, pe de altă parte, cultura şi civilizaţia europeană sunt întemeiate pe valorile creştine, prezenţa religiei în învăţământul public răspunde dorinţei şi nevoilor spirituale ale majorităţii covârşitoare a românilor. De altfel, prezenţa orei de religie în şcolile publice este garantată prin Constituţia României şi reglementată prin Legea învăţământului şi Legea cultelor. Doar în perioada comunistă opresivă, predarea religiei în şcoală a fost întreruptă de un regim ateu totalitar împotriva identităţii şi voinţei religioase ale poporului române.
d. Pe de altă parte, profesorii de religie sunt cadre didactice cu drepturi depline ce întrunesc toate condiţiile prevăzute de lege pentru a putea preda în învăţământul public. În concluzie, prezenţa profesorilor de religie în şcolile publice este firească, legală şi necesară.”
Extras din Comunicatul Biroului de Presa al Patriarhiei Romane:
Prot. Victor Mihalachi
