Noi am văzut!
Sfântul Ioan, în prologul evangheliei sale, spune următoarele:
Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. (Ioan 1:14)
În prima sa epistolă spune următoarele:
Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii, şi Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă – ce am văzut şi am auzit, vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi împărtăşire cu noi. Iar împărtăşirea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Iisus Hristos. (I Ioan 1: 1-3)
Într-un spirit foarte asemănător, unul dintre imnurile duminicii Rusaliilor afirmă:
Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc; am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi.
Acelaşi imn este cântat în fiecare duminică, ca parte a Sfintei Liturghii
Toate acestea au în comun o temă similară – mărturisirea lui Hristos, pe care noi o facem, nu este o mărturie adusă în sprijinul unei idei sau a unei teorii despre o idee sau o poveste. Mărturisirea Bisericii este înrădăcinată în cunoaşterea experimentală a lui Dumnezeu, pe care noi o avem. Sfântul Ioan se limitează, în prologul său, la simpla mărturisire „literală” a faptului că „mormântul era gol.” Aceasta, desigur, face parte din mărturisire. Dar mai mare mărturisire este cea a împărtăşirii cu Dumnezeu găsit prin cunoaşterea lui Hristos cel înviat. „Şi Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă…” Hristos Cel înviat este cunoscut nu doar ca fiind singurul înviat din morţi, ci este şi înţeles ca fiind „Viaţa de veci, care era la Tatăl.”
Această înţelegere transcede „faptele goale” din contul unui ziar – într-adevăr, mărturisirea Scripturii este că cel înviat din morţi nu este altul decât Cuvântul Vieţii, Viaţa de veci, care era la Tatăl. Înţelegerea aceasta este cuprinsă în mărturisirea de credinţă a fiecărui creştin: „Iisus este Domnul.”
Toată teologia îşi are rădăcina sa în această adevărată cunoaştere a lui Dumnezeu. N-ar trebui niciodată să fie simplă speculaţie bazată pe un sistem raţional de gândire – ci mai degrabă, descoperirea misterului făcut cunoscut nouă prin Hristos cel înviat. Foamea de această cunoaştere adevărată a lui Dumnezeu este miezul vieţii creştine : „Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate , că aceia se vor sătura.”
Păzirea cunoaşterii mântuitoare (să fim cu adevărat părtaşi ai vieţii lui Dumnezeu) este scopul oricărei doctrine. Orice declaraţie dogmatică a Bisericii are ca scop unic păzirea adevăratei partăşii cu viaţa lui Dumnezeu. Dogma nu este un argument peste idei, ci o declaraţie care păzeşte mărturisirea apostolică (care este vie şi adevărată).
Citeam următoarea poveste din Patericul Egiptean (în publicaţia parohiei, Lumina, a Bisericii Ortodoxe greceşti Sfintii Împăraţi Constantin şi Elena în Websters, MA, editată de Pr. Luke Veronis – mulţumirile mele):
Este o poveste din Patericul Egiptean despre un tânăr monah care l-a întrebat pe unul dintre oamenii sfinţi ai deşertului de ce atât de mulţi oameni vin în pustie să-L caute pe Dumnezeu, şi mulţi dintre ei renunţă după scurt timp şi se întorc la viaţa lor în cetate.
Bătrânul călugăr i-a răspuns:
„Aseasă, câinele meu a văzut un iepure alergând după adăpost, printre tufişurile deşertului şi a început să vâneze iepurele, lătrând puternic. Curând, alţi câini s-au alăturat vânătorii, lătrând şi alergând. Au alergat o distanţă lungă şi au alertat şi alţi câini. Curând, pustia răsuna de zgomotul căutării lor, iar vânătoarea a continuat pe timp pe noapte.
După puţină vreme, mulţi dintre câni au obosit şi au renunţat. Câţiva au alergat iepurele până când noaptea aproape s-a risipit. Dimineaţa, numai câinele meu continua vânătoarea.”
„Înţelegi,” spuse bătrânul, „ce ţi-am spus?”
„Nu,” răspunse tânărul monah, „spune-mi, te rog, părinte.”
„Este simplu,” a spus părintele pustiei, „câinele meu a văzut iepurele!”
Şi Cuvântul S-a făcut trup şi S-a sălăşluit între noi şi am văzut slava Lui, slavă ca a Unuia-Născut din Tatăl, plin de har şi de adevăr. (Ioan 1:14)
În prima sa epistolă spune următoarele:
Ce era de la început, ce am auzit, ce am văzut cu ochii noştri, ce am privit şi mâinile noastre au pipăit despre Cuvântul vieţii, şi Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă – ce am văzut şi am auzit, vă vestim şi vouă, ca şi voi să aveţi împărtăşire cu noi. Iar împărtăşirea noastră este cu Tatăl şi cu Fiul Său, Iisus Hristos. (I Ioan 1: 1-3)
Într-un spirit foarte asemănător, unul dintre imnurile duminicii Rusaliilor afirmă:
Am văzut Lumina cea adevărată, am primit Duhul cel ceresc; am aflat credinţa cea adevărată, nedespărţitei Sfintei Treimi închinându-ne, că Aceasta ne-a mântuit pe noi.
Acelaşi imn este cântat în fiecare duminică, ca parte a Sfintei Liturghii
Toate acestea au în comun o temă similară – mărturisirea lui Hristos, pe care noi o facem, nu este o mărturie adusă în sprijinul unei idei sau a unei teorii despre o idee sau o poveste. Mărturisirea Bisericii este înrădăcinată în cunoaşterea experimentală a lui Dumnezeu, pe care noi o avem. Sfântul Ioan se limitează, în prologul său, la simpla mărturisire „literală” a faptului că „mormântul era gol.” Aceasta, desigur, face parte din mărturisire. Dar mai mare mărturisire este cea a împărtăşirii cu Dumnezeu găsit prin cunoaşterea lui Hristos cel înviat. „Şi Viaţa s-a arătat şi am văzut-o şi mărturisim şi vă vestim Viaţa de veci, care era la Tatăl şi s-a arătat nouă…” Hristos Cel înviat este cunoscut nu doar ca fiind singurul înviat din morţi, ci este şi înţeles ca fiind „Viaţa de veci, care era la Tatăl.”
Această înţelegere transcede „faptele goale” din contul unui ziar – într-adevăr, mărturisirea Scripturii este că cel înviat din morţi nu este altul decât Cuvântul Vieţii, Viaţa de veci, care era la Tatăl. Înţelegerea aceasta este cuprinsă în mărturisirea de credinţă a fiecărui creştin: „Iisus este Domnul.”
Toată teologia îşi are rădăcina sa în această adevărată cunoaştere a lui Dumnezeu. N-ar trebui niciodată să fie simplă speculaţie bazată pe un sistem raţional de gândire – ci mai degrabă, descoperirea misterului făcut cunoscut nouă prin Hristos cel înviat. Foamea de această cunoaştere adevărată a lui Dumnezeu este miezul vieţii creştine : „Fericiţi cei ce flămânzesc şi însetează de dreptate , că aceia se vor sătura.”
Păzirea cunoaşterii mântuitoare (să fim cu adevărat părtaşi ai vieţii lui Dumnezeu) este scopul oricărei doctrine. Orice declaraţie dogmatică a Bisericii are ca scop unic păzirea adevăratei partăşii cu viaţa lui Dumnezeu. Dogma nu este un argument peste idei, ci o declaraţie care păzeşte mărturisirea apostolică (care este vie şi adevărată).
Citeam următoarea poveste din Patericul Egiptean (în publicaţia parohiei, Lumina, a Bisericii Ortodoxe greceşti Sfintii Împăraţi Constantin şi Elena în Websters, MA, editată de Pr. Luke Veronis – mulţumirile mele):
Este o poveste din Patericul Egiptean despre un tânăr monah care l-a întrebat pe unul dintre oamenii sfinţi ai deşertului de ce atât de mulţi oameni vin în pustie să-L caute pe Dumnezeu, şi mulţi dintre ei renunţă după scurt timp şi se întorc la viaţa lor în cetate.
Bătrânul călugăr i-a răspuns:
„Aseasă, câinele meu a văzut un iepure alergând după adăpost, printre tufişurile deşertului şi a început să vâneze iepurele, lătrând puternic. Curând, alţi câini s-au alăturat vânătorii, lătrând şi alergând. Au alergat o distanţă lungă şi au alertat şi alţi câini. Curând, pustia răsuna de zgomotul căutării lor, iar vânătoarea a continuat pe timp pe noapte.
După puţină vreme, mulţi dintre câni au obosit şi au renunţat. Câţiva au alergat iepurele până când noaptea aproape s-a risipit. Dimineaţa, numai câinele meu continua vânătoarea.”
„Înţelegi,” spuse bătrânul, „ce ţi-am spus?”
„Nu,” răspunse tânărul monah, „spune-mi, te rog, părinte.”
„Este simplu,” a spus părintele pustiei, „câinele meu a văzut iepurele!”
http://parintelestephen.wordpress.com/