A început a treia săptămână a Postului Mare!
Au trecut iată deja 2 săptămâni din Sfântul şi Marele Post, perioadă în care Biserica Ortodoxă ne-a îndemnat la pocăinţă şi la îndreptare. Ca o mamă iubitoare, Ea ne-a îndemnat să petrecem cele 7 săptămâni ale postului sub ascultarea sa. Ne-a propus şi ne propune în continuare reguli de viaţă, pe unii învăţându-i, pe alţii cu dragoste îndreptându-i, pe alţii, întărindu-i pe calea adevărului de credinţă. Timpul, fără de milă trece, iar noi doar calculăm greutăţile şi nevoile care de-a lungul timpului s-au abătut asupra noastră, din păcate, fără a ne aprofunda în rostul acestora. Totuşi, aceste zile înfricoşătoare din viaţa noastră au menirea de a ne întări, de a ne educa şi de a ne lăsa anumite poveţe şi sfaturi, cum să mergem spre veşnicie. Cu toate acestea, noi suntem datori să vedem pricina păcatului în noi înşine. Se pierde un om anume, se pierd popoare întregi din pricina păcatelor. Înmulţirea păcatului înmulţeşte şi bolile şi felurile bolilor, care pierd viaţa noastră. Unul dintre marile păcate care chinuie sufletele noastre, este şi iubirea de sine. Acest păcat urăşte tot în jurul lui, legea lui Dumnezeu, legea de stat, legea naturii. Omul nu doreşte să se abţină de la patimile sale, nu consideră de cuviinţă să facă acest lucru. Sau cine nu cunoaşte că o mare mulţime de oameni mor de prea multă mâncare şi băutură? Începutul acestor păcate stă în faptul că oamenii urăsc cererea Bisericii care recomandă abţinerea de la prea multă mâncare sau băutură. Dacă omul a încălcat aceste cereri elementare, celelalte, omul le va călca cu uşurinţă.
În zilele Postului Mare oamenii duc o viaţă obişnuită, nefăcând diferenţă între zilele obişnuite şi cele de post. Când oamenii nu au ruşine şi încalcă postul în faţa societăţii, pentru ei nu este o problemă de a merge şi mai departe: ei se împătimesc de mâncare şi băutură. Astfel, încalcă şi cea de a treia lege, cea a naturii. Iar pedeapsa pentru încălcarea acestor norme, duce la grăbirea suferinţei: noi vedem o mare de nefericire în jurul nostru. Desigur şi patimile sufleteşti aduc din urma lor o serie de încercări şi greutăţi. Aşadar, unde este pricina tuturor greutăţilor şi încercărilor din viaţa noastră? În lipsa de dorinţă pentru îndeplinirea legii lui Dumnezeu. Unde este pricina lipsei de voinţă? În faptul că noi cercăm prea independent să trăim, nu ne punem un scop sau o măsură. Omul trăieşte independent, se iubeşte doar pe sine însuşi. Din acest motiv nu simte dragostea familială, nu simte în inima sa sentimente ca dragostea, pacea, buna înţelegere sau răbdarea. Omul nu trece prin Biserica lui Hristos, nu cunoaşte frumuseţea, pacea şi liniştea pe care le-o oferă rugăciunea şi slujbele Dumnezeieşti. Fiind deprins să trăiască doar pentru sine el nu simte durerea poporului, suferinţa oamenilor. Biserica ne îndeamnă la altceva. Idealul sfintei Scripturi este altul. Ioan Botezătorul a ieşit cu un mesaj foarte clar: „Pocăiţi-vă”. După el vine însuşi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Mesajul transmis este acelaşi: „Pocăiţi-vă, că sa apropiat Împărăţia Cerurilor”.
Mântuitorul ne cheamă la pocăinţă şi la credinţă. Să credem deci şi să ne tămăduim. Păcatele ard. Păcatele dor şi frig sufletul. Dacă ne pasă de noi înşine şi de sufletele noastre suntem datori să ne trezim, pentru Hristos, pentru sângele ce a fost vărsat pe cruce.
Preot Iulian Raţă
