Dacă tinereţea ar şti…şi dacă bătrâneţea ar putea…
Dumnezeu există. Omul cu viaţă sfântă îl simte şi-L vede: „Fericiţi cei curaţi cu inima, că aceia vor vedea pe Dumnezeu” (Matei 5,81). Dar chiar şi omul care n-a ajuns la o performanţă spirituală deosebită, având o minte limpede, recunoaste existenţa lui Dumnezeu. Iar Inţeleptul Solomon zice că , „deşerti sunt din fire toţi oamenii care nu cunosc pe Dumnezeu şi care n-au ştiut, plecând de la bunătăţile văzute, să vadă pe Cel care este, nici din cercetarea lucrărilor Sale să inţeleagă pe meşter” (Inţelepciune 13,1). Filosoful Petre Ţutea afirma că omul care nu crede în Dumnezeu este un biet animal care vine de nicăieri şi merge spre nicăieri.Dacă tinereţea ar şti…şi dacă bătrâneţea ar putea…
Credinţa în Dumnezeu are efecte revoluţionare asupra modului nostru de a gândi şi de a acţiona.
„O singură viaţă ai de trăit. Dacă, atunci când vine moartea, se va constata că viaţa ta a fost bine folosită, adică se va afla intr-o pozitie bună faţă de eternitate, Dumnezeu să fie lăudat ! Dacă nu, atunci situaţia e ireparabilă.
Dumnezeu are cu fiecare din noi un plan. Sfântul Pavel ne spune că „voia lui Dumnezeu aceasta este: sfinţirea noastră; să vă feriţi de desfrânare, ca să ştie fiecare din voi să-şi stăpânească vasul său în sfinţenie şi cinste, nu în patima poftei cum fac neamurile care nu cunosc pe Dumnezeu ” (1 Tesaloniceni 4, 3-5).
Ce să spunem atunci despre relaţiile sexuale dezordonate, din afara căsătoriei ? Sigur că Dumnezeu iţi respectă libertatea, dar tu refuzi să-L asculti într-un lucru foarte important.
Opinia lui Dumnezeu despre relaţiile sexuale din afara casatoriei este foarte clară. Dacă eşti crestin trebuie să crezi în ce spune Sfânta Scriptură. Iţi dau un citat de acolo:
„Cinstită să fie nunta întru toate şi patul nespurcat. lar pe desfrânaţi îi va judeca Dumnezeu” (Evrei 13, 4).
Unul dintre cei mai inţelepti oameni care au trăit pe pământ este Solomon. Cuvintele pe care le voi cita din Pildele lui, deşi au fost scrise cu aproape trei mii de ani în urmă, sunt foarte actuale:
„Odată stam la fereastra casei mele şi priveam printre gratii şi am zărit, printre cei lipsiţi de minte, un tânăr fără pricepere. El trecea pe uliţă pe Iângă colţul casei ei (a femeii străine) şi se îndrepta către locuinţa ei. Era în amurgul serii unei zile, când se lăsa umbra şi intunericul noptii. Şi iată o femeie îl intâmpină, având infăţisare de desfrânată şi prefăcătorie în inimă; Aprigă şi de neţinut in frâu, picioarele ei nu se mai odihneau în casă; Când în casă, când afară, stând la pândă Iângă orice colţ. Ea îl apucă şi-l sărută cu o căutatură obraznică… El începu să meargă dintr-o dată dupa ea, ca un bou la junghiere şi ca un cerb care se zoreste spre capcană” (Pilde 7, 6-22).
Metaforele grăiesc de la sine.
Dumnezeu nu ne-a impus restrictii cinice, împiedicându-ne să fim fericiti, ci ne avertizează că anumite comportamente ne sunt daunătoare atât nouă, cât şi prietenilor. De aceea ne spune prin inţeleptul amintit mai inainte:şase se traduce prin „sex”. Când duhovnicii chestionau nu mai detaliau, ci intrebau: „sex”? Aşa a rămas acest număr ca exprimare consacrată pentru unirea trupească.)
„Bucura-te, omule, cat esti tanar si inima ta sa fie vesela in zilele tineretii tale si mergi in caile inimii tale si dupa ce-ti arata ochii tai, dar sa stii ca, pentru toate acestea, Dumnezeu te va aduce la Judecata Sa” (Ecclesiastul 11, 9).
Mare prieten cu tinerii, filosoful Petre Tutea pe care l-am mai citat, le da acestora trei principii dupa care sa-si calauzeasca viata: 1. Sa moara pentru tara lor, fara regret, de cate ori aceasta le-o cere; 2. Sa nu necinsteasca nici o fecioara, pentru a nu ofensa maiestatea Maicii Domnului; 3. Sa respecte tot ce face altul si nu sunt in stare sa faca ei.
Crezand in Dumnezeu vei accepta ca sfaturile Lui sunt perfecte. Asa scrie si Proorocul David: „Legea Domnului este fara prihana, intoarce sufletele; marturia Domnului este credincioasa, intelepteste pruncii; judecafile Domnului sunt drepte, veselesc inima; porunca Domnului este stralucitoare, lumineaza ochii” (Psalmul 18, 8-9). Ori ce spune porunca Domnului ? Spune: „sa nu fi desfranat !”) (Iesire 20,14). (Este vorba de porunca a 7-a din Decalog. Dupa numerotarea catolica este porunca a 6-a.
Stiu ca sunt foarte multi cei ce te sfatuiesc altfel. Prietenii iti povestesc aventurile lor pacatoase pe care tu esti ispitit sa le urmezi. Pe micile ecrane, la ore tarzii, partidele de sex sunt de o varietate inepuizabila. Internetul te ajuta sa iei contact cu toate mizeriile din lume. Toti si toate iti vor spune ca un tanar frumos si sanatos ca tine e nefiresc sa nu aiba relatii sexuale. Vor rade de tine cand Ie vei vorbi de castitate. Asa faceau, odinioara, paganii. Cel mai important lucru pentru ei era imbuibarea si desfraul. Ca prin aceste patimi se pangareau pe ei si pe altii nu Ie mai pasa. A discuta cu ei despre o prietenie curata era un lucru fara sens. De aceea Domnul Hristos ne si spune: „Nu aruncati margaritarele voastre inaintea porcilor” (Matei 7, 6).
Stiu ca lupta pentru a te pastra curat este grea. Dar oare ce lucru important se obtine fara efort ? Merita o casnicie fericita, cu copii sanatosi, sa faci acest efort. Si apoi destinul tau vesnic care va fi ? Sfantul Pavel ne spune ca: „nici desfranatii, nici inchinatorii la idoli, nici adulterii, nici malahienii, nici sodomitii… nu vor mosteni imparatia lui Dumnezeu” (1 Corinteni 6, 9-10).
In lupta cu tentatiile nu vei izbuti de unul singur. Te va ajuta insa Dumnezeu. Tu trebuie sa te rogi, sa ai un duhovnic care sa te spovedeasca si sa te calauzeasca, sa participi la slujbele Bisericii, sa faci lectura religioasa si sa te impartasesti cu Sfintele Taine.
Prin Sfintele Taine Dumnezeu iti impartaseste Harul Sau. De aceea e bine sa te spovedesti cat mai des si, cu pregatirea cuvenita, sa te impartasesti cu Trupul si Sangele Domnului Hristos.
Rugăciunea iţi este mereu la indemană, dându-ţi posibilitatea să-I spui oricând lui Dumnezeu necazul tău, iar postul te ajută să iţi înfrânezi trupul.
Trebuie să ai acum la tinereţe, dar şi mai tarziu, un program de viaţă ordonat: trezire şi culcare la oră fixă, rugăciune, lectură religioasă, muncă, iar duminica şi în sărbători, participarea la Sfânta Liturghie.
Doamne Ajută !
Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie