Apel la Credinţă şi Sfinţenie

Toti cei care L-au marturisit, L-au iubit mai mult decat orice, L-au urmat pe Dumnezeu si si-au asumat crucea pentru El se numesc sfinti. Ei au fost cei care au renuntat la cele pamantesti, pentru cele ceresti si vesnice. Pe acestia ii cinstim si le facem pomenirea in prima duminica dupa Rusalii. Noi ii laudam pe sfintii pentru curajul lor de a lupta pentru Adevar, iar ei ne sfatuiesc sa ne asemanam lor in credinta, in nadejde si in dragoste.Noi ii cinstim pe sfinti ca pe niste frati desavarsiti ai nostri, care au cunoscut incercarile si nevoile vietii pamantesti, iar acum, fiind in preajma lui Dumnezeu, mijlocesc si se roaga Lui pentru noi. Luand aminte la cuvintele Mantuitorului: “Cine va primeste pe voi, pe Mine Ma primeste; si cine Ma primeste pe Mine, primeste pe Cel care M-a trimis pe Mine” (Matei 10, 40), se cuvine sa alergam la mijlocirea sfintilor si sa lucram si noi in viata, dupa pilda pe care ne-au dat-o ei. Sfantul este omul care a renuntat la sine, calcand peste ceea ce este egoist, meschin, interes ingust, pofta pentru lucruri marginite. La “sfant”, nu gasesti nimic trivial, josnic sau nesincer; la el gasesti: delicatete, sensibilitate, puritate, smerenie si nevinovatie. Sfantul zambeste, dar nu rade sarcastic; e serios, dar nu infricosator; acorda pret persoanelor celor mai umile, socotindu-le pe toate mari taine, create de Dumnzeu si destinate vesniciei. La “sfant” se vede un duh de jertfelniciei, de daruire fata de toti. El se face, din smerenie, aproape neobservat, aparand doar cand e nevoie de o mangaiere, de o incurajare, de un ajutor. Daca oamenii ar putea vedea un sfant, asa cum este el in realitate, ar cadea cu fata la pamant, caci omul nu poate indura slava unei aratari ceresti. Sfintii au avut dragoste mare fata de Dumnezeu si fata de toti oamenii. Crestinii din primele veacuri, care incercau sa se asemene Sfintilor, isi vindeau averile, se lepadau de lume si primeau fericiti moarte de martir, dovedind cat de mare era dragostea lor fata de Dumnezeu si cat de stransa era alipirea lor fata de cuvantul Evangheliei. Prin inaltul nivel de traire spirituala, sfintii, reprezinta pentru noi toti un permanent apel la sfintenie, la trairea si aprofun darea credintei, un viu indemn la imbunatatirea vietii. Prin tot ceea ce au realizat, ei ne-au aratat ca sfintenia este intr-adevar posibila. Ea nu este un privilegiu dat unora doar, ci este o posibilitate la indemana fiecarui crestin, care doreste sa se angajeze ferm pe calea credintei. Sfintii ne arata clar ca, prin Duhul Sfant, putem birui raul si pacatul, devenind “oamenii lui Dumnezeu”, cum sunt ei. Se spune ca intr-o localitate pamanturile erau arse si crapate din lipsa de ploaie. Frunzele pomilor, ingalbenite, de-abia se mai tineau pe crengi. Iarba se usca si se ofliea. Oamenii erau incordati si nervosi. O pedeapsa venise peste ei. Zilele se insirau una dupa alta tot mai fierbinti si de luni de zile nu mai cazuse niciun strop de ploaie adevarata. Atunci, preotul i-a chemat pe toti locuitorii acelei localitati, la o ora anume stabilita de el, sa vina in fata bisericii, pentru ca impreuna sa ceara de la Dumnezeu ploaie. La ora stabilita toata lumea ingrijorata, dar plina de incredere in Dumnezeu, era acolo, langa preotul lor. Multi adusesera cu ei icoane, cruci, Biblii, carti de rugaciune si alte obiecte care dadeau marturie despre credinta lor. Preotul privea cu admiratie la toti, insa nu reusea sa-si dezlipeasca privirea de la o fetita asezata cuminte in primul rand, care pe genunchi avea o umbrela rosie. Au inteles atunci, si el, si altii ca: a te ruga inseamna sa ceri ploaie, insa a crede inseamna sa-ti iei umbrela. Oare noi vom intelege vreodata acest lucru?

Preot Ioan Stefanescu