Despre vizita Patriarhului Ecumenic în Bulgaria

În timpul conversaţiei avute cu Patriarhul Ecumenic Bartolomeu, preşedintele bulgar Georgi Parvanov şi-a exprimat sprijinul deplin pentru redeschiderea Şcolii Teologice din Halki şi a mulţumit Patriarhiei Ecumenice pentru rolul jucat în unitatea Bisericii Bulgare şi în eliberarea prizonierilor bulgari din Libia.

La rândul său, Patriarhul a felicitat gazda, pentru aderarea ţării sale, în majoritate ortodoxă, la Uniunea Europeană, şi pentru colaborarea armonioasă dintre Biserică şi Statul Bulgar. Cele două părţi au subliniat renaşterea Ortodoxiei în Bulgaria în perioada post-comunistă, marcată de construirea mai multor biserici şi instituţii bisericeşti şi printr-o participare puternică a credincioşilor la viaţa Bisericii. Anterior, Patriarhul Ecumenic s-a întâlnit cu Patriarhul Maxim, la Catedrala Patriarhală Sfântul Alexander Nevski, în prezenţa membrilor ierarhiei şi a ministrului emigrării. Patriarhul Maxim l-a felicitat pe Patriarhul Ecumenic pentru titlul de Doctor Honoris Causa, primit din partea Universităţii de medicină din Philippoupolis şi pentru munca sa pentru unitatea Ortodoxiei. Patriarhul Bartolomeu a precizat că primirea şi onorurile au demonstrat dragostea, respectul şi recunoştinţa poporului bulgar faţă de Patriarhia Ecumenică.

www.lacasuriortodoxe.ro