Mass-media (ne) moldovenească prigoneşte tot ce e creştinesc

Constatăm că în ultima vreme suntem supuşi unei campanii agresive de „informare”. Atât organele de presă vechi cât şi cele nou înfiinţate se întrec în a ne „înştiinţa” care mai de care mai imparţial şi echidistant. Totodată, informaţie adevărată e din ce în ce mai puţină. De ce? Pentru ce? Începem cu un exemplu grăitor: Drumul Crucii prin Moldova. Un eveniment de o importanţă duhovnicească, dar şi naţională (cu adevărat, naţională), majoră. Acţiunea s-a desfăşurat pe întreg teritoriul ţării noastre, a trecut prin zeci de localităţi. Presa şi televiziunea au tăcut chitic. Ele ştiu de ce. Nu cumva să se întâmple ca, printr-un oarecare concurs de circumstanţe sau printr-o minune, poporul, neamul nostru să se trezească, să ridice la cer ochii aţintiţi zi şi noapte spre televizoare. Aceasta ar fi catastrofa cea mai de pe urmă pentru presa (ne) moldovenească (de toate culorile şi orientările politice) de după 91, urmaşa „în duh şi în cuget” a presei (anti) populare sovietice. Cu ea s-ar încheia era minciunilor „ocrotite de stat”. Revenim dar la exemplul nostru. Câteva zeci de oameni, din 3 iunie până pe 23 iunie 2010, au traversat ţara, la propriu, în lung şi-n lat, rugându-se, chemând ajutorul lui Dumnezeu pentru poporul ce stă „în calea tuturor răutăţilor”. Tineri şi bătrâni au mers, cu picioarele în bătături, cu feţele arse de soare, ducând, cu ultimele puteri, icoana Maicii Domnului prin (încă?-) „de Dumnezeu păzita ţara noastră Moldova”. Pe de altă parte, jurnalişti cu cefele groase mângâiate de răcoarea climatizoarelor, pregăteau (şi pregătesc) celor pe care îi consideră public inert, gloată ignorantă, „consumatori media”, ingredientele dietei zilnice de ştiri „importante” şi reportaje „şocante”. Au însuşit perfect partea teoretică a metodei sovietice de „informare”: „Dacă nu ai ce cleveti asupra unui eveniment/personalitate ce merge în contradicţie cu ideologia Partidului (sau, mai nou, a Alianţei), fă aşa încât să nu bănuiască nimeni că el există sau a existat vreodată”. În fiecare an, de Paşti, ogrăzile celor trei biserici neînchise din Chişinău erau neîncăpătoare pentru sutele de mii de creştini veniţi la slujba de Înviere. Postul TV de stat, ziarele, radio povesteau însă despre întreceri sportive de peste mări şi ţări, războaie îndepărtate cu „capitaliştii agresivi” şi, desigur, despre iminenta victorie a comunismului. Esenţial era şi este ca ştirea să nu se răsfrângă direct asupra vieţii interioare a omului, să nu-l facă să-şi pună întrebări, să gândească. Denumirile însă s-au schimbat, rolul postului TV de stat l-au luat mai multe postuleţe private şi nu chiar, înfiinţate pe bani din exterior, gen „Publika tv”, „Pro tv”, „NIT”, locul ziarului „Pravda” l-au ocupat tot felul de „Comunişti”, „Timpuri”, „Jurnale” dornice să ne spele cât mai „rapid şi eficient” pe creieri. „Pâine şi circ!”, iar de vreme ce pâine nu prea este, să fie circ, cât mai mult circ! Să nu simtă omul că are şi suflet, suflet nemuritor, sau că ţara i se duce de râpă. Să stea liniştit şi să aştepte, iar apoi, să accepte, „legea euro-mântuitorului”, a antihristului. De altfel, la capitolul practică, „ai noştri” stau mult mai rău decât comuniştii: reportaje fără sens, reportaje ce se contrazic între ele, articole copiate/republicate de zeci de ori. Totuşi, mesajul rămâne acelaşi, tot-timpul: omoruri, sex, bani şi… integrare europeană. Iar când ne vorbesc de (dez) integrare, tot în stil sovietic o fac. Nu spun de protestele miilor de „integraţi” din Germania şi Italia, de dezastrul ce practic a desfiinţat Grecia ca ţară sau de faptul că aceeaşi soartă o va avea şi România degrabă. Iar dacă ne amintim de puţinele reportaje ale presei „naţionale” despre viaţa poporului ca comunitate formată din oameni, nu din dobitoace cu nevoi şi instincte, observăm că ele sunt exemple clasice de minciună neacoperită, spusă cu toată seriozitatea credulului creştin. În acelaşi context, precizăm că aceeaşi presă (im)parţială, nu a ezitat să acopere pe deplin orice mişcare a ex-ministrului Pasat în ce priveşte iniţiativa îndoielnică privind introducerea obiectului „Bazele Ortodoxiei”, dar au făcut-o cu un scop anume: să defăimeze cât mai tare posibil Biserica şi ierarhia ei. Constatăm un adevărat triumf al făţărniciei. Nu vom mai folosi parantezele pentru a vorbi de presa lor, de presa ne- sau chiar anti-moldovenească. Iar dacă mai există, prins în mărăcinele minciunii, vreun creştin, în redacţiile mijloacelor de amăgire în masă îi amintim că „de cel ce se va ruşina de Mine şi de cuvintele Mele, de acesta şi Fiul Omului se va ruşina, când va veni întru slava Sa şi a Tatălui şi a sfinţilor îngeri” (Luca 9, 26).

Iosif ROBU