Ochiul curat sau postul vizual
Mareste imaginea. Medicina confirma faptul ca vazul este simtul care ne aduce peste 90 % din informatiile necesare activitatii zilnice. Tot in acest sens, ni se spune in Sfanta Scriptura ca „Luminatorul trupului este ochiul tau. Cand ochiul tau este curat, atunci tot trupul tau e luminat; dar cand ochiul tau e rau, atunci si trupul tau e intunecat (Lc. 11; 34 ) Nu intamplator este folosit aici cuvantul „luminator” deoarece noi toti ne miscam in lumina, cunoastem prin intermediul luminii si fiecare dintre vietatile existente in natura traieste de pe urma luminii. In limba romana, cuvantul „lume” vine din latinescul „lumen” care inseamna „lumina”.Afirmam asadar ca lumea in care traim este o opera imensa de lumina.
Lumina si lumea se dezvaluie mai adanc in relatie cu celelalte intelesuri ale termenului lumen, anume faclie, viata, lumina ochilor, ochi, vedere, deschizatura, claritate, podoaba, ornament! Lumea creata ni se infatiseaza astfel drept „fereastra” catre Dumnezeu ce sta la baza cunoasterii naturale, prin intermediul contemplarii ratiunilor divine ale fapturilor. De aceea, Dumnezeu inainte de a vorbi omului prin Scripturi, a voit a vorbi acestuia mai intai prin intermediul creatiei Sale.
Insa prin pacat simturile omului au fost vatamate, lumea devenind opaca pentru el. Aceasta si-a pierdut transparenta, omul ramand alipit doar de suprafata sa superficiala. Deoarece acum „vedem ca prin ghicitura”, lumea a devenit pentru om prilej de ispita si pacat. De aceea, viata in lume presupune necesitatea pazei celor cinci simturi si a curatirii lor prin dobandirea Sfantului Duh. „Duhul Sfant unindu-Se cu mintea – spune Sfantul Antonie cel Mare – o invata sa tina intregul trup, din cap pana-n picioare, in ordine: ochii, pentru ca sa priveasca intru curatenie; urechile, pentru ca sa auda cu pace (…); limba, pentru ca sa nu graiasca decat de bine; mainile, ca ele sa se miste doar pentru a se inalta in rugaciune si a face fapte de milostenie (…); pantecele, pentru a pastra in limitele cuviintei obiceiul mancarii si al bauturii (…); picioarele, pentru ca ele sa mearga drept spre vointa lui Dumnezeu (…).
In acest fel, intregul trup se obisnuieste cu binele si se preschimba, supunandu-se puterii Duhului Sfant, in asa fel incat sfarseste prin a participa, oarecum, la acele proprietati ale trupului duhovnicesc pe care va trebui sa-l dobandeasca la invierea dreptilor.
Vederea fizica si cea duhovniceasca
Acest post al ochilor poate da roadele sale numai in Duhul Sfant. Harul Duhului Sfant pe care il primim in Biserica, face ca ochii nostri „sa priveasca neintinat” iar inima noastra „sa nu se hraneasca cu ganduri necurate”.
Numai conlucrand cu Dumnezeu putem dobandi vederea duhovniceasca. In acest sens, Parintii Bisericii ne spun ca rugaciunea neincetata si invatatura dumnezeiestii Scripturi deschid ochii duhovnicesti ai inimii, care Il vad pe Imparatul puterilor: atunci apare o mare bucurie, iar dorul de Dumnezeu se aprinde in suflet cu putere; atunci si trupul este deopotriva inaltat prin lucrarea Duhului, iar omul devine intru totul duhovnicesc.
Daca in cazul vederii fizice, aceasta este despartita de intelegere, vederea duhovniceasca nu poate fi separata de discernamantul duhovnicesc. Vederea duhovniceasca ca „simtire intelegatoare” o intalnim in Biserica, la acei parinti numiti „vazatori cu duhul”.
Vederea luminii dumnezeiesti
Dupa cum organul vederii fizice este ochiul, „organul” raspunzator de vederea duhovniceasca este „ochiul inimii” sau „ochiul credintei”. Prin intermediul ochilor credintei, si nu al celor fizici, omul poate fi facut partas vederii slavei lui Dumnezeu.
Potrivit invataturii Bisericii Ortodoxe, vederea luminii dumnezeiesti necreate, reprezinta cel mai inalt grad al cunoasterii lui Dumnezeu. Acea lumina apare in minte numai prin puterea harului, deci nu este produsa de minte sau cu atat mai putin de imaginatie. Prin aceasta se dovedeste caracterul ei transcendent, suprasensibil si suprainteligibil, ea adresandu-se mintii curatite de patimi, ca locas tainic al harului primit la Botez. Bucuria, pacea, linistea (isihia) resimtite sau traite de isihasti confirma caracterul de dar divin al acestei lumini dar atesta si o prezenta personala, ascunsa in aceasta lumina necreata. In lumina il intalnesc isihastii pe Hristos, Cuvantul prin care si pentru care toate s-au facut, caci El este Lumina lumii.
„Ochi au si nu vor vedea” sau o lume pe cale sa orbeasca
Daca vederea fizica apartine majoritatii, numai un mic procent, din varii motive neputand beneficia de aceasta, vederea duhovniceasca, apartine unei minoritati numai de Dumnezeu stiute. In Ortodoxie marturisim nu ceea ce vedem cu ochii trupesti, ci ceea ce este dincolo de vederea ochilor trupesti. Marturisim ceea ce vedem cu ochii duhovnicesti ai credintei stabilite de Biserica Sfintilor Apostoli.
Setea de cunoastere de care omul da dovada, l-a adus in situatia de a putea depasi limitele vederii naturale, prin intermediul stiintei. Explorarea Universului in mic si in mare, prin microscop respectiv telescop, a facut ca omul sa poata vedea lucruri si realitati care, in trecut, erau de neconceput. Tot asa, vederea duhovniceasca ii descopera omului, in Duhul Sfant, realitati ceresti, pe care, necuratit de pacate, nu le poate vedea. De aceea, credinta este o vedere dincolo de vederea trupeasca, dincolo de vederea fizica. In Duhul Sfant, omul primeste cunoasterea tainica si intelegerea duhovniceasca a lucrurilor.
Pentru omul de astazi mai multa importanta are modul in care este vazut, decat cel in care el insusi vede. Altfel spus, este interesat de „ochii altora” si mai putin de propriii ochi. Acesta este motivul pentru care in cursul acestei vieti umblam mai mult „orbeste”.
De la Hristos in iesle la chipul Sau zugravit in icoana
Sfantul Apostol Pavel ne spune ca „Mare este taina crestinatatii! Dumnezeu S-a aratat in trup”. El Se arata astfel in Persoana Cuvantului intrupat salasluindu-Se printre oameni. In Evanghelia dupa Matei (13, 16-17) – spune Sfantul Ioan Damaschinul – Domnul, adica Acelasi Dumnezeu Care graise in Vechiul Testament, spune spre cinstea ucenicilor Sai si a tuturor celor care traiesc in felul acestora, mergandu-le pe urme: „Fericiti sunt ochii vostri fiindca vad si urechile voastre fiindca aud.”
Intruparea Mantuitorului a facut posibila reprezentarea Sa iconografica. Mai mult, a facut posibila celor multi, care nu se pot impartasi in viata aceasta de vederea „dumezeiestii slave”, contemplarea dumnezeiescului Sau chip in icoana.
Trebuie sa stim ca Mantuitorul nu a redat oamenilor atat vederea fizica, cat si pe cea duhovniceasca, doar in timpul vietii Sale pamantesti. Va lucra, in acest sens, pana la sfarsitul veacurilor. Se va descoperi pe Sine, celor ce-L cauta cu inima smerita si iubitoare.
Ochiul curat este cu atat mai necesar in zilele noastre, cu cat imaginea nu numai ca a fost banalizata, dar a devenit un continuu prilej de ispita. De aceea, in biserica si in casele noastre, icoana are menirea de a „sfinti ochii celor credinciosi”. In acest sens, numai inaintea icoanei ne putem deprinde cu ceea ce inseamna acest „post al ochilor”. Invatam astfel sa privim lumea si umanitatea transfigurate. Ele insele devin pentru noi, in chip tainic, icoane sau calauze catre Hristos.
Dupa cum ne spune Sfantul Apostol Pavel, „credinta vine din cele auzite” (Romani 10:17). Insa, pe cat posibil, nu trebuie sa ramanem aici. Suntem chemati sa ajungem a-L marturisi pe Hristos din propria noastra experienta, asemenea Sfantului Apostol si Evanghelist Ioan, dand marturie despre „ce am vazut cu ochii nostri” (I In. 1, 1).
Acest lucru este posibil numai daca postim atat cu ochii trupesti, cat si cu cei duhovnicesti, dupa cum aflam de la Sfantul Efrem Sirul: „omul curatandu-si ochii inimii, vede de-a pururi in el insusi pe Domnul, ca intr-o oglinda”.
Radu Alexandru
