Doamne Iisuse Hristoase Dumnezeul nostru. Cel ce ai isbăvit pe Iosif şi Sfântul Apostol Petru din legături şi din temniţe, fără de nici o vătămare. Cu smerenie mă rog Ţie: Primeşte această rugăciune, pentru iertarea păcatelor robului Tău… care este la închisoare şi ca un iubitor de oameni, cu Dreapta Ta cea a tot puternică şi cu judecăţile care ştii, de tot răul şi primejdia, păzeşte-l şi scote-l din acest loc de osândă: Că a Ta este puterea şi ajutorul care nouă ne trebuieşte în toate necazurile şi primejdiile ce vin asupra noastră, ca certare pentru faptele noastre; ajută nouă şi nu ne lăsa ruşinaţi în faţa vrăjmaşilor noştri şi fă-i să Te cunoască; că Tu eşti puterea, ajutorul, protectorul, stăruitorul, biruitorul şi Mântuitorul nostru, iar noi suntem robii Tăi, care bine Te cuvântăm, zi şi noapte Ţie ne rugăm şi-Ţi strigăm: Iisuse Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu; după cum ai deschis porţile iadului deschide şi porţile închisorilor şi ascultă ruga lor şi a celor ce în urma lor se roagă pentru ei.
ieroschim. Silvestru Florescu