Doamne Iisuse Hristoase, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu; pentru rugăciunile Prea Curatei Maicei Tale, ale tuturor Sfinţilor Tăi, ale Sfântului… (a cărui rugăciune se face) şi a Sfinţilor a căror pomenire astăzi săvârşim… isbăveşte pe robul Tău… şi pe toţi fraţii noştri cei bine credincioşi care cheamă în ajutor Numele Tău: Păzeşte-l de cei ce caută să îi facă rău, văzuţi şi nevăzuţi vrăjmaşi; dă-le vrăjmaşilor după inimile lor, după răutatea născocirilor lor şi după cugetul gândului şi inimilor lor şi după faptele lor asupra noastră, nu-i lăsa să peară în răutatea inimilor lor; smereşte-le firea trupească ca să se mântuiască sufletul în ziua judecăţii, adormi răutatea lor cea vicleană ce se năpusteşte asupra noastră, deşarte fă sfaturile lor, fi-i-ne apărător în sfatul lor, opreşte viforul cel pornit cu răutate şi cu vicleşug asupra noastră, păzeşte-ne de viclenia lor şi dăruieşte-ne semn de biruinţă; surpă întărâtările lor, înalţă cornul nostru, pune-i prieteni împăcaţi Bisericei, descoperă-le Evanghelia dreptăţei, întăreşte-i în adevărul şi dragostea Sfintelor Scripturi întăreşte-i în adevărul şi dragostea Sfintei Scripturi; dă-le pâinea cea sufletească şi trupească în toate zilele şi fă-i să Te cunoască, că Tu eşti: Apărătorul, Protectorul, Stăruitorul, Biruitorul, şi Mântuitorul nostru; iar noi suntem robii Tăi, care bine Te cuvântăm zi şi noapte Ţie ne rugăm şi-Ţi cântăm: Iisuse, Cel ce ai strigat pacea, împacă pe vrăjmaşii noştri, cu Biciul Tău cel duhovnicesc.
ieroschim. Silvestru Florescu