Aceste schimbari au loc atat in locuirea impreuna cu altii, cat si in petrecerea in singuratate. Numai ca, in singuratate stand, omul vietuieste mai mult cu Dumnezeu, decat cu oamenii, lucru ce duce la o asemanare tot mai mare a omului cu Cel Bun. In singuratate insa nu ajung sa vietuiasca insa decat numai o parte dintre noi, in mare parte calugari. Cat despre restul dintre noi, locuirea la un loc, impreuna cu ceilalti, nu poate fi ocolita.
Dumnezeu ne-a creat pentru comuniune. Orice am face, nu putem anula tendinta de comuniune, atat de adanc sadita in fiinta noastra. Fiecare om are nevoie deci de un altul, cat de cat asemanator lui, care sa il sprijine in ceea ce gandeste, doreste si face.
Cine se aseamana, se aduna !
Frumos rosteste romanul, zicand: „Cine se aseamana se aduna.” Si nu este oare asa?! Nimeni nu poate sta langa un altul complet diferit de el; trebuie sa existe o catusi de mica asemanare intre cei doi. Trebuie sa aiba loc un schimb de lucruri noi, intre oameni, insa numai pornind de la o baza comuna. In baza unor lucruri comune, se poate ajunge la o tot mai mare asemanare.
Imi vine in minte o alta vorba, rostita insa in acelaasi sens: „Spune-mi ce prieteni ai, ca sa iti spun cine esti.” Nu pot sta la un loc, pentru o vreme mai indelungata, oameni complet diferiti. Prieteniile de lunga durata se leaga intotdeauna intre oameni asemanatori.
Crestinii se aduna intotdeauna, atat in biserica, cat si in afara ei, pornind de la o baza comuna, anume de la „un Domn, o credinta si un botez” (Efeseni 4,5). De la acestea pornesc nenumarate asemanari. Un crestin nu se va aduna decat ocazional, acasa sau la plimbare, cu un ateu sau cu un pagan. Nu cred ca sfintii ne-au indemnat sa fugim de cei rai; cu toate acestea, „prieteniile rele strica obiceiurile bune”.
Alcoolicii se aduna si ei. Un alcoolic nu va putea sta numai langa oameni care nu beau. Un alcoolic are nevoie de prieteni asemanatori lui, spre a vedea ca nu este singurul aflat in acea stare si pentru a cauta justificare si indreptare a multor fapte.
Hotii se aduna si ei. Un hot nu va putea sta numai langa oameni cinstiti. Unul ca acesta fie se va izola cat mai mult, neavand incredere in nimeni, fie isi va face prieteni asemenea lui, spre a se ajuta reciproc, in toate cele puse la cale, cu viclesug.
Barfitorii se aduna si ei. Un barfitor nu va putea sta numai langa oameni care fug de barfe. Unul ca acesta are nevoie de oameni insetati de a afla lucruri tainice si secrete, desfatandu-se parca de pe urma aflarii lor. Daca se va intampla sa ajunga langa un crestin, care nu doreste sa auda despre pacatele sau faptele ascunse ale celorlalti, barfitorului ii va fi foarte greu sa taca, stand ca pe ghimpi.
Dar si cine se aduna, se aseamana !
Odata „adunati” la un loc, oamenii incep sa se asemene din ce in ce mai mult. Stai langa un sfant si te vei indrepta, stai langa un indiferent si vei ajunge delasator, stai langa un fricos si te vei infricosa, stai langa un curajos si te vei intari.
Daca se intampla sa ajungi sa vietuiesti intr-un loc unde nu poti gasi un om odihnitor sau linistit, deci cand nu ai de ales langa cine sa te asezi, mai bine nu alegi. In acest sens, cum ca este riscant sa te unesti si sa te deschizi in fata cui nu trebuie, Sfantul Serafim de Sarov spunea ca „abia de vei gasi un om dintr-o mie, caruia sa ii poti deschide inima”.
Decat sa te aduni cu oameni care te trag in jos (nefiind suficient de intarit in viata duhovniceasca), mai bine ramai singur si iti duci singur luptele si ispitele, care altfel mai mult s-ar intari. Dar nu lasa Domnul pe crestin fara un sprijin venit prin aproapele: o ruda, o vecina, un coleg de serviciu, un angajat, un om de rand, un prieten aparut ad-hoc, etc.
Fa-te deci prieten cu cel ce are frica de Dumenzeu, ca sa iti fie si tie frica de Dumnezeu, caci langa cel credincios vei deveni credincios, iar langa cel netrebnic, te vei netrebnici. Adesea, paznicii si puscariasii nu prea se diferentiaza, in comportament si infatisare.
Mi-a fost dat sa stau aproape de preoti langa care am ajuns indiferent, precum mi-a fost dat sa ajung aproape de preoti langa care sa nu pot face fata ravnei si dorintei de indreptare. In amandoua cazurile, eu eram acelasi neputincios; diferea insa numai compania. Sfintii au dat naste adesea la ucenici sfinti care, la randul lor, au nascut iarasi sfinti.
Mi se pare uimitor cum pana si animalele ajung sa se asemene cu stapanii lor. Pana astazi mi-a fost dat sa intru prin multe case, drept pentru care am intalnit multi caini, pisici, papagali, etc. Nu de putine ori aceste animale imprumutasera comportamentul stapanilor. Caini din rase fioroase, insa foarte blanzi, precum si caini micuti de tot, dar rai pana peste. La fel si cu celelalte animale. Cand stapanul era frumos si linistit, animalul era si el normal; cand insa stapanul era obosit sufleteste, incruntat si macinat, atunci si animalele erau aprinse si agitate. Este usor de inteles de ce.
Odata adunati la un loc, oamenii incep sa se asemene intre ei, atat sufleteste, cat si trupeste. Cata putere are vietuirea impreuna a oamenilor, daca aceasta ajunge sa se vada pana si in trup. Ma gandesc aici, in mod special, la cei casatoriti. Adesea, cei casatoriti sunt intrebati, de persoane care nu stiu nimic despre ei: „Sunteti frati?” Aceasta am aflat-o de la mai multi apropiati, carora, de-a lungul vietii, li s-a pus aceasta intrebare.
Dumnezeu ne-a creat pentru comuniune.
Deci, cu cine ne vom aduna, cu acela ne vom asema
crestinortodox.ro
