De ce mintea noastră se răzvrăteşte împotriva judecăţilor lui Dumnezeu?
Neapărat este trebuincioasă o atitudine de profundă reverenţa faţă de judecăţile nepătrunse a lui Dumnezeu care se manifestă în toate evenimentele ce au loc cu îngăduinţa Sa, atat cele particulare cât şi cele generale, atât cele colective cat şi cele personale şi duhovniceşti „Smeriţi-vă, spune Sfantul Petru, sub mâna cea tare a lui Dumnezeu, ca El să vă înalţe la timpul cuvenit” (1 Petru 5, 6). Noi trebuie să ne smerim urmând exemplul celebru ce ni-l oferă Sfânta Scriptură în rugăciunea celor trei tineri care au fost supuşi la o grea încercare în Babilon din cauza fidelităţii lor faţă de Dumnezeu, şi care au recunoscut în tot ceea ce li s-a întâmplat cu îngăduinţa Lui, manifestarea judecăţii Lui celei drepte. (Cf. Dan. 3, 24-45).„Smintelile trebuie să vină” (Matei 18, 7), ne avertizează Mântuitorul prezicând grelele încercări care se vor abate asupra celor ce vor crede în El şi asupra omenirii întregi, El zice: „luaţi seama să nu vă speriaţi, căci trebuie să fie toate” (Matei 24, 6). Dacă lucrurile stau aşa, noi nu vom avea nici dreptul, nici posibilitatea, de a spune sau de a gândi ceva împotriva hotărârilor pe care le-a dat Dumnezeu în bunătatea Sa, înţelepciunea Sa fiind atotputernică. „Şi veţi fi daţi şi de părinţi, zice Domnul, şi de fraţi şi de rudenii şi de prieteni, şi vor ucide dintre voi, şi veţi fi urâţi de toţi, pentru numele Meu (I Aica 21, 16-1 7). „Celui care vă va ucide i se va pare că aduce închinare lui Dumnezeu „. „În lume necazuri veţi avea; dar îndrăzniţi. Eu am biruit lumea ” (loan 16, 2 şi 33).
După ce a înfăţişat precis care va fi soarta adevăraţilor creştini în timpul vieţii pământeşti – soarta pe care Dumnezeu le-a prezis-o – Domnul adaugă. „Şi păr din capul vostru nu va pieri” (Luca 21, 18). Aceasta vrea să spună: Dumnezeu vă va purta atent de grijă, el va veghea fară încetare asupra voastră, păzindu-vă cu mana Lui atotputernică. lată de ce oricare ar fi suferinţele care vă incearcă, acestea nu vin decât cu îngăduinţa Lui, după voinţa Lui sfantâ şi pentru mântuirea noastră.
Domnul nostru concluzionează, dând învăţături ucenicilor referitor la frământările care le suportă pe pământ, printr-o poruncă precisă şi categorică: „prin răbdarea voastră veţi dobândi sufletele voastre” (Luca 21, 19). Recunoaşteţi şi mărturisiţi că Dumnezeu este stăpânul lumii; cu respect şi râvnă supuneţi-vă şi lasaţi-vă în voia Lui. Prin această recunoaştere, prin această supunere va creşte în sufletele voastre sfanta răbdare. Ea poate fi recunoscută după pacea pe care o aduce în suflet. Tot cuvântul potrivnic poruncilor lui Dumnezeu se va opri pe buze, tot gândul se va reduce la tăcere în faţa maiestăţii voii lui Dumnezeu, cum spune sfântul Luca şi însoţitorii săi: „ne-am liniştit zicând: facă-se voia Domnului” (F Ap. 21, 14).
Trebuie să se ştie că tot gândul care are tendinţă să critice judecăţile lui Dumnezeu, şi să li se împotrivească, vine de la Satan şi trebuie respins. Până când el se opune lui Dumnezeu, ori de la cine ar veni, trebuie respins. Domnul nostru ne-a dat un exemplu de asemenea respingere. Atunci când El vestea ucenicilor patimile Sale care se apropiau şi moartea Sa înfricoşătoare, apostolul Petru, indignat de o compasiune proprie omului vechi, „a început să-L dojenească zicându-l: Fie-ţi milă de Tine, să nu Ţi se întâmple Tie aceasta „. Domnul i-a răspuns dezvăluind originea acestui gând: „Mergi înapoia Mea, satano! Sminteală îmi eşti; că nu cugeti cele ale lui Dumnezeu, ci cele ale oamenilor” (Matei 16, 22-23).
De ce mintea noastră se răzvrăteşte împotriva judecăţilor lui Dumnezeu şi îngăduinţelor Sale? Pentru că noi nu-L cinstim pe Dumnezeu ca Dumnezeu, pentru că noi nu ne supunem lui Dumnezeu ca lui Dumnezeu, pentru că în prezenţa lui Dumnezeu nu stăm pe locul ce ni se cuvine; din pricina mândriei noastre, a orbirii noastre, noi n-am înfrânt şi n-am înlăturat voinţa noastră căzută, deviata si coruptă „Atunci nu mă voi ruşina când voi căuta spre toate poruncile Tale. Lăuda-Te-voi întru îndreptarea inimii, ca să învat judecăţile dreptăţii Tale” (Ps 118. 6-7) „Tu eşti Dumnezeu, Mântuitorul meu, şi pe Tine Te-am aşteptat toată ziua” (Ps 24, 5), răbdând cu inimă bună de-a lungul vietii mele pământene toate încercările pe care ai binevoit să le trimiţi pentru mântuirea mea.
Iată cum defineşte Sfantul loan Scararul darul dreptei socoteli, dăruit de Dumnezeu exclusiv călugărilor ce umblă pe calea umilinţei: „puterea deosebirii este si se cunoaşte ca fiind îndeobşte cunoaşterea sigură a voii lui Dumnezeu în orice timp şi loc şi lucru. Ea obişnuieşte să se afle numai în cei curaţi cu inima, cu trupul şi cu gura. Dreapta socoteală este conştiinta nepătată şi simţirea curată” (Scara XXVI. 1 )
Binecuvantarea Domnului peste voi, cu al Sau har si cu a Sa iubire de oameni totdeauna, acum si pururea si in vecii vecilor.
(Sfântul Ignatie Branceaninov)
