De câţiva ani mă tot străduiesc să aflu un limbaj prin care să ajung la urechile celor care pun această întrebare şi mă tem că nu voi reuşi să-l aflu.
De ce? Pentru că majoritatea oamenilor aud cu urechile mentalităţii acestei lumi, interpretează prin reţeaua de sinapse impusă de cei din jur, uneori prin experienţe destul de traumatizante…Apoi, oamenii aud ce vor ei să audă, pentru că cel ce întreabă crede deja că „nu se poate!” şi că cei care afirmă altfel „ascund ei ceva” (aşa credea şi unul din securiştii care mă „cercetau”). Şi au dreptate.
Da, toţi cei care s-au oprit şi au cunoscut în viaţa lor, în sufletul şi în trupul lor, că Dumnezeu nu ne-a adus la viaţă pentru chin şi plăceri efemere, ci pentru a ne împărtăşi de Bucuria Lui de a fi, îşi ascund propria viaţă cu Hristos în Dumnezeu. Nu este o metaforă biblică, ci o realitate. Adică, viaţa creştinului viu este ascunsă chiar şi pentru el în Dumnezeu, nici chiar el nu înţelege raţional cum a devenit imposibilul posibil. Nu înţelege intelectual, dar constată pe „pielea lui”. Pur şi simplu: zice „Doamne!”, şi „Doamne” vine şi le face pe toate posibile. Nu în locul omului, ci în om, cu puterea omului pătrunsă, îmbrăţişată, susţinută de harul Lui. Tot meşteşugul omului este acela de a învăţa să-şi cunoască neputinţa şi, prin asceză, să dobândească şi să păstreze harul.
Călugării şi toţi cei care duc o viaţă curată primesc de la Dumnezeu, în mod simţit, ceva atât de bun încât strădania de a dobândi şi păstra harul (asceza) devine o bucurie, iar sărmana plăcere senzuală adusă de păcat devine jalnică şi demnă de dispreţuit. Abstinenţa nu este decât calea (la început strâmtă) prin care obţinem acel Ceva pe care îl pierdem prin păcat.
Despre Acest Ceva atât de bun, nu se poate povesti. Vă pot spune doar atât: Veniţi şi vedeţi! Faceţi o probă: faceţi tot ce vă porunceşte Domnul, respiraţi Răsuflarea Lui, mâncaţi Trupul Lui, beţi Sângele Lui, ascultaţi cuvintele şi tăcerea Lui şi veţi vedea.
Restul sunt vorbe goale, fiori trecători şi multă suferinţă şi angoasă.
