Mănăstirea Brădiţel
Judeţul Neamţ
Situare
Mânăstirea „Brădiţel” cu hramul mare ,,Acoperământul Maicii Domnului” şi hramul mic „Izvorul Tămăduirii” este situată în comuna Bodeşti, judeţul Neamţ, la 30 km de municipiul Piatra Neamţ.
Numele ei derivă de la omonimul culmii pe care este amplasată, culme ce separă cele două depresiuni subcarpatice: a Ozanei la nord şi a Cracăului la sud.
Aşezarea pitorească îndeamnă la rugăciune şi dă pace sufletului ostenit pe calea ispitelor. Mânăstirea ,,Brădiţel” este astăzi o adevărată mireasă a lui Hristos, împodobită cu harul Maicii Domnului, protectoarea sfântului lăcaş.
Scurt istoric al mânăstirii
Istoria Mânăstirii ,,Brădiţel” este strâns legată de cea a Bisericii Ortodoxe Române de Răsărit. În 1924, ca urmare a schimbării calendarului bisericesc în Biserica Ortodoxă Română, precum şi a introducerii altor inovaţii, mulţi preoţi, călugări şi călugăriţe au fost nevoiţi să părăsească locul de metanie şi să se retragă în pustie, dorind să păstreze rânduiala Sfinţilor Părinţi. În 1927, prigoniţi de autorităţile civile şi bisericeşti, câţiva monahi din Schitul Procrov, Neamţ se sălăşluiesc pe culmea Brădiţelului. Lor li se alătură alţi monahi şi monahii, toţi plecaţi din mânăstiri ca urmare a schismei din 1924.
Între anii 1927-1930, monahii de aici construiesc o biserică din bârne de lemn, căptuşită cu scânduri şi pictată, ce este dărâmată în 1936 de împotrivitorii dreptei credinţe. Monahii sunt ameninţaţi, batjocoriţi, chemaţi la Curtea Marţială, iar chiliile le sunt dărâmate. Prigoana încetează în 1941, când monahii sunt concentraţi pentru război, timp în care maicile reuşesc să ridice un paraclis.
După război, călugării statorniciţi aici îşi pun problema ce fel de mânăstire să se înalţe în acest loc. Primul călugăr venit pe aceste meleaguri, monahul Partenie gândea că dacă el va muri cel dintâi, mânăstirea va fi de maici, iar dacă va muri prima monahie venită, să se construiască o mânăstire de călugări. În prima zi de Paşti a anului 1947, părintele Partenie trece la cele veşnice, iar monahiei Macaria Samoilă i se încredinţează stăreţia sfântului lăcaş.
Maica Macaria, închinoviată la Mânăstirea Văratec, părăseşte în 1927 locul de metanie din pricina inovaţiilor introduse de Biserica oficială în rânduiala bisericească. Însoţită de monahia Magdalena Gliga, maica Macaria pribegeşte timp de 20 ani prin pădurile Neamţului, căutând să se statornicească în viaţa monahală. În tot acest timp, maica Macaria suferă defăimări, jigniri, suferinţe trupeşti, este arestată şi bătută groaznic. Iar ca o încununare a răbdării sale şi a dragostei ei neţărmurite faţă de Hristos, în primăvara anului 1948, soborul Mânăstirii Brădiţel, în frunte cu sfinţia sa, pune piatra fundamentală a bisericii.
Timp de 30 ani, obştea mânăstirii va munci la ridicarea sfântului lăcaş. În acest timp, continuă controalele riguroase ale oficialităţilor ce caută materiale achiziţionate ilegal, aur sau personal fără mutaţie de domiciliu. În ciuda prigoanei şi a ameninţărilor permanente din partea autorităţilor civile şi religioase oficiale, a presiunilor făcute de acestea pentru a primi calendarul schimbat, construcţia bisericii continuă, aceasta fiind sfinţită în secret în 1978.
Vechea Biserică, a cărei reconstrucţie a început în 1988
În primăvara anului 1988, datorită ploilor dese, se surpă peretele Sfântului Altar de pe partea veşmântăriei. Cu binecuvântarea IPS Mitropolit Silvestru, maicile încep lucrările unei noi biserici, fără ca cea veche să fie dărâmată. La 26 mai 1988, se pune temelia actualei biserici, iar la 28 mai piatra fundamentală. Trei săptămâni mai târziu, oficialităţile judeţene vin să demoleze biserica, motivând că nu există acte de reparare-construire. Ameninţate încontinuu, maicile au înconjurat zidul bisericii, rugându-se neîncetat şi spunând că mai bine să cadă zidurile peste ele decât să vadă distrus ceea ce cu atâta osteneală şi cheltuială s-a făcut.
Intrarea în mânăstire, străjuită de clopotniţă
Impresionaţi de această reacţie neaşteptată a comunităţii, muncitorii veniţi pentru a demola biserica au refuzat să facă aceasta, preferând să li se taie mâinile sau să li se desfacă contractul de muncă decât să mânie în aşa chip pe Dumnezeu. Astfel, autorităţile au renunţat la dărâmarea sfântului lăcaş, sistând doar construcţia până la noi ordine. Mânăstirii i-a fost intentat proces pentru construcţie ilegală şi a fost amendată conform legii.
Intrarea principală în Biserică
Uitând parcă de ameninţările Bisericii oficiale, la 29 august 1988 maicile au scos zidurile vechi ale bisericii împreună cu acoperişul, continuând de-a lungul anilor construirea şi desăvârşirea sfântului lăcaş. Odată terminată, biserica a fost sfinţită la 31 iulie 1995, de către IPS Mitropolit Vlasie în fruntea soborului Bisericii Ortodoxe de Răsărit.
Biserica actuală are formă de cruce, cu fundaţie din piatră şi beton, cu arcade şi bolţi din cărămidă.
Obştea mânăstirii
Mânăstirea este condusă de schimonahia Varvara Blaga, înscăunată stareţă la 6 decembrie 1990, iar duhovnicul obştei este astăzi Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Vlasie Mogârzan.
Obştea mânăstirii numără în prezent 122 de maici şi surori, şi se conduce după rânduielile şi Canoanele Sfinţilor Părinţi şi după Tipicul Sfântului Sava.
Obştea mânăstirii Brădiţel, împreună cu Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Vlasie
În mânăstire există ateliere de pictură, sculptură, tricotaj, ţesut, croitorie. Sursa principală de întreţinere o constituie cultivarea pământului şi creşterea animalelor.
