„Semne din Cer” – Perspectiva Creştin-Ortodoxă asupra OZN-urilor

1. Atmosfera science-fiction

Originile acestui gen de literatură sunt îndeobste plasate la începuturile secolului XIX. Unii preferă să-l considere precursor pe Edgar Allan Poe, care combină un stil de un realism foarte persuasiv cu o substantă narativă atinsă întotdeauna de „misterios” si de „ocult”. Altii o consideră precursoare a literaturii stiintifico-fantastice pe contemporana lui Poe, scriitoarea Mary Wollstonecraft Shelley (sotia celebrului poet), care, în cartea sa „Frankestein, or the Modern Prometheus” (Frankestein sau Prometeul modern, tradusă recent si în româneste, n. tr.) combină stiintă fantezistă si ocultism într-un mod ce caracterizează multe scrieri stiintifico-fantastice de atunci încoace.

Povestirea stiintifico-fantastică tipică avea să apară însă la sfârsitul secolului XIX si începutul secolului XX, odată cu Jules Verne si H. G. Wells. Apoi, trecând prin faza manifestărilor literare de mâna a doua, asa cum apăreau ele în periodicele ieftine din America anilor 1939 si 1940, genul science-fiction a ajuns la maturitate si a devenit o formă literară de prestigiu international în deceniile din urmă. Mai mult, un număr de filme de maximă audientă atestă cât de mult atmosfera SF captivează imaginatia maselor.

Filmele SF ieftine si mai curând de senzatie ale anilor ’50 au făcut loc în ultimii aproximativ zece ani altora mai moderne, care îsi spun „de idei”, cum ar fi Odiseea spatială 2001, Războiul stelelor, sau Întâlnirea de gradul III, fără a mai mentiona unul din cele mai lungi si mai gustate seriale de televiziune americane, Star Treck (distribuit si pe postul nostru national de televiziune, n. tr.).

Filozofia sau mai curând ideologia care stă la baza spiritului SF si care îl generează, este împărtăsită, chiar dacă numai implicit, de toti creatorii de SF. Această filozofie ar putea fi rezumată astfel:

1. Religia în sens traditional este fie cu totul absentă, fie prezentă în mod accidental sau artificial. Chiar ca formă literară, SF-ul este în mod vizibil produsul unei perioade deja „post-crestine” (asa cum este cazul povestirilor lui Poe si Shelley). Universul SF este cu totul secularist, desi în el se amestecă adesea nuante oculte sau orientale. „Dumnezeu”, atunci când este mentionat, este prezentat ca o putere vagă si lipsită de contur, iar nu ca o fiintă personală (de ex. „Forta” din Războiul Stelelor, o energie cosmică care are atât un aspect pozitiv cât si unul negativ). Fascinatia crescândă a omului contemporan fată de temele SF este o reflectare directă a pierderii valorilor religioase traditionale.

2. În centrul universului SF nu se mai situează Dumnezeu, ci omul, dar nu omul asa cum îl cunoastem noi astăzi, ci asa cum va „deveni” el în viitor, conform mitologiei evolutioniste moderne. Desi eroii povestirilor SF sunt în general oameni obisnuiti, nu ei sunt cei care ies în prim plan, ci întâlnirile lor cu diferite tipuri de „supraoameni” ce reprezintă rase „supraevoluate” ale viitorului (sau uneori ale trecutului) care de cele mai multe ori provin „din alte galaxii”.

Ideea că există forme de viată inteligentă „mult evoluată” pe alte planete a devenit atât de înrădăcinată în mentalitatea contemporană, încât până si în cele mai respectabile speculatii stiintifice (sau semistiintifice) ea este socotită ca ceva de la sine înteles.

Astfel, într-o foarte populară serie de cărti (Erich von Daniken, Chariots of the Gods – Carele zeilor -, Gods from OuterSpace – Zeii din spatiul cosmic) se aduc asa zise dovezi ale prezentei fiintelor „extraterestre” sau ale unor „zei” în preistorie, cărora li s-ar datora aparitia subită a inteligentei la om, inteligentă care este anevoie de explicat prin teoria evolutionistă obisnuită.

Cercetători de prestigiu din Rusia speculează că distrugerea Sodomei si Gomorei s-ar datora unei explozii nucleare, că în urmă cu secole pământul a fost vizitat de fiinte „extraterestre”, că Iisus Hristos se poate să fi fost un astfel de „cosmonaut” si că astăzi „este posibil să ne aflăm în pragul unei „a doua veniri” a acestor fiinte inteligente din spatiul extraterestru. [Sheila Catrander si Lynn Schroeder, Psychic Descoveries Behind the Iron Curtain – Descoperiri din sfera psihicului din spatele Cortinei de Fier), Bantam Books, 1977, pp. 98-99. Vezi articolele în lb. rusă ale Dr. Viaceslav Zaitaev, „Visitors from Outer Space”, in Sputnik, Jan. 1967, si „Tamplest and Spaceships” – Temple si nave spatiale, in Sputnik Jan. 1968 ]

Cercetători la fel de reputati din lumea occidentală cred destul de serios în existenta „inteligentelor extraterestre”, din moment ce de aproape 18 ani încoace ei încearcă, prin intermediul telescoapelor radio, să intre în legătură cu ele. Există în întreaga lume cel putin sase programe de cercetare conduse de astronomi, care încearcă să receptioneze semnale radio de la fiinte inteligente din spatiul extraterestru.

De asemenea, „teologi” protestanti si romano-catolici contemporani, care s-au obisnuit să urmeze orice idee nouă pe care o lansează „stiinta”, fac la rândul lor speculatii în cadrul noului domeniu al „exoteologiei” (adică „teologia spatiului cosmic”), cu privire la natura raselor „extraterestre” (v. rev. Times, 24 aprilie 1978). Este de netăgăduit că mitul SF îi fascinează cu putere până si pe cei mai luminati intelectuali si oameni de stiintă ai zilelor noastre.

Fiintele „evoluate” ale viitorului, asa cum apar ele în literatura SF, sunt prezentate invariabil ca unele ce au „depăsit” limitele umanitătii obisnuite, mai ales cele ale „personalitătii”. Asemenea lui „Dumnezeu” din povestirile SF, „omul” a devenit si el o impersonalitate bizară. În cartea Childhood’s End (Sfârsitul copilăriei) a lui Arthur C. Clarke, noua rasă de oameni are fizionomia caracteristică vârstei copilăriei, însă chipurile sunt total lipsite de personalitate; aceste fiinte sunt pe cale de a suferi transformări „evolutive” încă si mai înalte, până la absorbirea într-o „Supraminte” impersonală.

În general literatura SF – ale cărei idei se află în opozitie diametrală fată de învătătura crestină, dar în concordantă perfectă cu unele scoli filozofice orientale – vede „progresul evolutionist” si „spiritualitatea” în termenii unei depersonalizări crescânde.

3. Umanitatea si lumea viitorului sunt văzute, în termenii SF, ca „proiectii” ale descoperirilor stiintifice celor mai noi; „proiectii” care nu sunt câtusi de putin lipsite de substantă, pentru că ele corespund remarcabil cu realitatea cotidiană a experientelor ocultiste si demonice, asa cum s-au desfăsurat ele de-a lungul tuturor veacurilor.

Iată câteva dintre caracteristicile acestor fiinte „supraevoluate” ale viitorului: comunicarea prin telepatie, capacitatea de a zbura, de a apărea si a dispărea, transformarea aspectului unor obiecte sau crearea de scene si creaturi iluzorii prin „gândirea pură”, miscarea la viteze ce depăsesc cu mult mijloacele tehnologiei moderne, capacitatea de a supune alte persoane propriei vointe, precum si propovăduirea unei filozofii „spirituale” care se plasează „dincolo de orice religie” si care promite sosirea unui timp în care „inteligentele avansate” nu vor mai depinde de materie.

Într-adevăr, toate aceste lucruri se obtin prin nimic altceva decât prin practici sataniste si vrăjitoresti tipice. Într-o istorie a literaturii SF se notează că

„un aspect persistent al creatiilor SF este dorinta de a transcende experienta normală prin intermediul unor personaje si evenimente care depăsesc conditiile de spatiu si de timp normale”. [Robert Scholes si Eric S. Rabkin, Science Fiction: History, Science, Vision, – Literatura SF: Istorie, Stiintă, Premonitie -, Oxford University Press, 1977, p. 175].

Scenariile unor filme ca „Star Treck”, precum si multe alte povestiri SF, seamănă foarte bine prin unele locuri (mai ales în amănuntele lor „stiintific” – viitorologice) cu unele descrieri din „Vietile Sfintilor Părinti”, pe vremea cărora activitătile vrăjitoresti erau ceva obisnuit la popoarele păgâne, printre care sfintii erau de multe ori nevoiti să-si ducă viata.

Literatura stiintifico-fantastică nu are mai nimic stiintific, si nici prea „viitorologică” nu este. Ea se prezintă mai degrabă ca o întoarcere la originile „mistice” ale stiintei moderne – stiinta dinaintea „iluminismului” secolelor XVII si XVIII, care era foarte apropiată de ocultism.

In aceeasi istorie a literaturii SF se notează că „rădăcinile literaturii SF, ca si rădăcinile stiintei, se situează în zonele magicului si miticului” (Scholes si Rabkin). Cercetările si experimentele contemporane din asa-zisul domeniu al parapsihologiei indică si ele o viitoare jonctiune între „stiintă” si ocultism, dezvoltare care se află în deplină armonie cu literatura SF.

Literatura SF din Uniunea Sovietică (care se bucură acolo de aceeasi popularitate ca si în Vest, desi cunoaste dezvoltări usor diferite), cunoaste exact aceleasi teme ca si literatura SF din aria occidentală. În general, temele „metafizice” ale literaturii SF sovietice (care se scrie sub ochiul atent al cenzorului „materialist”), sunt de influentă occidentală sau sunt inspirate direct de spiritualitatea hinduistă, asa cum se remarcă în cazul scriitorului Ivan Efremov. Cititorul sovietic de literatură SF rămâne, potrivit unui critic, „cu o capacitate vagă de a distinge demarcatiile critice dintre stiintă si magie, dintre omul de stiintă si vrăjitor, dintre viitor si fantezie”.

Literatura SF, atât din Vest cât si din Est, ca si celelalte aspecte ale culturii contemporane, „confirmă în întregime – spune acelasi autor -, faptul că faza superioară a umanitătii o constituie ocultismul”. [G. V. Grebens, Ivan Efreniov – Theory of Soviet Science Fiction – Teoria literaturii SF sovietice, Vantage Press, New York, 1978, pp.108, 110]

4. Prin însăsi natura sa „viitorologică”, literatura SF tinde să devină utopică. Câteva romane sau povestiri chiar descriu o societate perfectă a viitorului, dar cele mai multe dintre ele se ocupă de „evolutia” societătii moderne la o stare mai avansată, sau cu întâlnirea cu civilizatii superioare de pe altă planetă, cu speranta (care uneori este prezentată ca realitate) că problemele cotidiene ca si limitările conditiei umane pot fi depăsite. În creatiile lui Efremov (si nu numai), comunismul devine „cosmic” si „începe să dobândească calităti nemateriale”, iar „civilizatia post-industrială va fi ca aceea de tip hinduist”. [Grebens, pp.109-110]

„Fiintele avansate” din spatiul cosmic sunt adesea înzestrate cu calităti „mântuitoare”, iar aterizările navelor spatiale sunt semnul unor evenimente „apocaliptice” – de obicei sosirea unor fiinte binevoitoare care să conducă oamenii în „progresul lor evolutiv”.

Într-un cuvânt, literatura SF a secolului XX este în ea însăsi un semn grăitor al pierderii valorilor si mentalitătii crestine în interpretarea lumii. Ea a devenit un puternic vehicul de diseminare a unei filozofii necrestine asupra vietii si istoriei, manifestând mai curând, pe fată sau în ascuns, influente ocultiste si orientale. Si tot această literatură, într-o perioadă crucială de criză si tranzitie a civilizatiei umane, a constituit o fortă de prim ordin în crearea sperantei si a stării de asteptare actuale a „fiintelor extraterestre”, care vor veni si vor rezolva problemele omenirii, călăuzind-o către o nouă eră „cosmică” a istoriei sale.

Pretinzând că este „stiintifică si nereligioasă”, literatura SF în realitate este un mijloc propagandistic de vârf (de formă secularistă) în mediatizarea „noii constiinte religioase” ce invadează omenirea, pe măsură ce crestinismul autentic supravietuieste în arii etnice si geografice tot mai restrâns.

Toată această prezentare a constituit cadrul necesar pentru introducerea cazurilor concrete de aparitii OZN, care corespund în mod ciudat cu asteptările pseudoreligioase spre care este stimulat omul „civilizatiei postcrestine”!

2. Aparitii ale OZN-urilor si investigarea lor stiintifică

Desi fictiune, ar putea spune cineva, literatura SF a pregătit întrucâtva omenirea pentru aparitia OZN-urilor, noi în mod evident, neputând întelege realitatea lor „obiectivă” pe baza literaturii sau asteptărilor si fanteziilor omenesti.

Înainte de a încerca să aflăm ce sunt OZN-urile, trebuie mai întâi să cunoastem natura si gradul de încredere pe care îl putem acorda observatiilor care s-au făcut asupra lor. Există cu adevărat OZN-uri? Sau este vorba doar de perceptiile false, pe de o parte si dorinta de împlinire psihologică si pseudo-religioasă pe de altă parte?

Un rezumat foarte solid documentat al fenomenului OZN a fost dat de către Dr. Jaques Vallee, un cercetător francez care în prezent locuieste în California, expert în astrofizică si în stiinta computerelor, si care a făcut parte, mai multi ani, din comisiile de investigare stiintifică a rapoartelor referitoare la OZN-uri. Mărturia lui este cu atât mai pretioasă, cu cât el a studiat cazurile de aparitii OZN si din afara Statelor Unite, mai ales din Franta, ceea ce întregeste considerabil tabloul general al fenomenului.

Dr. Vallee afirmă că, desi obiecte zburătoare ciudate au mai fost observate în secolele trecute, „istoria lor modernă” începe odată cu transformarea lor într-un fenomen de masă, adică odată cu anii celui de-al doilea Război Mondial si de atunci înainte. Pe continentul american fenomenul a fost receptat prima oară în 1947, dar el se repetase de mai multe ori până atunci în tări ale Europei. [UFO’s in Space : Anatomy of a Phenomenon – OZN-urile din spatiu: Anatomia unui fenomen -, Ballantine Books, N. Y., (publicat initial de Henry Regnery Company, 1965)]

În timpul celui de-al II-lea Război Mondial., multi piloti raportau luminite ciudate ce păreau că se află sub un control inteligent, iar în 1946, mai ales în luna iulie, a fost un adevărat val de astfel de aparitii, în Suedia si în alte tări nord-europene. Initial s-a presupus că obiectele percepute în acest val scandinav sunt „meteori”, apoi că ar fi „rachete” (sau „rachete fantomă”) sau chiar „bombe”, si uneori că sunt „un nou tip de navă spatială”, capabilă de miscări cu totul neobisnuite în spatiu si care nu lasă nici o urmă pe sol, nici măcar atunci când par că aterizează.

Presa europeană era plină de stiri referitoare la valul acestor aparitii si toată lumea în Suedia vorbea despre ele; ele se comunicau de ordinul miilor, dar în nici măcar unul dintre cazuri nu s-a emis ipoteza originii lor „extraterestre” sau „interplanetare”. Dr. Vallee conchide că „valul” a constat din aparitia unor obiecte reale, dar rămase neidentificate si că el nu se poate pune pe seama „rumorilor” pre-existente despre OZN-urile sau despre „vizitatorii din spatiul extraterestru”.

Conform cercetărilor sale, din acest „val de farfurii zburătoare” si din altele ce i-au urmat, lipseste orice asociere între interesul crescând al maselor pentru literatura SF si curbele maxime ale aparitiei bizarelor obiecte după cum nici cu ani înainte, când Orson Wells panicase întreaga opinie publică americană în 1938, cu a sa adaptare radiofonică după Războiul lumilor (H. G. Wells), nu existase nici o idee despre vreun „val de farfurii zburătoare”.

El concluziona că

„nasterea, cresterea si extinderea unui val OZN este un fenomen obiectiv, independent de influenta constientă sau inconstientă a martorilor oculari sau a reactiilor lor fată de el”.

Prima reperare, care s-a înregistrat în Statele Unite si care a fost preluată si difuzată în masă de mass-media americană, a avut loc în iunie 1947, când Kenneth Arnold, un comis voiajor care îsi pilota la acea oră propriul avion, a văzut nouă obiecte în formă de disc, asemenea unor „farfurii” ce zburau în apropiere de Muntele Rainier din Statul Washington. Ziarele au preluat imediat vestea si astfel a început era „farfuriilor zburătoare”.

Ceea ce este totusi interesant, este că aceasta nu a fost prima aparitie OZN americană; s-au făcut alte observări nepopularizate, în lunile de dinaintea acesteia. Mai devreme, în aceeasi lună, avusese loc un val OZN în Ungaria, atestat de cincizeci de martori oculari.

Deci, se vede clar că aparitiile OZN din 1947 nu se datorează nicidecum peste tot isteriei colective generate de incidentul Arnold. S-au mai semnalat si alte aparitii în cadrul valului american din 1947, mai cu seamă în lunile iunie, iulie si august. Desi unele ziare făceau speculatii despre „vizitatorii interplanetari”, aparitiile erau totusi luate în serios de oamenii de stiintă, care presupuneau că se află în fata unei tehnologii foarte avansate, după toate probabilitătile americane, sau poate chiar rusesti.

Un al doilea val s-a manifestat în iulie 1948, cu aparitii în America si în Franta. În Statele Unite niste piloti aflati în zbor de noapte la bordul unui DC-3 al companiei Eastern Airline au văzut o navă de zbor în formă de torpilă cu două rânduri de „hublouri”, înconjurată de un soi de aură albăstruie si emitând o coadă de flăcări portocalii. În august al aceluiasi an s-au înregistrat numeroase aparitii la Saigon si în alte părti ale Asiei de sud-est, ale unui „obiect prelung în formă de peste”.

1949 a fost anul în care s-au semnalat discuri si sfere ciudate în Suedia si noi OZN-uri în America, două dintre ele observate de specialisti si experti în astronomie. Valuri OZN mai mici, precum si aparitii izolate, au continuat în 1950 si 1951, în Statele Unite mai ales, dar si în Europa.

În 1952 a apărut primul val OZN cu adevărat international, care s-a manifestat în aparitii repetate în S.U.A., Franta si Africa de Nord. Apogeul acestui val l-au constituit două aparitii senzationale ce s-au manifestat deasupra Casei Albe din Washington, D. C. si deasupra Capitoliului, adică deasupra unor clădiri care se află sub permanentă supraveghere radar. În septembrie, un alt val a cuprins Danemarca, Suedia, Germania si Polonia de nord. În acelasi interval s-a comunicat în Franta prima „aterizare” OZN, care include si prezenta unor „omuleti”.

În 1953 nu s-au mai înregistrat valuri OZN, ci doar aparitii izolate. Una dintre ele a avut loc la Bismarck, Dakota de Nord, când, într-o noapte, patru obiecte au plutit si au făcut manevre de zbor deasupra unei statii de filtrare a aerului timp de trei ore. Raportul oficial al acestui eveniment se întinde pe mai multe sute de pagini, cu declaratii din partea unui foarte mare număr de martori oculari, cei mai multi dintre ei fiind piloti si personal militar.

Anul 1954 a fost anul celui mai mare val OZN international de până atunci. Franta a fost practic coplesită de aparitii comunicate zilnic pe parcursul lunilor septembrie, octombrie si noiembrie. Valul francez este caracteristic pentru dificultătile cu care se confruntă o investigatie stiintifică solidă a fenomenului OZN:

„Fenomenul a fost atât de intens, impactul asupra opiniei publice atât de profund, reactia ziarelor atât de emotională, încât reflexia stiintifică ajunsese la saturatie cu mult înainte de a fi posibilă o investigare serioasă. Drept urmare, nici un cercetător nu-si putea risca reputatia stiintifică studiind pe fată un fenomen prezentat cu atâta patimă si care inevitabil putea duce la distorsiuni; oamenii de stiintă francezi au păstrat tăcerea până când valul a trecut si s-a mai estompat în constiinta oamenilor”.

În timpul valului francez au apărut caracteristicile tipice ale întâlnirilor extraterestre de mai târziu: „aterizări” OZN (în împrejurări bine descrise de cele mai multe ori), fascicole luminoase dinspre OZN înspre privitor, oprirea motorului masinii (martorului ocular) în vecinătatea locului aparitiei (OZN-ului), mici fiinte ciudate îmbrăcate în „costume de scafandri”, tulburări fizice si psihice grave la martorii oculari.

Din 1954 încoace s-au semnalat în fiecare an astfel de aparitii în diferite tări, cu valuri internationale majore în anii 1965-67 si 1972-73. Aceste aparitii sunt îndeosebi numeroase si cu efecte foarte adânci în tările Americii de Sud.

Cea mai cunoscută investigatie guvernamentală a fenomenului OZN este cea întreprinsă de Flota Americană a SUA, la scurt timp după primele aparitii OZN americane din 1947. Această investigatie, cunoscută din 1951 sub numele de „Project Blue Book” („Cartea Albastră”) a durat până în anul 1969, când a fost abandonat la recomandarea „Raportului Condon” din 1968 – raport ce constituie opera unei comisii stiintifice condusă de un fizician renumit de la Universitatea Colorado.

Cei care s-au ocupat îndeaproape cu studiul ambelor rapoarte, au observat însă imediat că în nici unul dintre ele nu se ia în serios existenta fenomenelor OZN si că preocuparea lor este mai curând aceea de a calma opinia publică prin explicarea „oficială” a unor fenomene spatiale considerate a fi derutante pentru populatie.

Unele grupuri de persoane interesate de întelegerea fenomenului „Farfuriilor Zburătoare”, au mers chiar până la a afirma că Statele Unite se folosesc de aceste investigatii ca de un paravan în spatele căruia tin ascunsă cunoasterea „adevăratei naturi” a fenomenului OZN.

După toate indiciile nu se poate afirma clar despre aceste cercetări decât că au fost făcute cu neglijentă, pentru simplul motiv că obiectul lor central, fenomenul OZN, era privit ca neavând nici o legătură cu realitatea. Mai mult. Ca urmare a unor întâmplări cu OZN-uri, care mai de care mai ciudate, chiar oamenilor de stiintă începu să nu le mai placă această temă de cercetare, din aceleasi motive, am putea spune, care au determinat-o pe vulpe să nu-i mai placă strugurii.

Primul director al „Cărtii Albastre”, căpitanul Edward Ruppelt, a mers până la a mărturisi ca

„dacă scopul Fortelor Aeriene a fost acela de a crea si mai multă confuzie în jurul acestui fenomen, atunci ei nu ar fi putut face o treabă mai bună… Se poate vorbi despre o confuzie organizată în abordarea acestei probleme… Totul în acest raport se bazează pe premisa că de fapt nu există OZN-uri”*.

Raportul Condon contine câteva explicatii „clasice” ale Fenomenului OZN; în una din ele, de exemplu, se afirmă că

„această aparitie neobisnuită trebuie considerată asadar ca făcând parte dintr-o categorie de fenomene aproape cu sigurantă naturale, dar care sunt atât de rare, încât nu au putut fi descrise sau evaluate până la momentul aparitiei lor, sau de la acel moment înainte”. [Ruppelt, Report on Unidentifted Flying Objects, – Raport asupra Obiectelor Zburătoare Neidentificate – Ace Books, New York, 1956, pp. 80 -83]

Consultantul stiintific principal al „Cărtii Albastre” pentru mai bine de jumătate din cei 22 de ani, cât au durat investigatiile, a fost astronomul J. Allen Hynek de la Northwestern University; el a numit pe fată toată această activitate drept un „proiect pseudo-stiintific”. [Hynek, The UFO Experience : A Scientific Inquiry Experienta OZN : O investigare stiintifică, Ballantine Books, New York, 1977, pg. 215, 219]

În cei 22 de ani de investigatii, asa cum au fost ele, „Cartea Albastră” a reunit totusi peste 12000 de cazuri de fenomene aeriene uimitoare, dintre care 25% au rămas „neidentificate” în pofida chiar a „explicatiilor” adeseori forjate. Mii de alte cazuri s-au colectat si se mai colectează încă de către organizatii particulare din S.U.A. si din alte tări, în conditiile în care aproape toate organele guvernamentale se feresc să facă comentarii asupra lor.

În Uniunea Sovietică subiectul a apărut mentionat public pentru prima oară în 1967 (ceea ce înseamnă implicit aprobarea oficială), când Dr. Felix U. Ziegel de la Institutul de Aviatie din Moscova afirma, într-un articol din revista sovietică Smena, că „radarul sovietic receptionează obiecte zburătoare neidentificate încă de acum douăzeci de ani”. [UFOs, What are they? – Ce sunt OZN-urile? – in Smena, Aprilie 7, 1967. Vezi si articolul „Unidentified Flying Objects” – „Obiecte Zburătoare Neidentificate” – în Soviet Life, Feb. 1968; Ostrander si Schroeder, Psychical Discoveries Behind the Iron Curtain , pp. 94-103]

In aceeasi perioadă a avut loc o conferintă stiintifică (sovietică) pe tema „Civilizatii Spatiale”, condusă de astronomul armean Victor Ambartsumyam, care sublinia urgenta unor studii preliminare privind problemele stiintifice si tehnice ridicate de comunicarea cu astfel de „civilizatii” a căror existentă el o considera de la sine înteleasă. [Felix Ziegel, „On Possible Exchange of Information with Extra-Terrestrial Civilizations” – Despre posibilele schimburi de informatie cu civilizatiile extraterestre, studiu prezentat la Institutul de Inginerie al Sindicatelor din Moscova la 13 martie 1967 Psychic Discoveries, p. 96]. În anul următor însă, tema OZN-urilor a fost din nou interzisă în Uniunea Sovietică, iar de atunci cercetătorii sovietici îsi comunică rezultatele colegilor lor din vest doar pe căi neoficiale.

În Statele Unite subiectul se situează „în afara ariei” de cercetare, atât pentru cercurile de resort militare, cât si pentru oamenii de stiintă propriu-zisi, dar este demn de notat faptul că în anii din urmă un număr din ce în ce mai mare de specialisti (mai ales tineri) iau foarte în serios fenomenul OZN si se întrunesc pentru a studia cele mai adecvate metode de cercetare; Cercetătorii Hynek si Vallee vorbesc despre un „colegiu invizibil” al unor oameni de stiintă foarte activi în cercetarea problemei, dintre care cei mai multi refuză să-si vadă mentionat numele (în massmedia) în contextul cercetărilor fenomenului OZN.

Există desigur si altii care neagă existenta OZN-urilor, punându-le pe acestea pe seama unor perceptii deformate, după ei OZN-urile nefiind altceva decât obiecte naturale, baloane, avioane etc., sau simple trucuri sau „proiectii” psihologice. Unul dintre acesti autori este Philip Klass; el „demască” cu delectare fenomenul OZN, si trage concluzia, în urma câtorva investigatii, că OZN-urile sunt fie fenomene naturale, fie falsuri grosolane. Investigatiile sale l-au convins că

„ideea unor nave spatiale miraculoase apartinând altor civilizatii este un basm confectional pe măsura mentalitătii adulte”.

[Philip J. Klass, UFOs Explained Explicarea OZN-urilor, Random House, New York, 1974, p. 360]

Asemenea cercetători de neclintit se bazează mai ales pe faptul că practic nu există dovezi concrete (fizice) ale existentei OZN-urilor, chiar partizanii cei mai vajnici ai existentei lor, fiind nevoiti să recunoască putinătatea dovezilor de ordin fizic din chiar cele mai bine documentate rapoarte.

Dar, ceea ce a convins un număr de savanti, în anii din urmă, să ia în serios fenomenul, nu este dovada fizică a existentei lor, ci faptul că o multitudine de persoane, a căror probitate si seriozitate nu poate fi pusă la îndoială, au văzut lucruri ce se situează dincolo de orice explicatie si care au avut asupra lor un efect puternic.

Iată cum descrie Dr. Hynek aceste mărturii:

„Aveam invariabil sentimentul că mă aflu în fata unor oameni care îmi descriu desfăsurarea unui eveniment foarte real. Acest eveniment se constituia pentru acea persoană într-o experientă capitală, pe care si-o aminteau în cele mai mici detalii si care nu avea nici o legătură cu imaginatia; un eveniment pentru care de obicei respectiva persoană nu era câtusi de putin pregătită – si a cărui întelegere o depăsea cu desăvârsire” (The UFO Experience).

Această experientă a intensei realităti a fenomenului OZN, conjugată cu lipsa totală a dovezilor fizice care să ateste existenta lor, plasează fenomenul mai curând în sfera studiilor de psihologie, decât în cea a investigărilor unor fenomene fizice; mai precis, în sfera cercetărilor prin care se studiază mai curând rapoartele decât întâlnirile extraterestre în sine, si gradul de credibilitate si consistentă a acestor rapoarte.

Activitate care tine deja de domeniul psihologiei, din care în mod firesc abordările care urmăresc exclusiv dovezile palpabile ale existentei OZN-urilor se exclud ca neadecvate. Dar din această perspectivă poate că nici părerea d-lui Klass cum că aceste „nave spatiale miraculoase” nu sunt decât niste „basme pentru oameni mari” – nu este cu totul neîndreptătită. Pentru că a vedea cu proprii ochi un OZN este una, iar a interpreta ceea ce ai văzut (sau ceea ce altcineva a văzut) este cu totul altceva: experienta în sine poate să fie reală, în timp ce relatarea sau interpretarea ei poate să tină de domeniul „basmului” sau a miturilor contemporane.

Prin activitatea sa, Dr. Hynek a contribuit mult la înlăturarea prejudecătilor despre întâlnirile sau observările obiectelor extraterestre. El a arătat clar că de cele mai multe ori persoanele care declară asemenea întâlniri sau observări nu sunt nici sectanti superstitiosi si nici oameni needucati sau labili psihic. Declaratiile unor astfel de indivizi (care nu prezintă credibilitate) sunt usor de identificat si orice cercetare asupra lor este automat sistată.

Dimpotrivă, relatările cele mai coerente si mai precise vin din partea unor oameni normali si responsabili (adesea de formatie stiintifică), pe care respectiva experientă i-a surprins sau chiar socat si căreia ei nu îi găsesc nici o explicatie (The UFO Experience); si cu cât experienta este mai puternică iar OZN-ul văzut mai de aproape, cu atât mai putin dispusă este respectiva persoană să o relateze.

Dosarele OZN sunt o colectie de „evenimente incredibile povestite de către persoane perfect credibile”, după cum declară un general din cadrul Fortelor Aeriene. Faptul că există ceva în spatele atâtor mii de declaratii credibile nu poate fi pus la îndoială.

3. Cele sase tipuri de întâlniri extraterestre

Dr. Hynek, care a studiat mai în amănuntime problema decât cei mai prestigiosi dintre experti, distinge sase categorii generale de fenomene OZN sau extraterestre [The Hynek UFO Report – Raportul Hynek asupra OZN-urilor-, Dell Publishing Co., New York, 1977, cap. 4-9; The UFO Experience, cap. 5-10]

Prima dintre ele, a „luminitelor nocturne”, este si cea mai frecvent mentionată si cea mai putin stranie dintre toate. Acestea pot fi usor asimilate cu corpuri ceresti, meteori etc. si nu sunt considerate propriu-zis OZN-uri. „Luminitele nocturne” cu adevărat ciudate (acelea care rămân „neidentificate”), cele care par manevrate în mod inteligent si nu pot fi considerate nave spatiale, sunt de cele mai multe ori reperate de mai multi martori, printre care ofiteri de politie, piloti, sau operatori ai turnurilor de control.

A doua categorie de OZN-uri o constituie „discurile diurne”, al căror comportament este similar cu al luminitelor de noapte. Aceste discuri sunt asa numitele „farfurii zburătoare” si ele apar în toate relatările incluse în această categorie; ceea ce diferă este forma OZN-ului, care variază de la cilindrică până la circulară. Au un aspect metalic si depăsesc capacitatea celor mai sofisticate nave spatiale cunoscute până în prezent. Se afirmă că OZN-urile de gradul doi sunt, ca si „luminitele nocturne”, silentioase, si că pot apărea în grupuri de două sau mai multe.

În a treia categorie întră descrierile „radar-vizuale”, adică reperări de OZN-uri care se fac cu ajutorul radarului (reperările radar fiind si ele susceptibile de diferite erori). Cele mai multe din aceste cazuri au loc noaptea, când sunt reperate simultan de mai multe avioane (uneori trimise special să urmărească OZN-urile deja semnalate), de la distante relativ mici.

În astfel de cazuri, avioanele sunt întotdeauna depăsite de OZN-uri, care uneori se plasează ele în urmărirea avionului si apoi dispar la viteze uluitor de mari (până la 6640 km pe oră si chiar mai mult). Uneori, ca si în întâlnirile de gradul 1 si 2, obiectul pare că se divide (în două sau chiar mai multe părti distincte), iar alteori radarul nici măcar nu înregistrează obiective reperate clar de piloti în timpul zborului. Aceste întâlniri, ca si cele din primele două categorii, durează de la câteva minute până la câteva ore.

Există un număr de cazuri documentate din primele trei categorii, fiecare dintre ele fiind observate de numerosi martori oculari, izolati, credibili si cu experientă. Dr. Hynek notează însă că oricare din aceste cazuri ar putea fi produs de un set de împrejurări său conditii extrem de neobisnuite si nu neapărat de un fenomen total necunoscut.

Dar când se acumulează cazuri bine documentate si toate asemănătoare între ele, posibilitatea ca ele să fie puse pe seama unor conditii naturale exceptionale devine foarte mică (The UFO Experience). Din acest motiv cercetătorii fenomenului se concentrează acum asupra studiului celor mai bine documentate cazuri, comparând dosarele cel mai bine articulate si mai credibile pentru fiecare din ele, si reusind să discearnă astfel caracteristici si structuri comune clare ale manifestărilor OZN.

Reactia emotională a celor care au văzut astfel de obiecte în cadrul întâlnirilor apartinând primelor trei categorii, este una de perplexitate si uimire; ei nu îsi pot explica câtusi de putin comportamentul lor si rămân cu dorinta manifestă de a mai vedea odată obiectul „măcar un pic mai de aproape”. Cazurile în care martorii au încercat un sentiment acut de teamă sunt putine la număr si de cele mai multe ori se referă la piloti care, încercând să urmărească obiectele necunoscute, îsi dădeau seama că au de-a face cu o tehnologie ce depăseste cel mai înalt nivel cunoscut si că respectivele obiecte sunt pilotate clar de cineva. Pe de altă parte, în cazul „întâlnirilor la mică distantă”, reactia „psihică” a persoanelor în cauză este foarte puternică si cu consecinte durabile.

„Întâlnirile de gradul I” sunt cele în care un obiect luminos este văzut de la 150 m sau chiar mai putin, luminozitatea lui fiind atât de puternică, încât luminează si solul de pe raza lui. Ele adesea plutesc la o distantă foarte mică deasupra solului, parcurgând în acest mod distante considerabile, pentru a decola apoi brusc la viteze incredibile, silentios, si mai întotdeauna pe verticală.

Cazurile de „Întâlniri de gradul I”, atât de numeroase si documentate întotdeauna de mai multi martori, sunt atât de asemănătoare între ele, încât cel care le studiază are impresia că este vorba invariabil de acelasi obiect zburător. Trăsătura specifică a „Întâlnirilor de gradul I” este însă aceea că ele au loc mai ales noaptea în zone mai putin locuite si că numărul martorilor oculari nu depăseste în general trei sau patru (în cazurile examinate de Dr. Hynek).

„Întâlnirile de gradul I” întotdeauna intimidează si sunt adesea terifiante, dar ele nu lasă urme vizibile asupra martorilor oculari; acestia sunt de obicei atât de coplesiti de ceea ce văd, încât pierd cu totul din vedere să fotografieze obiectul, în ciuda faptului că uneori au aparat de fotografiat asupra lor. Efectul tipic al acestor întâlniri asupra martorilor oculari este redat de unul dintre ei astfel:

„Vă asigur că oricine a văzut un astfel de obiect de atât de aproape, fie chiar si pentru un singur minut, nu îl mai uită toată viata” (The Hynek Report).

Experienta este atât de neobisnuită, încât cei care o povestesc nu sunt crezuti, ceea ce îi face pe acestia să nu o mai povestească deloc sau să o povestească doar unui cerc restrâns de prieteni, sau de abia peste ani de zile. Este un tip de experientă care este foarte reală pentru cei care au trăit-o, dar incredibilă pentru cei care ascultă relatări despre ea.

O „Întâlnire de gradul I” tipică a avut loc în 1966 si i-a avut drept protagonisti pe doi serifi din Portage County, Ohio. Pe la ora 5 dimineata ei au văzut un obiect „mare cât o casă” ridicându-se cam la 30 m înăltime. Pe măsură ce obiectul se apropia de ei, luminozitatea lui crestea, luminând tot locul dimprejur, oprindu-se deasupra lor. Când a început iar să se miste, politistii l-au urmărit. Aproape de zori, obiectul a mai fost reperat de alti doi politisti, la o înăltime mai mare, după care a dispărut în spatiu printr-o miscare bruscă pe verticală.

Presiunea exercitată din partea Congresului american a obligat comisia însărcinată cu dosarul „Cărtii Albastre” să investigheze în amănuntime acest caz, concluzia trasă fiind aceea că politistii avuseseră de-a face cu o „observare a planetei Venus”. Politistii au fost supusi unei masive campanii de ridiculizare în presă, care a dus la distrugerea familiei unuia dintre ei si la ruinarea sănătătii si carierei sale.

Astfel de tragedii personale în rândurile celor care au experienta „Întâlnirilor de gradul I” sunt atât de obisnuite, încât ele trebuie, sau ar trebui neapărat considerate caracteristice tipic fenomenului OZN.

„Întâlnirile de gradul II” sunt similare celor de gradul I, cu diferenta că obiectele zburătoare lasă urmă pe sol iar efectul psihic asupra privitorului este violent si durabil. Urmele constau în pârjolirea sau uscarea vegetatiei pe suprafata pe care a aterizat obiectul.

Acest tip de întâlnire este deci cu mult mai potrivit pentru investigatia stiintifică, căci în afară de relatările verbale ale fenomenului, mai există si dovezi materiale ale manifestării lui. Cu toate acestea, investigatiile stiintifice sunt aproape inexistente, pe de o parte pentru faptul că celor mai multi cercetători le este teamă să abordeze problema OZN-urilor în general, iar pe de alta pentru că dovezile materiale însăsi ale existentei lor sunt de obicei neconcludente din punct de vedere stiintific sau sunt subiective.

Există un catalog care contine peste 800 de cazuri de acest tip din 24 de tări (The Hynek Report). Dovezile materiale sunt neconcludente pentru că nici o portiune sau bucată de OZN nu a fost autentificată până acum si pentru că urmele lăsate pe sol sunt uneori la fel de greu de explicat ca si întâlnirile însăsi. Aceste urme sunt de cele mai multe ori de formă circulară cu un diametru de 6 până la 9 m si cu o adâncime de 30 cm până la 1 metru; pământul în interior este ars sau deshidratat si se afirmă că portiunea rămâne sterilă timp de unul sau doi ani. Analizele chimice ale solului din aceste suprafete nu au permis nici o concluzie clară cu privire la posibilele cauze ale acestei sterilităti.

„Întâlnirile de gradul II” au loc cel mai frecvent, noaptea, în sectiuni mai putin circulate ale soselelor. Este vorba aproape invariabil de un obiect luminos care aterizează pe câmpul de lângă sosea sau chiar în mijlocul ei, în fata unor masini ale căror motoare sau faruri se opresc sau se sting brusc; pe cei dinăuntru îi cuprinde spaima, ei nerevenindu-si decât odată cu decolarea OZN-ului; după decolare motorul sau farurile masinii (martorului ocular) pot fi din nou actionate, sau îsi revin de la sine.

Cele mai bizare dintre toate rapoartele OZN sunt cele care relatează asa numitele „Întâlniri de gradul III”, pentru că în ele apar si „fiinte vii” asa numitii „ocupanti”, „omuleti”, „humanoizi” sau „creaturi”. Prima reactie la citirea acestor rapoarte este aceea de a imagina „omuleti verzi” si de a considera ca incredibil întregul fenomen, categorisindu-l drept fals sau halucinatie.

Totusi, succesul recentului film american SF, numit chiar cu numele acestei categorii de fenomene OZN, „Întâlnire de gradul III” (pentru care Dr. Hynek a fost consultant tehnic), împreună cu rezultatele sondajelor de opinie din 1974, care demonstrează că 54% din cei care stiu ceva despre OZN-uri cred că ele sunt reale, iar 46% din cei chestionati cred în existenta vietii inteligente pe alte planete, indică gradul din ce în ce mai sporit al acceptării din partea contemporanilor nostri a posibilitătii existentei reale a inteligentei „non umane”. [ J. Allen Hynek si Jactues Vallee; The Edge of Reality: A Progress Report on Unidentified Flying Objects La granita realului. Starea cercetărilor asupra obiectelor zburătoare neidentificate t Henry Regnery Co, Chicago; 1975; pp. 289-290]

Cu alte cuvinte, putem sintetiza situatia astfel: literatura stiintifico-fantastică a oferit imaginile, „evolutionismul” a oferit filozofia, iar tehnologia erei spatiale a asigurat plauzibilitatea acestor întâlniri extraterestre.

Ceea ce este surprinzător si uluitor în acelasi timp este că asemenea întâlniri au loc încă astăzi, conform mărturiilor multor martori oculari credibili. Deci de importantă capitală este interpretarea care trebuie dată acestor fenomene: să fie vorba într-adevăr de contacte cu „vizitatorii din spatiul cosmic”, sau avem de-a face cu întâlniri de o cu totul altă natură, explicate însă conform cu „spiritul veacului”? Acestea sunt întrebările care îi preocupă pe cercetătorii fenomenului OZN.

Dr. Hynek recunoaste că îi vine greu să admită existenta „Întâlnirilor de gradul III”:

„Dacă nu mi-ar fi teamă că ultragiez integritatea stiintifică, mărturisesc că as fi gata să omit din toată inima acest capitol al cercetărilor referitoare la OZN-uri” (The UFO Experience).

Dar cum scopul Dr. Hynek este acela al obiectivitătii stiintifice, lui îi este imposibil să ignore multitudinea cazurilor atât de bine documentate ale acestui ciudat fenomen. Dintre cele aproape 1250 de cazuri de întâlniri extraterestre la mică distantă descrise de Dr. Jacques Vallee, 750 mentionează aterizarea unei nave spatiale, si mai mult de 300 dintre acestea specifică prezenta „humanoizilor” în interiorul sau în jurul navei; o treime din aceste cazuri sunt documentate de mai multi martori pentru fiecare caz în parte.

Într-unul din cazurile cu „humanoizi” ce a avut loc in noiembrie 1961 în nordul SUA, patru bărbati care se întorceau de la vânătoare au observat prăbusirea unui obiect în flăcări, ce parcă era un avion. Când au ajuns la locul „prăbusirii” toti au văzut un obiect alungit de formă cilindrică înfipt oblic în pământ si cu patru figuri, după toate aparentele omenesti în jurul lui.

Bărbatii s-au deplasat în orasul din apropiere pentru a anunta politia, iar când s-au întors la locul respectiv n-au mai văzut decât niste luminite rosii, obiectul dispărând fără a lăsa nici un fel de urmă, desi terenul era noroios. După ce ofiterul de politie a plecat cuprins de uimire, cei patru au văzut din nou obiectul venind spre sol ca o lumină rosiatică. S-au întors la casele lor cu sentimentul ciudat că a existat o portiune de timp „pierdută” în timpul noptii.

În ziua următoare, unul din cei patru a fost vizitat la lucru de către mai multi indivizi „cu înfătisare oficială”, care i-au pus întrebări despre incident si apoi l-au condus acasă în masina lor, cerându-i să nu dezvăluie nimănui cele întâmplate. Vânătorul a presupus că respectivii erau anchetatori ai Fortelor Aeriene ale SUA care încearcă să escamoteze existenta vreunei „masini secrete”.

Toti cei patru protagonisti ai întâmplării au rămas extrem de marcati de pe urma ei si după sase ani unul dintre ei s-a simtit obligat să povestească totul unui agent al Trezoreriei Statelor Unite (Edge of Reality).

Momentele principale ale acestei relatări sunt tipice pentru multe din seria „Întâlnirilor de gradul III”. Un caz usor diferit îl constituie faimoasa „aterizare” OZN de la Kelly, care a fost investigat în amănuntime, atât de politie si de Fortele Aeriene, cât si de cercetători independenti.

În seara si noaptea de 21 august, 1955, locuitorii unei ferme patru adulti si sapte copii – au avut o întâlnire prelungită cu „umanoizii”.

Fiul cel mare al acestei familii (adolescent) a văzut un obiect zburător „aterizând” în spatele casei. Nu l-a crezut nimeni, însă o oră mai târziu „un omulet” ce emitea o „lumină ciudată” se apropia de casă. Au mai fost văzuti si alti „omuleti” (sau poate aceiasi omuleti care reapăreau). Se apropiau invariabil de casă din directia cea mai întunecoasă, si niciodată când luminile erau aprinse. [Vallee, UFOs în Space – OZN-urile din spatiul cosmic 187-191; Hynek, The UFO Experience – Dosarul OZN – pp. 172-177]

Doctorul Hynek face distinctie clară între „Întâlnirile de gradul III” si cazurile „indivizilor de legătură” (persoanelor care declară că au avut contact cu extraterestii (n. tr)). Aceste persoane „de legătură” au deseori întâlniri cu fiinte extraterestre, primesc adesea de la ele „mesaje” pseudo-religioase privind existenta unor fiinte „superior dezvoltate” de pe alte planete care vor veni curând să „aducă pace pe pământ”.

Astfel de indivizi sunt mai întotdeauna membri ai unor culte religioase iscate de pe urma fenomenelor extraterestre. Pe de altă parte, „Întâlnirile de gradul III” obisnuite sunt foarte asemănătoare celorlalte tipuri de „întâlniri extraterestre”; ele li se întâmplă unor oameni cu ocupatii similare si prezentând un înalt grad de credibilitate, au loc întotdeauna pe neasteptate si produc întotdeauna un soc, fiind atât de incredibile. „Ocupantii” observati în astfel de situatii, sunt văzuti mai întotdeauna (de obicei de la distante foarte mici) culegând mostre de rocă si de sol, cercetând cu interes instalatiile si vehiculele omenesti sau „reparându-si” propriul vehicul de zbor.

Acesti „umanoizi” prezintă caracteristici cu totul neumane: capete foarte mari (care fie nu au ochi deloc fie îi au asezati la mare distantă unul de altul, cu nas foarte mic sau deloc si cu o fantă în loc de gură), picioare foarte subtiri si lipsa gâtului; unii au înăltimea normală a omului, dar altii nu sunt mai înalti de 1 m, ca în cazul Kelly din Hopkinsville. Recent s-a compilat un catalog ce însumează peste 1000 de „Întâlniri de gradul III”. [Hynek, The UFO Experience – Dosarul OZN -, p. 31]

S-au raportat si cazuri în care ocupantii obiectelor zburătoare au „răpit” persoane de la sol, cel mai adesea în scop de „testare”. Credibilitatea celor care au făcut astfel de relatări poate fi cu greu pusă la îndoială. Aproape toate dovezile privitoare la aceste cazuri, (excluzându-i pe indivizii „de legătură”) s-au obtinut cu ajutorul hipnozei regresive; experienta este atât de traumatică pentru martori, încât ei nu si-o mai amintesc decât mai târziu, când ei însisi acceptă să fie hipnotizati si să înteleagă astfel misteriosul „salt peste timp” din urma întâlnirii extraterestre – întâlnire care până la un anumit punct si-o amintesc perfect.

Unul dintre cazurile cele mai cunoscute de „abductie” a avut loc pe 19 Septembrie, 1961, la miezul noptii, lângă localitatea Whitfield din New Hampshire. El a devenit si subiectul cărtii lui John Fuller (The Interrupted Journey – Călătorie întreruptă), publicată într-o formă rezumată în revista Look. În seara în care Barney si Betty Hill se întorceau din vacantă, un OZN ateriza pe sosea exact, în fata masinii lor. De ei s-au apropiat niste „umanoizi” si, ultimul lucru pe care si-l mai amintesc este că, două ore mai târziu s-au trezit la o distantă de 35 de mile de locul respectiv, tot pe sosea.

Această amnezie le procură ambilor soti stări de mare tensiune psihică si disconfort fizic, ceea ce-i făcu in final să recurgă la un psihiatru. În stare de hipnoză ambii au relatat, independent unul de celălalt, că au fost transportati la bordul unei „nave”, unde „umanoizii” i-au supus la diferite analize, luându-le probe de tesut cornos (unghii, piele). Au fost eliberati după două ore, după ce li s-a dat în prealabil sugestia hipnotică de a nu-si aminti nimic din ceea ce li se întâmplase. Ei au relatat această experientă (tot în conditii de hipnoză) într-o stare psihică deosebit de zbuciumată (The UFO Experience).

Un caz similar a avut loc pe 3 Decembrie, 1967 la ora 2:30 dimineata, când un politist din Ashland, statul Nebraska a văzut pe sosea un obiect ce emitea puncte luminoase si care la apropierea lui a decolat. Raportând apoi superiorilor săi prezenta unei „farfurii zburătoare” în zonă, s-a îndreptat spre casă cu o durere de cap îngrozitoare, cu un zgomot asurzitor în urechi si cu urma unei lovituri rosii sub urechea stângă.

Mai târziu s-a descoperit că a existat o perioadă de 20 de minute de care el nu-si mai aminteste nimic; sub stare de hipnoză însă a mărturisit că a pornit în urmărirea OZN-ului, care a aterizat din nou. Ocupantii au îndreptat un fascicul luminos asupra lui si l-au luat la bord, într-un loc plin de pupitre de control si de aparate asemănătoare computerelor. Aceleasi imagini au fost relatate si de un inginer din Franta, in timpul „abductiei” sale care a durat 18 zile.

La prima vedere aceste incidente par pur si simplu de necrezut, produse ale halucinatiei sau ale unei imaginatii bolnave. Dar ele sunt prea numeroase pentru a ne putea îngădui să le tratăm cu usurintă. În măsura în care relatează întâlniri cu aparate de zbor concrete, reale, aceste rapoarte nu sunt desigur foarte convingătoare.

Mai mult, psihanalistii însisi atrag atentia asupra faptului că rezultatele „hipnozei regresive” nu sunt foarte sigure; adesea persoana aflată sub hipnoză nu este capabilă să distingă între experientele reale si „sugestionările” inculcate în subconstientul său, fie de hipnotizor, fie de altcineva, în momentul presupusei „Întâlniri de gradul III”.

Dar chiar dacă aceste experiente nu sunt cu totul „reale” (ca fenomene obiective în spatiu si în timp), faptul însusi că ele au fost „implantate” în mintile oamenilor în proportii atât de masive în anii din urmă este deja semnificativ. Fără îndoială că „ceva” există si în spatele acestor cazuri de „abductie”, iar recent cei care investighează fenomenele OZN au început să caute explicatiile lor în alte directii.

Asemenea experiente, si mai ales „Întâlnirile de gradul III” ale anilor ’70, sunt în mod vizibil legate de fenomenele paranormale sau oculte. Uneori, cu putin înainte de a întâlni OZN-uri, cei care urmează a fi protagonistii lor visează lucruri ciudate, sau aud bătăi în usa în conditiile în care nu se află nimeni în apropiere, sau primesc vizite ciudate după aceea; unii primesc mesaje telepatice de la cei din interiorul OZN-ului.

OZN-urile chiar ajung să dispară si să apară în loc să decoleze si să aterizeze cu viteze mari; alteori au loc „vindecări miraculoase” în prezenta lor sau când cineva este expus la lumina emisă de ei. [Jacques Vallee, The Invisible College, E. P. Dutton, Inc., New York, 1975, pp. 17, 21]

Alteori însă „Întâlnirile de gradul III” au dus si la leucemie, precum si la boli produse de radiatii; adesea efectele produse asupra psihicului sunt tragice: deteriorarea pesonalitătii, dementă, sinucidere. [John A. Keel, UFOs : Operation Trojan Horse – OZN-urile: Operatiunea Calul Troian, G. P. Putnam’s Sons, NewYork, 1970, p. 303]

Sporirea si intensificarea „componentei psihice” a întâlnirilor extraterestre i-a determinat pe cercetători să le asemene pe acestea cu fenomenele oculte, care produc efecte psihice asemănătoare cu cele declansate de aparitia OZN-urilor (The Invisible College).

Multi cercetători au remarcat asemănarea dintre fenomenele OZN si spiritismul secolului al XIX-lea, în care fenomenele psihice se combină cu efecte fizice stranii, „tehnologia” acelora fiind desigur mai primitivă. În general, în anii ’70 a început să dispară distinctia între fenomenele OZN „propriu-zise”, sau „normale”, si diferitele culte OZN, si aceasta datorită faptului că în această decadă omenirea a devenit din ce în ce mai receptivă la practicile oculte.

4. Explicarea fenomenelor OZN

Cea mai recentă carte a Dr. Jacques Vallee despre OZN-uri, The Invisible College dezvăluie care sunt opiniile unora dintre cei mai prestigiosi cercetători asupra acestei probleme. Dr. Vallee consideră că ne aflăm astfel „foarte aproape” de o întelegere clară a naturii acestui fenomen.

El observă că ideea existentei unei forme de inteligentă „extraterestră” a devenit la modă, atât printre oamenii de stiintă, cât si în cercurile celor care ghicesc norocul (astrologii zilelor noastre), mai ales ca rezultat

„al setei neostoite de a contacta inteligente superioare care să aducă rezolvarea miraculoasă a tuturor problemelor ce sfâsie si agită biata noastră planetă”.

În mod semnificativ el mai notează că ideea unor vizitatori din spatiul extraterestru a devenit marele mit, sau „superbul neadevăr” al vremurilor noastre.

Totusi credinta în acest mit i se pare o naivitate:

„Explicatia aceasta este prea rudimentară; ea nu acoperă diversitatea interactiunilor dintre ocupantii obiectelor zburătoare si pământeni, si nici marea varietate comportamentală a celor dintâi”.

Dr. Hynek notează că, pentru a explica diversitatea efectelor produse de OZN-uri, trebuie să plecăm de la ideea că ele sunt

„un fenomen cu efecte fizice fără îndoială, dar care prezintă si atribute ce tin de sfera psihicului” (The Edge of Reality, p. 259).

Dr. Vallee crede că ele sunt

„atât obiecte fizice, cât si instrumente psihice, ale căror proprietăti specifice rămân să fie definite de acum înainte” (The Invisible College, p. 200).

Teoria că OZN-urile nu există de fapt ca obiecte concrete si că ele tin doar de fenomenele psihice sau parafizice a fost înaintată de un număr de cercetători încă de la începutul anilor 1950. Pe parcurs însă ea s-a erodat, pe de o parte datorită proliferării grupurilor de tip sectar ce exaltau ideea originii „extraterestre” a OZN-urilor, si pe de alta datorită chiar explicatiilor oficiale, ce corespundeau perfect marii majorităti a opiniei publice, conform căreia întregul fenomen este pură imaginatie. [Keel, UFOs: Operation Trojan Horse, pp.38,41]

Dar, în prezent, cercetători de mare prestigiu sunt de acord în a considera că, desi OZN-urile prezintă indubitabil caracteristici „fizice”, ele nu pot fi nicidecum socotite „nave spatiale” aflate în posesia cuiva, ci ele tin în mod clar de domeniul parafizic sau ocult.

Într-adevăr, de ce atât de multe OZN-uri aterizează atât de des exact pe mijlocul soselelor? De ce aceste aparate atât de sofisticate si demonstrând o tehnologie atât de „avansată” au nevoie atât de des să fie „reparate”? De ce este nevoie ca ocupantii lor să ia atât de des probe de la sol (pe parcursul unei perioade care însumează deja 25 de ani!) si să „testeze” un număr atât de mare de oameni dacă ele sunt într-adevăr misiuni de recunoastere asa cum pretind „umanoizii” de la bordul lor?

Dr. Vallee se întreabă pe bună dreptate dacă nu cumva ideea cu „vizitatorii din spatiul cosmic” este o pură diversiune, având

„scopul precis de a disimula natura infinit mai complexă a tehnologiei, care mai ales dă amploare acestor fenomene” (The Invisible College, p. 28).

El crede că

„de fapt noi nu avem de-a face cu valuri succesive de vizitatori extraterestri; noi ne confruntăm de fapt cu un sistem de control”. „De fapt prin „Întâlnirile de gradul III” se realizează un foarte eficace sistem de control al convingerilor si credintelor individului”. „Fiecare val de OZN-uri are un impact social din ce în ce mai mare. Mase din ce în ce mai largi de tineri sunt atrasi până la fascinatie de problemele cosmosului, de fenomenele psihice si para-psihice, de noi frontiere ale constiintei. Apar mereu pe această temă sumedenii de cărti si articole care modifică în profunzime mentalitătile si întreg spatiul cultural în care trăim”.

Într-o altă carte a sa, Dr. Vallee notează:

„A devenit deja posibilă determinarea a mari segmente ale populatiei să creadă în existenta unor rase supranaturale, în posibilitatea masinilor zburătoare, în pluralitatea lumilor locuibile, si aceasta doar cu ajutorul câtorva scene si imagini atent regizate, ale căror detalii sunt adaptate desigur culturii si superstitiilor existente într-un anumit spatiu geografic la un moment dat” .

[Vallee, Passport to Magonia – Pasaport pentru Magonia, Henry Regnery Co., Chicago, 1969, pp. 150-1]

Există însă unele mici detalii care pot arunca lumină asupra întelesului acestor „scene regizate” si care nu au scăpat cercetătorilor atenti ai fenomenului, mai ales atunci când s-au avut în vedere „Întâlnirile de gradul III” si cele de „contact direct” cu umanoizii; si anume, acestea sunt detalii de o factură profund „absurdă” sau care sunt de un rationament a căror rationalitate nu poate nicicum anula latura lor absurdă (Valle, The Invisible College).

În mod si mai semnificativ, întâlnirile sunt în întregime gratuite, fără vreun scop sau înteles clar. Un psihiatru din statul Pennsylvania a avansat chiar ideea că absurditatea ce caracterizează aproape toate „Întâlnirile de gradul III”, nu este altceva decât o foarte clară tehnică hipnotică.

„Când persoana este tulburată de elemente absurde sau contradictorii, pe care se luptă să le înteleagă, atunci psihicul său este foarte deschis si receptiv la transferul de idei, la vindecări miraculoase, si asa mai departe”.

Dr. Vallee compară această tehnică cu irationalitatea koan-urilor* din budismul zen si remarcă similaritatea dintre întâlnirile extraterestre si diferitele ritualuri oculte de initiere care „predispun mintea” la „nou set de structuri simbolice”. Toate acestea indică în opinia lui trecerea „la o nouă formă de religie”.

[* koan = paradox folosit ca temă de meditatie în zenbudism, cu scopul de a anihila orice recurs al mintii la ratiune si rationalitate si de a forta individul să dobândească instantaneu o iluminare de tip intuitiv – WEBSTER’s New Collegiate Dictionary (n. tr.)]

Întelegem asadar că întâlnirile extraterestre nu sunt altceva decât formele moderne ale unui ocultism vechi de când lumea. Abandonând credinta în Iisus Hristos, omenirea îsi caută acum „mântuitori” în spatiul extraterestru, iar fenomenele în discutie nu fac altceva decât să furnizeze, prin materialitatea lor – OZN-uri, extraterestri -, recuzita externă necesară credibilitătii. Dar în ce constă totusi acest fenomen? Cine să fie cei care „îl regizează” si, mai ales, în ce scop ar face-o?

Răspunsul la cel putin primele două întrebări îl dau oameni de stiintă însisi, desi, neavând competentă în domeniul religios, ei nu sesizează semnificatiile mai profunde ale descoperirilor lor. Unul dintre ei, profesorul Brad Steiger de la Universitatea statului Iowa, care a si scris mai multe cărei în domeniul ce ne interesează, a făcut, după o cercetare amănuntită a documentelor sustinute în „Cartea Albastră” redactată de Fortele Aeriene, următoarea declaratie:

„Avem de-a face aici cu un fenomen parafizic multidimensional, ale cărui rădăcini tin de sfera planetei Pământ”

(Canadian UFO Report, Summer, 1977).

John Keel, care a pornit în cercetările sale asupra OZN-urilor cu mult scepticism si care în materie de religie este un agnostic, scrie:

„În esenta lor, OZN-urile …sunt manifestarea unei lumi pline de duhuri si de fantome, al cărei univers mintal este straniu si aberant; este realitatea unei lumi dominate de iluzie… în care realitatea însăsi este distorsionată de forte stranii, care în mod vădit pot manipula spatiul, timpul si materia fizică – forte care se situează aproape în totalitate dincolo de puterea noastră de întelegere… Aparitiile OZN par a fi pe de-a întregul variatii minore ale fenomenelor demonice vechi de când lumea” (UFOs: Operation Trojan Horse).

Într-o bibliografie recentă a fenomenelor OZN pregătită de Biblioteca Congresului, se notează la prima pagină următoarele:

„Multe dintre rapoartele asupra OZN-urilor, care se publică în prezent în presa de mare audientă la public, relatează incidente care sunt izbitor de asemănătoare fenomenelor de posedare demonică, psihice sau de alt fel, pe care teologii si parapsihologii le cunosc de multă vreme”. [Lynn G. Catoe, UFOs and Related Subjects: An Annotated Bibliography – OZN-urile si alte subiecte înrudite: O bibliografie adnotată -; US Government Printing Office, Washington, D. C. ,1969]

Cei mai multi cercetători ai fenomenului OZN caută de acum explicatia lui în sfera demonologicului si a ocultului.

În câteva studii recente efectuate de cercetători protestanti (evanghelici) toate aceste dovezi sunt unite si sistematizate, iar concluzia care se impune este că fenomenele OZN sunt de origine demonică [Clifordd Wilson si John Weldon, Close Encounters: A Better Explanation, O mai bună explicare a Întâlnirilor Extraterestre, Master Books, San Diego, 1978; Spiritual Counterfeits Project – Revista Dosarului „Falsuri Spirituale”, Berkeley, Calif., Aug. 1977; „UFOs: Is Science-Fiction Coming True?” – Se adevereste literatura stiintifico-fantastică despre OZN-uri?”].

Este adevărat că unele dintre ele s-au dovedit a fi rezultate ale sarlataniei sau halucinatiei, dar acesta nu este nici pe departe cazul tuturor miilor de dosare care s-au acumulat până în prezent asupra fenomenului. Că frauda este de asemenea întâlnită în cadrul sedintelor de spiritism – este foarte adevărat. Dar spiritismul însusi, atunci când este autentic, produce negresit stări „paranormale”, care nu sunt altceva decât rezultate ale actiunilor demonice. La fel stau lucrurile cu fenomenele OZN.

Istoriile de caz din grupa contactului direct cu OZN-urile dezvăluie caracteristici tipice, identice cu cele care se regăsesc în practicile oculte sau demonice. De exemplu, un ofiter de politie din California a văzut primul OZN în iunie, 1966, si de atunci înainte a avut foarte des astfel de întâlniri.

„Devenisem complet obsedat de OZN-uri. Eram convins că ceva absolut măret mi se va întâmpla în curând. Am renuntat la lecturile zilnice din Biblie, nu m-am mai gândit la Dumnezeu, dar în schimb am început să citesc cu înversunare toate cărtile despre OZN-uri care-mi cădeau în mână… Vegheam noptile, asteptând în zadar să mai primesc vreun semn, încercam să comunic mental cu ceea ce eu credeam că sunt fiinte extraterestre, aproape că mă rugam la ei să-mi apară în fată sau să intre într-un fel în legătură cu mine”.

In cele din urmă a cunoscut ce înseamnă o „Întâlnire de gradul III”; o „navă” cam de 24 m în diametru i-a apărut în fată, dar a decolat imediat, lăsându-l perplex si cu expectativa unui moment „măret” dar nimic n-a mai urmat după toate acestea. OZN-urile au încetat să mai apară, iar omul, frustrat în asteptările sale, a început să bea până la atingerea unei stări depresive în care îl încerca din ce în ce mai des gândul sinuciderii. Nu a reusit să iasă din acest iad decât prin convertirea la Hristos.

Cei care însă au intrat în contact nemijlocit cu însisi extraterestrii, au lucruri cu mult mai înfricosătoare de povestit. Ei devin literalmente „posedati” de aceste fiinte care încearcă mai întâi să-i ucidă pe cei care le opun rezistentă. (UFOs: A Better Explanation).

În afară de semnificatia generală a fenomenului OZN, „Întâlnirile de gradul III” mai ales ne obligă să întelegem că scopul lor precis este acela de a însela individul care participă la ele si de a-l împinge, fie spre a căuta noi „contacte” al căror „mesaj” mai apoi să-l popularizeze, fie – si aceasta întotdeauna – spre stări de acută confuzie si dezorientare personală.

Dacă amestecul ciudat de elemente fizice si psihice ce caracterizează fenomenele OZN este si aspectul ce intrigă cel mai mult pe cercetători, rămânând din punctul lor de vedere fără solutie, el este însă cu totul explicabil celor care cunosc textele de spiritualitate ortodoxă si mai cu seamă Vietile Sfintilor.

În interiorul acestei spiritualităti se stie că si demonii dispun de „trupuri fizice”, numai că „materia” din care sunt făcute ele este atât de subtilă, încât nu poate fi sesizată decât de oameni cu „usile spirituale ale perceptiei” deschise, fie prin vointa lui Dumnezeu, ca în cazul sfintilor, fie împotriva ei – în cazul vrăjitorilor sau celor care acceptă să fie mediumi în sedintele de spiritism. Doctrina Ortodoxă despre demoni si îngeri si modul în care este simtită actiunea lor de către oameni a fost sintetizată (printre altii – n. tr. ) de marele episcop si părinte al Bisericii din secolul al XIX-lea Ignatie Breancianinov. [ea este expusă pe larg în cartea The Soul After Death – Sufletul după Moarte -, St. Herman of Alaska Brotherhood, Platina, California, 1979, Din Ignatie Breancianinov stau trad. în lb. rom. extrase în vol. Cuvânt despre moarte, Ed. „Pelerinul Român”, Oradea 1993]

Literatura ortodoxă oferă numeroase exemple de manifestări demonice, care se potrivesc perfect cu scenariul întâlnirilor extraterestre: fiinte si obiecte concrete (adică prezente si contrafaceri demonice) care „apar” si „dispar” brusc, care au întotdeauna menirea de a înspăimânta si semăna confuzie între oameni, ducându-i în final la distrugere. Viata Sfântului Antonie cel Mare si a Sfântului Ciprian al Cartaginei, care mai înainte fusese vrăjitor, sunt pline de astfel de incidente.

Viata Sfântului Martin Milostivul (+397, episcop de Tours, mentionat în Proloage vol. I, 13 feb.) contine un exemplu interesant de actiune demonică care prin puterea ei de a manipula obiecte „fizice” se potriveste perfect cu momente similare din cadrul „Întâlnirilor de gradul III”.

Un anume tânăr Anatolie se face monah lângă Mânăstirea Sfântul Martin, dar din falsă smerenie devine victima înselăciunii diavolesti. I se pare că stă de vorbă cu „îngerii”, iar ca să-l încredinteze de „sfintenia” sa, acesti „îngeri” au promis să-i dăruiască „o mantie strălucitoare din cer” ca semn al „puterii dumnezeiesti” ce se sălăsluia deja în el.

„Deci, într-una din nopti, pe la miezul noptii, se făcu zgomot mare de pasi ce parcă jucau, si de murmure ca de multe voci în schit, iar chilia lui Anatolie se umplu de lumină. Apoi se asternu linistea, iar cel înselat iesi din chilia sa, purtând „straiul cel dumnezeiesc”. Cineva a adus o lumânare si toti fratii au cercetat cu atentie haina. Era peste măsură de moale si de lucioasă, iar culoarea era rosie ca para. Nimeni nu putea spune din ce anume era făcută, însă la vedere si la pipăit părea o haină si nimic mai mult”.

În zori, duhovnicul tânărului Anatolie vrea să-si ia ucenicul pentru a-l duce la Sfântul Martin, ca să se descopere dacă întâmplarea nu era cumva o înselăciune diavolească. De frică, ucenicul refuză, „si când fratii îl traseră cu de-a sila, haina cu pricina se făcu nevăzută din mâinile lor”.

Autorul acestei mărturisiri (care fie a asistat personal la întâmplare, fie a aflat-o de la participantii directi la ea) încheie istoria astfel:

„diavolul nu a putut să-si tină până la capăt înselăciunea, sau să si-o ascundă, când a auzit că va ajunge înaintea fetei Sfântului Martin”.

„Era în puterea Sfântului Martin să recunoască pe diavol în orice chip s-ar fi arătat, fie cu firea sa proprie, fie preschimbat în vreo altă formă a răutătii cu care să-i însele pe oameni” – inclusiv în forma idolilor si chiar în chipul lui Hristos Însusi, îmbrăcat ca Împărat, lumina din jurul trupului său fiind însă rosie (semn că este de la diavolul, după Sfintii Părinti, vezi Filocalia vol. 1-12, trad. Pr. D. Stăniloae – n. tr.)

Deci nu încape nici o îndoială că „farfuriile zburătoare” ale zilelor noastre se încadrează perfect în „tehnologia” diavolească; cu adevărat, nimic altceva nu le-ar putea explica la fel de bine. Astfel, feluritele înselăciuni diavolesti despre care ne avertizează scrierile patristice, s-au adaptat la mitologia contemporană a spatiului cosmic – nimic mai mult.

De exemplu, Anatolie cel din povestirea de mai sus s-ar fi numit „individ de legătură”. Iar scopul „obiectului neidentificat” nu este greu de lămurit. El este acela de a-i impresiona si de a-i umple pe spectatori de un sentiment de teamă în fata „misterului”. In acelasi timp, de a produce „dovada” existentei unor „inteligente superioare” (care se numesc „îngeri”, pentru cei care le cad victime dintre rândurile credinciosilor, sau „extraterestri”, pentru omul ateu contemporan), ale căror mesaje transmise oamenilor să aibă astfel o autoritate care să nu poată fi pusă la îndoială. Vom analiza aceste mesaje în cele ce urmează.

În viata Sfântului Nil de Sorska (cel care în secolul XIV a întemeiat schiturile ca centre de viată monahală în Rusia), se descrie o „răpire” demonică care este aproape identică cu „abductia” extraterestră.

La câtăva vreme după moartea Sfântului Nil locuiau în mănăstirea lui un preot si fiul său.

„Odată, pe când băiatul fusese trimis cu o treabă la cineva, îi apăru deodată în fată un om ciudat care îl apucă de mână si îl duse, ca si când ar fi fost purtat de vânt, în mijlocul unei păduri foarte sălbatice”. Si pe când preotul si monahii se rugau la Sfântul Nil să-i ajute să descopere copilul pierdut, Sfântul veni în ajutorul băiatului si stătu afară, în fata ferestrei la care era asezat copilul; iar când lovi tocul usii cu toiagul ce-l tinea în mână, clădirea se zgudui din temelii si toate duhurile necurate căzură la pământ. Sfântul porunci diavolului să ducă băiatul înapoi de unde îl luase si se făcu nevăzut. Apoi, după oarece strigăte si ceartă între diavoli, „acelasi străin apucă băiatul si-l duse la Schit ca vântul, … asezându-l pe o căpită de fân, după care dispăru”. Când l-au găsit călugării, băiatul le povesti tot ce i se întâmplase, ce văzuse si ce auzise. De atunci încolo umbla foarte smerit, purtând în el parcă o anumită teamă”.

[The Northern Thebaid, -Tebaida nordului – St.Herman – Alaska Brotherhood, 1975, pp. 91-92]

Într-o „răpire” demonică similară din Rusia secolul XIX, un tânăr, blestemat fiind de mama sa, deveni timp de 12 ani sluga unui diavol întruchipat într-un „bunic”, având puterea de a sta nevăzut în mijlocul oamenilor, ajutându-l astfel pe diavol să semene confuzie printre ei. [St. Nilus, The Power of God and Man’s Weakness (in Russian) – Puterea lui Dumnezeu si slăbiciunea omenească (în lb. rusă), St. Sergius’ Lavra, 1908; St. Herman Brotherhood, 1976, pp. 79-98]

În secolele trecute astfel de întâmplări adevărate despre actiunile drăcesti nu uimeau pe nimeni (pentru că omenirea acelor vremuri era constientă de realitatea puterii diavolului – n. tr.). Astăzi însă, unul din semnele crizei spirituale la care asistăm, constă din aceea că omul modern, în pofida „iluminismului” si a „întelepciunii” sale, fiind confruntat din nou cu astfel de experiente nu mai este capabil să si le explice, pentru că a pierdut trăirea vietii duhovnicesti care să-l ajute la aceasta.

Cercetătorii actuali ai fenomenelor extraterestre, în încercarea lor de a explica fenomene care au devenit prea evidente pentru a mai fi ignorate, s-au alăturat cercetătorilor din domeniul psihiatriei si psihologiei, pentru a formula o „teorie unificată”, care să permită analiza globală a acestor fenomene atât psihice, cât si fizice. Dar acesti cercetători nu fac altceva decât să perpetueze metoda modernă „ratională” a gândirii de sorginte luministă pentru a cerceta un domeniu spiritual, nedându-si seama însă că acesta nu poate fi investigat cu mijloacele stiintifice „obiective”, ci exclusiv cu instrumentul credintei.

Lumea fizică este neutră din punct de vedere moral, ea putând fi cunoscută relativ usor în urma observatiei stiintifice; dar lumea nevăzută a spiritului comportă entităti (fiinte) atât ale binelui cât si ale răului, pentru care cercetătorul stiintific nu poate avea instrumente „obiective” de discriminare, decât în conditiile în care el acceptă revelatiile referitoare la ele pe care Adevărul întrupat, adică Iisus Hristos, le-a adus oamenilor.

Astfel, cercetătorii contemporani ai fenomenului extraterestru plasează cărtile Sfintei Scripturi, scrise sub insuflarea Duhului Sfânt, pe acelasi plan cu textele spiritiste de inspiratie demonică, neputând din această cauză distinge între activitătile demonice si cele efectuate de îngeri.

Dar ei acum stiu (după o lungă perioadă în care stiinta a fost dominată de prejudecăti materialiste) că există un domeniu al realului de esentă nefizică ale cărui efecte sunt observabile în fenomenele extraterestre. Dar câtă vreme ei vor persista să abordeze acest domeniu în mod „stiintific”, ei vor continua să fie dusi în eroare, cu aceeasi usurintă cu care este înselat cel mai naiv „individ de legătură”.

Când încearcă să determine cine sau ce se află în spatele fenomenelor extraterestre si care ar putea fi semnificatia lor, acesti cercetători cad pradă, inevitabil, celor mai fanteziste speculatii. Vallee însusi se mărturiseste dezarmat în fala manifestărilor extraterestre, neputând spune dacă ele sunt „un mecanism scăpat de sub control”, o „reuniune solemnă de întelepti” plină de bunăvointă (asa cum ar vrea să ne facă să credem mitul „extraterestru”), sau o „teribilă monstruozitate superumană a cărei simplă contemplare duce orice fiintă omenească în pragul dementei”, adică o monstruozitate care este, prin natura ei, demonică. [The Invisible College, p. 206]

O evaluare justă a fenomenelor extraterestre nu poate fi atinsă decât din interiorul revelatiei si al experientei hristice, fiind accesibilă doar crestinului credincios care trăieste real si cu smerenie pe aceste coordonate. Nimeni nu poate afirma că omului îi este dat să „explice” în amănunt si pe de-a întregul lumea nevăzută a îngerilor si a demonilor; dar cunoastem destul prin descoperirile Sfintei Scripturi si ale Sfintei Traditii, pentru a fi încredintati de realitatea acestor fiinte spirituale (îngeri si diavoli) si de modul în care trebuie să reactionăm noi la influentele lor, mai ales atunci când trebuie să dejucăm si să învingem înselăciunile diavolesti.

Cercetătorii fenomenelor extraterestre au ajuns la concluzia că ele sunt identice cu fenomenele numite „demonice”; dar numai crestinul – si anume cel ortodox, care este instruit si luminat de 2000 de ani de experientă patristică a luptei cu demonii – este capabil să înteleagă semnificatia adâncă a acestei concluzii.

5. Semnificatia fenomenelor OZN

Care este deci semnificatia fenomenelor extraterestre contemporane? De ce au apărut ele, din punctul de vedere al timpului istoric, tocmai acum? Care este mesajul lor? Ce viitor anuntă ele omenirii?

*

În primul rând, fenomenele extraterestre nu constituie decât unul din multitudinea de evenimente „paranormale” care uluiesc omenirea la ora de fată. Cu doar câtiva ani în urmă, cei mai multi le-ar fi considerat „minuni” de domeniul fanteziei. Dr. Vallee, în cartea sa Colegiul invizibil se exprimă astfel:

„Observăm în mediul nostru înconjurător evenimente neobisnuite si neasteptate ce se numără cu miile”. Ele produc „o mutatie generală în structurile de credintă religioasă ale oamenilor, în întreaga lor mentalitate privitoare la conceptul de invizibil”.

„Se întâmplă ceva ciudat cu constiinta oamenilor zilelor noastre”; „aceeasi putere sau fortă care a marcat rasa umană în trecut se manifestă din nou asupra ei în prezent”.

În limbaj crestin, aceasta înseamnă că avem de-a face cu o nouă dezlăntuire demonică asupra omenirii. În viziunea apocaliptică crestină (a se vedea sfârsitul cărtii), se stie de existenta unui timp (pe care tocmai îl trăim) în care puterea ce tine în frâu cele mai de pe urmă si cele mai sălbatice manifestări demonice pe pământ nu se va mai manifesta la un moment dat (II Tes. 2,7).

Disparitia modurilor de guvernare si a ordinii publice bazate pe conceptia crestin-ortodoxă asupra lumii, întruchipată de persoana regelui, domnului crestin-ortodox sau împăratului, este deja de multă vreme un fapt istoric.

Viziunea crestin-ortodoxă asupra lumii nu mai există ca un tot organic nealterat, căci Satan a fost „dezlegat din închisoarea lui” în care a fost tinut închis prin harul Bisericii lui Hristos. El a iesit acum, „să amăgească neamurile” (Apoc. 20, 7-8), spre a le pregăti pentru închinarea la Antihrist spre sfârsitul vremurilor.

Poate că niciodată de la începuturile Crestinismului încoace puterile demonice nu s-au manifestat într-un număr atât de mare si atât de pe fată ca în zilele noastre. Teoria „vizitatorilor din spatiul extraterestru” nu este decât unul din multele pretexte pe care le folosesc aceste puteri pentru a disemina si a acredita ideea existentei unor „fiinte superioare” care îsi vor asuma responsabilitatea destinului omenirii.

În al doilea rând, OZN-urile nu sunt altceva decât tehnici mediumistice de ultimă oră, prin care diavolul îsi câstigă aderenti pentru sfera lui ocultă. Ele sunt un semn teribil al marii susceptibilităti a omului contemporan la influentele demonice, asa cum nu s-a mai întâmplat niciodată în era crestină. În secolul trecut de exemplu, era de obicei necesară participarea la sedinte de spiritism pentru a intra în contact cu demonii, pe când astăzi privirea cerului este suficientă în acest scop (este adevărat, de preferintă noaptea).

Omenirea a pierdut în prezent si ultima rămăsită a unei viziuni crestine asupra existentei, plasându-se acum în mod pasiv la dispozitia multiplelor „puteri” coborâtoare din văzduh. Recentul film Întâlnire de gradul III este o dezvăluire socantă despre cât de superstitios a putut deveni omul contemporan, omul asa-zis „eliberat” de sub imperiul credintei crestine „obscurantiste”; acest om este gata într-o clipă să creadă, fără să pună nimic la îndoială, orice „experientă” neobisnuită, indiferent unde l-ar duce ea, fără să-ti treacă prin cap măcar că are de-a face cu grosolane contrafaceri diavolesti.

Doua alte recent descoperite fenomene „paranormale” demonstrează cu câtă îndrăzneala demonii se folosesc de mijloace fizice (in particular, aparate tehnice moderne) pentru a intra în contact cu oamenii.

Un cercetător leton (acum urmat de altii) a descoperit fenomenul vocilor misterioase care apar inexplicabil pe benzilor aparatelor de înregistrare, chiar si atunci când înregistrările se realizează în conditii de laborator într-o atmosferă epurată de orice zgomot, efectul lor fiind foarte apropiat cu cel al sedintelor de spiritism. Prezenta unui mediu sau a unui „psihic” în cameră favorizează acest fenomen (Konstantin Raudive, Breakthrough: An Amazing Experiment in Electronic Comunication with the Dead – Bresă către lumea nevăzută: O experientă uluitoare de comunicare electronică cu mortii, Taplinger Publishing Co., New York, 1971).Se presupune ca deseori, liniile telefonice au fost folosite de „extraterestri” cu voci metalice pentru a intra in contact cu „indivizii de legătură”, cât si cu cercetători ai fenomenelor extraterestre. In ultimii ani însă s-au raportat si cazuri în care la telefon au fost auzite si voci ale persoanelor decedate. Nu se poate nega, după cum declară însusi reporterul acestui fenomen, că „diavolii cei de demult se află acum din nou printre noi”, într-o măsură nemaiîntâlnită în trecut (Keel, OZN-urile: Operatiunea Calul Troian, p. 308)

În al treilea rând, „mesajul” adus de OZN-uri este de natură să pregătească lumea pentru aparitia lui Antihrist; „mântuitorul” omenirii apostaziate soseste pentru a stăpâni lumea. Poate că vor sosi chiar din văzduh, pentru a imita mai bine venirea Mântuitorului (Matei 24,30; Fapte 1,11). Sau poate că „vizitatorii extraterestri” vor ateriza în locuri publice pentru a declansa o închinare „cosmică” în fata stăpânului lor. Sau poate că „focul pogorât din cer” (Apoc. 13,13) nu va fi decât o parte a marelui spectacol demonic rezervat vremilor din urmă. Oricum, mesajul adresat omenirii zilelor noastre acesta este: „mântuirea asteptati-o nu de la Adevărul crestin aflat prin descoperire dumnezeiască si nu de la credinta în Dumnezeu Cel nevăzut, ci de la vehiculele din spatiu”.

Este unul din marile semne al vremilor de pe urmă acesta: … si spaime si semne mari din cer vor fi (Luca 21,11). Nu mai departe decât acum o sută de ani, Episcopul Ignatie Briancianinov nota în cartea sa Despre semne si minuni:

„…cu câtă aviditate caută crestinii nostri să vadă minuni, sau chiar să facă ei însisi minuni! Această căutare nu dă altceva la iveală decât înselăciunea de sine, care se naste din buna părere de sine si din slava desartă, si care se sălăsluieste în suflet punând stăpânire pe el”.

„Adevăratii făcători de minuni aproape că au dispărut, dar oamenii sunt mai setosi de minuni ca niciodată. Ne apropiem de timpurile când calea va fi larg deschisă pentru o multime de false minuni mari si grozave, care să ducă la pierzare nenorocita întelepciune cea după trup, care se va lăsa atrasă si înselată de ele”.

Iată în această carte si câteva rânduri pentru cercetătorii fenomenului extraterestru:

„Antihrist va face mai cu seamă minuni în văzduh, adică acolo unde îsi are satan împărătia. Minunile vor izbi cel mai tare simtul văzului, pe care îl vor fermeca si însela. Sfântul Ioan Teologul, văzând în duh semnele ce au să fie înaintea sfârsitului lumii, afirma că Antihrist va face semne mari încât si foc să pogoare din cer, pe pământ, înaintea oamenilor (Apoc. 13,13). Sfânta Scriptură indică această minune ca fiind cea mai mare dintre minunile lui Antihrist, iar locul aparitiei ei este văzduhul. Va fi un spectacol splendid si înfricosător”.

Sfântul Simeon Noul Teolog spune si el:

„cel care se nevoieste cu rugăciunea, să nu privească des în văzduh, căci într-acolo se află sălasul duhurilor rele, care lucrează mari si felurite înselăciuni”

(Philokalia, „The Three Forms of Heedfulness” – „Cele trei feluri de pază”).

„Oamenii nu vor întelege că minunile lui Antihrist nu au în ele nici un fel de notiune de bine sau scop rational, nici un înteles clar, că sunt străine de adevăr si pline de minciună, de toată sălbăticia si răutatea, că sunt scamatorie goală menită să uluiască si să lase cu gura căscată, mai ales pentru a-i da pradă uitării ca să-i poată însela, seduce si fascina cu efecte spectaculoase, găunoase si prostesti”.

„Toate înselăciunile diavolesti au în comun aceea că, dacă li se dă cea mai mică atentie, ele devin periculoase; această mică atentie, chiar dacă este lipsită de simpatie pentru ceea ce se vede, poate să ducă pe omul respectiv în ispită si poate să lase asupra lui o influentă rea”.

Mii de indivizi care au intrat „în legătură” cu OZN-uri sau care au fost pur si simplu martori oculari, au simtit pe pielea lor efectul acestui înfricosător adevăr; iar dintre acei care s-au lăsat coplesiti de acest fenomen, putini au scăpat. Chiar cercetătorii care nu-si afirmă nici o apartenentă religioasă avertizează în termenii cei mai categorici opinia publică împotriva acestui pericol.

John Keel, de exemplu, spune:

„Să nu tratăm cu usurintă fenomenul extraterestru; a te juca cu el este ca si cum te-ai juca cu magia neagră. Acest fenomen îi seduce mai ales pe cei neurotici, pe creduli si pe imaturi. El poate duce la schizofrenie paranoică, la demonomanie si chiar la sinucidere – după cum s-a si întâmplat într-un număr de cazuri. Cea mai usoară curiozitate la adresa fenomenelor extraterestre se poate transforma într-o obsesie distructivă. Din această cauză recomand energic părintilor să le interzică aceste preocupări copiilor lor. Educatorii si alte categorii de adulti să nu încurajeze astfel de interese la adolescenti”

(OZN – Operatiunea Calul Troian).

Într-un alt loc, Episcopul Ignatie Briancianinov însemna groaznica viziune a unui modest fierar rus dintr-un sat de lângă Petersburg, care a avut loc în zorii epocii noastre marcate de necredintă si de revolutii (1817):

„el văzu odată, în plină amiază, multime de diavoli în chip omenesc sezând pe crengile copacilor din pădure, îmbrăcati în haine ciudate, cu tichii ascutite, care cântau acompaniati de instrumente parcă vrăjitoresti, un cântec plin de groază: „Vremea noastră a sosit, facă-se voia noastră!”.

Noi trăim la capătul acestei perioade înspăimântătoare de triumf demonic în care „umanoizi” sinistri (noile întruchipări diavolesti) se arată la mii de oameni si pun stăpânire, prin aparitiile lor absurde, pe sufletele acelora de care harul lui Dumnezeu s-a îndepărtat. Fenomenele extraterestre sunt pentru crestinii ortodocsi un semn că trebuie să calce cu mult mai multă hotărâre, trezvie si băgare de seamă pe calea mântuirii, cunoscând că putem fi ispititi si înselati nu doar de religiile mincinoase, ci si de fenomene fizice care uluiesc privirea.

În secolele de demult, crestinii erau mai circumspecti cu privire la fenomenele noi si străine, cunoscând dinainte înselăciunile diavolilor; dar în epoca noastră, a „luminilor”, curiozitatea celor mai multi este atâtată de ele, oamenii urmărindu-le chiar cu pasiune, pentru că ei cred că diavolul este un personaj imaginar, de basm.

Cunoasterea exactă a naturii fenomenului extraterestru poate să-i impulsioneze pe crestinii ortodocsi să trăiască o viată duhovnicească mai constientă si mai constientizată, care să le permită o viziune ortodoxă mai generalizată asupra lumii, astfel încât ei să nu cadă pradă cu atâta usurintă ideilor si modelor la ordinea zilei.

Crestinul ortodox constient trăieste fără putintă de tăgadă într-o lume căzută. Toată natura înconjurătoare este străină si înstrăinată de paradisul pe care el îl caută si pe care se luptă să-l obtină. El este parte a unei umanităti în suferintă, urmasă a întâiului om, Adam, care, întreagă, are nevoie să fie mântuită prin răscumpărarea dăruită liber tuturor de Fiul lui Dumnezeu, prin Jertfa Sa mântuitoare de pe Cruce.

Crestinul Ortodox stie că pentru persoana umană nu există nici un fel de „evolutie” spre forme „superioare”, si el nici nu are motive să creadă că există „fiinte evoluate” pe alte planete; el în schimb stie că există într-adevăr în univers si alte „inteligente avansate” în afară de el. Acestea sunt de două feluri: îngeri si diavoli. Efortul său este acela de a fi în comuniune cu „îngerii”, care îi slujesc lui Dumnezeu si de a refuza orice contact cu „duhurile rele” care L-au respins pe Dumnezeu (adică diavolii), iar acum se luptă, din invidie si răutate, să-l ducă si pe om la pierzare.

El stie că omul, din cauza iubirii de sine si a slăbiciunii sale, înclină cu usurintă spre greseală, crezând în „basme”, care promit contacte cu „stări de existentă superioare” si cu „fiinte evoluate”, fără efortul unei vietuiri crestine – de fapt care promit tocmai această scutire sau eliberare de orice efort ascetic. Mai departe, el nu se va baza doar pe capacitatea sa de a dejuca înselăciunile demonilor, ci se va tine strâns si cu hotărâre de rânduielile Sfintei Scripturi si ale Sfintilor Părinti, pe care i le pune la îndemână Biserica lui Hristos spre a-si salva viata.

Un astfel de crestin ortodox are, asadar, posibilitatea să reziste înselăciunilor religiei viitorului, care nu este altceva decât religia lui Antihrist, în orice formă i s-ar prezenta ea. Restul omenirii, cu exceptia unei minuni dumnezeiesti, nu poate decât să fie pierdută”.

Din: „ORTODOXIA SI RELIGIA VIITORULUI”

Seraphim Rose