Iata un gand care sperie pe multi, tinandu-i departe de a crede in cuvantul Scripturii si in glasul Bisericii. Daca Biserica interzice si condamna casatoria dintre rude pana la gradul 8, atunci cum este posibil ca neamul omenesc sa se fi inmultit fara sa fie vorba de incest la mijloc? A tolerat Dumnezeu incestul intre frati si veri odata cu Cain si toti urmasii lui Adam? Isi schimba Dumnezeu poruncile?
Pentru toate aceste intrebari vom face lumina in cele ce urmeaza, lasand sa vorbeasca pe rand istoria, medicina si logica.
Ce spune Biblia despre istoria casatoriilor intre rude:
Mai intai, problema „incestului” nu incepe de la Cain si sora sa, asa cum s-ar crede, ci porneste chiar de la primii oameni: Adam si Eva. Cum aceasta? Prin simplul fapt ca trupul Evei a fost facut din coasta lui Adam [1], si ca urmare, din punct de vedere al rudeniei de consangenitate, Adam si Eva erau mai apropiati decat un frate cu o sora, sau decat un tata cu o fiica. Sfantul Ioan Gura de Aur ne explica: „A îngăduit ca sora lui Adam să-i devină acestuia soţie; sau mai bine-zis, nu sora, ci fiica sa; sau poate nici fiica lui, ci ceva mai mult, însuşi trupul lui. Iar legătura lor a stabilit-o direct de la început, ca pe o stâncă, unindu-i într-un singur întreg. De aceea nici pe femeie n-a făcut-o dintr-o natură străină lui Adam, pentru ca acesta să nu se lege cu ea ca şi cu o străină, şi nici n-a oprit căsnicia la unirea lui Adam cu Eva, ca acesta să nu se despartă, datorită unirii lui cu o singură femeie, de restul neamului omenesc.” [2]
Asadar, daca cel mai intalt grad de rudenie al neamului omenesc nu a fost un impediment pentru binecuvantarea casatoriei lui Adam cu Eva, inseamna ca problema incestului nu este determinata de consangenitatea in sine, ci de cu totul altceva! Vom vedea mai tarziu despre ce anume este vorba, dar pana sa ajungem acolo tinem firul istoriei.
In Vechiul Testament aflam ca imediat dupa potop au mai ramas doar patru familii inrudite intre ele, prin care sa se poata regenera neamul omenesc pe mai departe: Noe cu sotia, si cei trei fii ai lui Noe cu sotiile lor. Asadar, din atare situatie este de la sine inteles ca singura cale admisa pentru inmultirea umanitatii a fost casatoria intre verisorii de gradul I, II si posibil casatoria unchilor cu nepoatele dupa frate/sora. Daca gradele de rudenie 3 si 4 ar fi cauzat vreo problema morala sau de alta natura in acele timpuri, atunci cu singuranta Dumnezeu ar fi putut lua o masura de preintampinare: spre exemplu crutarea a inca unei familii straine de cea a lui Noe, spre a se evita astfel casatoriile intre veri. Numai ca acolo unde nu este cazul, nici Dumnezeu nu intervine.
Cateva generatii mai tarziu, aflam ca patriarhul Avraam o avea pe Saara nu numai de sotie, ci si de sora vitrega: „Şi apoi, ea îmi este într’adevăr soră după tată, dar nu şi după mamă, şi mi-a devenit soţie.” Facerea 20:12. Aceasta este singura marturie pe care o avem in privinta mariajului legitim dintre frate si sora, semn ca practicarea casatoriei intre frati s-a stins mult mai devreme decat casatoria intre verisori.
Mergand in urmatoarea generatie de patriarhi, vedem ca Isaac si-a luat de sotie pe Rebeca, cea care era „fata lui Batuel, fiul Milcăi, femeia lui Nahor, fratele lui Avraam”. Tinand cont ca Isaac era fiul lui Avraam, inseamna ca Batuel era verisor de gradul I cu Isaac, iar Rebeca, fata lui Batuel, era nepoata lui Issac care intre timp ii devine sotie.
Nici cu generatia patriarhului Iacob nu stau lucrurile precum le intelegem noi astazi, drept marturie stand faptul ca Iacob, indemnat [3] sa-si ia de femeie pe una dintre fetele unchiului sau dupa mama, se casatoreste cu Rahela, verisoara lui de gradul I.[4] Tot cu o verisoara de gradul I se casatoreste si Esau, fratele lui Iacob[5].
Totusi, chiar daca astazi aceste grade de rudenie sunt opritoare intre ele de la taina casatoriei, Dumnezeu binecuvinteaza casatoriile patriarhilor Avraam, Isaac si Iacob, semn ca unirea dintre rude, incepand cu gradul 3 si 4, nu erau o problema existenta pentru acele generatii de oameni. Mai mult decat atat, casniciile celor 3 patriarhi sunt exemplu de binecuvantare rostita mirilor in cadrul tainei casatoriei: „Binecuvântează-i pe dânşii, Doamne Dumnezeul nostru, precum ai binecuvântat pe Avraam şi pe Sarra. … Binecuvântează-i pe dânşii, Doamne Dumnezeul nostru, precum ai binecuvântat pe lacob şi pe toţi patriarhii.”
Sa intelegem deci, ca lucrurile nu au stat intotdeauna asa cum le cunoastem astazi. Si totusi acum, lucrurile nu sunt la fel…
Dam cuvantul medicinei:
Medicina la zi spune ca exista urmari grave de pe urma casatoriilor intre rude. Sa enumeram doar cateva: [6]
– Afectarea sistemului nervos central (creierul şi măduva spinării), care duce la retardare mintală si oligofrenie;
– Toate organele şi sistemele genetice sunt supuse malformaţiei;
– Pericolul bolilor degenerative creşte cu cât este mai apropiată înrudirea;
– În cazul cosangvinării de gradul I, între frate cu soră sau părinte – copil, tot al 4-lea nou-născut este foarte grav bolnav.
Cum se intampla toate aceste urmari ne spune genetica, descoperindu-ne din tainele ereditatii.
„Ereditatea, mediul si destinul sunt factorii de căpetenie care configurează diferenţele persoanei omeneşti. Ereditatea ar fi repetiţia părintelui în fii. După cum se vede in mecanismul ereditatii, fiii repetă pe părinte numai cu oarecare aproximaţie. Aşa e firesc, de vreme ce copilul e o sinteză a celor doi părinţi, o sinteză a celor 4 bunici, a celor 8 străbunici, acelor 16 stră-străbunici ş.a.m.d. Adică: pe măsură ce creşte numărul ascendenţilor în progresie aritmetică, contribuţia lor în descendenţi scade în progresie geometrică. Grafic ar fi aşa:
Aşadar, în persoana noastră trăiesc mai multe generaţii şi un număr mare de inşi. Nu strică să ne luăm puţin pe urma lor; însă – potrivit înţelesului – deocamdată, în cadrele teoriei genetice.
Suportul de transmisie al eredităţii este gena, acea granulă infinitezimală de cromatină, din lanţul cromozomilor. Gena e un centru condensat de materie vie, având să conducă multiplicarea celulelor, obţinerea formei anatomice a organelor şi a sistemelor, ritmul fiziologic, armonizarea şi sincronizarea funcţională cu organismele vecine din competenţa altor gene, precum şi durata acestora. Genea trebuie să ştie şi să facă: arhitectură, anatomie, calculul rezistenţelor, chimie, fiziologie, apărare activă, apărare preventivă, armonie muzicală, cutii de rezonanţă, armonizare istorică, previziune si multe altele.
Stiind ca suntem o sinteza a parintilor este important faptul că fiecare din cei doi părinţi ai noştri ne dau o serie completă de gene, înlănţuite împreună. Astfel, în fiecare celulă, noi avem două feluri de gene, fiecare complete în ele însele, după se vede in continuare:
Prin urmare noi suntem dubli în ce priveşte genele noastre. Fiecare din cele două lanţuri de gene conţine tot materialul necesar pentru formarea unui individ, fapt care are foarte stranii consecinţe. Mama ne dă tot materialul (în gene) pentru producerea unui individ de un anumit tip; tata, pe de altă parte, ne dă tot materialul pentru producerea altui individ, de alt tip. în acest chip, noi începem viaţa ca fiinţe duble. Fiecare suntem, într-un anumit sens două persoane, destul de legate împreună în întregime, deşi în anumite privinţe, legăturile nu sunt chiar complete. Această dublă natură a sarcinii noastre ereditare are o mulţime de urmări asupra vieţii…
Acum, un fapt de o extremă importanţă practică: deşi cei doi membri ai unei anumite gene au de a îndeplini unul şi acelaşi lucru,totuşi ei se deosebesc în felul lor de a-l face. Gena care vine de la tată tinde să producă o anumită culoare a ochiului, în vreme ce gena de la mamă tinde să producă o altă culoare. Tot asa, la modul simplist vorbind, gena de la tată produce un creier sărac şi astfel un individ stupid; gena de la mamă un creier superior şi, astfel, un individ înzestrat cu inteligenta sanatoasa. O genă poate produce ceea ce e bun şi sănătos; cealaltă, ceva ce e bolnav şi infirm. Aici vedem cat de buna este rânduială firii de a avea doi părinţi, adică avantajul de a fi dubli.
De pildă o genă de la tată poate fi defectuoasă; dacă ea ar fi singura genă care ar conduce lucrul, copilul ar fi infim în funcţiunea aceea; deci ar fi un idiot sau un debil mintal. Se poate însă întâmpla, ca gena corespunzătoare, din aceeaşi pereche, care vine de la mamă, să fie normală; atunci această genă normală, ea singură, preia întreaga sarcină, aşa încât copilul e normal; el nu e idiot, nici înapoiat mintal. In chipul acesta, defectuozitatea unei singure gene din pereche, nu are urmări rele, sau dacă are, le are aşa de mici încât nu pot fi observate. Activitatea genelor în dublu este o măsură de asigurare; individul are două şanse – în loc de una – de a-şi dezvolta în mod normal fiecare din funcţiunile sale. Numai atunci când genele din cele două lanţuri, nimerite în pereche, sunt defective- adică atât cea de la mamă cât şi cea de la tată – numai atunci funcţiunea respectivă a urmaşului e şi ea defectivă şi, ca urmare, copilul e pe rând, fie lipsit de pigmentaţia pielii, sau a ochiului, fie stupid, fie leneş, fie înapoiat mintal, sau ceva asemănător.
Acum, cateva lucruri lamuritoare: Gena normală, care formează organul şi-i conduce funcţia în condiţii normale, a fost numită genă dominantă; iar gena defectuoasă,a cărei funcţiune nu se mai manifestă, a fost numită gena recesivă. Gena care este raspunzatoare de creşterea creierul, prin care se mijloceşte funcţia inteligenţei, e o gena dominantă; iar aceea care împiedică cresterea si functionarea normala, deci aceea care produce prostia, e o genă recesivă.” (Pr. Arsenie Boca)
Să înşirăm cazuri de ilustrare concretă, cum se lucrează ereditatea: „Presupunem un tată slăbănog la minte, cu amândouă genele privitoare la inteligenţă recesive, şi o mamă inteligentă, cu ambele gene normale. In conformitate cu legile probabilităţii de la baza mecanismului eredităţii, copiii vor fi hibrizi, adică vor prezenta o genă dominantă şi alta recesivă. Cum însă caracterele genei recesive nu se manifestă decât atunci când ambele gene sunt recesive, dar nu şi atunci când cealaltă e dominantă, înseamnă că gena dominantă îşi manifestă singură acţiunea. Copiii, rezultaţi din atari părinţi, vor avea inteligenţă normală ca şi mama, atât numai că ei poartă cu ei, în mod latent şi germenul slăbănogiei, care – cum vom vedea îndată – poate să apară în urmaşii lor. Figura urmatoare ilustrează cazul:
Presupunem acum că un atare copil, cu o genă recesivă moştenire, se face mare şi se căsătoreşte cu o parteneră care are două gene recesive. Potrivit legilor probabilităţii, jumătate din urmaşi vor avea ambele gene recesive, şi, deci, vor fi proşti; cealaltă jumătate vor avea numai o singură genă recesivă şi astfel vor fi deştepţi.
Presupunem acum că un urmaş din primul caz, cu o singură genă recesivă, se căsătoreşte cu o parteneră (partener), care, la fel, are tot o singură genă recesivă. Intrucât defecţiunile nu se manifestă, amândoi părinţii sunt normali, adică inteligenţi sau sănătoşi fizic, etc; atât numai că amândoi poartă sâmburele stricăciunii în structura lor genetică. In conformitate cu legile probabilităţii, ale cazului când aruncăm doi bani deodată, vom avea 4 permutări şi 3 combinări. Cei doi bani pot cădea – cum am văzut – număr-număr, număr-coroană,coroană-număr şi coroană-coroană, adică 4 posibilităţi de aranjare, sau 4 permutări. Intrucât ordinea nu importă, ci numai faptul dacă un element e cel puţin diferit, cele 4 permutări pot fi reduse la următoarele 3 combinări: odată număr-număr, de 2 ori număr-coroană sau invers, şi odată coroană-coroană.
Avem astfel un copil (a) complet normal şi în aparenţă şi în fond, adică cu amândouă genele dominante; un alt copil (b) idiot,cu ambele gene recesive, deci fără putinţă de tămăduire; şi doi copii(c,d) cu câte o genă recesivă şi alta dominantă, în aparenţă normali, ca şi primul copil, dar în fond numai pe jumătate sănătoşi, şi care, la un recurs, adică în căsătorie, pot pierde, dând 25% din urmaşi pe dea-ntregul stupizi, atât în aparenţă cât şi în fond…Presupunem că individul b, din schema de adineauri, se căsătoreşte cu un partener cu ambele gene corespunzătoare normale, dar având o altă pereche complet recesivă. Urmaşii acestor doi părinţi,unul defectiv într-o privinţă, altul defectiv în altă privinţă, vor purta în ei sâmburii ambelor defecte, dar altfel, în manifestările lor, vor fi normali în amândouă privinţele…” (Pr. Arsenie Boca)
Figura urmatoare ilustrează cazul:
Doi părinţi idioţi, cu ambele gene ale inteligenţei recesive, nu pot avea decât toţi copiii idioţi – ceea ce, în conformitate cu aceleaşi legi ale probabilităţii, e perfect natural. Un ban ale cărui amândouă feţesunt leu, nu poate cădea decât leu, şi niciodată coroană…
Figura urmatoare ilustreaza cazul:
Inapoi in istorie
Cu toate cunostintele medicinei de astazi, genetica nu mai poate studia direct ceva esential in privinta consangvinitatii, asa ca ne intoarcem in timp, de unde ramasem. Primele generatii de oameni nu au fost in starea pe care o cunoastem astazi. Ca lucrurile au stat altfel, reiese usor din genealogiile lor:
De la Adam [7] si pana la Noe [8] oamenii au trait in medie cam 900 de ani, iar dupa Potop, durata de viata incepe sa scada semnificativ, de la o generatie la alta, pana ajungem la durata medie pe care o stim astazi:
Sem a trait 600 de ani [9], Cainan a trait 460 de ani [10], Ragav a trait 339 de ani [11], Nahor a trait 204 ani [12], Avraam a trait 175 de ani [13], si iata ca tinand firul istoriei ajungem la Iosif care a trait 110 ani [14], adica foarte aproape de cat traiesc oamenii astazi, si foarte departe de cat traiau oamenii inainte de Potop. Drept urmare la toate acestea, bine a a concluzionat Pr. Seraphim Rose: „E vădit deci că omenirea era cu totul altfel decât aşa cum o cunoaştem astăzi, chiar şi trupeşte”.
Ce inseamna defapt aceasta scadere a duratei de viata atat de drastica, de la inceput si pana astazi? Lucrul acesta arata ca longevitatea mare a primilor oameni, a fost determinata in mare parte de calitatea materialului genetic aflat aproape de perfectiune, si de care acestia se bucurau din plin. Sa nu uitam ca Dumnezeu facuse lucrurile „bune foarte”[15], si ca apoi a intrat pacatul in ecuatia timpului, a trupului, a sufletului si a mediului. Daca longevitatea extrem de mare nu ar fi fost determinata de aceste cauze, atunci sa ne gandim cum ar fi trait primele generatii de oameni atat de mult, daca nu ar fi avut un metabolism exemplar, daca nu ar fi avut o zestre genetica net superioara celei de astazi, care sa ii fereasca de boli ereditare, si daca mediul inconjurator nu ar fi fost atat de ostil ca astazi?
Asadar, daca nu existau mutatii genetice daunatoare, boli in general, si mai ales boli cu transmitere ereditara, inseamna ca nu exista niciun pericol ereditar determinat de casatoria intre frati si verisori. Biologul si geneticianul A. E. Wilder-Smith confirma: „Pe vremea lui Cain, căsătoria cu una dintre multele sale surori nu ar fi constituit nici o dificultate din punct de vedere genetic, neexistând decât o mică sau chiar nici o deteriorare a zestrei genetice de care să se teamă vreuna dintre părţi”.
Odata cu trecerea timpului insa, vedem cum durata de viata a oamenilor scade aproape la cea cunoscuta astazi, semn clar al degenerarii cauzate de pacat, atat in firea umana, cat si in mediul ce ne inconjoara. Drept urmare, la un moment dat, efectele negative ale deteriorarii genetice au devenit prea mari in cazul casatoriei intre rude (consangvinizarii). Ce a urmat, aflam in continuare…
Genetica acum 3500 de ani: Moise si Leviticul
Cu toată mirarea multora, documentul există, şi, cu oarecare bunăvoinţă, textul desluşeşte problema eredităţii mult mai bine, decât teoria cromozomică modernă, întrucât indică şi factorul primordial al eredităţii – Dumnezeu: mobilul, izvorul şi susţinătorul a tot ce se mişcă, trăieşte şi există1. Iată Genetica modernă, dată în nucleu lui Moise, de Mântuitorul însuşi prin revelaţie, acum 3.5oo ani pe muntele Sinai. Nu e nicio mirare: Iisus avea conducerea spirituală şi înainte de venirea Sa în trup omenesc. Pe urmă, că iniţia pe Moise în tainele eredităţii nu este nicio mirare, întrucât cine poate să cunoască mai bine omul, decât Cel ce l-a făcut şi i-a dat legile vieţii?
Iata si restrictiile lui Dumnezeu, care au reglementat problemele de ereditate aparute intre rude:
„Nimeni să nu se apropie de vreo rudă de sânge cu gândul de a-i descoperi goliciunea. Eu sunt Domnul!” (Leviticul 18:6)
„Goliciunea surorii tale, a fiicei tatălui tău sau a fiicei mamei tale – fie că s’a născut în casă, fie în afara ei – să n’o descoperi.” (Leviticul 18:9)
„Dacă cineva-şi va lua [de femeie] pe sora sa, fie după tată, fie după mamă, şi-i va vedea goliciunea aşa cum şi ea va vedea goliciunea lui, aceasta-i [faptă de] ocară; stârpiţi să fie sub ochii fiilor poporului lor. El a descoperit goliciunea surorii sale, păcatul e asupră-le.” (Leviticul 20:17)
„Blestemat să fie cel ce se culcă cu sora lui dinspre tată sau cu cea dinspre mamă! Şi’ntregul popor va zice: Amin!” (Deuteronomul 27:22)
Ca poporul evreu si-a insusit poruncile acestea, sta marturie raspunsul pe care il primeste Amnon in incercarea de a se impreuna cu sora sa Tamara: „Şi l-a îmbiat să mănânce, dar el a prins-o şi i-a zis: „Vino şi culcă-te cu mine, sora mea!” Ea însă i-a zis: „Nu, fratele meu, nu mă umili, că aşa ceva nu se face în Israel; nu face această nebunie!” (II Regi 13:11,12)
„După teoria cromozomică, vedem cum apar genele recesive în urmaşi: după legile eredităţii, care nu sunt altceva decât legile probabilităţii. După cunostintele stiintei, genele recesive apar in mod accidental, si ca urmare a interactiunii cu mediul exterior, insa dupa textul Scripturii e clar că toată recesivitatea apare în părinţi pe urma vreunui păcat. Ştiinţa, neavând termenul, nu poate da răspunsul la întrebarea: cum au apărut în ascendenţi genele defective, prin ce accident, sau după care legi? Sau mai pe larg: prin ce împrejurare, independentă şi anterioară procesului eredităţii, apar în cromozomi, de unde nu erau, aceste granule infinitezimale degenerative şi cu urmări dezastruoase, pentru o eventuală progenitură? Ca să răspund pe scurt, genele recesive apar în ascendenţi în chip independent, nu după legile probabilităţii, ci după legile care atârnă peste fărădelegi.Toate faptele omului, toate mişcările lui, se înseamnă undeva, într-o nevăzută carte, şi se înseamnă şi în sămânţa sa, şi cu aceasta îşi trage urmaşii sub povara isprăvilor sale. Legile vieţii sunt legile Creatorului; păcătuieşti împotriva lor, nu scapi fără mustrarea lui Dumnezeu. Deci, nu ne mai tocmim, că Dumnezeu n-ar avea cuvânt în biologie şi că venirea lui Iisus la nuntă ar fi numai un simplu fapt divers, fără o semnificaţie neînchipuit mai largă pentru aducerea şi conducerea personală a fiecărui om ce vine în lume.” (Pr. Arsenie Boca)
Dispozitiile de drept bisericesc sunt confirmate de genetica
„In spiritul teoriei cromozomice, putem înţelege acum si normele de drept bisericesc in privinta căsătoriei între rudenii. Astfel, la rudenia în linie directă, căsătoria e oprită la infinit; iar în linie colaterală se îngăduie abia la depărtarea gradului opt.
De la un strămoş primar, se transmit în copii, nepoţi, strănepoţi,- cum zice Scriptura – până într-al treilea şi al patrulea neam, câteva grupuri de gene recesive – urmare a cine ştie ce păcate – însă în stare latentă. Dacă se urmează şirul căsătoriilor cu persoane sănătoase în privinţa aceea, genele lor dominante vor acoperi infirmitatea corespunzătoare şi, astfel, urmaşii au toată aparenţa sănătăţii desi pot fi purtatori ai unei gene recesive. Dacă însă urmaşii, în gradul 4, 5, 6, 7 sau 8 de rudenie se vor căsători întreolaltă, atunci în copiii lor vor apărea, cu probabilitate maximă, genele recesive ale străbunului, în pereche perfectă, şi deci, infirmitatea fără leac, corespunzătoare acestei perechi. Iată de ce Biserica, observând degenerările ce trebuie să le îndure urmaşii căsătoriţilor rudenii, declară vinovate asemenea căsătorii şi le opreşte la timp.” (Pr. Arsenie Boca)
O problema de logica
Motivul principal pentru care nu intelegem corect interzicerea casatoriei intre rude este dat de logica defectuasa cu care comparam cadrele istorice pe care le desparte legea Leviticului.
A pune problema „incestului” pe seama generatiilor care au trait inainte de Legea Leviticului e ca si cum ne-am acuza stramosii de prohibitie in cazul pescuitului, fara ca inaintasii nostri sa fi apucat legea prohibitiei si pericolele care au determina existenta unei asemenea legi.
Ca sa intelegem mai bine contextul in care s-a produs necesitatea interdictiei casatoriei intre rude, vom lua un exemplu foarte intalnit astazi pe toate drumurile. Prespupunem ca monitorizam, pe o perioada lunga de timp, o intersectie care initial este nesemaforizata, iar participantii la trafic sunt putini. Regulamentul auto spune ca singurele reguli in astfel de intesectii cu trafic redus, sunt oprirea inainte de a patrunde in intersectie si acordarea prioritatii de dreapta, daca este cazul. Daca soferii respecta aceste reguli simple, nu se expun la riscuri de accident, nu exista nici alta incalcare de lege, deci nici alta vinovatie.
Odata cu trecerea timpului, se inmultesc participantii auto la traficul din aceasta intersectie, traficul devine din ce in ce mai intens si prin urmare mai riscant pentru participanti, asa incat intersectia nesemaforizata initial, necesita reguli noi si mai stricte, menite sa fluidizeze traficul actual si sa reduca riscul de accidentare al participantilor. Din momentul semaforizarii intersectiei, toti soferii vor trebui sa respecte dispozitiile noilor indicatoare si nu vor fi trasi la raspundere decat pentru incalcarea noului regulament. Asadar, adoptarea noilor reguli de trecere prin intersectie, nu sunt un motiv justificat sa tragem concluzia ca soferii care au traversat intersectia inainte de noile reglementari, ar fi vinovati de incalcarea noilor reglementari din intersectie, din simplul motiv ca noile reglementari inca nu erau promulgate la momentul acela, deci nici vinovatia nu exista.
De aceea, a trage la raspunderea incestului primele generatii de oameni, e ca si cum am acuza soferii de incalcarea noilor reguli ale intersectiei semaforizate, pentru modul in care au traversat intersectia cand inca nu era semaforizata. Pur si simplu sunt doua ipostaze diferite in timp ale aceleasi intersectii. Tot asa stau lucrurile si cand vine vorba de ipostaza casatoriei (intersectia) si cei care o traverseaza (participantii la trafic). Intr-un fel mai simplu stateau lucrurile atunci, deoarece nu existau riscurile medicale care exista astazi, si in alt fel stau lucrurile astazi, deoare riscurile medicale sunt mult mai mari ca alta data.
Si cum era sa nu reglementeze Dumnezeu la timp casatoria, intersectia dragostei dintre barbat si femeie, asa incat sa raspunda la toate nevoile inmultirii neamului omenesc si la toate riscurile inaintarii pacatului in fire?
Si totusi mai este un motiv
Daca pana acum am aflat ca interzicerea casatoriilor intre rude are la baza un motiv de ordin medical, totusi lucrurile nu se opresc aici, caci omul nu este doar trup ci si suflet. Cand vine vorba de inmultirea neamului omenesc, de la inceput si pana astazi, Sfantul Ioan Gura de Aur ne lamureste de ce radiografia umanitatii are forma unui arbore: „Aşadar în felul acesta Dumnezeu, dintr-un singur om, Adam, a făcut să se nască tot neamul omenesc, la fel ca ramurile din trunchiul copacului. Şi pentru ca iubirea să nu se micşoreze, ci să se întindă la toată omenirea, n-a îngăduit ca oamenii să se căsătorească cu surori şi fiice, impunându-ne despărţirea de rudele noastre.” De aici, intelegem cat de mult s-ar fi racit racit dragostea dintre oameni, daca omenirea nu ar fi fost stimulata printr-o porunca care sa o scoata din sfera ingusta a familiei la timpul potrivit.
Odata cu inmultirea neamului omenesc a fost necesara extinderea geografica pe suprafete mari, extindere care a generat diferente de ordin material: zone mai sarace si zone mai bogate, oameni mai saraci si oameni mai bogati. Formarea natiilor dupa potopul lui Noe si inmultirea limbilor dupa darmarea turnului Babel 16 a fragmentat omenirea si mai mult: au aparut diferente culturale, lingvistice si de ordin psihosocial. Ce au nascut toate aceaste diferentieri intre oameni? Ura intre popoare, vrajba intre semeni, ucideri, siluiri, cotropiri si multe alte nedreptati.
Drept urmare, omenirea s-ar fi stins in egoism si ura, daca dragostea dintre barbat si femeie nu s-ar fi transmis in toata umanitatea, asa cum un copac s-ar usca, daca seva nu s-ar trasmite de la radacina pana la varfurile frunzelor. Asadar, tocmai ingradirea relatiilor intre rude, a fost presiunea care i-a determinat pe oameni sa-si trasmita iubirea prin relatia barbat-femeie, pana la capatul pamantului, fara deosebire de culoare, de avutie, de limba vorbita si de toate celelalte provocari aparute.
Sa ne gandim cat de multe avantaje a adus omenirii, porunca lui Dumnezeu prin care s-a ingradit casatoria intre rude, atunci cand necesitatea timpului a impuso:
Dragostea dintre barbat si femeie, proveniti din natii diferite, a imblanzit rivalitatile dintre popoare;
Dragostea dintre barbat si femeie, proveniti din spatii culturale diferite, a facut punte de intelegere peste prapastia diferitelor mentalitati;
Dragostea dintre barbat si femeie, proveniti din straturi sociale diferite, a sfarmat zidul prejudecatilor dintre cei bogati si cei saraci;
Dintr-acestea cateva, vedem cat de mult bine a facut oprirea casatoriilor intre rude, caci i-a ajutat pe oameni sa-si intinda dragostea dincolo de universul ingust al familiei, pana in universul mare al intregii umanitati. Iata cum ingradirea relatiilor dintre rude, nu a fost numai o necesitate de ordin medical, ci mai ales o necesitate de ordin spiritual iar aceasta este iubirea. Dumnezeu l-a prevenit pe om si il previne mereu.
