Dacă Domnul nu va zidi casa, în zădar se vor trudi ziditorii

Ţi-am primit scrisoarea de Dumnezeu iubitoare şi, o dată cu ea, am primit şi sufletul tău de Dumnezeu iubitor. În ea ne întrebi pe noi, cei lipsiţi de fapte bune şi nevrednici chiar de numele de monah, despre închinăciuni, cântare de psalmi, despre cinul vieţii monahale şi despre rânduiala privitoare la mâncare. Aşa cum totdeauna te-am ascultat, îţi dau scurt răspuns şi la această rugăminte. Îmi e teamă de cuvântul Domnului care zice: cel ce învaţă şi nu face, ca un făţarnic, se va numi mai mic printre cei ce se nevoiesc a intra în Împărăţia Cerurilor. Întrucât însă, ascultarea nu este fără răsplată, iar credinţa si dragostea Lui de noi este mare, de aceea, nădăjduiesc spre toate acestea şi spre cinstitele tale rugăciuni şi îţi scriu, ca şi cum aş fi povăţuit de ele, după cum mi-ai poruncit.

Părinţii înţelepţiţi de Dumnezeu spun că sufletul nostru are trei părţi: mintea, pe care ei o numesc şi putere cuvântătoare, puterea aţâţătoare şi puterea poftitoare. În aceste puteri, virtuţile se află în chip firesc si lăuntric, iar viciile petrec din afară, prin pierderea faptelor bune. Virtuţile minţii sunt dreapta credinţă, cunoştinţa, înţelegerea bună, smerenia, neîncetata aducere aminte ele Dumnezeu în inimă, pomenirea morţii, gândurile curate, depărtare de lucrurile lumii — depărtare de viaţă şi de deşertăciunile ei, cum sunt: agonisirea, felurite mâncări şi băuturi, legăturile nefolositoare cu oamenii şi celelalte asemenea, cu care se spurcă sufletul celui ce se linişteşte.

Tocmai de aceea Sfinţii Părinţi, după cum ei singuri au trăit prin pustietăţi şi munţi, tot astfel au rânduit şi femeilor să se liniştească, îndepărtându-se de legăturile şi de orice fel de relaţii cu bărbaţii, pentru ca în felul acesta să se întărească mai bine în fapte bune, în răbdare, prin desăvârşită linişte şi deplină retragere din cele din afară, să-şi desprindă năravurile şi simţămintele, să-şi păzească mintea şi gândurile curate şi să dobândească pe Dumnezeu cu faptele săvârşite în linişte. Faptele liniştii sunt: postul, privegherea, culcarea pe jos, citirea, metaniile în fiecare ceas.

Trebuie să facem de fiecare dată cel puţin 100 de metanii; apoi să sărutăm cinstita icoană a prea dulcelui lisus Hristos şi Dumnezeului nostru, să citim ceva. Cel mai important lucru însă — Doamna şi sora mea — este să stârpeşti răutatea din inimă, prin moartea faţă de lume, prin orice gând de înfrânare, printr-o răbdătoare petrecere în viaţă liniştită, printr-o adevărată smerenie, prin rugăciuni de zi şi de noapte, şi prin dragoste pentru Dumnezeu. Cu aceste fapte sufleteşti şi trupeşti, răul se dezrădăcinează, iar binele se vădeşte şi creşte. De altfel, să ştii, Doamnă, că nimeni nu poate face nimic fără ajutorul lui Dumnezeu, aşa cum fără dorinţa şi osârdia noastră, nici noi nu putem izbândi ceva.

Cine a cunoscut dragostea lui Dumnezeu şi îşi aduce aminte de bunătăţile făgăduite şi ele binefacerile şi apărările din fiecare zi, cu care Dumnezeu ne izbăveşte din nevoi şi din ispite omeneşti şi de năvălirile demonice, acela nu va şedea în liniştea sa fără o inimă dureroasă. Dacă cei ce iubesc bunurile pământeşti întrebuinţează toate mijloacele, înfruntă orice suferinţă, îşi cheltuiesc puterile şi banii numai ca să nu se lipsească de lucrul dorit, atunci, cu atât mai mult cei ce au îndrăgit bunătăţile cereşti, trebuie să facă orice bine şi să sufere cu bucurie toate necazurile, numai să nu se lipsească de Împărăţia Cerurilor. Şi tu, buna mea soră, întărită de harul ceresc, ai lăsat lumea şi ai părăsit toate la o vârstă atât de fragedă, crezând în Hristos Dumnezeu Care spune: cel ce nu se va lepăda de toată avuţia sa, nu poate să fie ucenicul Meu şi cel ce iubeşte pe tată sau pe mamă sau pe fraţii săi mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine; de asemenea: cel ce a lăsat case şi vii pentru Mine, va primi însutit şi va moşteni viaţa veşnică; şi încă: veniţi la Mine toţi cei osteniţi şi împovăraţi şi Eu vă voi odihni.

Auzind aceste cuvinte, tu ai crezut — suflet binecuvântat — şi ai săvârşit după credinţa ta, dorind să petreci o viaţă liniştită, slăvită, cinstită şi înaltă. Cu înţelepciune ţi-ai ales această viaţă. De altfel, să ştii că cinstita casă a sfintei linişti e mare şi grea; de aceea are nevoie de temelii puternice şi solide; altminteri, dacă sub cinstita clădire de fapte bune se vor aşeza temelii slabe, ea se va nărui toată, iar căderea acestei bisericuţe va fi mare. Temeliile liniştii sunt: postul cu smerenia, tăcerea, citirea, îndepărtarea de vorbirea cu bărbaţii şi femeile, privegherea, rugăciunea, metaniile multe. Acestea sunt temeliile cinstitei linişti.

În primul rând, Doamna mea, să-ţi cunoşti scopul pentru care ţi-ai lăsat neamul tău şi ai ieşit din casa tatălui tău. Fără îndoială că tu ai ieşit ca să urăşti lumea şi tot ce este în lume, şi nu numai ca să urăşti cele lumeşti, ci ca să te şi nevoieşti împotriva gândurilor pătimaşe şi desfrânate, ca să nu-ţi spurci mintea unindu-te cu ele si să-ţi păzeşti inima curată si înfrântă, în care locuieşte Duhul Sfânt,prin mijlocirea rugăciunii neâncetate. Pentru aceasta, de vor năvăli asupra ta demonii cu pofte urâte, înarmează-te cu postul, cu privegherea, cu reaua pătimire, cu liniştea şi tăcerea, cu smerenia şi rugăciunea stăruitoare şi luptă-te împotriva ei ca o credincioasă roabă a adevăratului Dumnezeu, ca să poţi spune cu David: întru smerenia noastră Şi-a adus aminte Domnul de noi.

Să ştii, Doamna mea, că dacă Domnul nu va zidi casa, în zadar se vor trudi ziditorii; cu adevărat, buna mea soră, chiar şi cele ce ni se par bune din cele ce facem, dacă ne gândim bine, se vor dovedi a fi rele, vrednice de ocară şi de osândă. Căci cine poate să-şi ţie curăţia ca losif ? Să iubească pe Dumnezeu ca Avraam? Să postească precum Moisi, Ilie si Daniil ? Să moară în fiecare zi, ca Apostolul Pavel, ca mucenicii si cuvioasele femei, care pentru Hristos şi-au vărsat sângele, sau să-I placă Lui în linişte şi să pătimească rău, chiar până la moarte, pentru Împărăţia Cerurilor ?

Dacă mereu îţi vei aduce aminte în mintea ta de bărbaţii sfinţi, de prea cuvioasele femei si de virtuţile lor, atunci, desigur că vei găsi cu câtă desăvârşire au iubit sfinţii pe Dumnezeu şi te vei mustra pe tine, nu numai pentru că n-ai făcut nimic asemănător, dar nici nu te-ai gândit măcar la una ca aceasta. De asemenea, contemplând bunătatea lui Dumnezeu, după care El a binevoit să Se facă om pentru noi şi să moară, tu îţi vei socoti toate faptele tale ca pe o cârpă lepădată, ca pe un gunoi, ca pe un nimic. Astfel, Doamna mea, cugetând neîncetat la acestea, alungă mândria sufletească şi ele vei face ceva bun în liniştea ta cea bună, să socoteşti acel bun ca pe ceva ce nu preţuieşte nimic si nici să nu te gândeşti că faci o faptă bună; ci dispreţuieşte toată cinstea şi fala lumii, ca pe o cârpă netrebnică.

Ţine minte, suflet iubitor de Hristos, ca o roabă a lui Dumnezeu, tu ai datoria şi să-I lucrezi Lui, îndeplinind cu credincioşie orice poruncă pe care ne-a dat-o Bunul nostru Stăpân. De aceea, când vei împlini toate, atunci cugetă smerită în tine: am împlinit ca o roabă ceea ce ni s-a poruncit, şi socoteşte-te ca o făptură netrebnică. De asemenea, Doamna mea, orice ai face, fă pe ascuns, fă numai pentru Dumnezeu; mustră-te mereu şi spune gândului tău: ce gând tâmpit! De ce te înalţi ? Prima mustrare să-ţi fie că tu îţi faci voia şi că, ceea ce îţi dă tăria şi puterea într-o asemenea nevoinţă, este lauda omenească şi slava cea bună pe care o ai printre ei; iar surorile care se află în supunere, nu fac cele ce voiesc, ci ceea ce porunceşte stareţa, chiar dacă ele n-ar voi să facă cele poruncite. Mustrându-ţi gândul în acest punct, tu vei putea să scapi, măcar în parte, de cursa demonului mândriei. De altfel, atât în aceasta, cât şi în cealaltă, tu nu poţi să izbândeşti altfel decât atunci când vei petrece întotdeauna în linişte. Dacă uneori te vei linişti cu bucurie, iar alteori vei rătăci încolo si încoace, târâtă de demonul iubirii de lume, atunci deşartă va fi osteneala şi tot ce vei face va fi fără nici un rost. În asemenea caz, la ce bun să mai trăieşti?

Dacă însă te vei linişti întotdeauna, vei săvârşi fapte bune, te vei socoti mai rea decât toţi oamenii, te vei mustra ca pe una ce şezi fără rod în chilia ta si vei fugi ele legăturile cu bărbaţii, atunci fericită vei fi tu între femei si fericită va fi calea pe care ai umblat, despărţindu-te de trup.

Vezi, buna mea soră, să nu te osteneşti în zadar! În chilie să nu faci nici mai mult, nici mai puţin din pravila pe care ţi-am dat-o ţie; tot ceea ce este peste măsură, e de la demon. Mergi pe calea împărătească pe care ţi-am arătat-o. Când însă vei voi să faci ceva mai mult, să nu-l faci fără ştirea si sfatul meu. Prin urmare, şezând în chilia ta, să ai o lucrare duhovnicească, adică citirea, cântarea de psalmi, rugăciunea, metanii cât mai multe şi o mică lucrare de mână. Adu-ţi aminte de prea dulcele lisus, adu-ţi aminte de moarte, adu-ţi aminte de păcatele de mai înainte şi de căderile zilnice, cum sunt: neângrijirea de orice faptă bună adusă de cel viclean, alunecarea limbii, mişcările necuvântătoare ale mâniei şi poftei, rătăcirea minţii, gândurile rele.

Caută să simţi toate acestea în tine şi îndată ce vei găsi ceva asemănător, grăbeşte-te să-l îndrepţi şi, tăindu-l din rădăcini, aruncă-l departe de inima ta, pentru că altminteri, neghinele răutăţii vor înăbuşi grâul faptelor bune în sufletul tău şi te vei dovedi fără rod în ziua Judecăţii, asemenea celor cinci fecioare nebune, apoi pentru trezirea zdrobirii şi râvnei după Dumnezeu din nou să dai de lucru gândurilor bune cum sunt: aducerea aminte de veşnicele munci, de bărbăţia mucenicilor, de răbdarea si de minunata tărie a nevoitorilor şi nevoitoarelor femei, .şi de virtuţile tuturor sfinţilor. Sileşte-te spre rugăciunea duhovnicească în care eşti învăţată să te rogi neâncetat, zi şi noapte, adică: „Doamne, lisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine, păcătoasa!”

Cugetă întotdeauna în inima ta despre pogorârea lui Dumnezeu la noi, despre prea sfintele Lui patimi, despre Cruce şi despre moarte, despre pogorârea în iad, despre tot ce a făcut El pentru noi şi ce a făgăduit celor ce rău pătimesc pentru El. Câte si ce fel de patimi n-a suferit pentru noi, oare, Bunul Dumnezeu ? Iar eu ?

Aşa să-ţi vorbeşti, buna mea soră: n-am împlinit nici una din poruncile lui Dumnezeu! El, după negrăita Sa bunătate şi nemăsurata Sa iubire de oameni, a izbăvit si mă izbăveşte în fiecare zi de înşelările demonice şi de năvălirile din partea oamenilor, iar eu, nenorocita şi mult păcătoasa, îl mânii în fiecare zi neîmplinind voia Lui şi îl amărăsc cu gândurile cele rele, iar diavolului, vrăjmaşul meu, care în fiecare ceas se luptă împotriva mea, îi fac pe plac, făcându-i voia.

Cugetând la toate acestea, în chilia ta, buna mea soră, vei vedea ce umilinţe şi ce plâns îţi vor veni, ce smerenie şi ce zdrobire de inimă vei dobândi!

Pe deasupra, cercetează ce fel de fapte bune faci, ce ai făcut până acum şi care din ele îţi mai lipsesc? Virtuţile liniştii sunt smerenia desăvârşită, ascultarea desăvârşită, castitatea, postul şi privegherea desăvârşită, mulţimea metaniilor, citirea, tăcerea, curăţenia, pacea care întrece toată mintea, aducerea aminte de Dumnezeu, aducerea aminte de moarte, dreptatea în toate faptele bune. O dată cu aceste lucrări de folos intră în sufletul monahului fericita smerenie; iar prin smerenie, Se sălăşluieşte Dumnezeu într-însul. Sălăşluiască-Se şi în mintea ta Dumnezeu, iar harul Său să coboare asupra ta, după făgăduinţa Sa.

Spune gândurilor rele: duceţi-vă de la mine toţi cei ce faceţi fărădelegea si faceţi casa Tatălui meu casă de negustorie! Pune deasupra, gândurilor tale ca pe o strajă şi ca pe un cap, aducerea aminte ele Dumnezeu şi aducerea aminte de moarte, iar ca învăţător pe prea dulcele lisus Hristos şi Dumnezeul nostru, neintroducând nimic în chilia ta, nici din cele curate, nici din cele necurate.

Vorbeşte cu tine însăţi: cum am petrecut ziua de astăzi, sau noaptea, sau chiar fiecare ceas din zi şi din noapte? Dacă ai făcut ceva bun, vorbeşte cu smerenie şi cu mulţumire: Slavă îndelung-răbdării Tale, Doamne, slavă iubirii Tale ele oameni, Stăpâne, slavă bunătăţii Tale sfinte!

Cugetă la toate acestea în fericita-ţi linişte, înlăuntrul chiliei tale, plângi neâncetat, pentru ca diavolul cel de trei ori blestemat să nu te molipsească cu gânduri netrebnice şi rele; să nu-ţi întunece lumina faptelor bune şi să nu-ţi rănească inima cu dorinţe spurcate şi deşarte.

Roagă-te, Doamna mea, pentru pacea a toată lumea, pentru mântuirea creştinilor, pentru toţi oamenii. Roagă-te pentru Domnul — Doamna si sora mea — şi pentru mine sărmanul, pentru că eu niciodată nici un bine nu am făcut, neavând nici cea mai mică urmă de fapte bune, îngreuiat de nenumărate păcate şi patimi, eu, nenorocitul, care scriu şi învăţ pe alţii, iar pe tine să te apere Dumnezeu de orice rău văzut şi nevăzut si să se împlinească spre împlinirea voii Lui, întru toate zilele vieţii tale!

Iată, Doamna mea, monahie Teodora, o dovadă a dragostei duhovniceşti ce o am pentru tine, eu netrebnicul şi săracul, pe care să o păstrezi spre paza şi întărirea binecuvântatului tău suflet si trup, căci altfel nu-ţi pot răsplăti după dreptate dragostea ta curată pe care întotdeauna o ai pentru noi, decât printr-o bună dorinţă, ca să treci fără primejdie viaţa aceasta de scurtă vreme şi cu darul lui Hristos să treci cu bucurie — să intri în viaţa cea viitoare, ca să te bucuri împreună cu prea cuvioasele si sfintele femei, în vecii vecilor. Amin!

Mi-aduc aminte că odată, sufletul tău nobil — doamna şi sora mea — a întrebat sărăcia mea cum trebuie cântaţi psalmii. Atunci ţi-am răspuns şi te-am lămurit prin viu grai cum trebuie să se săvârşească cântarea de psalmi. Acum însă vreau să însemnez acele graiuri şi prin scris, sufletului tău iubitor de Hristos. Ascultă cu luare-aminte, înţelege şi chibzuieşte singură cele ce-ţi scriu.

Toţi oamenii, stând de vorbă cu alţii, ştiu ce vorbesc şi ei înşişi stau de vorbă cu luare-aminte, ascultând cuvintele altora.

Uneori se întâmplă ca în timp ce cei ce vorbesc ştiu ce vorbesc altora, cei ce ascultă, adeseori nu iau aminte bine la cele ce li se vorbesc.

Este oare vreo raţiune în astfel de oameni ? Pentru asemenea neatenţie, la cele ce ne vorbesc nouă alţi oameni, suntem socotiţi neraţionali si netrebnici; atunci, ce fel de nădejde de mântuire putem avea noi, când, începând cântarea de psalmi, aceste cuvinte ale Duhului Sfânt, cu gura le cântăm şi parcă slăvim în cântări pe Dumnezeu, iar cu mintea nu suntem deloc atenţi la cele ce cântăm, când ne predăm mintea domeniului celui viclean şi el, de la începutul cântării, hotărăşte spre grija unor lucruri ce par necesare sau ne umple cu amintiri necurate şi spurcate, şi noi nu simţim nimic din ceea ce cântăm ?

Aşadar, buna mea Doamnă, arată măcar o astfel de luare-aminte în vremea cântării psalmilor, cum o ai în vremea când stai de vorbă cu alţii. Dacă nu-ţi vei depune silinţa în privinţa aceasta, atunci cântarea ta de psalmi şi vorbirea ta cu Dumnezeu îţi vor fi spre distrugere şi spre nimicire.

Această osteneală nu va fi numai zadarnică, ci şi vătămătoare. Cel ce cântă astfel, trebuie să plângă şi să suspine, pentru că vrând să-I placă lui Dumnezeu, ÎI mânie mai mult cu cântarea sa cea fără rânduială.

Rânduiala cântării trebuie să fie la tine astfel: după apusul soarelui, încuie uşa chiliei tale şi fă cele 100 de metanii legiuite, apoi, ridicându-ţi mâinile spre cer, spune de trei ori: Dumnezeule, milostiv fii mie păcătoasei şi netrebnicei roabei Tale! Spune-o din adâncul inimii, cu suspinuri şi cu zdrobire, mai departe: Pentru rugăciunile Sfinţilor Părinţilor noştri, Doamne, lisuse Hristoase, Dumnezeul nostru, miluieşte-mă pe mine. Amin! Sfinte Dumnezeule…; Prea Sfântă Treime…; Tatăl nostru…; Doamne, miluieşte (de douăsprezece ori); Veniţi să ne închinăm… (de trei ori) şi începe psalmii, cântând cu toată luarea-aminte două catisme, bate iarăşi 100 de metanii, spune din nou: Dumnezeule, milostiv fii mie… de trei ori; Veniţi să ne închinăm… si iarăşi două catisme. După terminarea lor, iarăşi 100 de metanii; Dumnezeule, milostiv fii mie păcătoasei… şi Veniţi să ne închinăm… de trei ori; şi încă o catismă. După terminarea ei: Sfinte Dumnezeule…, Doamne, miluieşte de 100 de ori şi metanii 100; Dumnezeule, milostiv fii mie…, Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie… de trei ori şi Pentru rugăciunile Părinţilor noştri… Apoi închină-te la sfintele icoane şi du-te de te odihneşte. Sileşte-te din toate puterile să fii în biserică o dată cu ultimele bătăi de toacă. Procedând astfel, vei fi fără primejdie din partea săgeţilor vicleanului. De altfel, te rog, pe cât se poate, citeşte mai fără grabă, ca şi mintea să înţeleagă ce citeşti.

Venind în biserică, cântă mijloceasul întâi, apoi aşază-te, citeşte puţin şi dacă ai, apucă-te de lucrul mâinilor. Ceasurile să le săvârşeşti în chilie, astfel: când va fi ceasul trei scoală-te, fă 50 de metanii şi începe să cânţi; după terminarea cântării de psalmi, mai fă 50 de metanii şi aşează-te să citeşti; tot astfel să faci la ceasul al şaselea şi al nouălea. Citeşte de asemenea rânduiala celor scrise şi împlineşte cele 720 de metanii.

Inchină-te Domnului până la pământ, zi Tatăl nostru şi gustă pâinea cea de toate zilele, apoi aşază-te şi citeşte în felul acesta. Întotdeauna după cântarea de psalmi trebuie să urmeze citirea şi după citire, iar rucodelia. Procedând astfel, tu nu vei cădea niciodată în trândăvie.

Când îţi mănânci pâinea în chilia ta, femeia care îţi slujeşte nu trebuie să fie de faţă; ea, punându-ţi în faţă pâinea, apa şi puţine verdeţuri, să iasă. Când vei termina, cheam-o din nou, căci nu trebuie ca cineva să se uite la cel ce se linişteşte, nici chiar când doarme.

Iată, eu ţi-am arătat rânduiala celui ce se linişteşte pentru Domnul şi celui ce doreşte să-şi plângă păcatele sale.

Roagă-te şi pentru mine şi pomeneşte-mă întotdeauna în rugăciunile tale.Rugăciunile tuturor sfinţilor să fie cu tine, păzindu-te de orice rău. Amin!

Cât despre cele 720 ele metanii, cum erau aceste metanii se ştie cu adevărat din obiceiul de obşte, se fac 10 închinăciuni, şi apoi o metanie.

În mănăstirea Sfântul Sava, fiecare e îndatorat să bată 1500 de metanii din care 150 cu fruntea la pământ, care se bat la fiecare 10 închinăciuni. Se bat înainte de utrenie, pentru care se loveşte în toacă, cu o oră înainte ele utrenie.

Aceste metanii tu trebuie să le împlineşti în tot anul, până la ultima suflare, afară de cazul când eşti bolnavă. În Cincizecime până la Duminica tuturor Sfinţilor, nu trebuie să le baţi, precum nici în cele 12 zile ale Naşterii Domnului, îndeplineşte-le 5 zile din fiecare săptămână, în tot anul, fără excepţie, dacă vrei să duci o viaţă neprimejduită de cursele diavolului. Roagă-te şi pentru mine, după cuvântul Apostolului care zice: rugaţi-vă unul pentru altul, ca să vă vindecaţi.

Adună-ţi, Doamna mea, mintea, întăreşte-ţi evlaviosul tău gând şi fii cu luare-aminte la cele ce vreau să-ţi scriu acum.

Din timpul când omul, căzând de la Dumnezeu prin călcarea poruncii, a fost alungat din rai, diavolul şi demonii lui au dobândit o intrare spre gândul lui ca să-l clatine, să-l tulbure şi să-l risipească ziua şi noaptea, la unul mai mult, la altul mai puţin. Isihastul smerit nu se poate izbăvi altfel de această înşelăciune a vicleanului, decât prin neîncetata aducere aminte de Dumnezeu. Astfel, el întotdeauna trebuie să repete cu luare-aminte sfântul nume al prea dulcelui lisus, ziua şi noaptea şi în orice ceas şi în orice clipă, până când se va întări în mintea lui acest cuvânt dumnezeiesc: Doamne, lisuse Hristoase, miluieşte-mă! Fiul lui Dumnezeu, ajută-mă! Căci această pomenire dumnezeiască alungă, din mintea celui ce se linişteşte pentru Dumnezeu, pe prea răul diavol.

Ţi-am amintit de multe ori, buna mea soră, despre aducerea aminte de Dumnezeu şi acum din nou îţi spun că dacă nu te vei osteni şi dacă nu vei asuda ca să se întipărească în mintea ta şi în inima ta acest Nume înfricoşat, în zadar te linişteşti, în zadar cânţi, în zadar posteşti, în zadar priveghezi. Într-un cuvânt, toată osteneala monahului va fi deşartă fără o asemenea lucrare, fără aducerea aminte de Dumnezeu. Acesta este începutul liniştii pentru Domnul, acesta este sfârşitul. Acest – nume mult dorit este sufletul liniştii şi al tăcerii, în aducerea aminte de El se cuprinde bucurie şi veselie, lăsarea păcatelor şi bogăţia faptelor bune. Acest Nume prea slăvit şi înfricoşat prea puţini au putut să-L dobândească în linişte şi în tăcere. Altfel, nici nu poate omul să-L primească, chiar de se va sili mult. De aceea, ştiind puterea acestui cuvânt, eu întotdeauna mă bizui pe dragostea ta întru Hristos, ca să te linişteşti şi să taci; căci prin mijlocirea acestor fapte bune se îmbogăţeşte în noi aducerea aminte de Dumnezeu.

Cine nu pătimeşte rău ca să aplece mila lui Dumnezeu spre dânsul, mai ales când el însuşi vrea să întoarcă din nou vrednicia de mai înainte a celui ce se linişteşte, care bate şi caută întotdeauna? Cine nu se va îngriji să dobândească iarăşi, prin luare-aminte şi credinţă, prin linişte, prin tăcere şi osteneală, ceea ce a avut la început Adam, spre odihna şi mângâierea lui şi ceea ce a pierdut din pricina neluării-aminte şi necredinţei ?

Strâmtorările şi osteneala, adică postul, tăcerea, privegherea si orice altă osteneală a sihastrului sunt date omului după întocmirea lui Dumnezeu Cel iubitor de oameni, pentru ca el să nu piardă din nou acel bine pe care cu multă greutate l-a dobândit sufletul său raţional în timpul liniştii sale după Dumnezeu. Pentru aceasta îţi scriu aceste lucruri în chip amănunţit şi-ţi spun aşa, fir cu fir, pentru ca osteneala ta să nu fie fără rost şi deşartă. Tu, buna mea soră şi Doamnă, ai cunoscut că toată lumea zace întru cel viclean şi — cu voia lui Dumnezeu, ai părăsit-o, uşor lepădându-te de toate pentru Domnul. Să nu fie deci osteneala ta deşartă şi nefolositoare!

Râvneşte să placi Bunului Dumnezeu ca o aleasă roabă a Lui, ca în ziua Judecăţii Sale să primeşti din dreapta Lui o cunună neveştejită, înaintea feţei îngerilor şi a sfinţilor. Eu, Doamna mea, mi-am împlinit datoria şi ceea ce ţi-am spus o dată cu cuvântul, acum am îndeplinit cu scrisul. Pentru toate acestea vei da socoteală în ziua Judecăţii, căci ceea ce foarte mulţi monahi nu cunosc, tu ai învăţat în amănunt, adevărat si fără înşelare. Pentru aceea, trebuie să iei aminte cu frică şi cu cutremur şi să îndeplineşti toate acestea cu grijă şi cu osârdie, pentru ca, petrecând zilele scurte ale vieţii tale în toată curăţia şi cinstea, în ceasul morţii să ieşi din trupul tău înconjurată de bucuriile îngerilor şi sfinţilor.

Rugăciunile tuturor sfinţilor să fie cu tine, păzindu-te de orice rău!

La acest cuvânt am vrut să mă opresc, dar mi-a venit în minte un alt lucru, pe care m-am hotărât să ţi-l expun acum, cu de-amănuntul:

Ascultă, păzeşte şi împlineşte cele scrise de mine, Doamna mea; Dumnezeu dă celui ce se linişteşte şi celui ce-L caută mari daruri, pe care nimeni altul nu le poate primi de la El. Ele sunt următoarele: inimă smerită de umilinţă, în care este înrădăcinată aducerea aminte de Dumnezeu, aducerea aminte de Judecata viitoare, de moarte; de asemenea, osârdia pentru citit, puterea şi tăria de a nu te depărta niciodată de Dumnezeu, puterea de a sta înaintea Lui întotdeauna cu frică şi cu cutremur, curăţia, blândeţea, răbdarea, bunătatea sufletului.

Curând, cel ce se linişteşte va primi aceste daruri — Slavă Ţie, Mântuitorule, Hristoase! — căci după toate acestea, mult doritul Hristos îi dă acum isihastului, pentru El, sfinţirea şi sănătatea, iar sănătatea constă în faptul că nu doreşti nici cu gândul poftele păcatelor lumeşti, adică: bogăţia, pofta trupească, slava, cinstea deşartă de la oamenii pământeşti.

Dumnezeu nu-l poate tămădui pe acela care mai înainte n-a căutat si n-a dobândit darurile arătate mai sus, pentru ca, primind sănătatea fără de nici o osteneală în mare linişte, fără posturi şi, în general, fără nici o nevoinţă în ale liniştii, să nu se întoarcă spre cinstea omenească, să nu se laude că e sănătos şi că nu e luptat de patimi şi să nu cadă în cursa diavolească, adică în mândrie; căci atunci, cele mai de pe urmă vor fi mai rele ca cele dintâi, pentru că mândria e mai mare decât toate păcatele şi toate celelalte păcate vin deja în urma ei. Începutul păcatului — zice înţeleptul — este mândria. În felul acesta, mintea celui ce se linişteşte devine îndumnezeită, pentru că el are întotdeauna pe Dumnezeu în inima sa, prin mijlocirea faptelor bune.

O astfel de minte nu poate avea omul cu propriile sale puteri, dar cu aducerea aminte de lisus Hristos şi de moarte, Se sălăşluieşte lisus în inima sihastrului şi mintea lui devine îndumnezeită. Din luare-aminte şi din învăţătură vin Legea lui Hristos, ea se face împlinitoare poruncilor Lui; prin împlinirea poruncilor se înrădăcinează pururea aducerea aminte de lisus în inima lui, iar din aceasta, mintea lui devine îndumnezeită.

Ea se face atunci toată a lui Hristos şi nu cugetă nimic altceva decât să împlinească poruncile Lui, cu frică şi cu dragoste.

Eu îl slăvesc, îl cinstesc cu evlavie şi îl laud şi mulţumesc lui Dumnezeu, Dătătorul bunătăţilor Care dă celor vrednici Duhul Sfânt şi Care descoperă cele ascunse în dumnezeieştile Scripturi întru lisus Hristos, Domnul nostru, Căruia I se cuvine slavă, cu Sfântul Duh în vecii vecilor. Amin!