– Fiilor – le-a spus preotul cu tristeţe – eu vă iert din toată inima, dar vedeţi, bunul meu nume nu mai puteţi a mi-l reda.
– Cum nu, numai să ne spui ce trebuie să facem, au spus atunci ei.
– Bine, luaţi dar perna aceasta, urcaţi-vă în turn cu ea şi sloboziţi fulgii din ea.
Ei credeau că preotul aiurează dar, văzându-i stăruinţa, în cele din urmă, au făcut precum le spusese preotul.
Întorcându-se la preot, acesta i-a întrebat ce s-a întâmplat cu fulgii, iar aceştia au răspuns că au fost luaţi de vânt şi împrăştiaţi în toate părţile.
– Ştiam – le-a spus preotul – dar acum mergeţi şi adunaţi iarăşi fulgii.
La răspunsul acestora – că aşa ceva nu mai este acum posibil – bătrânul preot a continuat spunându-le:
– Vedeţi, întocmai şi tot la fel de imposibil este şi a-mi restabili mie cinstea şi bunul nume, căci calomnia s-a răspândit cu mult mai departe decât să fiţi voi în stare a o mai înlătura.
Şi, spunând acestea, bunul preot i-a binecuvântat şi nu peste mult timp el a şi murit.
