În ţara fără de iubire
Nu ai model de mântuire,
Nici Adevăr trăit şi spus,
Total şi sincer în Iisus.
I-o libertate-nrobitoare,
Cum o pricepe fiecare.
În duh nu-i nici o libertate
În Adevăr şi în dreptate.
Tot idealul duce-n jos
C-o forma ,,goală” de frumos
Primară, brută şi trupească,
În neruşinea omenească.
Păcatul nu mai îngrozeşte
Ci dimpotrivă se primeşte
Legal, în stat şi ca firesc
Şi drept al notru, omenesc.
Chipu-i de patimi zugrăvit
Şi cu metale’mpodobit
Şi cu veşminte ce vobesc
Doar de păcatul omenesc.
Copii î-şi conduc părinţii,
Cum vor, după puterea minţii.
Gândirea, legile trăirea,
Doresc ,,trupeşte” fericirea.
În ţara fără de iubire
Unii vorbesc de mântuire
De trai şi crez apostolesc,
Dar semenii nu îi iubesc.
Că-n ţara fără de iubire
Păstorii ţin la instruire
La titluri mari, funcţii înalte,
Şi ,,agiornamente”la dreptate.
Vor şi corecţii şi schimbare
Şi legături înoitoare,
Prin noua formă de iubire
Cu noutăţi în mântuire.
În tara fără de iubire
Nu-i unitate ci’nvrăjbire
Că fiecare-n felul său,
Crede cum vrea în Dumnezeu.
În ţara fără de iubire
Nu ai model de mântuire,
Ci vorbitori cu instruire
Şi filozofică gândire.
În ţara fără de iubire
Nici sfinţii nu-s adeverire,
Că trag la greu şi doar în sus
Şi îs fanatici în Iisus.
O fi aceasta ţara mea
De simt şi de trăiesc aşa
Şi nu dau pildă de iubire
Chiar de vorbesc de mântuire ?
Nicolae Mirean
