din ţara mea a mai rămas o cruce
şi-n cuie neamul unui strigăt mut
se ghemuieşte-n moarte şi ne plânge
cu mii de răni poporul nenăscut
şi nu ne tremură în pumni arginţii
ce mâini străine-n palme ni i-au pus
ca s-omorâm din pântece toţi pruncii
să-i facem loc vieţii din Apus
ce-am câştigat are miros de moarte
” iubirea” de import e un balaur
o fiară cu maniere rafinate
infern flămând cu porţile de aur
prin desfrânare prin tăcere şi prin lege
suntem cu toţi complici şi ucigaşi
păcatu-acesta cine ni-l va şterge
căci vom avea pe demoni ca urmaşi
iar cei născuţi au suflete bolnave
din pântecele mamei fiind drogaţi
cu laptele ce curge-n monitoare
de sânul Noii Ordini alăptaţi
mai avem inimi? sau trăim fără ele
de-atîta vreme, Doamne, că uităm
că atârnând cuminţi în funia de stele
chiar sufletul din noi îl avortăm!
Acestea sunt mâinile cărora, pentru valorile civilizaţiei, le-am dat voie să intre în pântecele mamelor ca să ne ucidă pruncii, şi-n minţile copiilor care au scăpat de avort, ca să le spele creierele de tot ce-i autentic uman. Acestea sunt mâinile morţii, acestea sunt mâinile care conduc România şi întreaga omenire…spre avortul absolut!
Marius Iordăchioaia
