Cum vom spune: Nu am știut, Doamne!

 

Înainte de a începe lectura … pregătiți-vă sufletește. Mintea mea este total incoerentă sărind ușor de pe Everest în Groapa Marianelor, dând o plimbare pe cămpie apoi în spațiu, amețind pe cei cu o gândire sănătoasă. Și mai toate cele scrise aici sunt de la mine deci nesigure. Ați fost avertizați. Diavolul nu stă degeaba și un gând recurent își face loc:  Nu era mă mai bine dacă rămâneai în ignoranța ta? Nu renunțai la câteva chestii, nu îți dădeai seama că mai tot ce faci și gândești este păcat, nu te stresai … îți trăiai viața liniștit. Etc… (înțelegeți ideea)

Dar nu eram ignorant!
Nu! Credeam în Dumnezeu deși Mântuitorul Iisus Hristos era pentru mine … nu știu ce să spun fiindcă, de fapt, nu prea era. Era o amintire vagă a unei credințe bisericești în care oamenii erau controlați și păcăliți de interese materiale. Eram new-age-ist: eram cu reîncarnarea, karma, paranormalul, potențialul latent mental, extratereștrii, intratereștrii, fantome, dimensiuni multiple, existențe paralele, decorporalizare, călătorii astrale, ghizi spirituali, kundalini, biblioteca akasha, shambala, atlantida, cristale, hipnoză, autohipnoză, … și multe, multe altele … deși, slavă Domnului, nu le-am aprofundat niciodată destul la nivel practic.
Mă rugam destul de des dar nicicând nu mi-am cerut iertare în vreo rugăciune până la revenire. Nu dădeam în cap nimănui, nu furam, nu mințeam pentru a face rău material altora, … repectam regulile binelui lumesc (nu afecta negativ pe alții nici fizic, nici material … deși psihic nu aveam nici o reținere).

Deși făcusem religie în școală, îmi dau seama că nu eram învățați mare lucru (dar nu dau vina pe preoți pentru că noi nu le dădeam șansa și nici nu le arătam disponibilitatea). Nu aveam nici cea mai vagă ideea, și cât mi-am stors mintea nu am găsit vreo referință, că este obligatoriu pentru un Creștin Ortodox să meargă la Sfânta Liturghie în fiecare Duminică, să se Spovedească. De fapt, nu aveam nici o tangență cu Biserica, nu știam ce este Spovedania. Și culmea este că într-adevăr nu știam.

Singura mea problemă cu Biserica era simplă: Sfânta Scriptură este scrisă de oameni (de fapt e scrisă de oameni inspirați de Duhul Sfânt), cu interese puternice materiale (preoții cu mașini de teren nu te întăresc în credință), care aveau nevoie de oameni în Biserică pentru bunăstare … și negau reîncarnarea fiindcă nu le-ar mai fi servit intereselor lor. Automat acest raționament m-a făcut nu să urăsc Biserica, ci cu o sinceritate deosebită … să o evit.

Judecata unui ne-ignorant
Acum mă gândesc ce aș fi spus la Judecată (că nu-s papistaș să primesc garanția mântuirii din viață) dacă rămâneam pe acel drum. Am nesimțirea să-mi imaginez un dialog. Eram în fața Judecătorului (Mântuitorul Iisus Hristos pentru nelămuriți) și dialogul era cam astfel:
• De ce nu ai crezut în Mine?
• Nu am știut, Doamne!
• Ai fost un ignorant?
• Nu.
• Ai cercetat rătăciri?
• Da. (ce puteam spune altceva)
• Ai fost ateu?
• Nu, am crezut în Dumnezeu. (sigur că nu eram dar mai nimeni nu este)
• Ai dedicat timp studierii rătăcirilor?
• Da, mult timp.
• Dar pe Mine de ce nu m-ai ‘studiat’? Nu eram demn?
• Fiindcă… nu aveam încredere în Biserică, preoți și interese materiale. Astfel ignoram total învățăturile lor menite să ne țină în întuneric și să ne limiteze potențialul pentru propriile interese.
• Crezi că ei sunt Biserica Mea?
• Da… ?
• Ei nu sunt Biserica Mea. Biserica transcede conducătorii și reprezentanții ei lumești și nu este o instituție lumească. Oamenii pot să cadă, Biserica niciodată fiindcă Eu Îi sunt cap iar dreptcredincioșii (oricât de mulți sau puțini) trup.
• Nu știam… (și chiar nu știam)
• Pentru prostia și ignoranța ta primești o a doua șansă.

Finalul de mai sus este singurul care exprimă de fapt revenirea mea (prin voia Domnului). Bruscă și destul de dureroasă dar ușoară fiindcă nu a fost influențată de persoane ci de cărți. Dureroasă pentru că odată ce înțelegi cum merge treaba te trec toate apele gândindu-te la ce te aștepta daca ți se cerea sufletul în acea stare: ajungeam în Iad ca prostul, acum ajung pe merit (nu vă smintiți de afirmația mea, este pe cât de reală poate fi).
Și mă gândeam [e de efect, mă face să par intelectual :)] de curând…

Ce scuze are un papistaș (catolic)?
Nu prea are nici o scuză. Dacă este practicant înseamnă că a studiat și, studiind despre catolicism, trebuie să fi auzit de schismă și de Dreapta Credință Ortodoxă (pleonasm, știu) care respectă tradiția Apostolică: Iar noi locului ne ținem, Cum am fost așa rămânem. Dacă ar fi aflat de Ortodoxie și nu au îmbrățișat-o dându-și seama de rătăcirile lor … nu au nici o scuză.
Dar dacă era catolici doar cu numele … atunci erau ca mine.

Ce scuze are un sectar sau eretic?
Sectarii stau mult mai rău fiindcă ei sunt fervenți în rătăcirea lor și violenți față de ceilalți. Ei nu au scuze fiindcă nu ești sectar doar cu numele ci mereu și cu fapta. Ei studiază, dedică timpul lor rătăcirii, pierd pe alții și, dacă ar pune măcar o zecime în rugăciune și studierea Ortodoxiei … s-ar întoarce imediat.

Ce scuze au celelalte credințe (care nu-L neagă pe Hristos)?
Indinei, chinezi, sălbatici din junglă … etc. au credința lor, veche, din generație în generație. Nu au posibilități de informare, marea majoritate săraci lipiți și fără alternativă … au cam cea mai bună scuză. Chiar au dreptul să spună … nu am știut (drept pe care creștinii botezați nu îl au).

Ce scuze au celelalte credințe (care-L neagă pe Hristos)?
Nici o scuză, aceștia fiind de fapt sataniști după crez. Ei nu sunt ignoranți față de credință ci dușmani ai credinței. Ei neagă și combat, nu ignoră.

Ce scuze au creștinii Ortodocși (cei doar cu numele)?
Ei sunt cei mai răi, primind de la Dumnezeu totul și nedând în schimb nimic. Li s-a oferit șansa pe care alții nu o au … și totuși o ignoră. Ei sunt căldiceii …
Ce scuze au ateii?
Există atei? Eu cred că, din majoritatea ateilor, 99% sunt sataniști. Un ateu nu crede. Un satanist nu crede și combate, Biserica și creștinismul îl ard, îl turbează. Majoritate oamenilor de știință care nu cred … sunt numiți atei pe nedrept fiindcă ei nu doar ignoră credința ci o combat virulent (iar de aici încolo nu mai ești ateu). Ateii veritabili, cei ce sincer cred că după moarte li se închide lumina mai au o scuză dar cei ce combat credința și pe Dumnezeu … nu prea.

DAR ORICARE DIN ACEȘTIA SE POATE POCĂI!
Asta e bine de ținut minte. Cât timp Dumnezeu te ține pe Pământ, mai ai o șansă. Mulți râd când le spui că speranța moare ultima. Dar, pentru orice creștin ortodox, speranța moare ultima. Fiindcă după ce moare el … mai trăiește încă speranța la mila Domnului (prea puțini se mântuiesc prin merite personale deosebite … dacă există așa ceva) și la mântuire. Iar de abia după Judecată moare și speranța.
Farul călăuzitor să fie Biserica și Dogma Ortodoxă, nu binele lumesc.
Binele lumesc este nimic în fața lui Dumnezeu. Deși au făcut binele lumesc, drepții Vechiului Testament pogorau în Iad fiindcă cerurile erau închise … iar binele și dreptatea lor lumească nu aveau nici o valoare. Când ceva vă atrage și vă dă impresia că este bine, asigurați-vă că este în concordanță cu credința Ortodoxă. Drumul spre Iad este pavat cu bune intenții.

Intr-ale credinței, logica omenească trebuie să dispară fiindcă este cea mai bună cale spre pierzare. Sfânta Scriptură (deși recomand mai întâi de citit din Sfinții Părinți pentru că sunt mai accesibili începătorilor) și Sfinții Părinți Ortodocși (nu că ceilalți are avea Sfinți dar e bine de specificat) sunt singurele surse de informație adevărată. Lumea de azi suferă mult din pricina neștiinței (nu că eu aș fi un erudit, nici pe departe).
Înainte credința era simplă. Acum ereziile și rătăcirile sunt atât de subtile încăt credinciosul neștiutor este ca un copac cu rădăcini nedezvoltate (sau chiar fără) într-un uragan. Uragan ecumenist, stilist, eretic, schismatic, satanic, new-age-ist, al toleranței, al iubirii, al binelui lumesc, al Dumnezeului comun …

Minciuna și adevărul
Minciuna și moartea sunt același lucru. Minciuna nefiind doar a zice un neadevăr: îți zic că plouă, dar e soare afară. Minciuna, în esența ei, este ceva mult mai adânc. Este tot ce nu este dumnezeiesc. Poți să spui lucruri foarte bune, dar dacă nu sunt în Duhul lui Dumnezeu sunt minciuna.

Despre binele lumesc
Nu te întrista pentru că nu vezi în tine nimic bun, chiar nici nu căuta nimic bun în tine. Binele omenesc este urâciune în faţa lui Dumnezeu. Bucură-te de neputinţa şi de slăbiciunea ta. Adevăratul bine este Dumnezeu, El este înţelepciunea, El este şi puterea. Roagă-te ca El să-ţi umple inima, ca El, ca o lumină adevărată, să-ţi lumineze mintea, ca El să fie puterea ce lucrează în tine, ca El să domnească în tine. Iar tot ce este al tău va rămâne pentru totdeauna neputincios şi slab. Să te rogi aşa: facă-se voia Ta în mine, Doamne, fie puterea Ta în mine, care biruieste toate si înfricoşează toate. Toată viaţa ta să fie o năzuinţă către Dumnezeu. In timpul ispitelor şi al bolii, în orice stare s-ar afla sufletul tău, printr-un singur cuvânt îndreaptă-ţi gândurile către Dumnezeu. Trebuie să treci prin toate neputinţele fireşti şi să tinzi către Dumnezeu. Tu eşti călugăr, iar cinul călugăresc de aceea se şi numeşte îngeresc, pentru că monahul, asemenea îngerului, trebuie să tindă către Dumnezeu.

razbointrucuvant.ro