„Tre’ să mă dau după lume, e clar!”
Sunt vorbele unui prieten, un baiat foarte bun , dar care e chinuit de „duhul lumesc”, asa cum spunea Parintele Paisie Aghioritul. Doamne ce dreptate avea dragul nostru parinte si cat de chinuiti ne lasam uneori de acest „duh lumesc”!Ce este de fapt acest duh lumesc , sau duhul lui antihrist , cum il numesc unii? Nu stiu sa-l explic in termeni teologici, dar pot sa-l descriu asa cum il simt uneori la mine sau la cei din jur. Putem sa ne dam seama ca ne chinuie duhul lumesc atunci cand ne e rusine sa ne recunoastem fecioria in fata colegilor, sau atunci cand incercam prima tigara pentru a fi acceptati intr-un grup.Sau atunci cand refuzam conversatia cu Dumnezeu pentru a petrece timpul in fata televizorului, sau atunci cand refuzam sa ajutam pe cineva din lene sau mandrie, sau atunci cand nu ne putem imagina viata fara comfort, si de fiecare data cand ne calcam in picioare principiile si uitam de voia Domnului pentru a fi bine priviti de societate… si pentru ce fel de societate facem asta?E de ajuns sa ne uitam in jur si putem vedea ca facem asta pentru o societate care nu da doi bani pe cetatenii ei, si de multe ori le incalca drepturile. E incredibil cum ii intoarcem spatele Dumnezeului care S-a rastignit pentru noi, si facem asta doar ca sa fim pe placul lumii… lumea care in ansamblu, ne-a facut mai mult rau decat bine.
Si acum multi ar putea zice: Si ce e de facut? Sa nu ne mai dorim nimic, sa nu ne pese de parerea celorlalti, sa parasim toti lumea si sa intram cu totii in viata monahala? Nici pe departe! E de inteles ca dorim sa primim aprecierea unor persoane, sau ca avem visuri, dar nimic nu trebuie pus mai presus de Dumnezeu. Daca dragostea unei persoane pentru noi sau realizarea unui vis sunt conditionate de schimbarea noastra intr-un mod potrivnic Lui Dumnezeu, atunci nu sunt demne de realizare. Ar trebui sa ne straduim sa-L avem pe Hristos in centrul sufletului nostru iar iubirea pe care El o radiaza sa se rasfranga asupra persoanelor pe care le iubim si ne coordoneze actiunile. Daca am incerca sa vedem lumea printre razele acestei iubiri, nu ne-am mai face rau singuri si nici celor din jur, n-am mai fi dezamagiti, n-am mai simti ca „tre’sa ne dam dupa lume” ca sa fim acceptati si n-am mai simti acel gol in suflet.
Am vazut cum se schimba oamenii pentru societate, se descotorosesc de inocenta mult prea devreme, preiau comportamente straine lor de la ceilati, mint si se mint pe ei insisi , pana cand ajung sa priveasca in oglinda un strain. Si aici apare deruta, „golul” din suflet, mania pe ceilalti pe care ii invinuim de pierderea identitatii noastre, depresia si alte dureri. Dupa parerea mea, asta se intampla pentru ca alegem calea cea mai usoara. Intr-adevar, pare mai usor sa ne dam noi dupa lume ca sa fim acceptati, desi stim ca nu e bine, decat sa ne aparam credinta si principiile in fata lumii.
Am cunoscut si oameni care au ales calea mai dificila, care si-au aparat credinta, si-au pastrat principiile, si chiar au reusit sa-i faca si pe altii sa creada, sa vada adevarul, sa renunte la omul vechi, cel impovarat al societatii contemporane si sa-l instaureze pe cel nou… dispus sa creasca duhovniceste prin dragostea Lui Dumnuzeu si al fratelui sau care i-a facut cunoscuta dragostea divina. Doamne cat ii apreciez pe oamenii astia! Sunt minunati. Au mereu o privire pasnica si blanda, sunt linistiti, impacati cu ei insisi, cu lumea si cu Dumnezeu.
Spre deosebire de ceilalti, ei nu sunt niciodata deprimati, nu se simt singuri, nu sunt nemultumiti, indiferent ce li se intampla, si asta nu pentru ca ar fi viata lor cea mai grozava sau ca n-au niciodata necazuri, ci pentru ca il au pe Dumnezeu mereu cu ei. Dragostea Lui ii mangaie. Ei au bucurie si aici in viata de pe pamant si probabil o vor avea si in cea vesnica. Iata de ce cred ca nu e bine sa ne lasam prinsi de duhul lumesc si sa ne transformam dupa moda. In primul rand pentru ca desi pe moment obtinem ce dorim, in final ne distrugem psihologic si sufleteste, si asa apare degradarea morala care ne aduce doar suferinta inca din viata pamanteasca si apoi , pentru ca ne indepartam de Dumnezeu, iar fara El ne lipsim de tot binele. Asa cum spunea parintele Paisie , duhul lumesc ne atrage in chip dulce si apoi ne amaraste vesnic.
www.ortodoxiatinerilor.ro
