Doamne Iisuse dă-ne râvnă,
Înţelepciune şi voinţă,
Să ne’asumăm total şi sincer
Postul şi sfânta pocăinţă.
Să ne’nfrânăm de bunăvoe
De la plăceri, de la bucate,
De la cârtire, de la certuri,
De la subtilele păcate.
Să-i punem trupului cu râvnă
Curata postului povară
Care-l dezvaţă şi-l curăţă
De neruşine şi ocară.
Ca’n limpezimea abstinenţei
Să ne sporim în duh puterea
Sincerităţii în iubirea
Care ne’aduce învierea.
Să-i lăsăm trupuli să ardă
Cât mai puţin, hrană trupească,
Spre’a nu mai domina şi stinge
Trăirea cea duhovnicească.
Şi să’nvăţăm duhul cu hrana
Şi cu belşugul nevoinţei,
Şi cu răbdarea sfinţitoare
Şi cu profitul pocăinţei.
Să ne lipsim de multul zgomot,
De ,, MUZICA CARE NE PLACE”
De ce ne spun şi fac actorii,
Spre a ne cerceta în pace.
Să renunţăm şi la trufia
Şi la smerenia trucată,
Pe care-o mustră conştiinţa
În noi de fiecare dată.
Să lăsăm postul să vorbească,
În carne-n duh şi în voinţă
Ca să vedem ce se confirmă
Din ce spun sfinţii în credinţă.
Prin el să î-Ţi vorbim Iisuse
De ce ne doare … de popor,
De ce, şi cum şi pentru cine,
Î-ţi cerem sfântul ajutor.
Spre-a nu trăi ortodoxia
Numai prin ziduri şi pictură,
Prin umanismele cu public,
Sau chiar prin laica cultură.
Să nu ajungem ca să credem
Că fără post suntem sporiţi
Şi că vorbim teologia
Mai bine ca sfinţii părinţi.
Că noi putem să facem astăzi
Ceia ce ei nu au putut
Şi că prin noua instriuire
Ştim ce nici dânşii n-au ştiut.
Doamne Iisuse dă-ne postul
În duhul sfinţilor părinţi,
-Sprea fi smeriţi cum au fost dânşii-
Pe cât suntem de instruiţi.
Nicolae Mirean
