Sfânta mironosiţă şi întocmai cu Apostolii Maria Magdalena

Magdala, mic sat de pescari aflat pe ţărmul occidental al lacului Ghenizaret, la 5 km de oraşul Tiberiada, era patria Sfintei Maria Magdalena. Fecioară cu avere, a trăit cu frică de Dumnezeu şi cu ascultarea poruncilor Lui, pâna in ziua în care a fost posedată de şapte diavoli (cf. Marcu 16, 9 ; Luca 8, 2). Cuprinsă de această boală şi negăsindu-şi nicicum odihnă, ea află că Iisus Hristos ajunsese pâna în ţinutul ei, după ce traversase Samaria şi că atrăgea mulţimi multe după El, prin minunile pe care Le săvârşea şi prin învăţătura Sa cea cerească. Plinăde speranţă, ea alerga spre El şi, asistând la minunea înmulţirii pâinilor şi a peştilor, în număr suficient de mare pentru a hrăni peste 4 000 de oameni (Matei 15, 30-39), se aruncă la picioarele Mântuitorului şi îi ceru să o conducă pe calea vieţii veşnice.
Izbavită din această încercare, ea renunţă la bunurile sale şi la orice ataşament la lume pentru a-l urma pe Iisus în toate periplurile sale, împreună cu Apostolii, Maica Domnului şi alte femei pioase care se puseseră în serviciul Lui după ce au fost vindecate de el din diverse boli: Maria, mama lui Iacov cel mic şi al lui Ioset, Maria lui Cleopa, Ioana, soţia lui Huza; Suzana şi Salomea, mama fiilor lui Zevedeu.
Când şi-a terminat misiunea in Galileea, Domnul Se indreptă către Ierusalim, în ciuda atenţionărilor primite din partea celor apropiaţi. Maria Magdalena îl urma fără ezitare şi se împrieteni cu Marta şi Maria din Betania. Pe când Domnul tocmai eliberase un posedat care era mut şi afirma că el alungă demonii prin Duhul lui Dumnezeu, o voce se ridică din mulţime şi strigă : ” Fericit pântecele care Te-a purtat şi sânul care Te-a alăptat!„(Luca 11, 27). Acest glas se presupune a fi fost cel al Mariei Magdalena. Ea asistase şi la învierea lui Lazăr şi atunci fu întărită în credinţă sa în Fiul lui Dumnezeu. În timp ce ceilalţi discipoli işi abandonaseră Învăţătorul în momentul arestării Sale, ea îl urmă până în curtea marelui preot apoi la tribunalul lui Pilat, asistă la procesul Său nedrept, la Patimile sale şi rămase lânga Cruce, împreună cu Maica Domnului şi cu Sfântul Ioan Teologul (Ioan 19, 25).
Totul fiind de-acum îndeplinit şi sângele Mântuitorului fiind scurs din coasta Sa pentru a curăţi pamântul, Maria îşi învinse durerea şi luă iniţiativa îngropării Lui. Ştiind că nobilul sfătuitor Iosif din Arimateea săpase nu departe un mormânt nou în stâncă, ea se duse să îl găsească şi îl convinse să îi cedeze acel mormânt pentru a-l îngropa pe cel omorât pe Cruce. Încurajat de credinţa hotarâtă a acestei femei, Iosif obţnu din partea lui Pilat autorizarea în acest sens şi împreună cu Nicodim, membru al Sanhedrinului care era discipol în ascuns al lui Iisus, coborî Trupul de pe Cruce şi îl înfaşură într-un giulgiu pentru a-l depune în mormânt. Maria Magdalena ţi Maica Domnului asistau la această scenă şi au cântat atunci un imn de înmormântare, însoţit de lacrimi, în care strălucea totuşi nădejdea lor în Înviere (acest cântec funebru este tema Slujbei Utreniei a Sâmbetei Mari). Dupa ce mormântul a fost închis cu o piatră mare ce fusese rostogolită până la intrare, Iosif şi Nicodim se retraseră dar cele două femei Sfinte rămaseră aşezate, în lacrimi în faţa mormântului, pâna târziu în noapte. Părăsind locul, ele se hotărâra ca imediat după ce se termină odihna Sabbatului să vină înapoi la mormânt cu bune miresme pentru a mai îmbalsama o data trupul Mântuitorului (Marcu 16 :1).
Dupa ce au ţinut odihna după lege, la cântatul cocoşului, în timp ce prima zi a săptamânii abia începea să se zărească, Maria Magdalena şi „cealaltă Marie” (După Sfântul Roman Melodicul şi Sfântul Grigore Palama, ” cealaltă Marie ” nu putea fi decât Maica Domnului, căci se cădea ca ea să fie prima care să se bucure de Învierea fiului Său. Pentru majoritatea Părinţilor însă, Maria Magdalena e cea care l-ar fi văzut prima pe Domnul, conform cuvintelor Evangheliei (Marcu 16 :9), „cealaltă Marie” fiind Maria, mama lui Iacov. Scriitorii ecleziaşti au încercat să concilieze în moduri diferite istorisirile divergente ale Evangheliilor despre vizita sau vizitele la mormânt ale Sfintelor Mironosiţe.) veniră la mormânt. Un Înger strălucitor li se arătă, însoţit de o cutremurare a pământului şi le vesti că Iisus nu se mai află înăuntru, şi că îinviase (Matei 28 :1). Tulburate cu totul, nu priviră măcar mormântul şi alergară să ducă Apostolilor vestea. Domnul înviat li se arată pe cale şi le salută zicând : „Bucuraţi-vă!”. Trebuia într-adevar ca El să anunţe unei femei eliberarea de natura noastră, căzută şi condamnată la suferinţă ca urmare a greşelii Evei.
Auzindu-le istorisirea, Apostolii au crezut că ele delirau. Petru însă alergă până la mormânt şi, aplecându-se văzu numai nişte fâşii de giulgiu ce se mai găseau înăuntru şi se retrase surprins. Ziua se ridicase, Maria Magdalena se duse la faţa locului pentru a doua oară pentru a se convinge că nu fusese vreo vedenie. Constatând că mormântul era într-adevar gol, ea se duse de-a dreptul la Petru şi Ioan să îi anunţe, care alergară şi ei la locul cu pricina. După plecarea celor doi discipoli, ea rămase singură lângă mormânt întrebându-se cine putea sa fi ridicat trupul (Ioan 20 :11). Doi Ingeri inveşmântaţi în alb se aratară atunci pe locul unde fuseseră capul şi picioarele Domnului şi o intrebară de ce plângea. In timp ce le răspundea, Îngerii se ridicară dintr-odată, cu respect. Maria se întoarse şi îl văzu pe Iisus care îi puse aceeaşi întrebare. Luându-l drept grădinarul locurilor, ea întrebă dacă El era cel care scosese trupul afară. Dar imediat ce Iisus a chemat-o cu numele său : „Maria”, recunoscând glasul prea-iubitului său Domn, ea strigă : „Rabbuni! (Învăţătorule!)” şi voi să i Se arunce la picioare pentru a le săruta. Voind să o aducă la o întelegere mai profundă a stării în care se găsea Trupul lui după Înviere, Iisus îi spuse : „Nu mă atinge, pentru că încă nu m-am urcat la Tatăl!”. Şi o trimise să vestească „fraţilor” Săi ceea ce văzuse.
Devenită pentru a treia oară „apostol al Apostolilor”, Maria Magdalena rămase cu discipolii şi cu Maica Domnului, bucurându-se cu ei. Ea era probabil prezentă şi pe Muntele Măslinilor, la Înălţare, precum şi în foişor, în ziua Rusaliilor, când Duhul Sfânt coborâ în formă de limbi de foc (Faptele Apostolilor 2).
Se povesteşte că Sfânta a părasit apoi Ierusalimul pentru a se duce la Roma şi a cere acolo dreptate împăratului Tiberiu pentru condamnarea nedreaptă pronunţată de Pilat. – Această istorisire despre răzbunarea împotriva lui Pilat şi despre moartea sa nu se găseşte decât la Sfântul Simion Metafrastul, probabil sub influenţa Evangheliei apocrife a lui Nicodim (Actele lui Pilat, secolul V) care pune în scena pe Sfânta Veronica. In anul 36, Pilat fu destituit din funcţie şi trimis înapoi la Roma pentru a da seama de proasta sa administraţie, în timpul căreia se înregistraseră din plin provocări, violenţe şi execuţii arbitrare. După Eusebiu al Cezareii, el s-ar fi sinucis (Istoria ecleziastica II, 7) sau a fost poate executat. Diferite tradiţii apocrife au încercat să îl reabiliteze pe Pilat, presupunând chiar că el s-ar fi convertit, şi ele aruncă asupra iudeilor toată responsabilitatea Patimilor. Prezentându-se în faţa împăratului cu un ou în mână, ea îi spuse că după ce a suferit Patimile, Hristos înviase, aducând tuturor oamenilor făgăduinţa invierii; iar oul se coloră atunci în roşu (de aici vin tradiţia ouălor roşii de Paşti). Suveranul îi ascultă cererea şi îl convocă pe Pilat, precum şi pe marii preoţi Ana şi Caiafa. Caiafa muri pe drum, în Creta; iar Ana, fu torturat fiind închis intr-o piele de bivol. Pilat, prezentându-se la tribunalul împăratului, încercă să se justifice prin presiunile iudeilor şi riscul de revoltă împotriva autorităţii de la Roma. Dar Cezar rămase insensibil la apologia lui şi porunci să fie aruncat în inchisoare. Se relatează că, urmărind un cerb în timpul unei partide de vânatoare, organizată de prietenii lui Pilat nu departe de închisoare, împăratul aruncă din arc o sageată care se înfipse drept în inima lui Pilat.
Revenită la Ierusalim, Maria Magdalena urmă învăţătura Sfântului Petru. Patru ani trecuseră de la Înviere, Apostolii se împrăştiaseră în diverse regiuni ale lumii, Maria Magdalena împreună cu Sfântul Maxim, unul din cei 70 de discipoli, se duse să predice Vestea cea Bună. Fură arestaţi la scurt timp de către iudei şi părăsiţi, cu alţi Creştini, în mijlocul mării, fără hrană, pe o corabie fără pânze şi fără vâsle. Ambarcaţiunea fu însă condusă de Hristos, Pilotul Mântuirii noastre, până la Marsilia, în Galia (Franţa). Debarcând vii şi nevătămaţi, Sfinţii Apostoli suferiră foamete, sete şi dispreţ din partea locuitorilor locului, păgâni care nu îi ajutau în nici un fel. Într-o zi în care acestia erau adunaţi pentru unul din sacrificiile lor idoliceşti, Sfânta Maria Magdalena se amestecă plină de curaj în adunare şi îi incurajă să recunoască pe singur Dumnezeu, Făcătorul ceurului şi al pământului. Minunaţi de forţa ei şi de iluminarea feţei sale, păgânii o ascultară. Ea repetă discursul şi în faţa guvernatorului roman al provinciei, Ipatie, care venise împreună cu soţia sa să aducă jertfă idolilor, pentru ca să aibă un copil. Mai întâi reticent, Ipatie, după trei apariţii ale Sfintei, o primi pe Maria şi pe cei care o însoţeau în palatul său şi ceru să fie învăţat in învaţătura lor. Prin mijlocirea Mariei, el obţinu un copil dar soţia lui muri când îl aduse pe lume. După un scurt sejur la Roma, Ipatie făcu un pelerinaj la Ierusalim; dar răzgândindu-se deodată, se hotărâ să se întoarcă în locul în care îşi îngropase soţia şi pruncul. Mare îi fu mirarea când îi găsi vii şi află că ei supravieţuiseră prin rugăciunile şi grijile Sfintei Maria Magdalena! Aducând rugăciune de mulţumire lui Dumnezeu, magistratul şi toata casa lui se botezară atunci şi deveniră fervenţi proclamatori ai Adevărului.
Părăsind Galia, Sfânta Maria Magdalena îşi continuă periplurile misionare în Egipt, Fenicia, Siria, Pamfilia şi alte locuri, răspândind peste tot buna mireasmă a lui Hristos. Ea petrecu o vreme la Ierusalim, apoi plecă la Efes unde îl regăsi pe Sfântul Ioan Teologul, împărtăşind cu el aceleaşi încercări şi bucurându-se de învăţăturile sale de inspiraţie dumnezeiască.
Îndeplinindu-şi misiunea pe care i-o încredinţase Domnul, ea îşi dădu sufletul lui Dumnezeu, după o scurtă boală, şi fu îngropată la întrarea peşterii, unde adormiră apoi cei Şapte Copii . Numeroase miracole s-au produs în acest loc până în ziua în care, aproape zece secole mai târziu (899), piosul împărat Leon VI cel Întelept porunci să fie mutate la Constantinopol Moaştele Sfintei Celei-Întocmai-Cu-Apostolii. El le făcu o primire evlavioasă, în prezenţa întregului popor şi purtându-le pe umerii săi, ajutat de fratele sau Alexandru, el se duse să le depună în partea stângă a Altarului mănăstirii Sfântul Lazăr, pe care o ctitorise.
Supravieţuind peripeţiilor istoriei, mâna stângă a Sfintei Mironosiţe, care emană o aromă dulce, e şi astăzi cinstită cu închinare la Mănăstirea atonită din Simonos Petra, care o cinsteşte pe Sfânta Maria Magdalena ca a doua sa fondatoare.
Tradiţia occidentală, de la Grigorie cel Mare încoace, a asimilat-o pe Maria Magdalena cu păcătoasa căită ce a venit să ungă picioarele lui Iisus (Luca 7, 36 -38) şi chiar cu Maria sora lui Lazăr. Dar nimic în Evanghelie nu permite această identificare, respinsă de majoritatea Părinţilor Răsăriteni. Într-adevăr, a fi fost posedat de demon nu însemnă o viaţă de dezmăţ. Sfântul Simion Metafrastul înterpretează în mod alegoric „cei şapte demoni” ca fiind cele şapte păcate ce se opun virtuţii; dar el nu este urmat de ceilalţi Parinţi.

O, Sfântă şi prealăudată Mironosiţă, cea întocmai eu Apostolii, ucenică a lui Hristos, Maria-Magdalena! Către tine, adevărata şi puternică mijlocitoare pentru noi la Dumnezeu, acum noi, păcătoşii şi nevrednicii, cu osârdie alergăm şi cu inima înfrantă ne rugăm. Tu, care în viaţa ta de înfricoşate curse diavoleşti ai fost ispitită, dar cu darul lui Dumnezeu de acelea ai scăpat, şi pe noi din mrejele vrăjmaşului cu rugăciunile tale ne izbăveşte , ca totdeauna în toată viaţa noastră cu lucrul, cu cuvântul, cu gândul şi cu cugetele cele tainice ale inimilor noastre să slujim cu dragoste Unuia Sfăntului Stăpân şi Dumnezeu, precum ne-am făgăduit Lui. Tu mai mult decât toate bunătăţile pământeşti pe Preadulcele Domn Iisus ai iubit şi Aceluia în toată viaţa ta bine ai urmat, hrănind cu darul şi cu dumnezeiasca Lui învăţătură nu numai sufletul tău, ci şi mulţime de oameni de la întunericul păgânătăţii la lumina lui Hristos cea minunată aducând. Aceasta ştiind, te rugăm pe tine, cere nouă de la Hristos Dumnezeu darul cel luminator şi sfinţitor, ca fiind umbriţi cu acela să sporim în credinţa şi în vieţuire curată, în lupta dragostei şi a lepădării de sine, ca fără lenevire să ne silim a sluji aproapelui nostru întru nevoile lui cele duhovniceşti şi trupeşti, ţinând minte pilda iubirii tale de oameni. Tu, Sfântă Maria, ceea ce vitejeste cu darul lui Dumnezeu ai petrecut viaţa ta pe pământ şi cu pace te-ai dus în locaşurile cereşti, roagă pe Hristos Dumnezeu Mântuitorul ca prin rugăciunile tale să ne învrednicească şi pe noi fără de împiedicare să săvârşim călătoria noastră întru această vale a plângerii şi în pace şi întru pocăinţă să ne sfârşim viaţa, întru sfinţenie pe pământ vieţuind, de veşnica şi fericita viaţă în ceruri să ne învrednicim, şi acolo cu tine şi cu toţi sfinţii dimpreună totdeauna să lăudăm Treimea cea nedespărţită, să cântăm Dumnezeirea Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh în vecii vecilor. Amin.

RUGĂCIUNEA A DOUA:

O, Sfântă Mironosiţă, întocmai cu Apostolii Maria-Magdalena ! Tu, cu căldura dragostei tale către Hristos Dumnezeu, ai călcat sub picioare măiestriile cele rele ale vrăjmaşului şi L-ai aflat pe Hristos, Mărgăritarul cel fără de preţ, şi ai dobândit Împărăţia Cerului. Pentru aceasta cad către tine şi cu suflet umilit şi cu inima înfrântă îţi strig ţie eu, nevrednicul: Caută dintru înălţimea cerului spre mine, cel ce sunt în luptă cu ispitele păcatelor; vezi cu cât de multe păcate şi nevoi vrăjmaşul în toată ziua mă împiedică, căutând pieirea mea. Slăvită şi întru-tot-lăudată ucenică a lui Hristos Maria, roagă pe Cel iubit de tine, Cel ce şi El pe tine te-a iubit, pe Hristos Dumnezeu, ca să-mi dăruiască mie lăsarea greşelilor mele celor multe, să mă întărească cu darul Său, cu trezvie şi vitejeşte să umblu pe calea sfintelor Lui porunci şi să mă facă pe mine lăcaş binemirositor al Sfântului Duh, ca aşa în pace neruşinat să sfârşesc viaţa mea cea cu multe osteneli pe pământ şi să mă sălaşluiesc în lăcaşurile Raiului ceresc cele luminate şi fericite, unde cu toţi sfinţii totdeauna cu bucurie preamăreşti Treimea cea de o fiinţă, pe Tatăl, pe Fiul şi pe Sfântul Duh. Amin.

Acatistul Sfintei Mironosiţe Maria-Magdalena