Nu suntem şi noi doar o maimuţă învăţată?
Sfântul Grigorie de Nisa, în scrierile sale ne prezintă o istorioară foarte interesantă, dar de o mare învăţătură pentru mulţi dintre creştinii noştri.
În Alexandria, un om foarte iscusit a învăţat o maimuţă să danseze. Aceasta dansa atât de bine că doar chipul său o trăda că este maimuţă şi nu este de fapt om. Atunci, omul nostru a mers mai departe. A făcut haine speciale, a făcut o mască foarte bună, încât, nimeni nu mai putea să o deosebească pe maimuţă de om. Astfel, aceasta, sub muzica cântată de stăpânul său dansa extraordinar, sub aplauzele furtunoase ale orăşenilor.
Dar odată s-a întâmplat un lucru ieşit din comun. Unul dintre spectatori, fără să vreie a scăpat pe jos mai multe fructe care foarte mult plac maimuţelor. Atunci, aceasta, pierzând controlul asupra sa, uitând de hainele în care era îmbrăcată sa aruncat asupra fructelor date. Instinctul animalic a fost mai puternic decât toate celelalte. Când a început a mânca fructele, masca o deranja, atunci aceasta a început a rupe de pe sine masca, luând din fructe cu o poftă animalică. Iată că, de sub acea mască extraordinar de frumoasă a ieşit faţa reală a maimuţei.
Noi ne considerăm oameni. Ba mai mult – creştini. Dar cum ne comportăm, atunci când înaintea noastră cad fructele poftelor noastre carnale? Când în drumul vieţii noastre, în drumul creştinului sunt împrăştiate bogăţiile, cinstea, slava şi alte farduri ale lumii moderne? Nu-i adevărat că ne aruncăm după acestea, uitând de haina de creştini, uitând de haina de om? Din păcate, în aşa momente din viaţă noi nu dorim să vedem, că faţa noastră este faţa unei fiare, unei adevărate fiare sălbatice.
Deseori, mulţi spun că omul a căzut, asemănându-se cu fiarele şi cu păsările sălbatice, astfel, pierzând chipul Stăpânului. Eu zic chiar mai mult. Omul a depăşit această stare de cădere. El e mult mai prejos, din pricina păcatelor pe care le săvârşeşte. Câte animale îşi omoară pruncii în pântece? Câte animale îşi leapădă puii, câte animale se mănâncă doar pentru a fi mai în slavă una faţă de cealaltă, ori ele se mănâncă între ele doar pentru a se hrăni!
Odată cu căderea omului în păcat s-a schimonosit întreaga creaţie. Ce este mai rău, omului îi place păcatul. Lui îi place, ca şi acelei maimuţe, să se arunce după fructele dorite şi iată că atunci, omul leapădă totul, slujind poftelor sale.