Sfântul Mucenic Nicon şi cei 199 de ucenici ai săi
Sfîntul Nicon s-a născut la Napoli dintr-un tată păgîn şi o mamă creştină. El a fost ofiţer roman la Napoli, fără a fi primit Sfîntul Botez, deşi mama lui îl învăţase în taină credinţa creştină, fără ştirea tatălui. Cînd odată Nicon a fost trimis într-o campanie dificilă cu trupele lui, mama lui 1-a sfătuit să-şi facă semnul Sfintei Cruci dacă va vedea că este la strîmtoare, şi să cheme numele lui Hristos cînd viaţa îi va fi în pericol. Cu adevărat, ajungînd pe frontul de bătălie, trupele lui au fost complet încercuite. Către sfîrşitul bătăliei, văzîndu-se pierdut, Nicon şi-a făcut în inimă semnul Sfintei Cruci şi a strigat tare numele lui Hristos. Pe dată a simţit în el o putere neobişnuită cu care i-a pus pe fugă pe duşmanii care îl înconjuraseră, pe unii ucigîndu-i, pe alţii înspăimîntîndu-i de moarte.
Intrînd apoi în cortul său, Nicon striga neîncetat, în uimire fiind: « Mare este Dumnezeul Creştinilor. » Trimiţînd mamei lui fericita veste a biruinţei în împrejurări fără scăpare, în care numai semnul Sfintei Cruci a ajutat şi Numele lui Hristos, el a plutit în taină către Asia şi, ajungînd la Cizic, a primit botezul din mîna Arhiereul Teodosie, episcopul locului. După botez, Nicon sa retras într-o mînăstire unde s-a dăruit studiului şi ascezei, înainte de a muri, Episcopului Teodosie i s-a poruncit în vedenie să-1 sfinţească pe Nicon urmaş al lui. Pe dată bătrînul Teodosie 1-a chemat pe Nicon la sine şi 1-a sfinţit diacon; după aceea preot, şi apoi curînd, episcop. La scurtă vreme după aceea, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, Nicon a revenit la Napoli unde a aflat-o pe mama lui încă în viaţă. După moartea mamei, împreună cu nouă ucenici, foşti camarazi de arme, el s-a retras în Sicilia unde s-a dăruit predicării Evangheliei.
Acela a fost timpul uneia dintre cumplitele prigoane împotriva creştinilor. Prinţul Quintianus 1-a prins pe Nicon împreună cu ucenicii lui şi i-a supus la mari chinuri. Cei o sută şi nouăzeci de ucenici pe care îi avea atunci Sfîntul Nicon au fost cu toţii omorîţi prin decapitare. Pe Sfîntul Nicon chinuitorul 1-a legat de coada unui cal căruia i-a dat drumul în galop în josul unui defileu abrupt, apoi 1-a bătut cumplit şi 1-a jupuit de viu; dar Sfîntul a supravieţuit tuturor acestor schingiuiri. La sfîrşit i s-a tăiat şi lui capul, aşa strămutîndu-se la locaşurile cereşti. Trupul lui a fost lăsat în cîmp deschis, pradă păsărilor răpitoare. Un anume păzitor de turme, care avea duh necurat, s-a împiedicat de trupul mort al Sfîntului Nicon mucenicul şi pe dată s-a vindecat. Vestind în împrejurimi despre aceasta, au aflat şi unii creştini care au venit şi au îngropat cu cinste acele sfinte moaşte. Sfîntul Nicon a luat mucenicia în timpul împărăţiei lui Deciu.
Cântare de laudă la Sfântul Mucenic Nicon
Nicon mucenicul episcop în temniţă zace,
Neîncetat rugîndu-se lui Dumnezeu.
El nu se roagă pentru viaţa lui,
Nici răzbunare asupra lui Quintian să dobîndească,
Ci se roagă lui Dumnezeu
Ca să-i dea putere în îndurarea chinurilor.
Ale lui Nicon suspine Dumnezeu le aude.
Si la timp de rugăciune în duh vede
Cum la el Fecioara vine în lumină,
O lumină mai minunată şi mai strălucitoare
Decît a soarelui.
Ea este mai albă şi mai blinda
Decît o mieluşea,
Şi doi arhangheli de-a dreapta şi de-a stînga ei sînt.
Feţele lor radiază bucurie,
Si înălţimea lor este pînă la cer.
Ei unul către altul apele unui rîu arată, zicînd:
Iată valurile furiosului Psimif!
Apoi un arhanghel Fecioarei îi spune:
Trimişi am fost pe Quintian să-l ucidem
In apele furiosului rîu Psimif.
Dar iată, rîul este aici,
Pe cînd pe Quintian nu-l vedem nicăieri.
Fecioara grăi, ca şi picurii de miere cuvintele ei curgînd:
El la rîu curînd va sosi;
Prin valuri va încerca să treacă,
Dar calul de sub el va înnebuni
Și-i va sluţi faţa cu dinţii.
Apele rîului îl vor îneca,
Și astfel sarcina voastră se va împlini.
Aşa va sfîrşi acest sălbatic chinuitor
Al sfîntului meu, Nicon.
Toate aceste aşa se întîmplară,
Precum a zis Fecioara.
Aşa vedenia lui Nicon
Aidoma se împlini.
