Dacă se clatină temeliile se dărâmă toată casa, dacă se destramă căsniciile, se strică toată viaţa noastră….

Rebeca era stearpă, ca să cunoşti înţelepciunea bărbatului ei Isaac; că nici n-a lăsat-o, deşi nu-l oprea nici o lege, nici n-a luat alta, n-a adus altă femeie lângă cea slobodă. Lucrul acesta îl fac mulţi oameni care, sub pretext că n-au copii. Lasă pe unele şi iau pe altele, ca să-şi plinească desfrânarea; alţii aduc ţiitoare şi umplu casele de nenumărate certuri.

Dreptul Isaac n-a făcut aşa, ci a continuat să-şi iubească soţia dată lui de Dumnezeu, şi-L ruga pe Stăpânul firii să dezlege legăturile firii(Fac. 25, 21). Şi nu-şi ocăra femeia.

– De unde ştim că n-o ocăra?- Chiar din Scriptură! Dacă ar fi ocărât-o. Scriptura ar fi spus şi aceasta, n-ar fi păstrat tăcere asupra ei.Scriptura vorbeşte şi de însuşirile, şi de cusururile drepţilor pentru ca de unele să fugim, iar pe altele să le urmăm. De pildă, când Rahila, nora lui Isaac, s-a plâns lui Iacov, fiul lui Isaac, bărbatul a certat-o.Scriptura a vorbit şi de una, şi de alta; nu le-a ascuns. Rahila i-a spus: “Dă-mi copii, dacă nu, voi muri!”( Fac. 30, 1). Ce i-a răspuns Iacov? “Sunt eu oare Dumnezeu, Cel ce a stârpit rodul pântecelui tău?”( Fac. 30, 2), a spus el. “Dă-mi copii!”, i-a spus femeia. O cerere femeiască nesocotită. “Spui, femeie, bărbatului: “Dă-mi copii!, şi laşi deoparte pe Stăpânul firii?”. Din pricina acestei cereri nesocotite, bărbatul ei a certat-o, a potolit cererea ei nesocotită şi a învăţat-o de la cine trebuie să ceară.

 

Dar cu Isaac şi cu Rebeca nu s-au petrecut lucrurile aşa. Nici el n-a grăit astfel, şi nici Rebeca nu s-a plâns tânguit.

Aceşti doi drepţi ne învaţă cuminţenia şi credinţa. Rugăciunea lui către Dumnezeu ne arată credinţa sa, iar cuminţenia lui ne-o face cunoscută prin aceea că nu şi-a lăsat femeia. Mai mult, Isaac n-a ocărât-o, nici n-a deznădăjduit! Acestea arată răbdarea Iui, înţelepciunea lui, marea lui blândeţe şi dragostea pentru femeia Iui.

Isaac n-a făcut aşa cum fac mulţi azi în astfel de împrejurări, că aleargă la vrăjitoare şi fermecătoare, la lucruri zadarnice, nefolositoare, păgubitoare şi pierzătoare de suflet! Nu! Le-a lăsat pe toate acestea la o parte, şi-a bătut joc de toate cele omeneşti şi a alergat la Stăpânul firii, Singurul care poate îndrepta acestea.

Auziţi acestea, bărbaţi, luaţi aminte, femei! Să-l imităm cu toţii pe dreptul acesta!Femeia să nu aibă nimic mai de preţ decât bărbatul ei, iar bărbatul să nu aibă nimic mai de dorit decât femeia sa. Înţelegerea dintre femeie şi bărbat ţine viaţa noastră, a tuturor. Ea ţine lumea toată. După cum dacă se clatină temeliile se dărâmă toată casa, tot aşa, dacă se răvăşesc căsniciile, se strică toată viaţa noastră.Să-ţi explic. Lumea e făcută din cetăţi; cetăţile din case; casele din bărbaţi şi din femei. Dacă intră ceartă între bărbat şi femeie, a intrat cearta în case; iar dacă sunt tulburate casele, atunci se tulbură şi cetăţile; iar dacă cetăţile sunt frământate, atunci, neapărat, întreaga lume e plină de tulburare, de război şi de ceartă.De aceea, Dumnezeu are multă grijă de bunăstarea căsniciilor; de aceea, nu-i lasă pe bărbaţi să-şi părăsească femeile “decât numai pentru pricină de desfrânare”( Matei 5, 32; 19, 9).

– Ce să fac, mi se poate spune, dacă femeia e certăreaţă, cheltuitoare, dornică de lux, dacă are şi alte nenumărate cusururi?

– Îndură-le pe toate curajos! N-o lăsa din pricina cusururilor ei, ci îndreaptă-i defectele toate. De aceea eşti capul ei(Efes. 5, 23), ca să ştii să-i vindeci trupul. Trupul nostru nu-l despărţim de cap, oricât de multe răni ar avea! Să nu despărţim, dar, de noi nici pe femeia noastră! Ea ne este trupul nostru! De aceea şi spune fericitul Pavel: “Aşa sunt datori să-şi iubească bărbaţii femeile lor, ca şi trupurile lor” (Efes. 5, 28).

Femeile, la rândul lor, au aceeaşi lege fată de noi: “Iubeşte-ti bărbatul, femeie, cum îti iubeşti capul! Cum îti cinsteşti capul, aşa să-ti cinsteşti bărbatul!”.

Nu stărui în zadar asupra acestui lucru! Ştim câte bunătăţi vin în casă când femeia se uneşte cu bărbatul!

Ştim câte rele vin în casă când nu se înţeleg între ei.

Când bărbatul şi femeia se ceartă între ei, nu-i poate bucura nimic: nici bogăţia, nici copiii buni, nici mulţimea de copii, nici funcţiile înalte, nici puterea, nici slava sau cinstea, nici petrecerile şi luxul, nici altă bunăstare!

Înainte de toate celelalte, aceasta să o căutăm! Are femeia ta vreun cusur? Fă ce a făcut Isaac! Roagă-te lui Dumnezeu!

Dacă el a îndreptat, prin stăruinţa în rugăciune, beteşugul firii, cu mult mai mult noi vom putea îndrepta cusururile voinţei rugând necontenit pe Dumnezeu.

Când Dumnezeu te va vedea că stărui de dragul legii Lui, că rabzi cu vitejie păcatele femeii, te va ajuta în învăţătura ce o dai ei, şi-ţi va da răsplată pentru răbdarea ta. “Pentru că ce ştii, bărbate, spune Pavel, dacă-ţi vei mântui femeia? Sau ce ştii, femeie, dacă-ti vei mântui bărbatul?”( 1 Cor. 7, 16)

“Nu-ţi pierde curajul, îţi spune Pavel, nu deznădăjdui!”. Se poate întâmpla să o mântui! De nu se îndreaptă, tu n-ai pierdut răsplata răbdării, dar dacă o laşi, ai păcătuit, căci ai călcat legea şi eşti osândit de Dumnezeu pentru adulter.

“Oricine îşi iasă femeia lui, spune Domnul, în afară de pricină de desfrânare, o face să săvârşească adulter”( Matei 5, 32).

Adesea, poţi lua o femeie mai rea ca cea dintâi, şi ai săvârşit păcatul fără să capeţi linişte.

Dar chiar dacă iei o femeie mai bună, aceasta de a doua nu-ţi dă desăvârşită plăcere, din pricina lăsării femeii celei dintâi, care ţi se socoteşte adulter.

Că adulter e lăsarea femeii dintâi.

Deci, când vezi că dai de un necaz, fie în căsnicie, fie în celelalte treburi, roagă-L pe Dumnezeu.

Rugăciunea e singura dezlegare, cea mai bună, a necazurilor ce ni se întâmplă. Puternică este arma rugăciunii! Am spus aceasta adeseori, o spun şi acum, şi nu voi înceta s-o spun. De eşti păcătos, uită-te la vameş; n-a fost îndepărtat, ci i s-au iertat atâta amar de păcate!( Luca 18, 9-l4)

Vrei să cunoşti câtă putere are rugăciunea? Iată, prietenia cu Dumnezeu nu săvârşeşte atâtea câte săvârşeşte rugăciunea! Nu-i cuvântul meu! N-aş îndrăzni să-mi spun părerea mea într-un lucru atât de însemnat. Ascultă Scriptura! Ea îţi spune că ceea ce n-a putut prietenia a putut rugăciunea. “Care din voi, spune Hristos, având un prieten, de se va duce la el şi-i va zice: “Dă-mi împrumut trei pâini…,” dar acela, răspunzând, îi va zice lui: “Uşa e închisă, copiii îmi sunt în pat; nu-mi da de osteneală”… Zic vouă: Chiar dacă nu-i va da pentru că i-e prieten, îi va da, pentru îndrăzneala lui, cât îi trebuie”( Luca 11, 5-8).

Ai văzut că ceea ce n-a putut prietenia a putut stăruinţa?

Şi ca să nu socoteşti că din pricina aceasta a reuşit, că-i era prieten, Hristos a spus: “Chiar dacă nu-i va da pentru că i-e prieten, îi va da pentru îndrăzneala lui”. Chiar dacă prietenia nu va face acest lucru, spune Hristos, va face stăruinţa ceea ce n-a făcut prietenia.

– De unde ştim aceasta?

– De la vameş. Vameşul n-a fost prieten cu Dumnezeu, dar I-a ajuns prieten. Deci, chiar dacă eşti duşmanul lui Dumnezeu, prin stăruinţă Îi ajungi prieten. Iat-o şi pe canaaneancă. Ascultă ce-i spune Hristos! “Nu este bine să iei pâinea fiilor şi s-o dai câinilor!”( Matei 15, 26).

– Şi cum a făcut aceasta dacă nu este bine?

– Prin stăruinţă, femeia a făcut ca acesta să fie un bine, ca să afli că prin stăruinţă ajungem vrednici de ceea ce nu suntem vrednici.

Am spus totul ca să nu zici: “Sunt păcătos, nu am îndrăznire, nu pot să mă rog!”. Acela are îndrăznire, care socoate că nu are îndrăznire; cel ce socoate că are îndrăznire a pierdut îndrăznirea, ca fariseul; iar cel care se socoate fără îndrăznire şi lepădat de Dumnezeu, acela, mai cu seamă, va fi ascultat, ca vameşul. Vezi câte pilde ai! Pe canaaneeancă, pe vameş, pe tâlharul de pe cruce (Luca 23, 40-43), pe prietenul din pildă, care a cerut trei pâini, pe care nu le-a dobândit atât pentru prietenie cât pentru stăruinţă. Fiecare dintre aceştia, dacă ar fi spus: “Sunt păcătos, mi-e ruşine, aşa că nu trebuie să mă duc să mă rog”, n-ar fi dobândit nimic. Dar pentru că fiecare din ei nu s-a uitat la mărimea păcatelor lor, ci la bogăţia iubirii de oameni a lui Dumnezeu, a îndrăznit, a prins curaj, şi, deşi era păcătos, a cerut mai mult decât merita, şi fiecare a dobândit ceea ce a voit.

De toate acestea să ne aducem aminte şi să le păstrăm în inimă. Să ne rugăm necontenit cu mintea trează, cu îndrăznire, cu bune nădejdi, cu multă râvnă. Cu câtă râvnă se roagă alţii împotriva duşmanilor lor, cu tot atâta râvnă să ne rugăm noi şi pentru duşmani, şi pentru fraţii noştri, şi vom dobândi negreşit toate cele de folos. Iubitor de oameni este Cel ce dă, şi nu dorim noi să luăm cât doreşte El să ne dea.

Ştiindu-le dar pe acestea toate, să nu ne descurajăm de mântuirea noastră, chiar dacă am fi ajuns la nivelul cel mai de jos al răutăţii, ci să ne apropiem de Dumnezeu cu bună nădejde, fiind încredinţaţi că negreşit vom dobândi ce cerem de ne rugăm după legile puse de EI. “Celui ce poate să facă toate mai presus decât cerem sau gândim”( Efes. 3, 20), lui Hristos, Împăratul a toate. Dumnezeul nostru, I se cuvin toată slava, cinstea şi închinăciunea, împreună şi Părintelui Celui fără de început şi Prea Sfântului şi de-viaţă-făcătorului Duh, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Din “Despre desfătarea celor viitoare. Să nu deznădăjduim. Nouă cuvântări la Cartea Facerii”Ed. IBMBOR – 2008

site sursa tainacasatoriei.wordpress.com