Simonia sau Viața ca o pradă – despre cumpărarea harului
Motto:”Argintul tău să fie cu tine spre pierzare, fiindcă ai socotit că poți să dobândești darul lui Dumnezeu prin bani.”(F.A.8:20)
Simonie este fapta prin care, în schimbul unor bani, bunuri sau avantaje, ca și prin prietenie, nepotism, influențe sau presiuni de orice natură, se obține o hirotonie, eparhie, parohie, funcție, distincție sau avansare clericală, precum și admiterea, notarea, promovarea sau absolvirea în învățământul teologic preuniversitar, universitar și postuniversitar. Cumpărarea unui bun spiritual, sau legat de cel spiritual, cu bani sau alte bunuri materiale, cum a încercat să facă Simon Magul (de aici denumirea de „simonie”) despre care vorbește cartea Faptele Apostolilor (8:1-19). Vinderea sau cumpărarea unui sacrament (de ex. Sfânta Preoție), a unui oficiu ecleziastic (de ex., oficiul de paroh), a unui obiect consacrat sau binecuvântat pe motivul că e binecuvântat sau consacrat (de ex., un potir). „Atribuirea unui oficiu ecleziastic în mod simoniac este nulă în virtutea dreptului”, spun canoanele. Simoniac este atât cel care pretinde sau impune mită, cât și cel care o oferă, o acceptă, o mijlocește sau o patronează. Darea/primirea mitei atrage dupa sine caterisirea clericului, anatemizarea mireanului și nulitatea efectului.
Cei care își cumpără parohiile prin simonie (simoniacii), cumpără Țarina Sângelui (Hacheldamah) pentru îngroparea străinilor (îngroparea duhovnicească a enoriașilor), căci pe cel care este plătit (năimitul) nu-l doare inima de oi, și fuge când vede lupul venind (dinlăuntrul său).
Nici măcar arhiereii și bătrânii iudeilor nu îndrăzneau să repună argintul vânzării și al trădării în vistieria Templului, căci era preț de sânge (și încă sânge nevinovat!). Mai cu seamă că, vânzătorul, aruncând argintul în curtea Templului, s-a dus de s-a spânzurat (Mt.27:3-8).
Este, deci, suicidară simonia.
Cel ce a cumpărat cu bani grei, caută să-și amortizeze „investiția” cu și mai ucigașe mișcări de administrare parohială, pentru ca afacerea să devină, mai apoi, profitabilă.
„Acești bărbați își poartă idolii în inimă și își au ochii ațintiți spre ceea ce i-a făcut să cadă în nedreptăți”. (Iezechiel 14:3)
Timpul liturgic actualizează și transfigurează „nedreptatea fondatoare”, jertfitoare, slăvind Mâna proniatoare a Ziditorului, pe când luciferica „restaurare” a omului care l-a ucis pe Dumnezeu înlăuntrul său cauta o cruntă și inumană răzbunare. Inumană, pentru că omul nu exista decât ca viețuitor după Chipul Ziditorului său.
„Revoluției bobului de grâu” (v.In.12:24), ateul îi opune revolta maselor informe, impersonale, conduse subliminal, prin frâiele inconștiente (și deopotriva incontinente) sau subconștiente ale terorii patimilor reproșabile, blamabile, reprobabile.
Pattern-ul fraternității se schimbă, din cel euharistic (prin resorbție) în cel fratricid, dualist, ninist, exclusivist, rezidual: ori Cain, ori Abel. Dioprosopismul fratricidului în locul sinaxei euharistice, spălarea în sânge în locul spălării picioarelor, eliminarea concurentului în locul înmulțirii pâinilor.
„Vai de cel al cărui nume e mai mare decât fapta!”, spunea sfântul Vasile cel Mare.
Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște, și pământul peștera de tâlhari Celui neapropiat aduce! Îngerii căzuți cu păstorii nelegiuiți prânzesc!…
Darurile de aur, smirnă și tămâie cele duhovnicești nu mai sunt neprihanită jertfa adusa Mielului Cel înjunghiat mai înainte de zidirea lumii, ci dreapta lor s-a umplut de daruri; dar ce este mai mare: darul, sau Altarul care sfințețât
Cei care își cumpără parohiile prin simonie (simoniacii), cumpără Țarina Sângelui (Hacheldamah) pentru îngroparea străinilor (îngroparea duhovnicească a enoriașilor), căci pe cel care este plătit (năimitul) nu-l doare inima de oi, și fuge când vede lupul venind (dinlăuntrul său).
Nici măcar arhiereii și bătrânii iudeilor nu îndrăzneau să repună argintul vânzării și al trădării în vistieria Templului, căci era preț de sânge (și încă sânge nevinovat!). Mai cu seamă că, vânzătorul, aruncând argintul în curtea Templului, s-a dus de s-a spânzurat (Mt.27:3-8).
Este, deci, suicidară simonia.
Cel ce a cumpărat cu bani grei, caută să-și amortizeze „investiția” cu și mai ucigașe mișcări de administrare parohială, pentru ca afacerea să devină, mai apoi, profitabilă.
„Acești bărbați își poartă idolii în inimă și își au ochii ațintiți spre ceea ce i-a făcut să cadă în nedreptăți”. (Iezechiel 14:3)
Timpul liturgic actualizează și transfigurează „nedreptatea fondatoare”, jertfitoare, slăvind Mâna proniatoare a Ziditorului, pe când luciferica „restaurare” a omului care l-a ucis pe Dumnezeu înlăuntrul său cauta o cruntă și inumană răzbunare. Inumană, pentru că omul nu exista decât ca viețuitor după Chipul Ziditorului său.
„Revoluției bobului de grâu” (v.In.12:24), ateul îi opune revolta maselor informe, impersonale, conduse subliminal, prin frâiele inconștiente (și deopotriva incontinente) sau subconștiente ale terorii patimilor reproșabile, blamabile, reprobabile.
Pattern-ul fraternității se schimbă, din cel euharistic (prin resorbție) în cel fratricid, dualist, ninist, exclusivist, rezidual: ori Cain, ori Abel. Dioprosopismul fratricidului în locul sinaxei euharistice, spălarea în sânge în locul spălării picioarelor, eliminarea concurentului în locul înmulțirii pâinilor.
„Vai de cel al cărui nume e mai mare decât fapta!”, spunea sfântul Vasile cel Mare.
Fecioara astăzi pe Cel mai presus de ființă naște, și pământul peștera de tâlhari Celui neapropiat aduce! Îngerii căzuți cu păstorii nelegiuiți prânzesc!…
Darurile de aur, smirnă și tămâie cele duhovnicești nu mai sunt neprihanită jertfa adusa Mielului Cel înjunghiat mai înainte de zidirea lumii, ci dreapta lor s-a umplut de daruri; dar ce este mai mare: darul, sau Altarul care sfințețât
e darul?! (Mt.23:19). Și oare ce va da omul în schimb pentru sufletul său? Cum voi mulțumi Domnului pentru toate câte mi-a dat mie?
– Paharul mântuirii voi lua și numele Domnului voi chema! (Mt.16:26/Ps.115:3-4)
Aceștia sunt dintre cei ce zic: „Sunt bogat și m-am îmbogățit și de nimic nu am nevoie.” (Apoc.3:17) și „Voi strica hambarele mele și mai mari le voi zidi!”(Lc.12:18).
O, frate al meu pentru care S-a răstignit Hristos, uiți că noi nu suntem ai noștri, căci am fost cumpărați cu prețul Sângelui Fiului lui Dumnezeu întrupat (v.I Cor.6:19-20); uiți că El a zis:”Dărâmați templul acesta (Templul Trupului Sau) și în trei zile iar îl voi ridica!”(In.2:19)
„Nu știi că tu ești cel ticălos și vrednic de plâns și sărac și orb și gol!”(Apoc.3:17)
„Este spor care aduce omului pagubă și este câștig spre nenorocire.”(Is.Sir.20:8)
„De aceștia, zice sfântul apostol Iuda, fie-vă milă cu teamă, urând și camașa spurcată de (pe) trupul lor.”(Iuda 1:23)
„Luați aminte la voi înșivă și la toată turmă în care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriți Biserica lui Dumnezeu, pe care El a câștigat-o cu însuși Sângele Său!”(F.A.20:28)
Feriți-vă de iubirea de argint și îndestulați-vă cu cele ce aveți, căci însuși Dumnezeu a zis: „Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.”(Evr.13:5)
„Din pricina banilor, mulți au păcătuit și cine caută să se îmbogățească își întoarce ochiul de la dreptate.
Între încheieturile pietrelor se înfige țărușul și între vânzare și cumpărare se va strânge păcatul.”(Is.Sir.27:1-2)
„Să nu fie vreunul desfrânat sau întinat ca Esau, care pentru o mâncare și-a vândut dreptul de întâi născut[…]”(s.cl.Evr.12:16-24)
„Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioșilor și în calea păcătoșilor nu a stat și pe scaunul hulitorilor n-a șezut[…] că știe Domnul calea drepților, iar calea necredincioșilor va pieri.”(Ps.1:1,6)
„De poftește cineva episcopie(sau preoție n.n.), bun lucru dorește…”(1Tim.3:1sq.), dar sa fie neiubitor de argint și neagonisitor de câștig urât.
La fel de valabil și pentru preot și pentru arhiereu este cuvântul sfântului Vasile cel Mare către sfântul Grigorie de Nyssa,- fratele sau: „Mai bine este să primească un scaun episcopal (sau parohie n.n.) cinste de la episcopul (sau preotul n.n.) său decât invers”, căci, într-adevăr, vai, atunci, de cel al cărui nume e mai mare decât fapta!
Cel care ținea în Legea Veche în engolpion Urim și Tumim, ține astăzi viața și moartea, binecuvântarea și blestemul, focul și apa, iar „Dumnezeul nostru este și foc mistuitor.”(Evr.12:29)
De aceea, „slujiți Domnului cu frica și vă bucurați de El cu cutremur”(Ps.2:11),”că știe Domnul calea drepților, iar calea necredincioșilor va pieri.”(Ps.1:6)
Canonul 29 al Sfinților Apostoli osândește simonia în chip desăvârșit, irevocabil, exceptând chiar de la regula „non bis in idem” și dând îndoită și definitivă pedeapsă: caterisirea și anatema.
„Dacă vreun episcop, presbiter sau diacon ar dobândi această vrednicie (demnitate) prin bani, să se caterisească și acela ce l-a hirotonit și să se taie cu totul din comuniune (Biserică), ca Simon Magul de către mine, Petru.”
Vezi și canoanele: 2 sin. IV ec.;22,23 Trul.;4,5,15,19 sin.VII ec.;2 Sard.;90 Vasile cel Mare;Epist. lui Ghenadie și Tarasie-Contra Simoniei.
„Nu-ți pune mâinile degrabă pe nimeni, nici nu te face părtaș la păcatele altora!”,îi cere sfântul apostol Pavel episcopului Timotei (I Tim.5:22).
„Este câte un om înțelept care pe mulți învață și sufletului său îi este fără de folos.”(Is.Sir.37:22)
„Iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor și cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credință, și s-au străpuns cu multe dureri.”(I Tim.6:10)
„Vai de cei ce dau dreptate celui nelegiuit pentru mită și lipsesc de dreptate pe cel drept!”(Is.5:23)
„Mai-marii tăi sunt răzvrătiți și părtași cu hoții; toți iubesc darurile și umblă după răsplată.”(Is.1:23)
„Aceștia sunt câini hrăpăreți care nu se mai satură; sunt păstorii care nu pricep nimic.Toți umblă în căile lor și se silesc pentru câștigul lor.”(Is.56:11)
„Dreptul piere și nimeni nu ia aminte; se duc oamenii cinstiti si nimanui nu-i pasa ca din pricina rautatii a pierit cel drept.”(Is.57:1)
„[…]Ei cu totii, de la mic pana la mare, se dedau la jaf, si de la prooroc pana la preot, toti inseala, si leaga ranile poporului Meu cu nepasare, zicand: „Pace, pace!” si numai pace nu este.”(Ier.6:13-14 & 8:10-11)
„[…]Vai de pastorii lui Israel, care s-au pastorit pe ei insisi!” (Iez.34:2) „Asa zice Domnul Dumnezeu: Iata Eu vin la pastori: le voi cere inapoi oile Mele din mana lor si ii voi impiedica sa nu mai pasca oile Mele si nu se vor mai paste pastorii pe ei insisi si voi smulge oile Mele din gura lor si ele nu vor mai fi pentru ei o prada de sfasiat.”(Iez.34:10)
„Blestemat fie omul care se increde in om si isi face sprijin din trup omenesc si a carui inima se indeparteaza de Domnul!”(Ier.17:5)
Paharul urgiei Domnului, cupa maniei Sale se va pune in mana asupritorilor celui drept pe care l-au supus si caruia ii ziceau: „Pleaca-te la pamant ca sa trecem peste tine! Si tu faceai spatele tau ca un pamant si ca o cale pentru trecatori!” (Is.51:23)
„Fara pret ati fost vanduti si fara argint veti fi rascumparati, zice Domnul.”(Is.52:3)
In sedinta din iunie 2004, Sfantul Sinod al B.O.R. lua ferm (citeste „declarativ”) atitudine fata de simonie, semn ca la urechile P.F.P.P. Teoctist ajunsesera prea multe incunostiintari despre rapacitatea arhiereasca, despre „cupid(-)donum superaditum” si super-addiction.
Ce n-as da sa stiu ce gandesc unii dintre arhierei (cei vizati de tema in discutie, desigur) in mijlocul Saptamanii celei Mari, cand la Denie se canta: „Cand slavitii ucenici la Spalarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rau-credincios, cu iubirea de argint bolnavindu-se, s-a intunecat si judecatorilor celor fara-de-lege pe Tine, Judecatorul Cel Drept, Te-a dat. Vezi dar, iubitorule de avutii, pe cel ce pentru acestea spanzurare si-a agonisit. Fugi de sufletul nesatios, cel ce a indraznit unele ca acestea asupra Invatatorului. Cel ce esti spre toti bun, Doamne, slava Tie!”
Maestrul si constiinta crestina numita Dan Puric spunea intr-o conferinta ca, daca pe scena se joaca de pilda „Avarul” de Moliere, iar in sala se afla un avar, acesta nu va intelege ca mesajul piesei, subiectul acesteia i se adreseaza; el se va amuza copios impreuna cu ceilalti, gandind dupa „matricea” sartriana: „L’enfer c’est l’autres.”Celebrul dicton latin: „Castigat ridendo mores.”(=Rasul indreapta moravurile.) va fi valabil (si) in mintea lui doar pentru alteritatile anonime prezente aleatoriu, contingente siesi. Incongruent tematic si amoral, pe acest personaj pasiv spre static, de fundal si de strapontina, nu-l poti vedea decat socotindu-se pe sine de coniventa cu autorul piesei, ca un alter-ego al acestuia. El este obiectivul aparatului de filmat, nicidecum subiectul peliculei. Niciodata nu va tresari apocaliptic [deci (si) revelator]:”-Madame Bovary c’est moi!” Voyeurist (episcopos=supraveghetor) prin reflexele si reflectiile mentale, niciodata introspectiv sau autoreflexiv, fara autodafeuri. Apotropaic si centrifugal. Sau „Noi nu, niciodata noi nu!…” Ori ca Petru (si ei in noaptea acestei lumi…interioare): „[…] Daca toti se vor poticni intru Tine, eu niciodata nu ma voi poticni.”(Mt.26:33) Asa vor fi spus intru sine la ipopsifiere si acestia (episcopii), cand au inceput a calca vulturul pe coada, preotii pe cap si mirenii pe bataturi. La fel ca si acestia, regele David n-a-nteles nimic din „maieutica” proorocului Natan, cand Natan incerca (prin pilda nedreptatii jertfirii singurei oite a saracului) sa-l ajute sa-nteleaga ca asemenea acelui stapan inuman a fost si el. Tot ce a putut scoate de la rege a fost o judecata dreapta asupra cazului, insa si aceasta doar pentru ca a avut sireata intelepciune de a-i expune datele „procesuale” ca fiind obiective, exterioare, straine persoanei sale si doar sub puterea sa responsabila de a judeca pricina. Intamplarea (emblematica) e pusa nu… intamplator (dar „in templum”) in corpusul rugaciunilor pregatitoare din randuiala Tainei Spovedaniei. De aceea, sa luam aminte!
Oare de cuvintele proorocului Isaia ce-or gandi chiriarhii, că-s de şagă?! „Domnul va tăia din Israel, intr-o singura zi, capul şi coada, ramura de finic si trestia. Bătrînii şi căpe(-)teniile sunt capul; proorocul si invatatorul mincinos sunt coada.”(Is.9:13-14) Este acest cuvant echivalentul biblic al proverbului romanesc: „Pestele de la cap se-mpute si de la coada se curata”?! Poate ca da, dar intr-o nota finala, de maximalism eshatologic, caci, iata, Mirele vine in miezul noptii pacatelor, -Hristos „este langa usi”.(Mc.13:29)
Imi vin in minte cuvintele patriarhului Pavle al Serbiei care, vazand „expozitia” de automobile negre, luxoase ale sinodalilor in timp ce mergea spre Catedrala, la Vecernie, a exclamat:”- O, vedea-i-ar Dumnezeu, cu ce ar fi mers dacă nu ar fi depus votul sărăciei?!”
„Mare este Artemisa efesenilor!”(F.A.19:28,34), (Inalt)Preasfintiti Parinti, mare este, mare era, nimic nou sub soare, si „castig mare da domnilor sai”!(v.F.A.16:16)
Pentru vremuri de cernere si indepartare de Dumnezeu, pentru toate neamurile, a fost cuvantul proorocului Zaharia:”[…] Eu voi ridica un păstor nebun in aceasta tara care nu va umbla dupa oaia cea pierduta si care nu va cauta pe cea ratacita si pe cea ranita nu o va vindeca si nu va hrani pe cea sanatoasa, ci va manca pe cea grasa si îi va smulge unghiile.”(Zah.11:16)
Vremea lepădării de credinţă (în duh, nu în literă) a si sosit. De aceea,”Cine e nedrept, sa nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, sa se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfant, să se sfinţească încă.”(Apoc.22:11)
Ţara are arhiereii şi preoţii pe care şi-i merită, care oglindesc „starea naţiunii”. Parintele Cleopa si parintele Arsenie Boca spuneau celor care se plangeau de clerici ca, daca n-au clerici buni, sa-i nasca si sa-i creasca intr-asa fel incat sa fie buni. Pana una-alta putem zice: Aşa arhiereu ni se cuvenea să avem, care de Dumnezeu nu se teme şi de oameni nu se ruşinează! (Doar unii, desigur, se-ntelege!) Mai zicea el, parintele Arsenie Boca, si altceva; ca in zilele cele de pe urma clericii vor fi ca mirenii, iar mirenii ca dracii.
Si-ntre unii, si-ntre ceilalti umbla aceasta vorba… pestilentiala: „Banii n-au miros. „De-ar sti ei de unde vine si cine-a zis-o!… În filmul „Duios, Anastasia trecea”, primarul îi spune învăţătoarei care-şi risca viaţa îngropand un partizan sarb împuşcat de nemţi în zona clisurii Dunarii (unde, cand canta cocosul, se-auzea in trei tari): „Domnişoară, lumea nu-i o biserică!, iar ea îi răspundea: „-Asa e, d-le primar, dar nici veceu public nu e! „Vorba de mai-nainte a zis-o imparatul Vespasian, cel care, intre reformele administrative, a infiintat si W.C.-urile publice, numite multa vreme de atunci dupa el,-vespasiene. Senatorilor care ii reprosau ca aduna venituri la buget dintr-o asa urat mirositoare indeletnicire, le-a raspuns: „Pecunia non olet!”, adica „Banii n-au miros!”
Ramanand in zona intelepciunii (pagane!) antice romane, imi amintesc de obiceiul vechi de la ceremonia de investire a papilor, ca un cardinal sa-i sopteasca noului ales cuvintele „Sic tranzit gloria mundi.”(=”Astfel trece gloria lumii”.) asemenea celor spuse candva Cezarului de un servitor care voia sa-l tina treaz dupa baia de urale, aclamatii, ridicari in slavi, ale multimii la intrarea sa triumfala in Roma: „Memento mori! Memento te hominem esse! Respice post te!” (=”Aminteste-ti ca vei muri! Aminteste-ti ca esti om! Priveste dupa tine!”)
Pentru ca „marirea schimba firea”, s-a randuit in Ortodoxie „slujba spalarii picioarelor” dupa Cina cea de Taina = Sfanta Liturghie a Joii celei Mari, dupa exemplul Mantuitorului Hristos. E anuala si e mai bine, dar…”tipic, tipic si la inima nimic.”
In ritul bizantin, ortodox, arhiereului i se pune sub picioare la hirotonie si la Liturghie in general un covoras,- „vulturul” (nu „vulturul de mare/cu pestele (i.h.t.i.s.) in gheare, se-ntelege). Un vultur cu aripile deschise si luminate de razele soarelui, care zboara deasupra unei cetati. Cetatea-lumea/via pe care trebuie sa o conduca (din cetatea sa episcopala) spre Soarele Cel mai inainte de soare si s-o aiba pururea sub privirile sale (supra)veghetoare (episkopos=supraveghetor), iar vulturul inchipuie curatia si ridicarea sufletului deasupra celor mundane, precum si inaltimea stiintei teologice cu care trebuie sa-i fie impodobit spiritul. Asadar, vulturul inseamna curatia, dreptatea si inaltimea dumnezeiestii cuvantari.
Gandul mi se duce spre „Vulturul si cocosul” lui Siluan Athonitul… Inruditi cu gainile sunt si paunii si fazanii… Ce trista impaunarea care opreste zborul a fazanului argus! Mantia arhiereasca trimite spre aceasta impaunare. E superba, dar o superba incatusare (v. puricele cu 99 de ocale de fier la picioare din basmele romanesti), incat, daca n-ar fi unu sau doi diaconi sa-i tina „trena”, realmente n-ar mai putea pasi/sluji. Un excedent imperial de gloria mundi ascuns sub faldurile neo-idolatriei contemporane, reprezentata de absolutizarea limbajului simbolic (avem si noi barocul nostru!).
„Elitonul” vietii bisericesti deja incepe sa semene cu steagul Uniunii Europene, iar Ortodoxia romaneasca sa se alapteze nu la piept de Sfinte Mame, ci la proiecte si programe.Intelepciunea populara contemporana spune ca mortul se acopera cu tarana, iar cel viu-cu hartii.
Aceștia sunt dintre cei ce zic: „Sunt bogat și m-am îmbogățit și de nimic nu am nevoie.” (Apoc.3:17) și „Voi strica hambarele mele și mai mari le voi zidi!”(Lc.12:18).
O, frate al meu pentru care S-a răstignit Hristos, uiți că noi nu suntem ai noștri, căci am fost cumpărați cu prețul Sângelui Fiului lui Dumnezeu întrupat (v.I Cor.6:19-20); uiți că El a zis:”Dărâmați templul acesta (Templul Trupului Sau) și în trei zile iar îl voi ridica!”(In.2:19)
„Nu știi că tu ești cel ticălos și vrednic de plâns și sărac și orb și gol!”(Apoc.3:17)
„Este spor care aduce omului pagubă și este câștig spre nenorocire.”(Is.Sir.20:8)
„De aceștia, zice sfântul apostol Iuda, fie-vă milă cu teamă, urând și camașa spurcată de (pe) trupul lor.”(Iuda 1:23)
„Luați aminte la voi înșivă și la toată turmă în care Duhul Sfânt v-a pus pe voi episcopi, ca să păstoriți Biserica lui Dumnezeu, pe care El a câștigat-o cu însuși Sângele Său!”(F.A.20:28)
Feriți-vă de iubirea de argint și îndestulați-vă cu cele ce aveți, căci însuși Dumnezeu a zis: „Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi.”(Evr.13:5)
„Din pricina banilor, mulți au păcătuit și cine caută să se îmbogățească își întoarce ochiul de la dreptate.
Între încheieturile pietrelor se înfige țărușul și între vânzare și cumpărare se va strânge păcatul.”(Is.Sir.27:1-2)
„Să nu fie vreunul desfrânat sau întinat ca Esau, care pentru o mâncare și-a vândut dreptul de întâi născut[…]”(s.cl.Evr.12:16-24)
„Fericit bărbatul care n-a umblat în sfatul necredincioșilor și în calea păcătoșilor nu a stat și pe scaunul hulitorilor n-a șezut[…] că știe Domnul calea drepților, iar calea necredincioșilor va pieri.”(Ps.1:1,6)
„De poftește cineva episcopie(sau preoție n.n.), bun lucru dorește…”(1Tim.3:1sq.), dar sa fie neiubitor de argint și neagonisitor de câștig urât.
La fel de valabil și pentru preot și pentru arhiereu este cuvântul sfântului Vasile cel Mare către sfântul Grigorie de Nyssa,- fratele sau: „Mai bine este să primească un scaun episcopal (sau parohie n.n.) cinste de la episcopul (sau preotul n.n.) său decât invers”, căci, într-adevăr, vai, atunci, de cel al cărui nume e mai mare decât fapta!
Cel care ținea în Legea Veche în engolpion Urim și Tumim, ține astăzi viața și moartea, binecuvântarea și blestemul, focul și apa, iar „Dumnezeul nostru este și foc mistuitor.”(Evr.12:29)
De aceea, „slujiți Domnului cu frica și vă bucurați de El cu cutremur”(Ps.2:11),”că știe Domnul calea drepților, iar calea necredincioșilor va pieri.”(Ps.1:6)
Canonul 29 al Sfinților Apostoli osândește simonia în chip desăvârșit, irevocabil, exceptând chiar de la regula „non bis in idem” și dând îndoită și definitivă pedeapsă: caterisirea și anatema.
„Dacă vreun episcop, presbiter sau diacon ar dobândi această vrednicie (demnitate) prin bani, să se caterisească și acela ce l-a hirotonit și să se taie cu totul din comuniune (Biserică), ca Simon Magul de către mine, Petru.”
Vezi și canoanele: 2 sin. IV ec.;22,23 Trul.;4,5,15,19 sin.VII ec.;2 Sard.;90 Vasile cel Mare;Epist. lui Ghenadie și Tarasie-Contra Simoniei.
„Nu-ți pune mâinile degrabă pe nimeni, nici nu te face părtaș la păcatele altora!”,îi cere sfântul apostol Pavel episcopului Timotei (I Tim.5:22).
„Este câte un om înțelept care pe mulți învață și sufletului său îi este fără de folos.”(Is.Sir.37:22)
„Iubirea de argint este rădăcina tuturor relelor și cei ce au poftit-o cu înfocare au rătăcit de la credință, și s-au străpuns cu multe dureri.”(I Tim.6:10)
„Vai de cei ce dau dreptate celui nelegiuit pentru mită și lipsesc de dreptate pe cel drept!”(Is.5:23)
„Mai-marii tăi sunt răzvrătiți și părtași cu hoții; toți iubesc darurile și umblă după răsplată.”(Is.1:23)
„Aceștia sunt câini hrăpăreți care nu se mai satură; sunt păstorii care nu pricep nimic.Toți umblă în căile lor și se silesc pentru câștigul lor.”(Is.56:11)
„Dreptul piere și nimeni nu ia aminte; se duc oamenii cinstiti si nimanui nu-i pasa ca din pricina rautatii a pierit cel drept.”(Is.57:1)
„[…]Ei cu totii, de la mic pana la mare, se dedau la jaf, si de la prooroc pana la preot, toti inseala, si leaga ranile poporului Meu cu nepasare, zicand: „Pace, pace!” si numai pace nu este.”(Ier.6:13-14 & 8:10-11)
„[…]Vai de pastorii lui Israel, care s-au pastorit pe ei insisi!” (Iez.34:2) „Asa zice Domnul Dumnezeu: Iata Eu vin la pastori: le voi cere inapoi oile Mele din mana lor si ii voi impiedica sa nu mai pasca oile Mele si nu se vor mai paste pastorii pe ei insisi si voi smulge oile Mele din gura lor si ele nu vor mai fi pentru ei o prada de sfasiat.”(Iez.34:10)
„Blestemat fie omul care se increde in om si isi face sprijin din trup omenesc si a carui inima se indeparteaza de Domnul!”(Ier.17:5)
Paharul urgiei Domnului, cupa maniei Sale se va pune in mana asupritorilor celui drept pe care l-au supus si caruia ii ziceau: „Pleaca-te la pamant ca sa trecem peste tine! Si tu faceai spatele tau ca un pamant si ca o cale pentru trecatori!” (Is.51:23)
„Fara pret ati fost vanduti si fara argint veti fi rascumparati, zice Domnul.”(Is.52:3)
In sedinta din iunie 2004, Sfantul Sinod al B.O.R. lua ferm (citeste „declarativ”) atitudine fata de simonie, semn ca la urechile P.F.P.P. Teoctist ajunsesera prea multe incunostiintari despre rapacitatea arhiereasca, despre „cupid(-)donum superaditum” si super-addiction.
Ce n-as da sa stiu ce gandesc unii dintre arhierei (cei vizati de tema in discutie, desigur) in mijlocul Saptamanii celei Mari, cand la Denie se canta: „Cand slavitii ucenici la Spalarea Cinei s-au luminat, atunci Iuda cel rau-credincios, cu iubirea de argint bolnavindu-se, s-a intunecat si judecatorilor celor fara-de-lege pe Tine, Judecatorul Cel Drept, Te-a dat. Vezi dar, iubitorule de avutii, pe cel ce pentru acestea spanzurare si-a agonisit. Fugi de sufletul nesatios, cel ce a indraznit unele ca acestea asupra Invatatorului. Cel ce esti spre toti bun, Doamne, slava Tie!”
Maestrul si constiinta crestina numita Dan Puric spunea intr-o conferinta ca, daca pe scena se joaca de pilda „Avarul” de Moliere, iar in sala se afla un avar, acesta nu va intelege ca mesajul piesei, subiectul acesteia i se adreseaza; el se va amuza copios impreuna cu ceilalti, gandind dupa „matricea” sartriana: „L’enfer c’est l’autres.”Celebrul dicton latin: „Castigat ridendo mores.”(=Rasul indreapta moravurile.) va fi valabil (si) in mintea lui doar pentru alteritatile anonime prezente aleatoriu, contingente siesi. Incongruent tematic si amoral, pe acest personaj pasiv spre static, de fundal si de strapontina, nu-l poti vedea decat socotindu-se pe sine de coniventa cu autorul piesei, ca un alter-ego al acestuia. El este obiectivul aparatului de filmat, nicidecum subiectul peliculei. Niciodata nu va tresari apocaliptic [deci (si) revelator]:”-Madame Bovary c’est moi!” Voyeurist (episcopos=supraveghetor) prin reflexele si reflectiile mentale, niciodata introspectiv sau autoreflexiv, fara autodafeuri. Apotropaic si centrifugal. Sau „Noi nu, niciodata noi nu!…” Ori ca Petru (si ei in noaptea acestei lumi…interioare): „[…] Daca toti se vor poticni intru Tine, eu niciodata nu ma voi poticni.”(Mt.26:33) Asa vor fi spus intru sine la ipopsifiere si acestia (episcopii), cand au inceput a calca vulturul pe coada, preotii pe cap si mirenii pe bataturi. La fel ca si acestia, regele David n-a-nteles nimic din „maieutica” proorocului Natan, cand Natan incerca (prin pilda nedreptatii jertfirii singurei oite a saracului) sa-l ajute sa-nteleaga ca asemenea acelui stapan inuman a fost si el. Tot ce a putut scoate de la rege a fost o judecata dreapta asupra cazului, insa si aceasta doar pentru ca a avut sireata intelepciune de a-i expune datele „procesuale” ca fiind obiective, exterioare, straine persoanei sale si doar sub puterea sa responsabila de a judeca pricina. Intamplarea (emblematica) e pusa nu… intamplator (dar „in templum”) in corpusul rugaciunilor pregatitoare din randuiala Tainei Spovedaniei. De aceea, sa luam aminte!
Oare de cuvintele proorocului Isaia ce-or gandi chiriarhii, că-s de şagă?! „Domnul va tăia din Israel, intr-o singura zi, capul şi coada, ramura de finic si trestia. Bătrînii şi căpe(-)teniile sunt capul; proorocul si invatatorul mincinos sunt coada.”(Is.9:13-14) Este acest cuvant echivalentul biblic al proverbului romanesc: „Pestele de la cap se-mpute si de la coada se curata”?! Poate ca da, dar intr-o nota finala, de maximalism eshatologic, caci, iata, Mirele vine in miezul noptii pacatelor, -Hristos „este langa usi”.(Mc.13:29)
Imi vin in minte cuvintele patriarhului Pavle al Serbiei care, vazand „expozitia” de automobile negre, luxoase ale sinodalilor in timp ce mergea spre Catedrala, la Vecernie, a exclamat:”- O, vedea-i-ar Dumnezeu, cu ce ar fi mers dacă nu ar fi depus votul sărăciei?!”
„Mare este Artemisa efesenilor!”(F.A.19:28,34), (Inalt)Preasfintiti Parinti, mare este, mare era, nimic nou sub soare, si „castig mare da domnilor sai”!(v.F.A.16:16)
Pentru vremuri de cernere si indepartare de Dumnezeu, pentru toate neamurile, a fost cuvantul proorocului Zaharia:”[…] Eu voi ridica un păstor nebun in aceasta tara care nu va umbla dupa oaia cea pierduta si care nu va cauta pe cea ratacita si pe cea ranita nu o va vindeca si nu va hrani pe cea sanatoasa, ci va manca pe cea grasa si îi va smulge unghiile.”(Zah.11:16)
Vremea lepădării de credinţă (în duh, nu în literă) a si sosit. De aceea,”Cine e nedrept, sa nedreptăţească înainte. Cine e spurcat, sa se spurce încă. Cine este drept, să facă dreptate mai departe. Cine este sfant, să se sfinţească încă.”(Apoc.22:11)
Ţara are arhiereii şi preoţii pe care şi-i merită, care oglindesc „starea naţiunii”. Parintele Cleopa si parintele Arsenie Boca spuneau celor care se plangeau de clerici ca, daca n-au clerici buni, sa-i nasca si sa-i creasca intr-asa fel incat sa fie buni. Pana una-alta putem zice: Aşa arhiereu ni se cuvenea să avem, care de Dumnezeu nu se teme şi de oameni nu se ruşinează! (Doar unii, desigur, se-ntelege!) Mai zicea el, parintele Arsenie Boca, si altceva; ca in zilele cele de pe urma clericii vor fi ca mirenii, iar mirenii ca dracii.
Si-ntre unii, si-ntre ceilalti umbla aceasta vorba… pestilentiala: „Banii n-au miros. „De-ar sti ei de unde vine si cine-a zis-o!… În filmul „Duios, Anastasia trecea”, primarul îi spune învăţătoarei care-şi risca viaţa îngropand un partizan sarb împuşcat de nemţi în zona clisurii Dunarii (unde, cand canta cocosul, se-auzea in trei tari): „Domnişoară, lumea nu-i o biserică!, iar ea îi răspundea: „-Asa e, d-le primar, dar nici veceu public nu e! „Vorba de mai-nainte a zis-o imparatul Vespasian, cel care, intre reformele administrative, a infiintat si W.C.-urile publice, numite multa vreme de atunci dupa el,-vespasiene. Senatorilor care ii reprosau ca aduna venituri la buget dintr-o asa urat mirositoare indeletnicire, le-a raspuns: „Pecunia non olet!”, adica „Banii n-au miros!”
Ramanand in zona intelepciunii (pagane!) antice romane, imi amintesc de obiceiul vechi de la ceremonia de investire a papilor, ca un cardinal sa-i sopteasca noului ales cuvintele „Sic tranzit gloria mundi.”(=”Astfel trece gloria lumii”.) asemenea celor spuse candva Cezarului de un servitor care voia sa-l tina treaz dupa baia de urale, aclamatii, ridicari in slavi, ale multimii la intrarea sa triumfala in Roma: „Memento mori! Memento te hominem esse! Respice post te!” (=”Aminteste-ti ca vei muri! Aminteste-ti ca esti om! Priveste dupa tine!”)
Pentru ca „marirea schimba firea”, s-a randuit in Ortodoxie „slujba spalarii picioarelor” dupa Cina cea de Taina = Sfanta Liturghie a Joii celei Mari, dupa exemplul Mantuitorului Hristos. E anuala si e mai bine, dar…”tipic, tipic si la inima nimic.”
In ritul bizantin, ortodox, arhiereului i se pune sub picioare la hirotonie si la Liturghie in general un covoras,- „vulturul” (nu „vulturul de mare/cu pestele (i.h.t.i.s.) in gheare, se-ntelege). Un vultur cu aripile deschise si luminate de razele soarelui, care zboara deasupra unei cetati. Cetatea-lumea/via pe care trebuie sa o conduca (din cetatea sa episcopala) spre Soarele Cel mai inainte de soare si s-o aiba pururea sub privirile sale (supra)veghetoare (episkopos=supraveghetor), iar vulturul inchipuie curatia si ridicarea sufletului deasupra celor mundane, precum si inaltimea stiintei teologice cu care trebuie sa-i fie impodobit spiritul. Asadar, vulturul inseamna curatia, dreptatea si inaltimea dumnezeiestii cuvantari.
Gandul mi se duce spre „Vulturul si cocosul” lui Siluan Athonitul… Inruditi cu gainile sunt si paunii si fazanii… Ce trista impaunarea care opreste zborul a fazanului argus! Mantia arhiereasca trimite spre aceasta impaunare. E superba, dar o superba incatusare (v. puricele cu 99 de ocale de fier la picioare din basmele romanesti), incat, daca n-ar fi unu sau doi diaconi sa-i tina „trena”, realmente n-ar mai putea pasi/sluji. Un excedent imperial de gloria mundi ascuns sub faldurile neo-idolatriei contemporane, reprezentata de absolutizarea limbajului simbolic (avem si noi barocul nostru!).
„Elitonul” vietii bisericesti deja incepe sa semene cu steagul Uniunii Europene, iar Ortodoxia romaneasca sa se alapteze nu la piept de Sfinte Mame, ci la proiecte si programe.Intelepciunea populara contemporana spune ca mortul se acopera cu tarana, iar cel viu-cu hartii.
-Sit tibi terra levis! Imi vine sa strig ca-n rugaciunea de dezlegare: „Rupe zapisul greselilor noastre,Doamne!” Spunea cineva odata: „Crestinii (primii) asteptau Imparatia lui Dumnezeu si s-au trezit cu institutia bisericii.”
Pentru cati dintre preoti si arhierei mai decide crestinul consatean/concitadin cu buna evlavie si bun nume daca este vrednic cel ce se aduce spre a fi hirotonit, cand arhiereii (de cele mai multe ori) il iau dintr-o localitate si-l hirotonesc intr-alta, hirotonia nemaifiind un eveniment de capetenie al parohiei (nici al celei din care provine „neofitul” sau „ipopsifiul”, nici al celei careia i se va pune pe/la inima)?! Acolo unde nu-l cunoaste nimeni, gura-casca striga formal:”Vrednic este!” Sau acest raspuns/hotarare de permisivitate il da doar corul adus de episcopul infailibil,transformandu-se intr-o formalitate, intr-un raspuns de strana. Ne spalam pe maini ca Pilat(in limbaj crestin,desigur), zicand: „-Cati suntem credinciosi…” si raspunzandu-ne tot noi intre noi, endemic si epidemic, plastic si… neo-plasmatic: „-Toti suntem credinciosi!”
Oare?!
Ce-ati zice daca v-as spune ca una dintre intrebarile pe care n-o pune nici un preot la Spovedanie (si cu atat mai putin un arhiereu) ar trebui sa fie: „Participand la o hirotonie (de diacon/preot/arhiereu) ai dat marturie punandu-te chezas asemenea nasilor pentru vreun candidat, raspunzand: „Vrednic este!” fara sa-l cunosti sau stiind bine ca e nevrednic??!”
Nu stiu cum se deschid lucrarile unui consistoriu eparhial sau protopopesc, dar parca, pentru asemenea „lucraturi”, imi vine sa propun un polihroniu de consistoriu:
„De Stapanul si Arhiereul nostru, Doamne, ne pazeste!”
Dar poate ca:”Asa Arhiereu ni se cuvenea sa avem;care de Dumnezeu nu se teme si de oameni nu se rusineaza! Ca mare este Artemisa efesenilor!”
Pentru cati dintre preoti si arhierei mai decide crestinul consatean/concitadin cu buna evlavie si bun nume daca este vrednic cel ce se aduce spre a fi hirotonit, cand arhiereii (de cele mai multe ori) il iau dintr-o localitate si-l hirotonesc intr-alta, hirotonia nemaifiind un eveniment de capetenie al parohiei (nici al celei din care provine „neofitul” sau „ipopsifiul”, nici al celei careia i se va pune pe/la inima)?! Acolo unde nu-l cunoaste nimeni, gura-casca striga formal:”Vrednic este!” Sau acest raspuns/hotarare de permisivitate il da doar corul adus de episcopul infailibil,transformandu-se intr-o formalitate, intr-un raspuns de strana. Ne spalam pe maini ca Pilat(in limbaj crestin,desigur), zicand: „-Cati suntem credinciosi…” si raspunzandu-ne tot noi intre noi, endemic si epidemic, plastic si… neo-plasmatic: „-Toti suntem credinciosi!”
Oare?!
Ce-ati zice daca v-as spune ca una dintre intrebarile pe care n-o pune nici un preot la Spovedanie (si cu atat mai putin un arhiereu) ar trebui sa fie: „Participand la o hirotonie (de diacon/preot/arhiereu) ai dat marturie punandu-te chezas asemenea nasilor pentru vreun candidat, raspunzand: „Vrednic este!” fara sa-l cunosti sau stiind bine ca e nevrednic??!”
Nu stiu cum se deschid lucrarile unui consistoriu eparhial sau protopopesc, dar parca, pentru asemenea „lucraturi”, imi vine sa propun un polihroniu de consistoriu:
„De Stapanul si Arhiereul nostru, Doamne, ne pazeste!”
Dar poate ca:”Asa Arhiereu ni se cuvenea sa avem;care de Dumnezeu nu se teme si de oameni nu se rusineaza! Ca mare este Artemisa efesenilor!”