Cristina: „Mi-am pierdut respectul față de mine (…) datorită trecutului meu”
Când suntem adolescenți nu ne dăm seama că ne pierdem timpul cu tot felul de lucruri care nu ne sunt de folos, deși toate ne sunt îngăduite! Cu toate că ne pierdem o parte din viață cu astfel de lucruri, ne pierdem și sănătatea, mai ales cea sufletească și cea psihică!Când suntem adolescenți vrem să ieșim în evidență, prin gesturile noastre, prin vestimentația noastră, doar ca să atragem… Ce să atragem? Păcatele?! Mai ales cele de desfrânare?!Îmi pare rău că am ajuns în anumite momente, să cunosc discoteca, să știu să flirtez, să ajung să mă îmbrac provocator și totodată să dansez provocator, să cunosc diferiți băieți și să cad în diferite tentații trupești! Dar mă rugam de mine să nu săvârșesc până la capăt!
Și de atâtea ori îmi promiteam că nu voi mai face aceste lucruri!Și am ajuns să mă ascult și să mă cumințesc. Astfel că am cunoscut un băiat care credeam că e sufletul meu pereche! Ne iubeam sufletește mult, si atunci când era vorba despre tentațiile trupești schimbam vorba! Însă din cumințenia noastră am ajuns să ne ispitim unul pe altul, crezînd că acest lucru ne va apropia mai mult, dar nu dădeam seama că tocmai acest lucru ne va despărți!
Însă au existat momente, pe care acum le regret! „Sufletul meu pereche” a trebuit să meargă la facultate! Bineînțeles că nu ni se părea ciudată distanța dintre noi, mai ales că ne-am promis că vom ține legătura și ne vom întâlni și… abureli de adolescenți visători!
La început ne-am acomodat cu ideea, dar apoi s-au răcit lucrurile, dar era ceva ce mă tulbura! Îmi trimitea mesaje că ar vrea să ma întâlnească să ne reînnoim așa zisa relație aducându-mi aminte că îi eram „datoare” cu ceva! La început m-am ascuns în mine, că simțeam că se întâmplase ceva ce mă tulbura! Însă i-am făcut o surpriză și m-am dus în orașul în care studia! Nu l-am anunțat! Și l-am sunat când am ajuns la facultatea în care studia. A rămas surprins… Nu a putut zice nimic! Dar a venit după mine, nervos că de ce nu l-am anunțat, că sunt nebună să îi fac astfel de surprize, că nu îi plac surprizele. În acel moment m-am întristat, pentru că făcusem din iubire, dar m-a îmbrățișat, cerîndu-și iertare și ne-am dus la el acasă (stătea în chirie pe perioada studiilor)!
Însă acolo mi-a propus să mă dăruiesc cu trup și suflet lui, mai ales trup! Să îi dau „tot sau nimic!” Am rămas surprinsă, și m-a pus un pic pe gânduri! L-am întrebat dacă are pe altcineva, el clar mi-a raspuns nu! Dar sufletul meu îmi dicta să plec, să renunț, să nu-mi mai pătez mai tare haina nunții! Dar prostia și orbirea (cică din iubire) m-au îndemnat să cedez anumitor tentații însă, am renunțat și am plecat! Am plecat cu sufletul sfâșiat, că am fost atât de naivă și că m-am lăsat condusă de așa zisele sentimente!
A trecut un timp, nu mai primisesem nicio veste de la el, (cică era supărat pe mine), pentru ca apoi să aflu că de fapt, de la începutul „prieteniei noastre” vorbea în același timp cu o altă fată! Acea fată fiind adevărata „pereche a sufletului său” și să aflu că un timp ei au fost certați, dar ea i-a făcut surpriza de a se duce în aceeași localitate unde locuia el! Ironia sorții! Deci acum îi plăceau surprizele, doar că atunci când a fost din partea mea, se temea să nu îl vadă o cunoștiință! Dar acest lucru m-a durut, că nu a putut fii serios cu mine să îmi zică adevărul!
Mai tare mă durea faptul că, eu eram de vină pentru aceste lucruri și că am permis să se întâmple!
Am vrut să-l uit zicându-mi în sinea mea că îl urăsc și că nu merită iubirea mea! Așa că am cunoscut alt băiat, ce îmi aducea aminte de el, și am vrut să mă folosesc de el și să îl uit pe cel ce care m-a făcut să cred în iubire! Am ajuns să îl ispitesc pe bietul băiat, și să simtă sentimente pentru mine, și să creadă că voi fi a lui cu trup și suflet! Tot tentațiilor am căzut pradă, și m-am oprit! Nu puteam să îmi mai bat joc, în asemenea hal, de mine! I-am rănit inima acelui băiat zicîndu-i că nu era pentru mine decât un amic, și că dacă aș fi dus păcatul mai departe, în mintea mea nu ar fi fost decât acel băiat care m-a făcut să iubesc și să sufăr și nu aș fii simțit mai mult pentru el decât niște simple sentimente…nici nu știu dacă erau sentimente! Îmi era indiferent!
Nu știu dacă mai pot fii numită ființă umană, mai ales că am căzut de atâtea ori păcatelor trupești, nici fecioară nu mai pot să mă numesc, nici fată! Mă simt ca o fantomă ce pășește în această lume, care își ia mereu o altă mască ca să își ascundă trecutul rușinos! De multe ori am căzut pradă gândurilor negre, pierzându-mi inclusiv încrederea în Dumnezeu, deși El e Cel care m-a apărat de multe primejdii! Nu știu, dacă voi ajunge să mă căsătoresc și să am copii, nu aș putea privi în ochii lor ginngași, datorită faptelor mele!
Cu toate că a trecut timpul, de când s-au petrecut toate acele momente, nu mă pot împăca cu ideea că eu am fost cea care am făcut aceste lucruri, că mi-am mânjit și sufletul și mintea cu întâmplări care mă vor urmări toată viața! Sincer nu știu dacă vreodată voi renunța la trecut și voi învăța să merg mai departe! Aș vrea ca și sfat pentru fete: Nu renunțați la ceea ce aveți cel mai de preț, chiar dacă sunteți în fața faptului împlinit!
Poate că dacă vă veți lupta pentru acestea, veți fi mai apreciate și respectate! Eu mi-am pierdut respectul mai ales față de mine, iar alții nu mai ajung să mă respecte, datorită trecutului meu pe care încerc să îl ascund! Nu uitați următorul lucru: „Totul vine înspre tine, cînd va fii timpul ! Doar să ai răbdare!” Acest lucru vă sugerez! Să aveți răbdare, că ce e al vostru e pus deoparte! Nu vă lăsați duși de valul iubirii, aveți răbdare și încredere în adevărata iubire, că aceea va izbândi! Și rugați-vă că rugăciunea poate rezolva multe lucruri și nu veți ajunge să cedați atât de ușor tentațiilor! Sper că ceea ce am împărtășit să fie de folos cuiva! Doamne ajută! Și multă nădejde în Domnul!
Un suflet gol…
(Cristina)
