Duminica aceasta fiecare dintre noi, în bisericile ortodoxe auzim citirea parabolei Fiului Risipitor. Nu a avut stimă faţă de tatăl său. Şi-a cerut partea de avere şi lepădând casa părintească a mers într-o ţară îndepărtată. A vrut libertate, a vrut să-şi fie sie-şi stăpân. Unde a ajuns? A ajuns la aceia că şi-a cheltuit toţi banii, în desfrâu, în beţii şi în alte păcate fiind nevoit să pască porcii. Atunci şi-a simţit vina faţă de tatăl său şi ia părut rău. Iar tatăl, la primit în casa sa şi în bucuria sa.
Bine este să trăieşti cu Dumnezeu. Cine trăieşte în Dumnezeu în pace trăieşte. Este bine sub aripa mamei şi a tatei într-o gospodărie bogată. Este linişte, este pace, este hrană destulă. Nu sunt poate veselii, nu sunt beţii, dansuri, desfrâuri, dar nu sunt nici griji, nici scârbe sau nenorociri. Însă de va şi veni vre-o nenorocire, ai de cine te sprijini, te va linişti mămica, te va sfătui tăticu.
Dar şi mai bine este să trăieşti cu Tatăl Dumnezeu. Sub acoperământul Tatălui ceresc nu există furtuni. Nu există griji pentru ziua de mâine, pentru că Părintele ceresc nu-şi va lăsa fiul. Nu există scârbe lângă Dumnezeu Fiul, pentru că El îţi va usca lacrima din ochi şi va revărsa pacea în sufletul tău.
Dar oamenii nu doresc să trăiască în ascultare faţă de Dumnezeu. Ei se depărtează de El, de regulele din Casa lui şi singuri, undeva departe risipesc darurile pe care le-au primit de la El. Dumnezeu ne-a dat raţiune pentru a-L recunoaşte pe el şi voia Lui, iar noi toată raţiunea o folosim pentru a construi o nouă ordine, sau pentru plăcerile noastre temporale care ne răpeşte în întregime şi averea şi banii şi cel mai important – timpul. Dar nea dat Dumnezeu darul conştiinţei pentru a deosebi binele de rău, însă oamenii noştri cu grijile şi cu plăcerile zilnice înăbuşă acest simţământ din sufletel lor, de fapt înnăbuşind vocea Domnului, inventând legile proprii, mai comode şi mai uşoare decât jugul lui Hristos.
A dat Dumnezeu slujba faţă de aproapele şi faţă de Dumnezeu, oamenii nici aceasta nu vor să o facă. A dat Dumnezeu odihnă şi bucurie în slujbele bisericeşti, în citirile duhovniceşti, în bucuriile familiare, iar oamenii caută alte bucurii şi plăceri, în distracţii, în vin, în desfrâu, în cântări păgâne ce nu au nimic comun cu Hristos.
Şi e trist în această lume plină de griji şi de foame şi de nevoi. Sufletul se chinuie, se luptă, se foieşte, într-un cuvânt nu are linişte şi basta. Bucuriile lumii sunt trecătoare. După ele rămân dureri de cap şi mustrări de conştiinţă. Munca ce nu este făcută în Dumnezeu oboseşte şi nu aduce roade. De fapt ceva aduce – blestem. Plăcerile vieţii provoacă amărăciuni, ca fructele din care s-a hrănit Fiul Risipitor. Deşi simt că ceva nu merge, oamenii nu doresc să dea înapoi. Iată de ce le este greu.
Eu zic să înţelegem fraţilor acest lucru. Să conştientizăm că trăim greu, deoarece ne-am depărtat de Tatăl, de izvorul vieţii noastre. L-am izgonit pe Dumnezeu din viaţa noastră, din activitatea noastră zilnică, din familiile noastre. Să ne întoarcem acasă, la Tatăl. Timpul este să ne trezim din somnul păcatului şi să alergăm acasă, la Tatăl ceresc. Nu există practic metode pe care El să nu le folosească pentru a ne aduce acasă, pentru ca să ne trezească din robia păcatului, pentru ca să ne întoarcă din calea pierzării, din ţări îndepărtate în patria cerească. Şi nu slăbiciunile sau neputinţele Lui, dovedesc diveristatea medodelor de care se foloseşte pentru a ne atrage la El, ci dimpotrivă, îndelunga sa răbdare ce stă faţă în faţă cu răutatea din inimile noastre. Ajunge doar să încerăcăm, să depunem puţin efort şi El ne şi întinde mâna. Ajunge doar să încercăm să izgonim păcatul din viaţa noastră şi El deja toarnă acolo har şi binecuvântare ca să distrugem şi rădăcinile răutăţii. Numai încercăm să închidem uşile inimii noastre pentru păcat, pentru patimi şi fărădelegile ce vin de la trup, de la diavol şi de la lume, El deja pune acolo îngeri de pază, ca să păzească inima de înşelăciunile cele amare.
Iată, Eu stau la uşă şi bat, zice Domnul, dacă va auzi cineva şi-Mi va deschide uşa, voi intra la el, voi cina cu el şi el cu Mine
El, Dumnezeu, acoperământul nostru, liniştea noastră, casa noastră, a tuturor celor ce caută liniştea şi pacea. Numai cu El, doar cu El îşi poate găsi liniştea Fiul Risipitor!
Veniţi cu toţii acasă! Găsiţi-vă liniştea în casa Tatălui Ceresc, Lui fie slava în vecii vecilor. Amin.
