În vechime la noi exista următorul obicei: înainte de începerea fiecărui lucru gospodăresc, la dispoziția persoanei celei mai în vîrstă în famile țărănească se adunau, de obicei, și cei mici și cei mari la rugăciunea comună. Așa se proceda în cea mai mare parte înainte de începerea lucrărilor de primăvară la cîmp, inainte de cositul fînețelor și a strîngerii recoltei de grîu în timpul verii. Iar la această rugăciune comună a familiei, cei ai casei se adunau și înaintea trimiterii recrutului în serviciul militar și a plecării logodnicei după mire și așa mai departe. Dar, înainte să înceapă rugăciunea, cel ce avea ” întîietate” în familie (mai marele casei), uitîndu-se mai întîi pătrunzător în jur să vadă dacă toți ai familiei erau adunați, se întămpla să spună impunător:”Luați loc” – și imediat toți se așezau, fiecare unde se cuvenea, iar pe copilași îi luau mamele la ele în brațe. Dintr-o dată totul în casă amuțea…Nici o discuție între cei mari, nici un scîntec de copil nu mai erau permise în momentul acela… Treceau așa două- trei minute, stăpînul casei se ridica, iar după el și ceilalți, și toți începeau să se roage înaintea dumnezeieștii icoane, unde mai înainte fusese aprinsă candela. Minunat obicei! Poate că nu toți știau să explice atunci de ce se proceda așa la ei, dar fără îndoială că, anticipînd astfel rugăciunea, toți cei prezenți la ea, chiar dacă pe jumătate conștient, totuși atingeau o anumită măsură a acelui scop cu care fusese rînduit acest bun obicei de strămoșii noștri de la care pînă astăzi s-a păstrat zicala potrivită căreia ” rău este să te rogi cînd în minte ai doua lucruri”. Iar încetarea tuturor discuțiilor înainte de începerea rugăciunii și cele cîteva minute, petrecute într-o stare cu totul liniștită înaintea candelei care ardea în fața ochilor la sfînta icoană îi ajutau de-a dreptul în sensul că le ofereau timp să-și rînduiască în suflet o anumită stare religioasă și adunare a gîndurilor, fără de care rugăciunea nu poate fi binefăcătoare.
Din păcate acest bun obicei, ca multe alte tradiții lăsate de strămoșii noștri, a început încetul cu încetul să fie uitat de noi, apropiindu-ne de rugăciune fără nici o pregătire.
Sfîntul Teofan Zăvorîtul ”Sfaturi înțelepte”,pag. 11-12.