Un monah a pregătit o icoană a Sfîntului Nicolae ca să o dea de binecuvîntare cuiva. A învelit-o cu o hîrtie curată și a pus-o în dulap pînă ce o va da. Dar fără să ia aminte a pus-o cu fața în jos. Peste puțin, în camera lui a început să se audă un zgomot. Se uită monahul încoace și-ncolo ca să vadă de unde venea acest zgomot. De unde să-și dea seama că zgomotul venea din dulap? Zgomotul a continuat destulă vreme, ” tac-tac-tac”, încît nu-l lăsa să se liniștească. În cele din urmă, ducîndu-se aproape de dulap, a înțeles că zgomotul ieșea de acolo. L-a deschis și și-a dat seama că zgomotul ieșea din icoana.”Ce să aibă icoana”, și-a spus. ”Ia să vad!”. De îndată ce a desfacut-o, a văzut că era pusă invers. Atunci a pus-o cum trebuie și îndată zgomotul a încetat.

Cel evlavios are evlavie în mod special la icoane. Și cînd spunem că ” are evlavie la icoane”, ne referim la faptul că are evlavie la persoana zugrăvită pe ele. Cînd cineva are o fotografie a tatălui său, a mamei sale, a bunicului, a bunicii sau a fratelui său nu o poate rupe sau călca, cu atît mai mult o icoană. Martorii lui Iehova nu au icoane. Cinste pe care noi o dăruim icoanelor ei o consideră idolatrie. Am spus odată unui martor a lui Iehova:

-Dumneavoastră nu aveți fotografii în casele voastre?

-Avem, mi-a răspuns.

-Ei bine, mama nu sărută fotografia fiului ei, atunci cînd el este departe?

-O sărută, îmi spune.

-Sărută hîrtia sau copilul?

-Pe copilul ei, îmi răspunde.

-Ei, precum aceea atunci cînd sărută fotografia fiului ei își sărută fiul și nu hîrtia, așa și noi sărutăm pe Hristos, iar nu hîrtia sau scîndura.

Cuv. Paisie Aghioritul

Sursa: ”Calendar Creștin Ortodox 2015”, pag.198