”A zis un bătrîn: Dacă te vor stînjeni pe tine gîndurile murdare, nu le ascunde, ci îndată spune-le părintelui tău duhovnicesc și ceartă-le. Căci cu cît omul ascunde gîndurile sale, cu atăt mai mult se înmulțesc și primesc putere. Așa precum șarpele, care dacă iese din cuibul său îndată fuge, la fel și gîndul viclean, fiind vădit, îndată se pierde. Și precum viermale în lemn, așa și gîndul viclean roade nimicitir inima.
Cel care își arată gîndurile sale se vindecă degrabă, iar cel care le ascunde este bolnav de mîndrie. Căci, dacă nu te încrezi în cineva să-i vorbești războaile tale, acesta este semn că nu ai smerenie. Deoarece cel care are cuget smerit pe toți îi vede sfinți și numai pe sine se vede păcătos.
Totuși, dacă omul cheamă pe Dumnezeu din toată inima lui și, mergînd, întreabă pe altcineva despre gîndurile sale, îi va răspunde lui cele de folos acel om sau, mai bine zis, prin omul acela Dumnezeu Însuși, Cel care a deschis gura asinului lui Valaam, chiar dacă cel care a fost întrebat este nevrednic și păcătos.”
Din ”Patericul Mare. Apoftegmele Părinților pustiei. Colectie tematică” (carte în curs de apariție la Editura Bizantină)
Revista ”Familia Ortodoxă”, nr. 3 (86) / 2016, pag. 47
