Neavînd pe cineva care să-i slujească, spre deosebire de alți episcopi, își pregătea singur hrana, pe o veche sobă de gătit, pătată de grăsime, care scotea mult fum; numai verișoara sa, dapă mulți ani de rugăminți, a izbutit să-l facă s-o schimbe, și doar că consuma foarte multe lemne.

Hrane îi era modestă și simplă: cartofi, fasole, varză, spanac cu orez, dar cel mai adesea urzici, fără untdelemn, în afare zilelor de praznic, cînd își dădea puțină dezlegare.

Dprmea puțin, pe un pat care nu era deloc comod, după cum istorisește arhimandritul Jovan Radosavljevic:

”Cîtă vreme a stat ca mirean la Mănîstirea Blagoveștenie, viitorul episcop Pavle a avut un pat obișnuit, ca toți ceilalți vetuitori ai mănăstirii. Dar pe urmă, mai ale după ce ne-am instalat le mănăstirea din Raca, părintele Pavle a făcut rost de un pat vechi din fier, peste care a pus scînduri,  iar peste ele o saltea împlută cu paie. În loc de piernă, la căpătîiul patului a îngrămădit mai multr paie. Un cerșaf și o pătură îi era de ajuns vara, iar iarna se învelea cu o pilotă umplută cu pene, trimisă de verișoara sa Agica de la Belgrad, dormind cu fereastra deschisă.  Ajuns episcop la Pizren, și-a luat patul cu el, numai că acolo si-a schimbat salteaua de paie cu un maldăr de foi de păpușoi. Odată, într-o noapte, pe cînd era le Belgrad, la o sedintă a Sfîntului Sinod, mi-am zis să-i încerc patul pe care-l lăuda foarte mult, să văd și eu cît e de bun. Mi-am petrecut toată noaptea mai mult treaz decît dormind, zvîrcolindu-mă de pe o parte pe alta,ca să nu amorțesc cu totul. Tare mai era patul acela! Și, cînd a ajuns patriarh, l-a luat cu el la Belgrad…”.

”Patriarhul Pavle al Serbiei”, Jean-Claude Larchet, pag. 43-45