Vointa – virtutea prin care ne izbăvim de păcate și necazuri.

Cunoaștem cu toții cît de ușor este influențată lumea de azi spre bine, dar și spre rău. Mult mai ușor este influențată spre rău, pentru că acolo este ajutorul mare, vine diavolul și se strădue din toate puterile, iar uneori foarte cu ușurință convinge să nu dai voință ci să continui a păcătui pentru că este bine, păcatul este dulce. Spunei de pildă unuia să se lepede de alcool, sau de o altă patimă, și diavolul momentan este lîngă el, si-i spune, nu părăsi așa bunătate, fără ea o să mori, te vei îmbolnăvi, îți vei perde prietenii de pahar, și multe alte justificări. Îndată află o îndreptățire, o soluție numai să nu părăsească păcatul. Iar aceste justificări îi poate vătăma și mai mult. De aici și concluzia, trebue să avem voință. Iar dacă cineva nu își taie poftele păcatului cănd este tînăr, după aceea îi va fi foarte greu, deoarece cu cît este mai în vîrstă, cu atit și voința se slăbește. Fără voință omul nu poate face nimic. Totul stă în a vrea și nu a vrea.(Sf. Ioan Gură de Aur) Dumnezeu care voește binele nostru ește din fire bun..Dar neapărat este nevoie ca și noi să vrem, omul duhovnicește zboazră cu două aripi, voea lui Dumnezeu și voea sa. Voință au toți oamenii, unii mai multă, alții mai puțină. Omul cînd dorește să se roage, cere de la Dumnezeu săi mărească voința și Domnul îl ajută. Vestea bună este că putem să ne creștem voința, ca pe un mușchi, în timp, pe măsură ce o folosim. Dar ca să reușim asta avem nevoie de, culmea, voință.