Dragostea este cea mai mare virtute, am putea spune chiar – izvorul şi sufletul tuturor virtuţilor creştine, fiindcă toate celelalte virtuţi trăiesc cu adevărat şi rodesc binefăcător în viaţa creştinului numai cînd sînt luminate şi încălzite de dogoarea arzătoare a dragostei. Adevărul acesta îl arată atît de minunat Sfîntul Apostol Pavel în acel pe drept numit „imn al dragostei creştine”, pe care-l găsim în capitolul al 13-lea din Epistola I-a către Corinteni:
„De aş grăi în limbile oamenilor şi ale îngerilor, iar dragoste nu am, făcutu-m-am aramă sunătoare şi chimval răsunător. Şi de aş avea darul proorociei şi toate tainele le-aş cunoaşte, şi orice ştiinţă, şi de aş avea atîta credinţă încît să mut şi munţii, iar dragoste nu am, nimic nu sînt. Şi de aş împărţi toată avuţia mea şi de aş da trupul meu ca să fie ars, iar dragoste nu am, nimic nu-mi foloseşte… Şi acum rămîn acestea trei: credinţa, nădejdea, dragostea. Iar mai mare dintre acestea este dragostea” (I Cor. 13, 1-3, 13).
Deci, dragostea este mai presus de toată ştiinţa şi cunoştinţa, este mai mare chiar decît celelalte două virtuţi teologice: credinţa şi nădejdea.
Fără puterea dragostei, credinţa slăbeşte, căci credinţa „este lucrătoare prin dragoste” (Gal. 5, 6), iar nădejdea se ofileşte şi scade mereu.
Dragostea este mai mare decît celelalte virtuţi:
1) prin izvorul ei, care este Dumnezeu. Căci Dumnezeu fiind El însuşi „iubire” (I Ioan 4, 8), din nemărginită dragoste a creat lumea cu toate făpturile din ea şi astfel iubirea s-a arătat mai întîi în lume şi sălăşluieşte în sufletul omului de la început;
2) prin roadele şi puterea ei, căci „iubirea este împlinirea legii” (Rom. 13, 10);
3) prin durata ei, credinţa şi nădejdea lucrează numai în viaţa pămîntească. În viaţa de după moarte ele vor fi împlinite, căci creştinul nu va mai avea nevoie să creadă în Dumnezeu, pentru că Îl va vedea, nici să nădăjduiască în El, pentru că Îl va avea.
Dragostea însă rămîne. Și atunci: ea „nu piere niciodată” (I Cor. 13, 8), este veşnică, fiindcă însuşi Dumnezeu cel veşnic este iubire.
Diacon Victor Casian
