Predica la Buna Vestire

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin!

„Iată roaba Domnului! Fie mie după cuvântul Tău!”

Iubiţi credincioşi,

Buna Vestire este o sărbătoare înnoitoare, o sărbătoare de lumină care aduce pace între cer şi pământ. Prăpastia dintre cer şi pământ, produsă după păcatul strămoşilor, astăzi se surpă, căci cerul se apropie de pământ şi pământul se ridică spre cer. Este o veste prea mare primită de o fiică a pământului, căci omenirea se zbătea în dureri şi in necazuri. Dumnezeu cel Bun din Ceruri, care a făcut pe oameni după chipul Său şi le-a dat zestrea cea mai bogată, darurile cele mai multe şi bucuriile cele mai înalte a auzit suspinurile strămoşilor, a văzut durerea proorocilor şi a tuturor drepţilor care se chinuiau în iad, în întuneric, în mustrare, în răvăsire, în nefericire. Venise vremea să se risipească întunericul, să apară o rază de lumină căci s-a găsit pe pământ cea mai frumoasă făptură, cea mai curată şi sfântă. Părinţii Mariei, înainte de a se naşte ea, au avut o viaţă de rugăciune, de credinţă de smerenie şi de milostenie. Tocmai de aceea, după ce s-a născut Maria, atât de mult a fost legănată în cântările psalmilor, în laudele aduse lui Dumnezeu, în bucuria de a fi o fiică curată, şi iată, Dumnezeu a privit de departe spre aceşti părinţi credincioşi. Le-a pus răbdarea la încercare, căci răbdarea nu are capăt, şi abia la bătrâneţe au dobândit pe fiica lor, dar au dobândit-o rugându-se şi socotindu-se nevrednici. Atât de smeriţi erau părinţii Fecioarei Maria, încât această smerenie i-au dăruit-o şi ei! Dar ea, de mică a fost aleasă de Duhul Sfânt pentru că, fiind dusă la templu, după făgăduinţa părinţilor, căci au închinat-o înainte de a se zămisli, iată, au dus-o la templu la vârsta de 3 ani şi este singura făptură care nu a locuit împrejurul templului, căci multe copile şi văduve locuiau în casele din jurul templului. Maria însă, de cum a fost adusă la templu, urca scările templului întocmai ca o porumbiţă, sărind de pe treaptă pe treaptă. Voind bătrânul arhiereu Zaharia s-o ia în braţele sale, ea s-a smuls şi l-a tras pe arhiereu şi nu s-a oprit până nu a ajuns în Sfânta Sfintelor, şi acolo a stat de la 3 ani până la 12 ani. 9 ani a petrecut cu îngerii, având vedenii şi descoperiri şi rugându-se neîncetat. Mai ieşea din templu şi stătea cu fecioarele şi se ruga tot timpul, de aceea ea nu a avut cum să păcătuiască. Şi când făcea lucrul mâinilor nu vorbea cu celelalte, ci se ruga necontenit. Şi aşa a rămas prunca Maria în templu până la 12 ani, când nu mai putea să stea în templu căci neputinţele firii s-ar fi arătat. Atunci a trebuit să fie luată de la templu. Părinţii ei muriseră. Putea să ramână cu celelalte fecioare, dar cineva trebuia să o dea în primire, dar neavând părinţi, cine să o dăruiască templului acum? Dar din îndemnul Duhului Sfânt, înţelepţii templului gândeau ce rude ar putea să aibe copila. Era cunoscut Iosif, rudenia sa şi acestuia i-a fost încredinţată fecioara de 12 ani, iar Iosif a luat-o la casa sa. El mergea să lucreze, iar fecioara rămânea in casă, continuându-şi rugăciunile. Se ruga cu atâta bucurie, încât simţea că rugăciunea este hrană pentru sufletul său. Bătrânul Iosif o îmbia sa mănânce, dar ea nu mânca mai deloc şi era îngrijorat bătrânul Iosif că fecioara tot timpul stătea in cămara sa. Dar iată, rugându-se necontenit, nu mai venise la ea nici un înger, de la venirea sa din templu, dar vine astăzi un înger şi stă înaintea ei în timp ce se închina, şi a început să-i vorbească: „ Bucură-te ceea ce eşti plină de har, Marie, Domnul este cu tine! Binecuvântată eşti tu intre femei!” Auzind aceste cuvinte, s-a tulburat. Imediat i-a venit în minte înşelarea Evei despre care îi vorbise Duhul Sfânt în templu, căci ea a adus păcatul în lume, dar acest păcat va fi răscumpărat de Cel Preaînalt din cer care va veni pe pământ şi va ridica neamul omenesc din păcat şi din moarte, căci va alege o fecioară, cea mai curată şi mai frumoasă de pe pământ şi va lua trup din trupul ei, să se facă Om şi să răscumpere neamul omenesc din păcat şi din moarte şi să sfârşească împărăţia iadului şi să aducă o nouă Împărăţie de lumină de pace şi de bucurie. Fecioara s-a tulburat când a auzit acest cuvânt şi a grăit câtre înger: „ Glasul tău nu este din lumea aceasta, dar chipul tău este de om şi mă înspăimântez să aud aceste cuvinte! Cum să îmi vorbeşti mie, care sunt între femei, când eu am făgăduit lui Dumnezeu să fiu între fecioare şi nu sunt amestecată cu nuntă!” Se gândea că poate fi o înşelare, o nălucire în sub chip de înger. Dar îngerul i-a spus: „ Nu te teme Marie! Tu ai aflat har la Dumnezeu. Iată, vei lua in pântece şi vei naşte Fiu şi vei pune numele lui Iisus! Acesta va fi mare şi Domnul Dumnezeu va da lui tronul lui David, părintele Său, şi Fiul lui Dumnezeu se va numi iar Împărătia pe care o va întemeia El nu se va sfârşi vreodată.” Fecioara a întrebat: „ Nu înţeleg această taină. Cum să fie aceasta neştiind de bărbat?” De aceea, îngerul îi tălmăceşte mai departe: „ Ca să înţelegi, iată, şi Elisabeta, rudenia ta, care este înaintată în vârstă, a zămislit fiu, şi sunt şase luni de câtnd s-au petrecut acestea pentru ea, care o ştiai stearpă, căci la Dumnezeu nimic nu este cu neputinţă.” De aceea, Fecioara întreba iarăşi: „ Din pântece curat, cum este posibil să se nască fiu?” Şi i-a tălmăcit îngerul: „ Adu-ţi aminte că Dumnezeu s-a arătat şi lui Moise, şi nu s-a arătat în firea Sa strălucitoare, ci S-a arătat în focul care ardea şi nu se mistuia.” Fecioara a înţeles şi darul Duhului Sfânt a învăluit-o cu adevărat, i-a curăţit păcatul strămoşesc şi Fiul lui Dumnezeu s-a sălăşluit întru ea şi a simţit în trupul şi în sufletul ei un fior şi o putere şi o lumină mare. A simţit că este copleşită de Dumnezeu şi şi-a adus aminte că păcatul cel dintâi a fost o neascultare, şi i-a spus îngerului: „ Iată, eu sunt roaba Domnului. Dacă Dumnezeu aşa voieşte, facă-se voia Sa. Fie mie după cuvântul tău.”

Iubiţi credinciosi, acest moment, aşa cum spune şi cântarea bisericii este începutul mântuirii noastre şi arătarea tainei celei din veac, căci bătrânii se întrebau cine va fi cea care va zdrobi capul şarpelui, căci Eva nu a fost vrednică de aceasta pentru că s-a învoit cu ispita lui, dar urmaşa ei, care este Eva cea nouă, adică noua începătoare a neamului omenesc. Numele fecioarei înseamnă „ stăpână” , „ doamnă” căci ea este cea care stăpâneşte pe vicleanul, cea care îl biruieşte, pentru ca ea nu a săvârşit nici un păcat. Fecioara Maria avea o frumuseţe pe care nici îngerii nu o aveau: smerenia, care este cea mai frumoasă virtute. Credinţa dacă este lipsită de smerenie nu poate să ducă pe nimeni la Dumnezeu. Smerrenia începe din cele mai de jos, din gândirea unei făpturi care vede cât este de mică în faţa imensităţii dumnezeieşti. Numai Fecioara Maria a putut să gândească atât de adânc, atât de smerit cum nici o altă făptură nu a putut să gândească atât de smerit. De aceea, văzând această frumuseţe ce întrecea frumuseţea îngerilor, Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, Cel ce stă pe scaun de Heruvimi, şi este lăudat şi cinstit de Serafimi, a văzut frumuseţea acestei fecioare ce se socotea cea mai mică, cea mai slabă şi nevrednică, pentru că vedea măreţia dumnezeiească cu mintea ei curată, vedea frumuseţea îngerilor, şi ea, ştiindu-se cu trup se vedea atât de mică faţă de îngeri şi se sotea mai mică decât toate făpturile. Văzând Fiul lui Dumnezeu această frumuseţe, a coborât la ea,trimiţând mai întâi Arhanghelul, căci mântuirea noastră nu se putea face numai de către Dumnezeu, ci trebuia şi omul să primească mântuirea. Fecioara a vrut să cerceteze ce spune îngerul, dacă este din cer sau din altă parte. Atât a cercetat, şi dacă îngerul i-a spus vestea cea mare, atunci a pogorât şi darul Duhului Sfânt şi a simţit fiorii prezenţei Lui şi a înţeles, şi şoapta Duhului Sfânt îi spunea: „ Primeşte bucuria Cerului pentru bucuria pământului !” şi a înţeles Fecioara că Dumnezeu a chemat-o, şi a chemat-o precum au zis proorocii. Aşa cum spuneau Sfinţii Părinţi, dacă proorocii au primit prin insuflare Dumnezeiască cele ce aveau să vestească, Feioara Maria a primit la început prin insuflare dumnezeiască fiecare veste, dar după ce S-a întrupat Fiul, nedespărţit fiind de Tatăl şi de Duhul Sfânt, ea însăşi a început să grăiască cele viitoare şi a conştientizat că ea trebuie sa împlinească planul lui Dumnezeu. A şi proorocit când s-a dus la Elisabeta: „ Mareşte suflete al meu pe Domnul şi s-a bucurat duhul meu de Dumnezeu, Mântuitorul meu. Că a căutat spre smerenia roabei Sale, că iată de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel puternic, şi Sfânt numele Lui şi mila Lui din veac până în veac.” Aceste cuvinte arată ca Fecioara Maria a rămas în smerenie, dar are acum conştiinţa că este vasul lui Dumnezeu, biserica Lui, că într-ânsa a intrat cel Neîncăput şi a aşezat bunătatea Sa. De aceea, în smerenie mulţumea lui Dumnezeu şi a vea conştiinţa bunătăţii lui Dumnezeu. Oricât de nevrednic te-ai simţi de o slujire a lui Dumnezeu, când El te cheamă, nu poţi să-L refuzi. Avem în istoria Vechiului Testament un refuz: Proorocul Iona, fiind trimis de Dumnezeu, nu s-a dus unde a fost trimis, ci a zis: „ Doamne, oamenii aceia sunt păcătoşi! Nu mă vor crede pe mine, şi nu voi merge!” Şi călătorind cu corabia pe mare, deodată s-a ivit furtună şi valurile acopereau corabia, a fost aruncat în mare şi un peşte mare l-a înghiţit şi după trei zile l-a aruncat pe mal, acolo unde trebuia să propovăduiască. Dar aceasta a fost preînchipuirea şederii Domnului în inima pământului. Iată, aşadar, nimeni nu trebuiesă refuze chemarea lui Dumnezeu. Şi cei chemaţi la preoţie şi arhierie nu au voie să fugă. Au fugit Sfinţii Părinţi de Preoţie, iar Sfântul Ioan Gură de Aur , fugind de preoţie, i-a spus Dumnezeu: „ Întoarce-te, căci oricât de nevrednic ar fi cineva, Eu sunt Cel ce slujesc cu el, şi întru el.” Astfel, orice preot ar sluji, indiferent de viaţa lui, Dumnezeu slujeşte prin el. De aceea, Maica Domnului a avut această conştiinţă că Dumnezeu a chemat-o să fie vasul cel ales, şi prin ea, neamurile toate să fie chemate la mântuire. Şi-a adus aminte că nimeni în afara de ea nu a mai stat în templu, că doar ea a fost hrănită cu hrană îngerească, şi de aceea a primit toate acestea. Astăzi, ea a devenit biserica cea vie, care ne duce pe noi de pe ământ la cer. Biserica este înfăţişată a o corabie, unde noi, toţi, laolaltă alcătuim trupul lui Hristos, cum ne spune Sfântul Apostol Pavel. Astăzi, toate se bucură, şi cele din cer, şi cele de pe pământ, căci la Buna Vestire se deschide cerul care a fost închis. Fecioara Maria este biserică vie pentru că primeşte în taină toate descoperirile dumnezeieşti. De aceea, este conştientă de demnitatea in care a ales-o Dumnezeu. Amin!

Sursa:www.arhiepiscopiatomisului.ro