În Statele Unite ale Americii, mai precis in statul New Mexico, doi catolici, soţ şi soţie au dorit să devină ortodocşi.

Preoții le-au spus că se poate face prin botezul cu trei afundări sau doar prin citirea exorcismelor şi mirungere. Ea a ales botezul prin întreita afundare şi s-a botezat prima. Bărbatul a ales doar să i se citească lepădările.

Cineva a făcut poze cu “botezul” lor și iată ce a văzut, atunci când fotografiile au fost tipărite!

botez 3În fotografii se vede cum chipul bărbatului după primirea mirungerii este un chip obişnuit, iar chipul soţiei sale, aflată în stânga sa, este luminos aşa cum descriu Sfinţii Părinţi sufletul omului după primirea Sfintei Taine a Botezului. Există varianta şi că soţul s-ar fi botezat, dar prin turnare. Oricum ar fi, minunea săvârşită cu această femeie este o dovadă că papistaşii nu au Botez, ca de altfel nu au nicio sfântă taină, ei fiind înafara Bisericii. Iar dacă acel bărbat a fost “botezat” doar prin turnare este evident că doar botezul prin întreita afundare este valabil, iar ce se practică de unii preoţi, adică stropire sau turnare, nu se poate numi botez şi săvârşesc un păcat enorm că privează pe oameni de Sfântul Botez.

Reamintim Canonul 50 Apostolic, care ne spune cum trebuie săvârşit Sfântul Botez:
Botezul se săvârşeşte prin trei afundări

Dacă vreun episcop sau presbiter nu ar săvârşi cele trei afundări ale unei singure sfinţiri (a botezului), ci numai o afundare, aceea care se dă (se practică) întru moartea Domnului, să se caterisească.

Pentru că nu a zis Domnul: întru moartea mea botezaţi, ci: mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-i pe ei în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh.

Sursa: www.ganduridinierusalim.com