În pământul Tavrei, poporul lui Dumnezeu o cinsteşte pe cuvioasa nevoitoare monahia Eutropia din Mănăstirea Adormirii Maicii Domnului – Aleşki, ca pe o rugătoare pentru ţinutul Hersonului. Despre anii copilăriei ei se cunosc puţine lucruri. Oamenii, care au cunoscut-o îndeaproape pe matuşka Eutropia, spun că s-a născut în 1863 pe 24 noiembrie, stil vechi (7 decembrie, stil nou). Deoarece s-a născut de praznicul Sfintei Mari Muceniţe Ecaterina, părinţii i-au pus numele Ecaterina în cinstea acestei sfinte. Locul naşterii a fost localitatea Belaia Kriniţa din gubernia Herson, iar părinţii ei se numeau Leontie şi Agafia. Prin voia Domnului, la vârsta de 12 ani a mers să studieze în obştea mănăstirii de maici din Slobozia – mahalaua Aleşki din gubernia Tavrei. Învăţând în obştea de surori, Ecaterina s-a deprins cu ştiinţa de carte şi cu lucrul de mână. Totodată a învăţat rugăciuni şi să citească cuvântul lui Dumnezeu, îndeletniciri pe care le-a îndrăgit întreaga viaţă.
Ecaterina a ajuns în obştea maicilor tocmai în perioada cea mai delicată pentru obşte. Întâistătătoarea 
obştii monahia rasoforă Elisabeta (Nesterenkova) şi surorile ei Maria şi Elena s-au luptat la propriu pentru înfiinţarea aşezământului mănăstiresc. Câte necazuri, suferinţe şi ispite au avut de suferit surorile obştii vorbeşte cronica Mănăstirii Adormirii Maicii Domnului din Aleşki. La această istorie s-a întâmplat să fie părtaşă şi martoră şi Ecaterina. Necazurile din partea lumii şi rugăciunea înflăcărată au călit-o sufleteşte pe Ecaterina. După cuvântul Apostolului Pavel:
„Ne lăudăm şi în suferinţe, bine ştiind că suferinţa aduce răbdare, şi răbdarea încercare, şi încercarea nădejde, iar nădejdea nu ruşinează, pentru că iubirea lui Dumnezeu s-a vărsat în inimile noastre, prin Duhul Sfânt, Cel dăruit nouă” (Romani 5: 3-5).
Mergând pe această cale, Ecaterina a hotărât să-şi închine viaţa lui Dumnezeu prin slujirea monahală. Când, prin mila lui Dumnezeu, maicile au depăşit perioada de suferinţe şi de necazuri şi obştea a primit statut de Mănăstire cu viaţă de obşte cu hramul Adormirea Maicii Domnului, Ecaterina a fost tunsă monahie cu numele Eutropia în cinstea Sfintei Muceniţe din Alexandria ce poartă acest nume şi este pomenită pe 30 octombrie/12 noiembrie. Ascultarea ei monahală era cititul şi cântatul la strană. În viaţă s-a distins printr-o deosebită smerenie şi bunătate. Matuşka Eutropia a fost martora înfloririi Mănăstirii din Aleşki. Au fost construite biserici măreţe şi corpuri de chilii, iar în aşezământ a fost înfiinţată şi o şcoală pentru orfani. În acest timp matuşka Eutropia a devenit martora primelor minuni ale Icoanei Maicii Domnului „Teodorovska”. Avea să poarte cu ea întreaga viaţă amintirea plină de recunoştinţă a minunilor şi vindecărilor prin care s-a revărsat mila dumnezeiască asupra neamului creştinesc.
Dar nu a durat mult perioada de înflorire a mănăstirii. Au venit vremuri grele. Revoluţia, războiul civil, foametea, ruinarea şi, cel mai îngrozitor – puterea atee. Au desfiinţat mănăstirea, au închis bisericile, maicile au fost alungate. Matuşka, ca şi multe alte monahii din mănăstire, pleacă la Herson. Acolo se stabileşte în regiunea cătunelor din Kindiik în apropierea bisericii Naşterii Născătoarei de Dumnezeu. Acest loc nu a fost ales la întâmplare. Dincolo de Dnepr se afla mult iubitul ei Aleşki, căruia în acea perioadă îi schimbaseră numele în Ţiurupinsk. În acea perioadă, matuşka Eutropia îşi câştiga pâinea cosând plăpumi. Mergea tot timpul la biserica unde se adunau pentru slujbă şi alte monahii din mănăstirea din Aleşki. În 1938 au închis biserica, după care monahiile au început să se adune într-o casă particulară. Surorile aveau grijă una de alta şi se ajutau între ele cu ce puteau. A început războiul. Nemţii şi românii, intrând în Herson, au început să deschidă bisericile. Astfel, în 1941, au deschis şi biserica din Kindiik. Matuşka s-a mutat mai aproape de biserică într-o căsuţă unde până la ea trăiseră monahiile Olimpiada şi Palestina. De atunci matuşka s-a trudit pe lângă biserică. Cât a fost în putere, a cântat şi a citit la strană. Când nu a mai putut, şedea pe o băncuţă lângă cor şi se ruga. Niciodată nu a lipsit de la slujbe. Casa de lângă biserică, în care s-a instalat matuşka, se afla pe strada Pionerski (Pionierilor) nr. 22. Trăia într-o căsuţă improvizată. Locuinţa era simplă, o casă ţărănească din vălătuci – o cameră şi un holişor.
La matuşka veneau mereu mulţi oameni. De la Dumnezeu primise darul deosebit al vederii cu duhul. Dar nu doar acesta îi atrăgea pe oameni la ea, ci şi puterea rugăciunii pe care matuşka o făcea pentru cei ce aveau nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. De puterea rugăciunii ei auziseră mulţi, de aceea vizitatorii erau nu numai din Herson, ci şi din Nikolaev, 1 Mai, Zaporojie, Dnepropetrovsk şi din alte locuri. Curtea ei era întotdeauna plină de lume. Matuşka îi primea pe toţi în camera sa, şezând pe o băncuţă lângă pat. Dar nimeni niciodată nu a văzut-o pe matuşka să stea lungită în pat, nici chiar atunci când era bolnavă. După cuvintele martorilor oculari, lângă ea era mai mereu un butuc. Când matuşka obosea, punea butucul pe pat şi, şezând pe băncuţă, punea capul pe butuc. Se odihnea puţin şi apoi se trezea. O vizitatoare care era medic a întrebat-o pe matuşka: „Dar când dormiţi?”. Aceea a şi răspuns: „Dar oare se doarme?”
Fii duhovniceşti mărturiseau că la picioare matuşka purta lanţuri de ascet. În mâna sa întotdeauna se afla Sfânta Evanghelie, pe care o citea permanent. Matuşka ţinea adesea legătura cu posluşniţa Domnica, care acum este proslăvită de Biserică în rândul sfinţilor. Se întâmpla să fie întrebată: „Vă vedeţi adesea cu posluşniţa Domnica?”. La care ea răspundea: „Nu ne vedem atât de des, dar suntem în legătură sufletească adesea”. Ele se rugau una pentru alta.
Amfilohie-poceaevUneori îşi trimitea fiii duhovniceşti la părintele Iosif (Cuviosul Amfilohie de la Poceav), cu care, la fel, se afla în legătură duhovnicească. Această legătură se explica prin faptul că în chip minunat îi fusese dăruită Icoana Maicii Domnului de la Poceaev. Ulterior, fosta ei posluşniţă schimonahia Anghelina a dat această icoană Catedralei Sfântului Duh , unde se află şi în prezent. Despre ucenica sa Ana – tocmai pomenită, (care la tunderea în monahism a primit numele de Anghelina), matuşka Eutropia le vorbea adesea fiilor săi duhovniceşti: „Ea va fi mai mare decât mine”, – prezicea ea, prorocind că Ana va primi tunderea în monahism şi schima şi va deveni continuatoarea duhovnicească a matuşkăi Eutropia.
Aflându-se pentru odihnă în Herson, mărturisitorul credinţei, Arhiepiscopul Ioan (Lavrinenko) ţinea şi el legătura cu matuşka Eutropia. Conform mărturiilor fiilor ei duhovniceşti, matuşka avea o deosebită dorinţă să se roage pentru odihna celor răposaţi, care, din cauza închiderii bisericilor şi a numărului insuficient de clerici, nu erau înmormântaţi după rânduiala ortodoxă sau pentru care nu avea cine să se roage. Domnul îi descoperea numele acestora în chip minunat. Se întâmpla ca o bucată de hârtie goală, care stătea pe masă lângă pat, dimineaţa să fie găsită plină de numele scrise pe ea.
Era uimitor că matuşka Eutropia cunoştea numele celor care veneau la ea, precum şi nevoile lor. După cum s-a spus deja, matuşka avea mulţi vizitatori. Ei îi aduceau dulciuri, dar ea era obişnuită să se mulţumească cu prescură şi aghiasmă. De aceea, tot ce primea împărţea la săraci, la cei lipsiţi sau celor care îi ofereau adăpost.
Multe întâmplări minunate sunt legate de numele matuşkăi. Când din cauza bolii s-a apropiat de sfârşit, fiii duhovniceşti au întrebat-o la cine să meargă acum pentru ajutor. Şi ea le-a răspuns că pot veni la ea la mormânt, aşa cum veneau la ea când era vie. Şi dacă ea va afla îndrăzneală către Dumnezeu, atunci îi va ajuta. Matuşka Eutropia şi-a prezis sfârşitul luându-şi rămas bun de la cei pe care îi cunoştea.
Măicuţa Eutropia se împărtăşea adesea cu Sfintele lui Hristos Taine. Înainte de sfârşitul vieţii se apropia deosebit de des de această mântuitoare Taină. O împărtăşea parohul bisericii Naşterea Maicii Domnului din Kindiik, protoiereul Ioan Gasiuk, care locuia în apropiere.
Monahia Eutropia a plecat la Domnul pe 29 martie 1968, la vârsta de 105 ani. I-au făcut slujba de înmormântare în Biserica Naşterii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu din Kindiik în prezenţa unui mare număr de credincioşi. Matuşka a fost îngropată în cimitirul din Kindiik.
Pe multe pomelnice ale locuitorilor ortodocşi din Herson era trecut numele monahiei Eutropia. Pomenirea ei ca rugătoare s-a transmis din generaţie în generaţie, iar la mormântul ei mulţi au primit ajutor îmbelşugat şi vindecare.
