Sfântul Sfinţit Mucenic Autonom
După cum se dovedeşte răutate când cineva grăieşte cele necuviincioase, tot aşa este şi când lăsăm în tăcere cele ce sunt folositoare şi cinstite. Că, precum se vatămă gândurile celor ce aud pe cel ce grăieşte lucruri necinstite, aşa este şi cel ce tace faptele cele bune ale sfinţilor şi lipseşte de folos pe cei dreptcredincioşi. Pentru aceea, fericita viaţă a Sfântului Autonom nu am socotit să o acoperim cu tăcerea, ci, prin scris, ne-am sârguit a o da în auzul dreptcredincioşilor.
Acest dumnezeiesc bărbat, Autonom, era împodobit cu cinstea episcopiei în Italia, pe vremea împărăţiei lui Diocleţian (284-305). Dar, sosind prigoana cea cumplită asupra creştinilor, şi-a adus aminte de cuvintele lui Hristos cele scrise în Evanghelie: Când vă vor prigoni pe voi în cetatea aceasta, fugiţi în cealaltă. Deci, lăsând Italia, a mers în Bitinia şi prin dumnezeiasca voie a ajuns la un loc care se numea Soreos. Acolo a fost întâmpinat în cale de oarecare iubitor de străini, Cornelie, la care a vieţuit multă vreme, şi, propovăduind pe Hristos, întorcea pe păgâni la credinţa creştină.
A dobândit acolo multe suflete lui Dumnezeu, pentru că se ducea mulţime de popor în casa lui Cornelie, spre a asculta învăţătura lui Autonom. Iar el, ca un apostol, le grăia cuvântul lui Dumnezeu cu toată îndrăzneala, fără de opreală, căci într-însul lucra acelaşi Duh Sfânt, care s-a pogorât oarecând peste Sfinţii Apostoli în limbi de foc. Şi aşa se aprindeau, prin propovăduirea lui Autonom, inimile oamenilor spre dreapta credinţă şi spre dragostea lui Dumnezeu.
Auzind învăţătura sfântului, toţi se umileau şi cu dragoste primeau cuvintele lui şi cereau botezul de la dânsul. Şi a adus atâţia oameni în acel loc spre sfânta credinţă, încât nu încăpea în casa lui Cornelie adunarea aceea de credincioşi. Apoi le-a zidit o biserică închinată Sfântului Arhanghel Mihail, voievodul puterilor cereşti, încredinţându-i lui spre pază pe oamenii cei nou luminaţi, ca unui păzitor al neamului creştinesc. Şi făcând pe Cornelie diacon şi încredinţându-i lui turma cea cuvântătoare a lui Hristos, s-a dus în Licaonia şi în Isauria, dorind ca şi acolo să fie propovăduitor al dreptei credinţe.
Deci ostenindu-se vreme îndelungată în cuvântul Evangheliei, iarăşi s-a întors la Cornelie, cercetând oile cele câştigate lui Hristos, şi făcând pe Cornelie preot, slujea împreună cu dânsul la mântuirea oamenilor. Iar când răucredinciosul împărat Diocleţian a mers în Nicomidia, vrând să piardă tot neamul creştinesc, atunci şi Sfântul Autonom, ca cel mai vestit între creştini, a fost cercat spre chinuire de către închinătorii de idoli. Iar el, dorind să aducă încă mulţi oameni din întunericul păgânătăţii la lumina cunoştinţei lui Dumnezeu, nu s-a dat pe sine în mâinile chinuitorilor, ci, păzindu-şi viaţa cea de bună trebuinţă Bisericii, s-a dus cu corabia la Claudiopol, care se afla lângă Marea Euxinului (Marea Neagră), şi semăna acolo sămânţa cuvântului lui Dumnezeu, care, căzând pe pământul cel bun al inimilor omeneşti, degrabă, cu dumnezeiescul dar, a adus multe roade duhovniceşti.
Deci, îndreptând bine toate cele spre dreapta credinţă şi povă-ţuindu-i pe calea mântuirii, s-a întors iarăşi la Soreos. Şi văzând că se înmulţise Biserica, a pus pe Cornelie episcop, iar el singur s-a abătut în părţile Asiei, dezrădăcinând spinii nedumnezeirii şi sădind sfânta credinţă cea întru Unul Dumnezeu. Şi ajutându-i darul Sfântului Duh, pe mulţi oameni din ţara aceea i-a izbăvit de rătăcire şi pierzare prin învăţătura cuvintelor sale, risipind capiştile idoleşti şi zidind în inimile oamenilor lăcaşuri duhovniceşti ale Sfântului Duh. Apoi iarăşi s-a întors să cerceteze pe Cornelie episcopul şi turma cea încredinţată lui. Şi văzându-i pe toţi învăţându-se în legea Domnului şi sporind în fapte bune, s-a mângâiat şi mulţumea lui Dumnezeu că nu a lăsat ca osteneala lui să fie în zadar, ci a înmulţit pe fiii cei bisericeşti pe care el i-a născut prin buna-vestire.
Aproape de cetatea Soreos era un loc care se numea Limnos, ai cărui locuitori erau toţi înnegriţi cu întunericul slujirii idoleşti. Deci, mergând la dânşii Autonom, arhiereul lui Dumnezeu, le-a propovăduit pe Hristos şi în puţină vreme pe cei mai mulţi i-a dobândit acolo şi, învăţându-i tainele sfintei credinţe, i-a luminat cu botezul şi i-a numărat cu turma cea aleasă a lui Hristos.
Într-una din zile, cei ce rămăseseră în necredinţă făceau praznic unui spurcat idol al lor şi, aducând jertfe zeilor, dănţuiau în capiştea idolească. Iar oamenii cei nou luminaţi, a căror putere era atunci mai multă acolo, adunându-se, au mers cu mânie la necredincioşii care prăznuiau şi le-au răsturnat jertfele şi pe idoli i-au sfărâmat ca praful şi au risipit capiştea lor până la temelie, arătându-le că idolii nimic nu pot, pentru că nu se împotrivesc celor ce îi sfărâmă, nici strigă când îi risipesc. Iar necredincioşii greu s-au mâniat pentru un lucru ca acela şi gândeau cum ar putea să răzbune pierzarea idolilor lor, şi căutau vreme potrivită pentru aceea.
Fiind înştiinţaţi de ziua în care slujitorul Domnului, Autonom, avea să aducă lui Dumnezeu jertfa cea fără de sânge în biserica zidită de dânsul, a Sfântului Arhanghel Mihail, în cetatea Soreos, şi-au adunat pe toţi ai lor din cetate şi dimprejur; şi se făcuse mulţimea lor nenumărată şi se gătiră în taină să năvălească fără de veste asupra bisericii şi să ucidă pe povăţuitorul creştinilor, Autonom.
Acest lucru l-au şi făcut. în vremea dumnezeieştii Liturghii au • năvălit necredincioşii asupra bisericii, bizuindu-se pe mulţimea puterii lor, unii având în mâini arme, alţii securi, iar alţii pietre, şi au izgonit pe toţi credincioşii care erau atunci în biserică. Iar pe Sfântul Autonom l-au ucis fără milă în sfântul altar şi s-a stropit tot altarul cu sfântul lui sânge. Aşa aducând arhiereul lui Dumnezeu jertfa cea fără de sânge, singur jertfă sângeroasă s-a adus în jertfelnicul cel mai presus de ceruri. Căci, omorându-1, necredincioşii au aruncat asupra lui cu pietre. Unii îl împungeau cu arme, alţii îl băteau cu lemne, iar alţii cu pietre azvârleau într-însul şi, făcând dănţuire că şi-au răzbunat necinstea idolilor lor, s-au dus.
Sfântul Autonom zăcea ucis şi a fost atunci mare tulburare în Biserică şi plângere nemângâiată a credincioşilor pentru uciderea părintelui şi păstorului lor cel bun. Iar oarecare diaconiţă, anume Măria, luând sfântul lui trup, 1-a dat cinstitei îngropări.
Trecând mulţi ani după îngroparea lui, când ajunsese marele Constantin împărat (306-337) şi a primit Sfântul Botez, atunci un boier, anume Severian, a fost trimis de împăratul Constantin în Alexandria. El, temându-se de tulburarea mării, nu a mers cu corabia, ci pe uscat, pe lângă mare. După rânduiala lui Dumnezeu li s-a întâmplat lor să meargă pe lângă mormântul Sfântului Sfinţit Mucenic Autonom şi îndată catârii au stat şi nu puteau să păşească mai departe! Zadarnic оi bătea cu bicele, că nici unul nu s-a mişcat din locul său. I-au uşurat şi de sarcinile pe care le duceau; însă nici aşa nu au putut să păşească mai departe, deoarece cu mână nevăzută erau opriţi. Şi rămăsese Severian în nedumerire.
Se întâmplase atunci de era lângă dânsul oarecare bărbat sfânt, care avea darul a spune tainele lui Dumnezeu. Acela a zis lui Severian: „Ţi se cade ca pe acest loc să ridici o biserică sfântului mucenic al cărui mormânt este aici. Şi dacă vei făgădui să faci aceasta, îndată vei vedea pe catârii tăi degrabă mergând!” Iar Severian cu bucurie a făgăduit şi s-au pornit îndată de la locul lor catârii şi s-au dus înainte. Severian atunci i-a ridicat o casă mică de rugăciune sfântului mucenic, până ce s-a întors din Alexandria. Şi, întorcându-se, a zidit o biserică preafrumoasă deasupra mormântului sfântului.
După mulţi ani, un preot, neştiind că sunt aici cinstitele moaşte ale Sfântului Autonom, acoperite cu pământ în biserica aceea, a risipit-o şi a zidit alta nouă, la alt loc, aproape de mare. Iar locul cel dintâi, care avea în sine moaştele cele necunoscute, a fost pustiu şaizeci de ani, până la moartea lui Zinon, împăratul grecesc. Şi nimeni nu ştia de această comoară de mult preţ, pe care sânul pământului o ascundea întru sine.
După mulţi ani, un ostaş din străjerii împărăteşti, anume Ioan, având poruncă împărătească, păzea acele pomenite locuri, Soreos şi Limnos. Acesta, sculându-se într-una din zile, a mers la vânat şi, fiind la locul unde oarecând fusese biserica de deasupra moaştelor sfântului, a văzut acolo un iepure fugind şi, încordându-şi arcul, a dat drumul săgeţii şi 1-a ucis. Apoi, vânând şi alte fiare, s-a întors. Şi odihnindu-se el noaptea pe patul său, i s-a arătat în vis Sfântul Autonom, poruncindu-i să zidească o biserică pe locul acela unde ieri ucisese iepurele. Iar ostaşul, sculându-se din somn, s-a sârguit să împlinească porunca şi în scurtă vreme a zidit o biserică preaminunată în numele Sfinţitului Mucenic Autonom ale cărui moaşte le-a aflat întregi în pământ, fără nici o stricăciune. De la ele multe minuni se săvârşeau şi izvorau tămăduiri bolnavilor.
Despre nestricăciunea sfintelor lui moaşte, fericitul Simeon Metafrast zice aşa: „Eu, văzând pe viteazul nevoitor şi după moarte biruind firea, mă ridic spre preamărirea lui Dumnezeu. Pentru că, privind oarecând cu ochii în mormântul cel mucenicesc, am văzut sfintele lui moaşte petrecând nebiruite de puterea morţii. Pentru că cei ce se lăudau că pe toată alcătuirea de vieţuitoare în trei zile o va risipi, aceea, de atâta mulţime de ani, n-au putut să strice nici măcar un fir de păr al acestui bărbat prealuminos. Am văzut capul cu perii nevătămat, faţa lui întreagă, pielea tare şi nici genele lui nu şi-au pierdut perii, fără numai ochii erau închişi. Şi privind eu la dânsul, se vedea că, numai păzind legea morţii, se preface a tăcea şi tot trupul lui se ţine întreg în toate alcătuirile sale de mai înainte. Nici din capul lui nu se rupsese ceva, nici din celelalte părţi ale trupului nu se despărţise ceva. Aşa ştie Dumnezeu a înălţa pe cei care L-au proslăvit pe El în trupurile lor. Pentru că Aceluia I se cuvine toată slava, cinstea şi închinăciunea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
