Religia în școală(material didactic)

Motto: „Toţi trăim sub acelaşi cer dar nu toţi avem acelaşi orizont.” – Konrad Adenauer
La început puțin despre predarea fenomenului religios în general:
Cercetarea fenomenului religios ocupă un loc cu totul aparte în multe domenii ale științelor sociale, care-și propun să studieze cu mijloace specifice multiple aspecte legate de credință, de locul sacru în conștiința individuală și socială, precum și impactul pe care fenomenul religios îl are asupra diferitelor laturi ale vieții sociale.
Abordarea teoretică a problematicii legate de religiozitate presupune o serie de precizări și delimitări privind conceptul de „Dumnezeu” , „Credință”, „Religie”, „Biserică” , pe de o parte, precum și referitoare la noțiunile de „credință religioasă”, „trăire”, „sentimente” și „comportament religios” – pe de altă parte.
Conform învățăturii de credință a Bisericii noastre, „religia este raportul liber și conștient al omului cu Dumnezeu, care se traduce în suflet prin sentiment religios, iar în afară, prin morală și cult”. Legătura liberă și conștientă a omului cu Dumnezeu, îmbracă două aspecte: cunoașterea și adorarea lui Dumnezeu.
Lucrarea lui Dumnezeu în Hristos de îndreptare a omului, este aceea de mișcare a inimii prin căldura harului dumnezeiesc: „El sapă la rădăcina pomului acolo unde se strecurase moartea, îl udă, îi pune îngrășăminte și așteaptă roade”( Luca 13,8-9 ), adică faptele cele bune, care prin har vor izvorâ din inimă ca dintr-o fântână cu apă vie a recunoștinței.
Educația religioasă este una din problemele de substanță ale societății în general și ale politicii educaționale în special. Tineretul este deosebit de sensibil față de lucruri care sunt impuse din afară și tot așa de sensibili la lucrurile care vin din interior, din inimă.
Educația religioasă trebuie să înceapă încă din copilărie deoarece copilul poate fi mai influențat religios-moral când este mic decât mai târziu. Deprinderile bune, formate în copilărie, rămân uneori valabile pentru întraga viață.
Actiunea de inițiere în taina vieții creștine, de formare a personalității religioase „după chipul lui Hristos” se face și în cadrul învățământului religios, urmărindu-se informarea și formarea elevilor în vederea atingerii idealului vieții de creștin. Dar personalitatea creștină a elevilor trebuie să îmbrace câteva trăsături ca: libertatea, voința (ce se manifesta în chemările, exigențele și încercările vieții ) și sentimental ca element social-divin.
Instruirea religioasă duce la cultura religioasă, care nu este același lucru cu cultura creștină. Toată lumea învață și reușește să cunoască mai mult sau mai puțin o doctrină. Dar nu toată lumea pune în practică trăirea creștină.
Constatăm astăzi o criză morală în societate. Una e să fii creștin cu numele, alta să fii practicant. Pe elevi cine să-i învețe religia? Familia, care nici ea nu a învățat religia? Să-i învețe mass-media ? Ar fi un nou sens. Să învețe de la Biserică? Dar câți elevi vin astăzi la Biserică? A mai rămas școala. Deși, după cum deja s-a aprobat, religia se învață în școală, ea nu se învață ca orice obiect.
Religia se învață prin armonizarea vieții fizice a elevului, în acord cu cea spirituală, aceasta ajutându-l să le pună la suflet și să le practice în viață.
Deci, pe lângă metodele de predare-învățare folosite, trebuie să cultivăm predispoziția religioasă și prin alte forme de manifestare, care apoi să se exteriorizeze prin sentimentul religios și să se concretizeze printr-o serie de acte și atitudini morale, rituri, ceremonii și practici religioase.
Manifestările cultural religioase – printre care și serbările școlare antrenează de fiecare dată un număr foarte mare de elevi. Ele conduc la promovarea unui înalt nivel de dezvoltare a personalității religios morale. De obicei ele se realizează complementar cu activitățile punându-se accent într-o mai mare masură pe latura exterioară și expresivă a acestora, pe dezvoltarea vieții afective și formarea unor impresii personale față de personaj, de perioada istorică și geografică a acțiunii pe care o interpretează. Eficiența și atractivitatea acestor serbări depind de ingeniozitatea fiecărui profesor. Dacă vom ține cont de particularitățile de vârstă ale elevilor, de aptitudinile și posibilitățile de interpretare a personajului, dacă vom ști să transmitem cum se cuvine teoria legată de ceea ce vrem să pună elevii în scenă, rezultatele vor fi de durată și cu eficiență mai mare.
Daca vom ști să cultivăm predispoziția religioasă a elevilor pentru a o exterioriza prin sentimentul religios și să se concretizeze printr-o seamă de acte și atitudini morale vom reuși să păstrăm pe mai departe credința prin elevii noștri. Dacă în cadrul orelor de religie vom scoate în evidență faptele morale a personajelor, pe care elevii le vor interpreta în serbări, atunci aceștia prin repetiții se vor desprinde și le vor pune în practică în comportamentul lor religios moral. Astfel știm că în fiecare familie în perioada Paștelui și a Crăciunului, conform tradiției se cântă tot felul de colinde și cântări referitoare la viața și activitatea lui Hristos antrenându-i până și pe cei mai mici copii, apoi în gradiniță și școală aceste forme de manifestare religioasă primind o importanță deosebită prin deprindere, acești copii le vor transmite generațiilor următoare.
Trezirea interesului religios prin aceste serbări duce la crearea unei atmosfere de cercetare, de muncă colectivă, de legături sociale și chiar o atmosferă de voiosie și bună înțelegere între elevi .
Daca vor fi antrenați și pregăatiți cât mai mulți elevi în realizarea unei serbări le dăm de înțeles că pot fi utili, că intervențiile efective la pregătirea acestora vor crea legături de prietenie și ajutor între ei.
Ceea ce trebuie sa menționăm în special, este faptul că educația moral – religioasă este o misiune deosebit de grea. În fiecare zi trebuie să ne gândim că sămânța pe care o sădim în sufletele lor trebuie să încolțească pentru a deveni mai buni, mai iubitori față de Dumnezeu și față de aproapele lor.
Profesorului îi revine această nobila misiune „de a fi lucrător împreună cu Dumnezeu pentru formarea sufletelor elevilor”. Un sacrificiu mare pentru a scoate la iveală frumusețea sufletului.
În ceea ce urmează voi menționa câteva aspecte legate de străduințele obținerii orelor de religie în școală, în statul nostru, Republica Moldova, stat care pare a fi în totalitate creștin(deși cu greu s-a ajuns la intruducerea acestor ore de religie).
Predarea religiei în școală este o chestiune dezbătută mai demult și pe larg în societate. Încă din anii ’90, Biserica a intervenit cu demersuri pe lângă autoritățile statului în vederea introducerii religiei ca obiect de studiu în școlile din R. Moldova, dar fără rezultat. Subiectul a revenit în actualitate mai întâi în urma unei discuții, mai exact a unei declarații a Mitropolitului Vladimir că ar fi discutat cu premierul Vlad Filat, apoi în urma unei întrevederi dintre autoritățile de stat și cei doi Mitropoliți de la Chișinău – Petru al Basarabiei și Vladimir al Chișinăului și Întregii Moldove. Între timp un grup de lucru a elaborat programa noii discipline care, ar trebui să se numească Bazele Ortodoxiei și ar trebui să fie predată de două ori pe săptămână, așa cum prevede respectiva programă. Dincolo de aceste date strict informative, subiectul predării religiei în școală a generat și generează opinii în contradictoriu – pro și contra, iar opiniile pro la rândul lor s-au împărțit în două – pro predare religie obligatoriu și pro predare religie opțional.
Personal, am avut ocazia să predau religia în școală, la clase de la 1 la 12. Printre concluziile pe care mi le-am făcut, este și aceea că elevii, au nevoie de această disciplină.
Există în curricula școlară la momentul actual mai multe discipline, utile sau mai puțin utile, asta e o altă întrebare, răspunsul la care trebuie să-l dea funcționarii de la Ministerul Educației, cert este că există discipline care unui elev îi sunt pe plac, iar altuia nu. Faptul că o disciplină nu îi este pe plac unui elev, poate avea la bază diverse motive, ca spre exemplu acela că nu înțelege respectiva disciplină. Cel mai elocvent exemplu în acest sens pot fi științele exacte, pe care, nu le este dat tuturor să le înțeleagă. Am discutat cu mai mulți profesori de obiecte școlare pe care nu toți elevii le înțeleg și ei mi-au confirmat suspiciunile. Problema este că atunci când unui copil nu îi place o disciplină, el nu se mai străduiește să o înțeleagă, asistă la ora în care se predă această disciplină din obligație și nu mai are întrebări vis–a–vis de ceea ce aude nou la această disciplină. Asta am înțeles de la profesorii altor discipline. Dar ce am observat eu însumi? Am observat că nu există copii care să nu aibă întrebări legate de religie. Fie că e vorba de viața Mântuitorului Iisus Hristos, fie că e vorba de anumite evenimente descrise în Biblie, fie că e vorba despre cele 10 Porunci, copiii întotdeauna au întrebări chiar dacă despre acestea toate abia urmează să se vorbească peste câteva lecții. Deci, religia, nu este o disciplină care cumva ar putea deveni neinteresantă pentru elevi. Religia este disciplina care vine să plinească acea parte din interiorul omului care în permanență îl caută pe Dumnezeu. Uneori chiar și omul matur simte că s-a depărtat de Dumnezeu și caută să revină în grija Tatălui, aidoma fiului risipitor, darmite un copil care curat fiind cu inima crede în Dumnezeu nu doar atunci când are nevoie de El.
Dacă parcurgem curricula școlară, nu știu de vom găsi specificat acolo că matematica, limba și literatura română, informatica sau desenul au caracter obligatoriu ci vom găsi doar că ele fac parte din orele de care are nevoie elevul pentru formare. Astăzi încă mai există discuții dacă religia trebuie să fie opțională sau obligatorie în școală. Dar, prezența orei de Religie în școală și nu numai, poate chiar și în instituțiile de un nivel mai înalt decât cel școlar, nu trebuie privita doar ca un demers religios, doar ca o dorință a Bisericii ci ca un mod de reprezentare corecta a culturii, valorilor naționale și universale, ca pe un exercițiu în respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale semenilor, respectului celor din jur. La introducerea religiei ca obiect de studiu obligatoriu în școlile din România, Patriarhul României Daniel, atunci încă Mitropolit al Moldovei și Bucovinei, spunea că „Religia este parte integranta a culturii europene, iar prezența acestei discipline în sistemul de învățământ public nu reprezintă o inovație sau un „model românesc (aparte – n.n.)”, ci un act de dreptate, bazat pe cultura europeană și o necesitate permanentă în procesul nobil de formare moral-socială a elevilor”.
Sfânta Scriptură, aducându–ne în atenție o parabolă a Mântuitorului Iisus Hristos spune: „oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi la îndeplineşte asemăna-se-va bărbatului înţelept care a clădit casa lui pe stâncă, a căzut ploaia, au venit râurile mari, au suflat vânturile şi au bătut în casa aceea, dar ea n-a căzut, fiindcă era întemeiată pe stâncă. Iar oricine aude aceste cuvinte ale Mele şi nu le îndeplineşte, asemăna-se-va bărbatului nechibzuit care şi-a clădit casa pe nisip. Şi a căzut ploaia şi au venit râurile mari şi au suflat vânturile şi au izbit casa aceea, şi a căzut. Şi căderea ei a fost mare”.
Omul are o constituție dihotomică, este atât trup cât și spirit. Adeseori trupul omului este o oglindă a sufletului lui. Clădirea unei case, înseamnă formarea unor principii de viață sănătoase, iar principiile sănătoase odată zidite în stâncă, adică pe o temelie durabilă, nu pot fi zdruncinate atât de ușor. Iată de ce predarea religiei în școli, nu este doar o dorință ce se vrea impusă de Biserică, ea este o necesitate pentru a crește o generație de oameni sănătoasă moral. Trupul trăiește cu hrană trupească, pe când sufletul „cu orice cuvânt ce iese din gura lui Dumnezeu” (Deut. 8,3; Lc.4,4; Mt. 4,4). Iată de ce oferindu-i copilului cunoștințe din alte domenii precum matematica, informatica etc. prin introducerea religiei în școală, i-am oferi și baza pe care se va forma înțelegerea celorlalte discipline. E adevărat, noi cam aventurându-ne în discuții despre dacă trebuie introdusă religia în școală sau nu, am cam întârziat cu acest subiect, cu aproape 20 de ani, cam atâția câți are R. Moldova ca stat.
La întrunirea care a avut loc recent între premierul Vlad Filat și Mitropoliții Vladimir și Petru, ambii Mitropoliți au spus că în comunitățile unde se predă religia, iar astăzi la noi religia se predă opțional în peste 20 de raioane, a scăzut rata criminalității, că religia îl face pe om mai bun, îl înnobilează, îl face mai atent la nevoile celor din jur. Există o altă disciplină care ar putea pretinde că face același lucru? De aceea chiar dacă este ușor târzie această inițiativă, ea e salutabilă și predarea religiei în școală să aducă cea mai mare bucurie creștină pentru care omul se străduiește să fie mai bun, devine mai receptiv la nevoile semenilor, devine un împlinitor al voii lui Dumnezeu, răspândind astfel în lume valorile perene ale religiei Ortodoxe.
Așadar, în încheiere, voi spune  orice trăitor în spaţiul creştinătăţii trebuie să ştie ce conţine Biblia și care este istoria creştinismului.
Se discută intens şi pasional – apropo de noua lege a învăţământului – despre obligativitatea orelor de religie în școală. Din punctul meu de vedere, se ajunge prea rapid la concluzii mai mult sau mai puţin radicale, înainte de stabilirea premiselor. La întrebarea: „Trebuie sau nu ca religia să fie o disciplină obligatorie?” nu se poate răspunde decât după ce avem o reprezentare clară despre conţinutul acestei discipline, despre substanţa şi principiul ei.
taguri
Deocamdată, răspunsul meu ar suna, într-o primă instanţă, astfel: dacă ora de religie este administrată de un profesor ignar, rudimentar, apologetic până la furie, patriotard, chitit să demonstreze că suntem buricul pământului, xenofob, bolnav, cum ar fi spus Nietzsche, de „moralină”, atunci votez împotriva obligativităţii. Dacă ora de religie e un curs de propagandă naţională, în dispreţul oricărei alterităţi, dacă e programatic anti-culturală, anti-occidentală, ruptă cu totul de problematica veacului, atunci, de asemenea, votez împotrivă. Nu ne putem dori ca această oră să împrumute stilistica prelegerilor de învăţământ politic, cu efectul garantat al îndepărtării definitive a audienţilor de tematica ei. Nu ne putem dori un învăţământ religios de campanie, o teorie a iubirii dublată de o pragmatică a urii, adică de încruntături, sudalme şi excluziuni.
Discernământul nu se poate „educa” prin metode de front, ci prin informaţie, analiză, inteligenţă şi „bună-voire”. Opţiunea adevărată, consistentă, nu se poate întemeia decât pe o prealabilă deschidere spirituală, altfel spus pe cunoaştere şi libertate. Acesta este, de altfel, rostul însuşi al studiilor liceale: nu o prematură specializare sau înregimentare, ci instituirea unui fundament de cultură generală, pe care să se poată construi, ulterior, un edificiu intelectual, profesional, confesional, cu profil personalizat.
Or ceea ce lipseşte – atât părinţilor, cât şi copiilor de azi – e, între altele, cultura religioasă. În consecinţă, aş vota pentru obligativitatea orelor de religie, dacă ele ar însemna asimilarea bagajului elementar de cunoştinţe pe care orice om întreg trebuie să le aibă cu privire la religiile lumii şi la propria religie. Aş propune cursuri de apropriere a marilor texte revelate existente, culminând, fireşte, cu textele spaţiului în care trăim. Orice trăitor în spaţiul creştinătăţii trebuie să ştie ce conţine Biblia, care este istoria creştinismului, care sunt diferenţele dintre feluritele confesiuni creştine. Trebuie să ştie, de asemenea, sensul ritualului la care participă, uneori, rutinier şi decerebrat. Aş adăuga o serie de lecţii de tip „glosar”: elevilor li se vor explica termenii esenţiali ai vieţii religioase.
E inadmisibil ca la sfârşitul liceului să nu ştie ce înseamnă „sfintele taine”, „spovedanie”, „agneţ”, „euharistie”, „cincizecime”, „icoană” etc. Dar şi ce e cu Coranul şi cu Upanişadele, ce e un templu budist, ce sunt taoismul sau shintoismul. Faptul de a şti nu dăunează libertăţii de conştiinţă şi nu exclude credinţa, după cum faptul de a fi ignorant nu o garantează. Dar pentru ca ora de religie să arate normal, să aibă un efect formativ autentic, trebuie să avem o nouă generaţie de profesori. Ar trebui, aşadar, început cu o reformă de anvergură a învăţământului teologic, de natură să producă educatori cu adevărat competenţi. Obligativitatea orei de religie fără obligativitatea unei solide înzestrări didactice nu va produce decât bigotism sau respingere. Nu vrem nici una, nici alta.
Sper ca cei care se ocupă de avaluarea planului de învățământ să aibă în vedere cele menționate mai sus și să încerce să le cuprindă pe toate în această disciplină care pare a fi cea mai importantă în viața tânărului nostru creștin.
În cele de mai jos va apărea, în funcție de timpul nostru disponibil, materialul în baza căruia să se facă predarea religiei în școală. Sperăm să fie de folos celor care sunt angajați în această misiune grea și să facă totul întru preamărirea lui Dumnezeu.
 
Materialui apare în funcție de timpul și materialul disponibil.
Așa să ne ajute Dumnezeu.
Cu râvnă întru Domnul,Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie
Înainte de materialul propriu-zis propunem cadrului didactic unele materiale utilizabile ca supliment în activitatea lor didactică.
1. Ghidul profesorului Clasele I-IX –  Doc        PDF   
2. Documentul normativ al disciplinei şcolare „Religia” pentru clasele I-IX –   Doc     PDF 
3. Proiect didactic – o colecție de proiecte –    Word      PDF
4. Legea Domnului – un vast manual didactic –  Word     PDF    
5. Ghidul profesorului la disciplina
       „Educaţie creştin-ortodoxă” pentru clasele a V-a – a IX-a     Word     PDF

6. Planuri de lecție pentru clasele 1 – 4 –       Word    PDF

7. Planuri de lecție pentru clasele 5 – 9 –       Word    PDF

La următoarea adresă aveți:
Seminar de formare a preoților și profesorilor de religie din Blagocinia de Orhei
(materiale despre seminar)