Bună ziua. Părinte, cu iertare, am şi eu unele neînţelegiri şi vă rog pe dumneavoastră, dacă puteţi să ma ajutaţi a mă lămuri. Trăiesc într-o ţară străină departe de familie, sunt cu soţul meu, dar cu gândul că aşi vrea să fiu lângă ai mei. Am de toate şi mulţumesc BUNULUI DUMNEZEU, dar parcă îmi lipseşte ceva. Când familiei mele li se întâmplă ceva, aşi vrea să fiu lângă ei, dar nu se poate. În ţară am avut perioade, când am dus-o mai greu şi de aceea preferam să stăm departe de casă. Sunt cam neliniştită şi nu ştiu ce să fac. Sărut mâna şi vă mulţumesc.
- a întrebat 13 ani ago
- last edited 10 luni ago
- You must login to post comments
Aveți de toate, dar nu-l aveți pe Dumnezeu… Ce-i va folosi omului, de va dobândi lumea întreagă dar își va pierde sufletul său? Eu, îmi dau destul de bine seama, pot fi învinuit de faptul că, uite, preoții vor ca oamenii să trăiască rău… Nu, nu vreau, apără Doamne și păzește. Dar oare nu țineți minte că, anume atunci, când îți este foarte greu îți aduci aminte de Dumnezeu? Oare chiar am uitat că, atunci când ne este cel mai greu, Dumnezeu însuși ne poartă pe ale sale brațe?
Așa că, nu știu când omul este mai fericit, când are de toate, dar nu-L are pe Dumnezeu, sau invers, când o duce mai modest, dar Dumnezeu ne luminează viața! De fapt, eu știu, urmează să vă răspundeți și Dvs., acestei întrebări!
Preot Iulian Rață
- Guest a răspuns 13 ani ago
- You must login to post comments
Te rog să te autentifici mai întâi pentru a trimite.