Sărut mâna, preasfințite părinte, am o astfel de întrebare: eu la moment sunt acasă, trăim la sat, dar trebuie să-mi caut vreun serviciu, iar aici posibilităţile sunt cam mici. Iar problema constă în faptul că eu sunt foarte ataşată de familie (tată, mamă şi fratele). Şi mămica este cam bolnavicioasă, dacă sunt cu ei, mă simt mai liniştită, aşadar dacă îmi caut aici ceva de lucru, va trebui să-mi găsesc din greu un serviciu şi să fac în fel şi chip să-mi ajungă banii, iar dacă plec în oraş, la Chişinău de exemplu, acolo posibilităţile sunt mai mari şi de găsit un serviciu, un salariu mai mare, dar îmi las aici familia şi mi se rupe inima, nu voi mai fi liniştită, voi fi mereu cu gândul acasă. Dacă aş avea posibilitate i-aş lua cu mine, însă nu am această posibilitate. Ce să fac sfinţite părinte, căci sunt tare confuză şi dacă stau bine să mă gândesc, uneori vreau să plec, alteori nu vreau să plec. Ce să fac că mă simt tare tristă? Părinţii ne spun mereu că casa nu fuge, o vom găsi mereu la locul ei. Da, au dreptate, dar uneori mă gândesc că poţi la un moment dat să te reîntorci acasă şi să nu mai găseşti pe nimeni, fiindcă viaţa este atât de scurtă. Povăţuiţi-mă, vă rog mult, ce să fac? Slavă lui Dumnezeu pentru toate!