Sărut mâna. Părinte, am nevoie de un sfat şi sper din tot sufletul că mă puteţi ajuta. Mă simt din ce în ce mai tristă, încep să mă îndepărtez de Dumnezeu în fiecare zi, totul îmi merge anapoda şi parcă nu mai sunt eu. Mi-am pierdut nădejdea în Dumnezeu şi încrederea în mine. La tot pasul sunt oameni care mă dezămăgesc şi cel mai dureros este faptul că cei, pe care îi iubesc simt şi văd că nu le pasă de mine. M-am îndrăgostit de cineva dintr-o altă ţară care nici măcar nu îmi acordă atenţie şi asta mă doare foarte mult. Am avut câteva relaţii şi din toate doar eu am rămas cu sufletul frânt. Majoritatea oamenilor îmi caută defecte spunându-mi-le în faţă că sunt urâtă sau că sunt recalcitrantă. Toate acestea cred că m-au făcut să îmi pierd încrederea şi speranţa că va fi bine. De Dumnezeu m-am îndepărtat, la Biserică nu prea merg, rugăciunile le fac în grabă şi nici atunci când le fac nu mă pot ruga din tot sufletul. Canonul primit nu l-am respectat cu sfinţenie. Simt că Dumnezeu este supărat pe mine şi cred că de data asta nu mă mai vă ierta. Sunt disperată, m-am săturat pâna peste cap de viaţa mea. Uneori mă gândesc la suicid ca la ultima soluţie. Dar ştiu că nu ar fi o rezolvare în asta, fugind de o suferinţă dau de alta mult mai mare. Nu ştiu ce aş putea să fac, să încep o viaţă nouă, una pe placul lui Dumnezeu. Vă rog din suflet să îmi răspundeţi. Mulţumesc.