....

Buna ziua bunule şi drag părinte, să-mi fie cu iertare. Sunt îngrijorată pentru mama mea, văduvă de 13 ani, a crescut 3 copii, o fiinţă deosebită, enorm de răbdătoare, a muncit o viaţă întreagă. Eu nu am apreciat-o aşa cum se cuvine, fiind capricioasă, neascultătoare, tot timpul am jignit-o cu atitudinea mea, cu vorbele mele, neascultându-i sfaturile, considerând că eu ştiu mai bine. Sufleteşte eu o iubesc enorm, dar cu faptele nu îi arăt aceasta, permanent îi fac observaţii, ieri am avut o situaţie dureroasă, ne întorceam împreună de la biserică entuziasmate de Liturghie şi de predică, şi eu ca de obicei i-am zis, dar nu cu răutate, că unui om apropiat, că uite mamă, nu trebuie să zici aşa, nu e bine să faci aşa, şi mama a cedat prima dată în viaţă, am ajuns să ne certăm duminica, zi sfântă, după Liturghie. Am o durere atât de mare, mi-am cerut iertare de multe ori, dar mama a rămas cu inima frântă, simţindu-se vinovată ea, greşind eu. Această situaţie şi probabil toate capriciile noastre au făcut-o ,,să relizeze, după spusele mamei, că nu trebuie nimănui, că sfaturile ei sunt zădarnice, că trebuie să dispară din viaţa noastră. Ea rămâne acasă singură, deja e la pensie, nu are ocupaţie, noi fiecare cu serviciu. Mama e într-o situaţie dificilă, nu ştiu cum să o încurajez, nu ştiu ce ar putea să facă ca să-şi umple ziua cu alte gânduri pozitive. Ajutaţi-mă vă rog să o încurajez pe mama şi să depăşim această situaţie. Vă mulţumesc.