Slăvit să fie Domul! Dragi părinţi, vă rog să mă ajutaţi. Adesea îmi curg lacrimi pe obragi şi încerc să mă alin singură pe mine că ”Dumnezeu are grijă de toţi şi le dă la toţi după cuviinţă Lui. Am 23 de ani şi lucrez într-un colectiv, unde-s persoane de vârsta mamei mele şi mai în vârstă. Adesea-mi zic că eu mă port urât cu băieţii şi ei fug de mine, şi voi muri fată mare că nu vreau să am relaţii cu băieţii, că acum sunt alte vremuri şi nimeni nu mă va aşteapta până la Taina Cununiei. Însă Duhovnicul meu mă învaţă că dacă intri curat în căsnicie, intri cu piciorul drept şi eşti binecuvântat de Dumnezeu. Însă lucrurile nu sunt aşa, mă port foarte bine cu ei şi niciodată nu m-am certat cu ei, m-am întâlnit cu trei şi nu mergeau lucrurile, cum ar trebui să meargă simţeam doar un perete de gheaţă între noi, mi-a plăcut de unul foarte mult. Am fost împreună la Kiev la Lavră şi în drum spre casă am trecut pe la o mănăstire, unde-i înmormântată Maica Alipia şi la crucea ei erau multe foiţe cu dorinţe către ea, am scris şi eu „Sfântă Alipia, roagă-te lui Dumnezeu dacă nu mi-i dat să fiu cu el, să înţeleg asta,, şi n-au trecut nici 40 de zile el şi ne-am despărţit fără nici o întrebare şi nici un răspuns, cu al doilea am fost la Orheiul vechi la Mănăstire şi doi copii ne-au spus că dacă te rogi cu credinţă la Crucea cea mare de piatră, dorinţa se împlineşte şi iarăşi m-am rugat lui Dumnezeu, dacă nu mi-i dat să fiu cu el, să înţeleg şi nu după mult timp ne-am despărţit din dorinţa mea, fiindcă nu-mi era aproape de inimă. Am impresia că nu exist, nici unul nu-mi atrage nici o atenţie. Aş vrea foarte mult să mă căsătoresc şi să am copii, fiindcă îi iubesc foarte mult pe cei mici şi ei se lipesc de mine. Adesea plâng şi mă rog lui Dumnezeu să mă învrednicească să găsesc făptura potrivită, cu care aş putea duce o viaţă creştinească, şi-mi spun că sunt poate păcătoasă şi de aceea Dumnezeu nu mă învredniceşte sau că am puţină credinţă către el. Merg regulat la biserică şi cam des se întâmplă că mi se întunecă în ochi şi piciorele nu pot să mă ţină. În 2007 mergeam la o mănastire şi după Sfânta Liturghie s-a citit mi se pare că rugăciunile Sfânului Vasile cel Mare, lacrimile îmi curgeau şiroi şi nu înţelegeam de ce? Părintele mi-a zis, „ce plângi morţii”, apoi când am trecut la copie, mi-a zis că mi s-a dat scăldătoare de la mort. Au fost nişte momente la care nu eram aşteptată. Auzeam în sat ba chiar şi în mahală că babele fac rău cu lucruri de la mort. Dar în 2011, am fost la un părinte şi mi-a zis că cununia mi-i foarte tare legată şi nu mă voi putea căsători, până nu-mi dezleg cununia. Şi încă ceva ce nu pot înţelege : Casa nu o sfinţim des şi cu mulţi ani în urmă a venit la noi preotul din sat şi când a intrat în casă ne-a întrebat  „dar ce aţi avut mort”, pe când casa noastră e nouă şi nu a fost nici un mort în ea. După aceea am găsit un tifon folosit după dulap de care noi nu ne-am folosit. Venind acasă din ospeţie am găsit o broască tăiată în jumătate cusută la gură, tata a aruncat-o în foc. Vă rog foarte mult să mă ajutaţi să găsim o soluţie pentru tata, de la un timp a început să servească, ne face zile negre şi mă învinuieşte pe mine pentru tot. De fapt el era o persoană liniştită şi care mergea des la biserică, nu suduia, dar acum suduie şi vorbeşte foarte murdar şi faţă de sora mai mica, pe mama adesea o scotea din casă la miezul nopţii. Am plătit la mănăstire şi de la un timp nu prea face gălăgie, dar de băut nu se lasă. Vă rog foarte mult să mă ajutaţi. Îmi cer iertare că v-am luat prea mult timp.