Părinte, am nevoie de un sfat. Am un prieten care ține foarte mult la mine, mă iubește din toată inima. E un băiat foarte bun, creștin ortodox, merge regulat la biserică. Părinților mei le place foarte mult de el, dar nu pentru că e creștin (căci ai mei sunt creștini mai mult cu cuvântul), dar pentru că e un băiat cuminte într-adevăr. Problema e că eu nu sunt sigură dacă îl iubesc, nu pot să spun că sunt gata să întemeiez cu el o familie (în ultima vreme chiar mi se pare că nu simt nimic pentru el). Mama aproape mă impune să prietenesc cu el și îl vede doar pe el în calitate de viitorul meu soț. Îmi spune că fac un mare păcat că nu o ascult (deși eu cred că în situația dată neascultarea mea are motiv, căci e păcat atunci cînd te căsătorești nu din dragoste). Nu știu ce să fac, în afară de acest băiat nu mai am pe nimeni, dar totuși sper că voi întâlni pe cineva, pe care să-l iubesc mai mult. Pe de altă parte mi-e frică că chiar dacă îl voi întâlni, el nu va fi un creștin adevărat (cum sunt majoritatea în ziua de azi). Ce să fac, cum să mă comport cu prietenul meu, căci văd că el mă iubește mult și nu știu cum va suporta despărțirea? Ș-apoi ce să le spun părinților, căci mi-e frică că nu vor primi pe altcineva (deși cred că nici nu îl voi întâlni). Chiar nu știu ce să fac, am impresia că oricum va trebui să mă căsătoresc cu acest băiat, chiar dacă nu țin la el din toată inima. Prietenesc cu el dar sunt mereu în căutarea altuia, mă gândesc și-mi fac aluzii că voi fi cândva cu cineva mult mai drag mie și mult mai iubit (dar nu știu dacă mă va iubi cineva pe mine mai mult decât acesta). Sunt nedumerită. Iertați-mă, părinte, și rugați-vă bunului Dumnezeu pentru mine păcătoasa.