Familie, slujbe pentru mama decedată, sfințirea casei și pentru copii: ascultare, luminarea minții, etc

0
0

Bună ziua, aș dori prima dată să știu mai multe despre înmormântări, sfințirea casei, etc.? Apoi aș dori cât de des pot să împărtășesc copii? Au doi ani jumate și patru ani. Aș dori să plătesc niște rugăciuni pe un an? Și cum să fac sau câte rugăciuni să spun și să fac, am servici, sunt singură și doi copii spre creștere! Apoi, sunt zile când aș avea timp de făcut un acatist dar sunt și zile în care nu pot de oboseală, în special când sunt răcite fetele sau am avut foarte mult de lucru, mi-a dat părintele să fac canon dar nu l-am făcut. Eu sunt despărțită de soț, a fost într-o oarecare masură și vina mea, dar și foarte mult sora și mama lui care locuiau cu noi în aceeași casă, și el era un om foarte rece sau cum să zic, distant cu mine nu cu ai lui, nici la ora actuală nu are o legătură strânsă măcar cu copii, ba m-a ocărât și a zis lucruri jignitoare, mulți îmi zic să mă mai duc la tata care trăiește, dar el s-a purtat urât, a fost rar cât mi-a dat ceva când eram copil și pentru acea primeam cu vârf și îndesat, chiar și acum e distant, bine consumă și alcool, mulți zic să trec să îl văd că e tatăl meu, dar a făcut prea mult rău când eram copii, aspru e una și rău e alta! Și acum la 30 de ani îmi vine în minte felul lui, nu am mers de vre-o lună jumăte la el, și când am fost la el ultima dată mai că dacă n-aș ști cum s-a purtat cu mine, cu mama, mai că mi-ar părea de treabă și distant a fost, mereu, nici o dată avea, etc. Îmi doresc un sprijin cât de cât, dar…

  • Georgeta a întrebat 14 ani ago
  • last edited 2 luni ago
  • You must to post comments
0
0

Doamne ajută stimată soră Georgeta. În ce privește explicarea Sfintelor Taine cred că nu e cazul aici. Ele au fost explicate și le mai puteți găsi și pe internet. Această rubrică este doar pentru răspunderea la unele întrebări pe această temă. În ce privește împărtășirea vă spun că e bine s-o faceți atât de des cât și frecventarea Sfintei Biserici. Dar încercați să le explicați atât cât le este loc cu putință spre percepere ce se petrece prin ceea ce primesc la Sfântul Potir. Plata la slujbă mă abțin să vă sfătuiesc. Vorbiți cu părintele la care Biserică vreți să se facă rugăciuni pentru dumneavoastră și veți primi și lămurirea cum să o faceți. Iar despre canon îți spun: nerespecatarea lui te-a împrăștiat în cele ale vieții de nu știi nici ce-i cu tine. Încearcă să îți faci acum canonul și să mergi la spovedanie pentru binecuvântarea Domnului. Pe tată să-l ierți că ești și tu mamă și vei avea nevoie cândva de iertare. și cum vei cere iertare dacă nu ai iertat? Părinții sunt mereu de iertat și de iubit. Orice nu ar face ei! Despre divorț nu mai spun nimic că deajuns am spus. E urâciune în fața lui Dumnezeu și nimic mai mult. Și vor primi răsplata pentru el cei care l-au împlinit.

Dumnezeu să dea minte tuturor celor care sunt supuși înțepării spinului divorțului și să încerce să scoată spinul și să ungă rana cu unguientul dragostei creștine dar și iertarea să fie alături.

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie


  • You must to post comments
Afișare 1 rezultat
Răspunsul tău

Te rog să te mai întâi pentru a trimite.